Presa ungară despre scriitorii români şi operele lor traduse în limba maghiară

Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Varsányi Gyula: „Sprinteneala cărţilor“ (Népszabadság, 23 aprilie 2009)

De multe ori, cultura este mai inteligentă decît politica. Aceasta a fost sintagma pe care Brînduşa Armanca, directorul ICR Budapesta, a folosit-o nu de mult, atunci cînd am întrebat-o ce părere are despre faptul că tocmai România este invitata de onoare a celei de-a XI-a ediţii a Tîrgului Internaţional de Carte de la Budapesta, care se deschide astăzi. [...] Pentru că relaţiile culturale dintre poporul român şi cel maghiar s-au dovedit a fi, pînă în prezent, cele mai strînse şi cele mai pline de însemnătate. Din perspectivă maghiară, dacă am exclude muzica populară şi muzica lui Bartók, atunci ar rămîne mărturie legăturile literare. Brînduşa Armanca nu a omis să menţioneze nici că cele mai numeroase traduceri din literatura română au fost făcute tocmai în limba maghiară (trebuie adăugat că traducerile din limba maghiară în română comportă cîteva restanţe). Calitatea României de oaspete de onoare a oferit din nou ocazia editurilor maghiare să aleagă din operele literaturii române contemporane. Este vorba despre autori valoroşi şi despre opere valoroase la nivel european. [...] acest lucru iese în evidenţă şi prin numărul mare de romane româneşti apărute în traducere: literatura şi editurile vecinilor noştri acordă o mare importanţă trecutului nu foarte îndepărtat şi viitorului, uneori mult mai isteţe decît politica, cum e şi în cazul nostru. Putem însă formula autocritic faptul că, în această misiune, literatura română pare a se fi plasat înaintea literaturii noastre, ca şi în cazul filmului, ca să nu mai vorbim despre notorietatea teatrului românesc.

„Tîrg de carte cu vîrf de audienţă“, selecţie de:

Cs. L.ÎNOL/MTI (Népszabadság, 26 aprilie 2009)

Tony Curtis a dat autografe, Esterházy şi Parti Nagy au dialogat cu autori români renumiţi. Au fost prezenţi cu multe cărţi autori europeni, precum şi scriitori aflaţi la primul lor volum. Au ieşit de sub tipar: un ghid al restaurantelor, primul volum dintr-o lucrare istorică în 24 de volume, volumul trei al unei trilogii dramaturgice, precum şi un nou număr dintr-o serie cunoscută de benzi desenate. Mai mult decît atît, Enciclopedia prostiei poate fi citită acum şi în limba maghiară. În fine, duminică după-amiază, ediţia a XVI-a a Tîrgului de carte s-a încheiat înregistrînd un nou vîrf de audienţă.

Deja poate fi citit şi în maghiară romanul Venea din timpul diez, cea mai cunoscută operă a scriitorului român Bogdan Suceavă, rezident în America, roman prezentat de autor în prezenţa lui Parti Nagy Lajos, scriitor laureat cu Premiul Kossuth. Romanul, care evocă dimensiuni bulgakoviene, apocaliptico-parodice, prezintă Bucureştiul cenuşiu şi obosit al anilor ’90, amestecul dintre adevăr şi ficţiune, noua ortodoxie, lumea credincioşilor şi a convertiţilor care tînjesc să audă glasul profetului. Autorul a declarat că realitatea românească din carte este atît de absurdă, încît n-ar fi putut fi prezentată fără să fi introdus în roman şi fantasticul. În pa-ragrafele de început adresate cititorului, Suceavă oferă următoarea explicaţie cu privire la titlul romanului: „pe vremea aceea, nimeni nu vorbea normal, toată lumea striga. ş…ţ Dacă cineva nu avea o voce cu un timbru care putea să acopere o sirenă de tren, se spunea numaidecît că personajul respectiv nu are mesaj politic“.

