OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Comentariu din 26 ianuarie 2012, doar in ediţia on-line a revistei Observator cultural:

La al doilea discurs ţinut de cînd România este sub semnul protestelor, preşedintele Traian Băsescu a fost calm, reţinut, şi-a reprimat orice porniri polemice, n-a mai atacat Opoziţia, n-a mai dat nume care să-l deranjeze, dar nici n-a oferit soluţii pentru depăşirea crizei politice. Un discurs rigid care se putea ţine în orice zi a anului, în orice context, o dare de seamă, un raport cu multe informaţii ştiute, mai degrabă o proiecţie la început de mandat. Traian Băsescu a fost în defensivă, recunoscînd o situaţie reală (privaţiunile cetăţenilor şi contestarea preşedintelui), acceptînd că a făcut o gafă în cazul Raed Arafat şi cerînd un comportament „modest şi decent“ al politicienilor.

 

Preşedintele a avut un singur derapaj cînd a făcut diferenţa, la nivelul societăţii civile, între „oameni de bună calitate“ şi „neaveniţi“: „În ultima perioadă societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie, este timpul să revină pentru că, altfel, locul ei va fi ocupat de foarte mulţi neaveniţi care se vor revendica a fi reprezentanţii societăţii civile. Avem o intelectualitate care, probabil, descurajată de criză, descurajată de unele măsuri guvernamentale, descurajată de unele poziţii ale mele, s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică. Este un apel, dacă vreţi, pe care îl fac, la revenirea societăţii civile de bună calitate în prim-planul vieţii politice şi sociale prin contribuţiile pe care le poate aduce“. Cine or fi „neaveniţii“ din societatea civilă nu ştim. Iar implicarea societăţii civile însemnă, în primul rind, o distanţă critică faţă de Putere.

 

Prin al doilea discurs ţinut după începerea protestelor, preşedintele Băsescu trimite „cartoful fierbinte“ – aruncat în curtea Cotrocenilor – către guvern şi către clasa politică.

 

Practic, preşedintele doreşte conservarea unei situaţii politice, cu guvernul Boc în funcţie şi cu, probabil, alegeri la termen (acestea nu vor mai putea fi comasate, după decizia Curţii Constituţionale, care a decis că Legea comasării alegerilor, trecută prin asumarea răspunderii în Parlament, este neconstituţională). Ne-am fi aşteptat ca preşedintele să spună care este, în viziunea sa, modul în care să se depăşească criza politică şi ce părere are cu privire la desfăşurarea alegerilor. N-a spus-o, afirmînd că precizări („ma voi exprima in perioada urmatoare legat de orice alte probleme“) vor veni în zilele următoare. Aici ni se pare punctul nevralgic al discursului preşedintelui Băsescu: absenţa unei soluţii politice la criza politică.

 

Ar fi de punctat cîteva lucruri bune pentru mersul democraţiei din România: recunoaşterea gafei privitoare la intervenţia televizată, cînd l-a pus la punct şi l-a dat afară („Ghici ghicitoarea mea!“) pe Raed Arafat; reîntoarcerea lui Raed Arafat în Ministerul Sănătăţii (în acest zile de ninsoare şi viscol se vede mai mult ca oricînd capacitatea echipei SMURD de a interveni la timp), organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului prin care s-a dezbătut situaţia din România, demiterea lui Teodor Baconschi pentru derapajele de limbaj, decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională comasarea alegerilor. Cel mai important: vocea străzii a fost auzită, în cele mai mici detalii. Preşedintele a parafrazat un slogan al pieţei; atunci cînd a amintit că a fost îndemnat să plece pe… muntele Găina! Piaţa, de fapt, a strigat: „Traiane, dă-ţi demisia şi şi du-te pe insula Elena!“.

 

Nu credem că oamenii care au ieşit (inclusiv pe viscol şi pe nisoare) în Piaţa Universităţii aveau nevoie de un ceai fierbinte de la preşedintele Băsescu. Ei şi-au spus punctul de vedere, iar preşedintele a lăsat impresia că i-a auzit. Mai departe vom vedea în ce măsură preşedintele îşi va reprima atacurile grobiene (totuşi, în interval de 24 de ore, am văzut două feţe ale preşedintelui, una – furioasă, alta – conştientă de realitatea protestelor şi oarecum concesivă). Dar, aşa cum a spus preşedintele, e nevoie de fapte. Adică, dialog, negociere, compromis, pluralitatea punctelor de vedere şi, ceea ce este cel mai important, posibilitatea cetăţenilor României de a protesta şi, mai apoi, de a se exprima, prin vot, cu privire la realitatea din România.

