Relatia de suspiciune care domnea pina nu demult intre publicatiile de informatie si propriile lor site-uri web incepe sa se amelioreze, in Franta cel putin. Constiinta ca cele doua medii informatice (care, in principiu ofera aceleasi informatii, desi pe suporturi diferite) nu se afla in concurenta, ci intr-o relatie de complementaritate cistiga tot mai mult teren. Charles de Laubier, autorul volumului La Presse sur internet, constata recent ca „frica fata de canibalizarea hirtiei de catre web a fost depasita“. Directorul general al site-ului cotidianului Le Monde, Bruno Patino, observa, la rindul sau, urmatoarele: „Inainte, editiile Internet erau percepute ca o degradare a variantei pe hirtie, ca un subprodus al ziarului. Astazi, cele doua redactii isi inteleg reciproc importanta“. Dar aceasta noua relatie web-Internet e bazata, fireste, pe o noua distributie a informatiei si pe o noua organizare a continuturilor. Site-ul ziarului Le Figaro, de pilda, e construit pe modelul unor pachete informative in directa legatura cu timpul real, fiind in permanenta alimentat si de articolele editiei pe hirtie. Site-ul se bucura de o mare autonomie, dar atit responsabilul editiei Internet, cit si directorul delegat al ziarului se afla in relatie directa cu „partea adversa“, initiind forme profitabile de colaborare. Sint situatii in care Internetul poate devansa ziarul, prin difuzarea unor informatii bomba de maxim interes. Asa s-a intimplat de curind in Franta, cind web-urile publicatiilor Le Monde si L’Express au dezvaluit dedesubturile afacerii Méry (un vast sistem ilegal de finantare a partidelor politice) fara sa mai astepte editiile pe hirtie. Dincolo de viteza de reactie mult sporita a Internetului, interesul pentru forma magnetica a transmiterii informatiei a devenit atit de mare, incit astazi putem vorbi despre o „cultura informationala la domiciliu“ din ce in ce mai acaparatoare.

