OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In sfirsit, dupa 16 ani de declaratii sforaitoare si de receptii, pe 8 decembrie (Ziua Constitutiei!) aproape exista consens ca avem o constitutie proasta. Presedintele Basescu este, astazi, portdrapelul schimbarii acesteia. Dar, pentru ca interesul sau este, mai ales, in legatura cu cistigul personal dintr-o astfel de intreprindere, sub forma unor puteri depline si n-ar da bine sa-l promoveze singur, si-a mai luat citiva stegari alaturi, care sa anticipeze dorintele prezidentiale si sa vina repede in intimpinarea lor.

Grupul de la Neptun este doar avangarda, oastea e ceva mai mare, cuprinzind deopotriva politicieni si intelectuali, comentatori, jurnalisti si oameni din mediul academic. Cum e la moda sa se recunoasca, spasit, ca politica e o treaba nu tocmai curata, forma in care se livreaza produsul pare sa fie cea a unui parteneriat purificator al partidelor politice (de fapt, doar PLD) cu intelectualii publici.

Daca in cazul presedintelui Basescu, dorinta de acumulare a puterii in miinile sale, desi inacceptabila democratic, e de inteles, cu totul surprinzatoare este sustinerea unor asemenea idei de catre elite intelectuale cu multe carti citite, care cunosc bine experientele democratice din alte tari, inclusiv tragediile nedemocratice petrecute de-a lungul timpului. Formula „dictatura parlamentului“, invocata pentru a justifica optiunea pentru prezidentialism sau semiprezidentialism consolidat (!), prinde repede, dar mi se pare mai degraba o gaselnita lingvistica. Nu vad de ce solutia ar fi o republica prezidentiala si nu una parlamentara, dar cu asigurarea unei formule mai flexibile de dizolvare a Parlamentului, in cazul unei motiuni de cenzura sau al unui vot de incredere solicitat expres de prim-ministru, concept inexistent in constitutia actuala.
Interesanta nu e doar optiunea intelectualilor pentru concentrarea puterii in miinile unui om (probabil ca, daca omul e providential, se iarta), ci si faptul ca ei doresc rezolvarea acestei situatii foarte repede, cit mai repede. A aparut chiar un clivaj intre politicienii si intelectualii sustinatori ai aceleiasi idei prezidentialiste.

Primii, prin vocea lui Valeriu Stoica, avertizeaza ca intreg procesul de scriere si adoptare a unei noi constitutii va dura minim doi ani, cel mai probabil patru, pentru ca e vorba de respectarea unor reguli, pentru ca democratia presupune proceduri, constructiile formale bune iau timp, mai trebuie sa fie si largi dezbateri, implicarea reala a cetatenilor ca parte a noului contract social, implicarea societatii civile, a elitelor juridice si politologice, apoi negocieri intre partide, vot in Parlament si, in sfirsit, referendum final. Ca, de fapt, cetatenilor li s-ar substitui elitele, e o chestiune de detaliu practic. Intelectualii sustinatori ai presedintelui Basescu se uita urit la astfel de detalii care consuma timp. Ei ar dori o noua constitutie in citeva luni! Unul dintre ideologii grupului, l-am numit pe Catalin Avramescu, chiar s-a exprimat in sensul ca marile constitutii se fac repede. Ma mir ca n-a invocat Constitutia lui Carol al II-lea, redactata in doua saptamini de un mare jurist, de altfel. Nu-i asa ca e usor in dictatura? Unde ne erau nostalgicii…
Studiile despre populism, inclusiv cele privind populismul elitelor, identifica mai multe caracteristici ale acestuia, pe care le regasim cu usurinta in discursul si actiunile grupului de intelectuali pro-Basescu. Iata citeva exemple:

n scurtcircuitarea timpului – redactarea rapida a unei constitutii, intr-o formula „de birou“, ocultind dezbaterile largi, specifice democratiei, dar mari consumatoare de timp;
n acordarea de puteri largi unei singure persoane – presedintelui – care ar putea fi, in acelasi timp, si prim-ministru ar putea continua situatia de azi, adica sa participe si sa prezideze sedintele CSM (cu putina imaginatie i s-ar gasi ceva atributii si in conducerea Parlamentului);
n sustinerea si practicarea excesiva a plebiscitului – referendumul – ca forma de ocultare a Parlamentului, chiar daca istoria ne ofera numeroase exemple ca plebiscitul a fost folosit de conducatori autoritari in perioada consolidarii puterii lor, pentru a justifica prin „votul maselor“ asumarea de catre ei a unor puteri nedemocratice. De cele mai multe ori, asa s-a ajuns la dictatura.

in afara celebrei invitatii adresate de Traian Basescu „poporului“, de a se intilni trimestrial in Piata Universitatii, initiativa nesanctionata nici macar blajin-dojenitor de sustinatorii sai, asteapta la rind referendumul pentru votul uninominal, referendumul pentru tipul de republica, prezidentiala sau parlamentara, lista raminind deschisa.
Ma tem ca lucrurile sint deja prea serioase pentru a mai putea crede ca acesti intelectuali de mare prestigiu sint doar atrasi, fascinati de presedintele Basescu. Ma tem ca ne confruntam cu ceva mai grav, cu un grup sustinator si promotor al unor optiuni nu elitiste, ci profund nedemocratice. Ma tem ca acest grup (poate doar unii) are deja o adevarata ideologie, pe care ar dori sa o transpuna intr-o noua lege fundamentala. Reactiile lui Gabriel Liiceanu la intrebarile legitime ale presei privind deplasarea la Neptun cu un avion platit din bani publici sint edificatoare: „As dori foarte mult sa existe din partea tuturor celor care au discutat acest episod o decenta, sa nu ma traga atit de jos incit sa ma puna sa explic de ce am ajuns acolo cu un mijloc de transport si nu cu altul, daca lucrul acesta se petrecea pe bani publici sau nepublici.

Daca vreti sa cobor la acest nivel si considerati ca merit, cu ceea ce-oi reprezenta eu, ma puteti trage la acest nivel pentru ca este un reflex al presei sa traga pe toata lumea la acest nivel“; „Faptul ca niste intelectuali au cheltuit 10.000 de euro sau ce suma s-a vehiculat mi se pare un fleac“ (Gandul, 27 iunie 2007). Sigur, din punct de vedere legal, socoteala pentru folosirea banilor publici trebuie sa o dea presedintele Basescu, nu invitatii sai. Dar ideea ca niste intelectuali nu trebuie nici macar sa se preocupe de cheltuirea banului public in beneficiu propriu, pentru ca „au opera“, in conditiile in care ei clameaza sustinerea presedintelui tocmai pentru ca acesta, in vorbe, critica astfel de fapte, ideea ca a raspunde unor astfel de intrebari, perfect legitime intr-un stat de drept, democratic, intr-un regim transparent, e ceva injositor ar trebui sa ne dea frisoane.
in ce-l priveste pe presedintele Basescu, nu pot sa nu ma intreb la ce oare se gindeste de fiecare data cind spune ca se leapada de Satana? Mai ales ca a spus-o de citeva zeci de ori pina acum.