 

În fimul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost?, aproape de final, în timpul acelei dezbateri televizate dintr-un studio al unei televiziuni de provincie, intervine o mamă a unui tînăr mort la Revoluţie, în masacrul de la Otopeni, cînd deja Ceauşescu fusese înlăturat, spunîndu-le celor din studio: „mă numesc Tina, iar fiul meu cel mare a murit pe 23 decembrie, la Otopeni, în Bucureşti… eu nu v-am sunat să vă reproşez ceva, domnule Jderescu… eu v-am sunat să vă zic că ninge afară… ninge, ninge ca pe vremuri, bucuraţi-vă, domnii mei, de zăpadă, că mîine va fi din nou noroi. Crăciun Fericit tuturor!“.

 

Realitatea protestelor din stradă a arătat că „timpul schimbării“ este posibil. Şi aici nu ne referim strict la demisia guvernului Boc, demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Există un „timp al schimbării“ care înseamnă să nu guvernezi în dispreţ. Multă vreme destui intelectuali s-au livrat, plocon, lui Traian Băsescu, dar orice lipsă de măsură, orice osanale ridicate preşedintelui, orice demarcări forţate (noi, guvernanţii, sîntem „responsabili“, restul este o „mahala ineptă şi violentă“, „viermi“, „ciumpalaci“, „pegră“ şi „neaveniţi“) a avut răspunsul în protestele din ultimele două săptămîni. Nu se poate să-l obligi pe cetăţean să strîngă cureaua, iar cînd icneşte de durere să-i mai dai una în cap şi să-i spui că e vîndut şi manipulat. A pune protestele şi contestările – cum s-a făcut pînă la ieşirea în stradă a populaţiei – pe seama unei mogulilor, a presei, a televiziunilor, a Opoziţiei, a „fostului colonel Dogaru“, a lui Ion Iliescu a fost greşeala preşedintelui şi a guvernului. Există nemulţumiţi pe care nu poţi să-i prosteşti, să-i minimalizezi, să-i dispreţuieşti, considerîndu-i suboameni care alcătuiesc doar masă de manevră. 

 

Dacă imaginea de preşedinte-hărţuitor va intra în umbră, tot e un pas înainte. Dar problemele sînt departe de a fi rezolvate. Pînă cînd vom afla ce soluţii are guvernul Boc şi preşedintele Băsescu, ne întoarcem la filmul lui Corneliu Porumboiu şi la acel telefon al mamei, cu fiul ucis la Otopeni. Ninsoarea din aceste zile poate şi un prilej de meditaţie. O meditaţie aspră despre guvernaţi şi guvernanţi. În fotografia de pe pagina întîi a revistei Observator cultural, din numărul curent, fotografie din Piaţa Universităţii, scrie: „Nu ne-nchideţi gura! Voi aţi intrecut măsura!“.

 

Ninge, dar acea pînză – „Nu ne-nchideţi gura! Voi aţi intrecut măsura!“ – încă se mai vede. Vor avea grijă românii să o dezgroape de sub nămeţi.
  

 

 

Textul apărut în ediţia print a revistei Observator cultural, după primul discurs al preşedintelui Băsescu:

Aşadar, după aproape două săptămîni de proteste, preşedintele Traian Băsescu a avut prima intervenţie publică, la depunerea jurămîntului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Traian Băsescu anunţase o intervenţie „cu românii“ pentru miercuri, 25 ianuarie. Ediţia print a revistei noastre pleacă la tipar marţi noapte, aşa că ne vom referi doar la intervenţia de marţi.

 

Mai întîi, să remarcăm că preşedintele avea o voce sugrumată, stăpînindu-şi cu greu furia. O voce cavernoasă, care denotă că preşedintele a ţipat destul de mult în ultimele zile. Traian Băsescu arăta destul de rău, avînd, probabil, destule nopţi nedormite la activ.

 

În al doilea rind, se pare că preşedintele  n-a înţeles nimic din protestele din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară. El a spus, din nou, că opoziţia este la originea protestelor din România. A numit trei oameni politici: Ion Iliescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu şi un necunoscut (pentru opinia publică) „fostul colonel Dogaru“, despre care aflăm, din diferite surse, că ar fi liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere şi, marţi, a organizat un miting la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, protest continuat în faţa sediului TVR. Mărturisim că nu înţelegem ce legătură are acest „colonel Dogaru“ cu protestele din Piaţa Universităţii şi cu nemulţumirea generală, dar, în fine, poate că ne va lumina, în noi intervenţii, Traian Băsescu.

