Traian Băsescu a devenit, brusc, o
victimă. A cupidităţii şi ignoranţei rudelor biologice sau
politice şi a comploturilor puse la cale de adversari. Este ceea ce
trebuie reţinut şi din acest ultim scandal, menit, ca şi
precedentele, să-i strice finalul de mandat şi startul în
cursa pentru propria succesiune. Unii ziarişti continuă să scrie
după dictare la noul curs de învăţămînt politic
predat de intelectualii aflaţi în solda Cotroceniului.
Militărosul prin educaţie şi prestaţie, omul care pare relaxat
doar în preajma structurilor de forţă şi care îl
persiflează pe Emil Constantinescu pentru că a fost atît de
slab în faţa Serviciilor, ar fi ajuns el însuşi ţinta
acestora. Este teoria pe care Traian Băsescu nu o confirmă, dar pe
care o privilegiază tacit, după ce numele fratelui său a fost
asociat unei firme care face comerţ cu armament. Traian Băsescu
susţine că nu a ştiut, pentru că nu ar fi tolerat ceea ce, în
cel mai bun caz, ar fi perceput ca un conflict de interese, iar
atunci cînd a aflat, şi-a convins fratele să se retragă din
acţionariatul respectivei firme. Mai mult, preşedintele sugerează
că Mircea Băsescu a fost păcălit şi că ar fi putut semna cu o
firmă pentru ca, ulterior, să fie înregistrat în alta.
Profesioniştii spun însă că Serviciul de Informaţii din
Ministerul Apărării – minister condus, de altfel, de un om de
încredere al preşedintelui – furnizează obligatoriu
şefului statului, prim-ministrului şi ministrului de resort
informaţii de genul acesta. În general, Serviciile, în
frunte cu SRI, sînt datoare să prevină situaţii care i-ar
putea aduce preşedintelui prejudicii şi l-ar putea vulnerabiliza.
Totuşi, Traian Băsescu mărturiseşte,
surprins, că nu ştia nimic. Omul care le atrăgea atenţia
miniştrilor din primul Cabinet Tăriceanu ca să fie atenţi la ce
spun şi la ce fac deoarece sînt filaţi, preferă, acum, chiar
şi cu riscul decredibilizării ca şef al Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării – responsabil, deci, cu siguranţa naţională
–, să afirme că habar nu avea de tentaţia fratelui său de a
intra în afaceri cu armament. Dacă îl creditezi pe
preşedinte, nu poţi evita constatarea că implicarea sa în
reforma Serviciilor s-a limitat la a extrage, abil, din taberele
adverse, doi dintre cei mai versatili apropiaţi ai PSD şi PNL spre
a-i implanta în fruntea SRI, respectiv SIE. Este însă un
detaliu minor, printre multele care conturează, împreună,
pasivul celor cinci ani de mandat. Unul construit, exclusiv, din
vorbe – de la declaraţia de condamnare a comunismului la
diatribele împotriva clasei politice –, vorbe niciodată
urmate de acţiuni concrete de demantelare a răului din societatea
românească.
Cu 100 de zile înaintea
prezidenţialelor, candidatul Traian Băsescu se simte pus la zid,
încolţit de inamici şi fragil politic din cauza gafelor
familiei şi a luptei surde şi ineficiente cu criza purtate de
guvernul pe care l-a moşit. Cei care se grăbesc să ia parte la
priveghiul politicianului Băsescu s-ar putea să aibă, totuşi, o
surpriză. Deşi l-au afectat, stîngăciile mezinei Elena şi
acuza de nepotism care a însoţit candidatura ei la
europarlamentare, apartamentul de lux al celeilalte fiice, Ioana, sau
scandalurile Udrea şi Ridzi nu l-au coborît sub 30%. Cel de
acum, cu fratele său, va fi contabilizat în sondaje mai
tîrziu. Pînă atunci, jocul preşedintelui-candidat se va
fi schimbat, pentru a deveni cel al victimei unor conspiraţii, cu
autori diverşi, reuniţi ad-hoc – adversari politici, grupuri sau
personaje îndepărtate din Servicii, care vor să-şi menţină,
cu orice preţ, influenţa şi puterea, jurnalişti şi oameni de
afaceri ostili. Este imaginea care trebuie proiectată spre
electorat, pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat. Este acelaşi
electorat care a amendat gestul politic al suspendării preşedintelui
de către Parlament, reconfirmîndu-l, practic, pe Traian
Băsescu la referendum. Este însă, totodată, electoratul
dezamăgit de eşecurile prezidenţiale, de proiectele suspendate sau
abandonate şi mai ales de această coaliţie creată cu girul lui
Traian Băsescu, pe cît de largă, pe atît de
conflictuală şi incompetentă.
Tuturor celor care au ceva să-i
reproşeze, după ce i-au fost alături, Traian Băsescu trebuie să
le recapete, dacă nu încrederea – irosită de prestaţia
proprie, dar şi de cele două Elene, Ioana, Monica sau Mircea –,
măcar compasiunea. Aceasta este, poate, explicaţia faptului că
preşedintele a ales versiunea „Nu ştiam“, după dezvălurile
privind afacerile fratelui său. „Nu ştiam“ echivalează cu
alungarea sa din centrul puterii, cu repudierea de către un sistem
corupt, care ar fi văzut în Traian Băsescu principalul şi
cel mai puternic denunţător. Vulnerabilitatea preşedintelui,
convertită, astfel, propagandistic, în empatie se poate
transforma într-o armă. E puţin pentru un preşedinte care a
avut, la un moment dat, totul – vot popular, credibilitate,
sprijinul celei mai mari părţi a unei elite îngrozite de
perspectiva cangrenării ţării sub PSD –, dar e mai mult decît
nimic. Şi, din păcate, pare oricum mai mult decît sînt
capabili să ofere publicului contracandidaţi inconsistenţi.