Gabriela Adameşteanu, „marea doamnă“ a literaturii române – invitata lui Esterházy Péter, scriitor laureat cu Premiul Kossuth –, a povestit sîmbătă despre romanul Întîlnirea, apărut mai demult, şi despre cartea aflată în curs de apariţie şîn Ungaria – n. red.ţ, Dimineaţă pierdută. Iniţial, cartea trebuia să apară la Tîrg, însă a fost amînată în urma decesului primului traducător, Lászlóffy Aladár; conţinutul romanului a fost divulgat publicului de la Millenaris de către autoare. Gabriela Adameşteanu a spus că povestea a început în 1916 şi că a ales acest an, deoarece a reuşit să adune suficiente date referitoare la această perioadă. După cum a subliniat Gabriela Adameşteanu, perioada celor şapte decenii parcurse în roman este considerată timp irosit. Autoarea crede că, prin intrarea în Primul Război Mondial, România şi-a pierdut şansa la modernitate şi aderarea la Europa de Vest. Legat de acest volum, Esterházy Péter a apreciat că este foarte important să vedem Trianonul şi din cealaltă perspectivă. Scriitorul a vorbit şi despre singura carte a Gabrielei Adameşteanu care a apărut în limba maghiară, Întîlnirea, în centrul căreia se află un biolog, invitat să cerceteze la Napoli şi care, după intrarea României în război alături de Hitler, nu se mai întoarce în ţara natală. În 1980 este ademenit să revină şi este înconjurat de oamenii Securităţii, care, sub pretextul că-i sînt prieteni şi foşti colegi de clasă, pregătesc permanent rapoarte despre el. Esterházy Péter a făcut referiri şi la faptul că din Întîlnirea reiese clar diferenţa dintre dictatura din România şi cea din Ungaria. „Cea din România era mai puternică şi, astfel, pagubele provocate erau şi ele mai mari“ – a spus scriitorul. „Cel mai important este ca volumele apărute pentru Tîrg să aibă rezonanţă de lungă durată, deoarece evenimentul şi, implicit, invitaţia lansată românilor ar dura, altfel, doar trei zile... […]“

Traducătoarea Anamaria Pop a declarat că azi editorii din România „se bat“ pentru scriitorii contemporani din Ungaria. Esterházy are pînă acum şase cărţi publicate în traducere românească, volumele Privirea contesei Hahn-Hahn şi Cartea lui Hrabal urmînd să fie lansate pe 12 iunie la Bucureşti.

„România inepuizabilă. 36 de scriitori, 36 de opere“

(MTI-Agenţia Ungară de Presă

şi HIREXTRA, 26 aprilie 2009)

Antologia de nuvele româneşti ale secolului XX acoperă un secol de evenimente şi este compusă din 36 de autori şi 36 de nuvele aduse în atenţia cititorilor duminică, la cea de-a XVI-a ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte de la Budapesta, de Ko˝rössi P. József, directorul Editurii Noran. Ko˝rössi P. József a precizat că acest volum de nuvele este cel de-al 13-lea din seria „Decameronul Modern“, îngrijită de Réz Pál, şi şi-a exprimat totodată speranţa că cifra va purta noroc volumului, prin intermediul căruia foarte mulţi cititori vor face cunoştinţă cu scriitori români apreciaţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. [...] Vallasek Júlia şcea care a realizat selecţia textelor – n.red.ţ a vorbit pentru MTI despre tema fantasticului – una dintre particularităţile literaturii româneşti –, despre convieţuirea armonioasă dintre existenţa supranaturală şi cea cotidiană, pămîntească. [...] La finalul volumului se regăsesc scurte biografii ale tuturor autorilor incluşi.

Dunajcsik Mátyás: „De la rege la pisică. Filip Florian – Zilele regelui“ (Élet és Irodalom,

24 aprilie 2009)

Cartea lui Filip Florian (Zilele regelui/A király napjai, Editura Magveto˝, 2009, traducere de Karácsonyi Zsolt) ar putea fi purtătoarea de stindard a prezenţei României ca invitată de onoare a Tîrgului de carte, fiindcă, dincolo de virtuţile ei literare, care dovedesc din nou cît este de interesant şi de demn de atenţie peisajul cultural contemporan din România, romanul poate, în întregul său, să servească drept o excelentă introducere la ceea ce este această ţară mai mult decît vecină. Rar se întîmplă ca publicul maghiar să poată urmări evoluţia unui tînăr scriitor străin de la prima sa carte, iar Filip Florian este excepţia: aflat deja la a doua apariţie, sperăm ca următoarea să nu aştepte prea mult.

Lang Zsolt: „Norman Manea – Întoarcerea huliganului“

(Élet és Irodalom, 24 aprilie 2009)

N-am putut să găsesc similitudini ale romanului lui Manea nici cu Kisˇ, nici cu Klima, nici cu Kertész. Poate că, privite din SUA, diferenţele se şterg, dar de aproape, ele ies în evidenţă. Dacă le luăm în considerare, se poate spune doar că dintre operele celor patru, a lui Norman Manea este cea mai divergentă, mai cu seamă că Întoarcerea huliganului/A huligán visszatér (Editura Alexandra, 2009, traducere de Koszta Gabriella) nici nu poate fi numit un autentic roman. Dacă nu e roman, atunci cu atît mai greu poate fi comparat cu operele celor amintiţi anterior. Să nu uităm însă că, în româneşte, numele genului este chiar „roman“ [joc de cuvinte – în maghiară, „român“ – n.tr.], altminteri spus, un nonroman poate fi un bun roman.