 

Preşedintele a reluat ideea unor proteste orchestrate de la nivelul Opoziţiei. Or, în acest moment, referindu-ne strict la intervenţia de marţi, preşedintele pare să nu fi înţeles că există o zonă a nemulţumiţilor, nemanipulaţi, nemontaţi, care au ales să protesteze în stradă, sancţionînd, mai întîi, un comportament execrabil al preşedintelui faţă de Raed Arafat şi, mai pe urmă, căutînd să atragă atenţia tuturor politicienilor că distanţa dintre politică şi popor a crescut îngrijorător. Or, preşedintele nu poate disocia reacţiile publice ale Opoziţiei de protestul general existent în ţară.

 

Preşedintele a introdus şi un element ciudat, referitor la fostul preşedinte al Republicii Moldova, liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin. Acesta ar fi transmis un mesaj de solidarizare cu protestatarii. La nivel politic, mesajul lui Vladimir Voronin este periferic. Voronin nu deţine acum vreo demnitate publică în Republica Moldova, iar mesajul său putea fi neglijat de preşedintele Băsescu. Introducerea în ecuaţie a liderului comuniştilor din Republica Moldova este inexplicabilă. Se impune o întrebare de bun-simţ: se simte ameninţat Traian Băsescu de Vladimir Voronin? De ce l-a invocat Traian Băsescu pe Vladimir Voronin, cîtă vreme el este preşedintele României, iar Voronin este doar un şef de partid dintr-o ţară independentă? E posibil ca declaraţia de sprijin a lui Voronin să deranjeze, dar unui şef de partid dintr-o ţară străină nu-i răspunde însuşi preşedintele. Invocarea lui Vladimir Voronin nu pare să arate decît că preşedintele Băsescu nu şi-a putut reţine cuvintele. E stranie alăturarea lui Vladimir Voronin de liderii Opoziţiei din România. Să aibă oare Iulian Chifu, consilier al preşedintelui, vreo legătură cu invocarea lui Voronin? Să-l alimenteze pe Traian Băsescu cu ideea unor ameninţări dinspre comuniştii din Republica Moldova? Dacă lucrurile stau aşa, iar consilierii prezidenţiali amplifică o situaţie care se poate rezolva doar prin dialog, înseamnă că preşedintele a căzut pradă unei psihoze a comploturilor; sîntem, totuşi, o ţară NATO, în care preşedintele nu poate tremura cînd Vladimir Voronin vorbeşte.

 

Declaraţia preşedintelui Băsescu de marţi conţine, de fapt, o idee simplă: protestele sînt orchestrate, televiziunile le amplifică, domneşte o „veselie a demolării“. Cu astfel de opinii, Traian Băsescu nu va calma spiritele din România. Practic, prin aceaste păreri, preşedintele neagă dreptul românilor de a gîndi cu mintea lor şi de a se disocia în mod liber de actualii guvernanţi. La nivelul administraţiei prezidenţiale, impresia noastră este că preşedintele este „lucrat“, că i se induce şi i se accentuează o stare de conspirativită. Declaraţia de marţi arată că preşedintele nu a gîndit nici o soluţie pentru ieşirea din criză, că nu ia în calcul varianta schimbării guvernului sau a alegerilor anticipate. De două săptămîni, preşedintele Băsescu, împreună cu sfetnicii săi de taină, nu face decît să caute vinovaţi pentru proteste. Deocamdată, nu există o poziţie rezonabilă a preşedintelui, e doar un om care „pleacă urechea“ şi care vede uneltiri peste tot.

 

România nu rămîne neguvernabilă dacă se organizează alegeri anticipate sau dacă demisionează guvernul Boc. Alegerile anticipate sînt o soluţie, dar preşedintele nu pare să o ia în calcul, pentru că el nu crede în existenţa şi funcţionarea Opoziţiei (liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu sînt duşmanii lui personali, ei n-ar putea, în concepţia preşedintelui, să participe la găsirea unei soluţii, să dialogheze, ei doar „demolează“). Ar fi şi varianta unui alt guvern, care să pregătească alegerile, depunerea mandatului guvernului Boc este, iarăşi, o rezolvare rezonabilă. Sînt cîţiva paşi, într-un cadru democratic, care ar putea detensiona situaţia din ţară. Numai că preşedintele îi exclude. România are un preşedinte plecat la război, probabil că îl bate un gînd: să treacă din nou Prutul, să-l înveţe minte pe Voronin (vai, unde am ajuns!). Chibzuinţa, dialogul şi găsirea de soluţii de compromis şi raţionalitate nu par să-l preocupe în aceste zile. Dacă ne înşelăm, vom reveni.
 

 

 

GALERIE FOTO: Silvia Dumitrache – Observator cultural