Demény Péter: „Cronici“

(Élet és Irodalom, 24 aprilie 2009)

Cum sînt românii? Nu se poate şti, aşa cum, evident, nu se poate şti nici cum sînt ungurii. În ciuda oricărei speranţe, speculaţii sau demagogii, ungurii sînt ca şi mine, ca şi tine, ca şi el. Şi, cîteodată, aşa cum eu arareori sînt. Exact aşa sînt şi românii. Se pot distinge linii, fragmente, mozaicuri, din care însă nu se întrupează o singură figură, trup, trăsătură sau entitate.

- Florina Ilis, Cruciada copiilor

(Gyerekek háborúja, Editura Jelenkor, 2009, traducere de Koszta Gabriella)

Spre deosebire de Golding, unde nu există nici o relaţie între eroi şi lumea exterioară pînă la ultima scenă, în cazul Florinei Ilis putem urmări în paralel evenimentele dinăuntru (din tren) şi din afară, adică întreaga putrefacţie aparent exotică şi zvîrcoleala balcanică a României. Cartea asta este ca o oglindă în care România se poate vedea pe sine.

- Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez (A félhanggal emelt ido˝bo˝l érkezett, Editura Noran, 2009, traducere de Élteto˝ József)

„Unii dintre cei mai caraghioşi oameni pe care aveam să-i văd vreodată au devenit reprezentanţi ai poporului, secretari de stat, miniştri, ambasadori, şefi de direcţie, înalţi mandarini“ – scrie autorul în textul adresat publicului maghiar în legătură cu revoluţia, iar publicul ungar dă din cap, fiindcă nu încape nici o îndoială că pricepe. Înţelege acest mod uşuratic de a fi, pe care îl regăseşte atît în Parlament, cît şi în viaţa literară, dar de aceasta din urmă îi este mai simplu să rîdă. Înţelege însă mai puţin faptul că, într-o utopie românească, este obligatoriu să apară un profet: cine nu vine dinspre credinţă, are şanse minime. În această privinţă, mentalitatea românească este răsăriteană în adîncul ei, spre deosebire de cea maghiară.

- Ruxandra Cesereanu, Postbărbaţi

(Utóférfiak, Editura Jelenkor, 2009, traducere de Selyem Zsuzsa)

Fapt e că volumul Ruxandrei Cesereanu este o întreprindere plină de spirit, care, deşi dă o replică volumului O femeie de Esterházy Péter (şi asta e interesant: o scriitoare transilvană şi un scriitor maghiar), are o poetică fundamental diferită. Fiindcă Esterházy nu descrie tipologii sau, oricum, a complicat tipologizarea: cititorul rămîne cu impresia că este vorba, în fond, despre aceeaşi femeie. Cartea doamnei Cesereanu este un fel de culegere: am cunoscut bărbaţi şi aşa, şi aşa şi altfel, spune textul, dar în această multiplicitate stă şi pericolul. Este întotdeauna periculos să culegi chestii exotice, fiindcă exoticul devine cu uşurinţă banal. Oriunde am deschide Postbărbaţii, dăm de portrete incitante; în ansamblu însă, este obositor. Evident că autoarea a simţit asta şi de aceea a apelat la matematică (undeva trebuia să încheie într-un fel) şi a anexat portretelor un „manual de neutilizare“.

- Nuvela românească a secolului XX

(antologie aparută la Editura Noran, 2009, selecţie de Vallasek Julia, traducere

de Aradi Nora)

Aşa cum am scris şi în ediţia de primăvară a revistei Lettre Internationale, se pare că în literatura română proza scurtă este genul cel mai puţin canonic. Nu întîmplător, revista Vatra din Tîrgu-Mureş a publicat o anchetă în jurul întrebării dacă există nuvelişti români contemporani de marcă şi ce înseamnă, de fapt, „nuvelă“. Importanţa dramei, după Caragiale şi Ionesco, nu mai trebuie explicată; deşi poeţii sînt mai puţin cunoscuţi în străinătate, totuşi există opere poetice semnificative şi se vorbeşte despre aceştia. Vîrful prozei este, şi în această literatură, tot romanul (poate cel mai cunoscut prozator, Norman Manea, este în primul rînd romancier, iar Mircea Cărtărescu este amintit cel mai frecvent pentru trilogia sa romanescă, Orbitor), dar ce este cu nuvela?... Ei bine, dacă ne apropiem sine ira et studio de nuvela românească, aceasta este de nivel universal, şi asta nu doar ieri, ci şi astăzi...

Traducerea selecţiei din presa ungară de Bogdan GeanĂ