André Lepecki
Exhausting Dance. Performance
and the politics of movement
New York, Oxon,
Routledge, 2006.
Gerald Siegmund
Abwesenheit. Eine performative Ästhetik
des Tanzes. William Forsythe, Jérôme Bel, Xavier Le Roy, Meg Stuart
Bielefeld, transcript, 2006.
Performance-ul si dansul contemporan au incetat de mult sa se circumscrie unui domeniu de referinta precis definit si nici nu propun un obiect consistent al analizei, aprecierii ori consumului. Ceea ce e uimitor este posibilitatea de a aborda statutul problematic al asa-numitului spectacol vivant din doua perspective opuse, chiar daca in final complementare. Se poate sa ai de-a face cu piesele a mai mult sau mai putin acelorasi artisti – ceea ce s-ar putea chema o „curricula contemporana“ – Jérôme Bel, La Ribot, Xavier Le Roy, Meg Stuart, William Forsythe, si totusi sa-ti orientezi interpretarea analitica daca nu in directii opuse, macar catre adevaruri care contrasteaza.
Diferenta de scop si orientare devine explicita chiar de la inceput; de fapt, arareori utilitatea titlului si subtitlului unei carti devine mai clara. Abordarea lui André Lepecki (stabilit la New York) ramine pina la capat politica; nu e interesat de o privire estetica, imanenta, asupra performance-ului, in timp ce Siegmund, unul dintre cercetatorii de marca din spatiul de limba germana, anterior lector la faimosul Departament de Studii Teatrale Aplicate de la universitatea din Giessen, acum profesor la universitatea din Berna, in Elvetia, propune o estetica performativa a dansului, concentrindu-se asadar pe cadrul teatral, mai degraba decit contextual, al performace-ului. Amindoi sint, insa, revolutionari in gindire. Amindoi se lupta cu un numar impresionant de preconceptii care plutesc in mod traditional asupra naratiunilor istorice ale dansului, asupra instrumentelor metodologice ale studierii dansului si mizelor discursului coregrafic. Siegmund contesta insasi notiunea de prezenta gata distribuita, ca fiind unul dintre fundamentele ontologice si de perceptie ale dansului. Iar Lepecki pune sub semnul intrebarii disputabilul „mariaj natural“ dintre dans si miscare, plasat de modernitate la baza coregrafiei. „Inclinarea dansului catre o reprezentare spectaculara a miscarii devine modernitatea lui“, declara Lepecki in capitolul introductiv al cartii sale Exhausting Dance. Dar avintul cinetic nu doar intareste reflexul perceptual al asocierii dansului cu prezenta (corpurilor, a mintilor), pe care Siegmund o contesta in profundul sau studiu despre absenta.
Aplecarea moderna catre miscare disturba, de asemenea, in mod fundamental bazele ontologice ale filozofiei. Lepecki sustine ca „la fel cum proiectul cinetic al modernitatii devine ontologia modernitatii […], la fel proiectul dansului occidental devine din ce in ce mai asociat productiei si reprezentarii unui corp si a unei subiectivitati adecvate performarii acestei motilitati de neoprit“.
Tocmai aceasta aliniere subtila a abilitatii cinetice la subiectivitate si productia artistica sta in centrul analizei lui Lepecki. Intocmai ca Siegmund, el isi exemplifica descoperirile discutind lucrarile mai multor artisti preocupati de elementele performance-ului (dar nu neaparat „dansatori“), ca Bruce Nauman, dar si Trisha Brown si recentul ei proiect de contestare a „erectilitatii“ productiei artistice, eterna pozitie verticala ca norma importanta in dansul occidental. Dupa Lepecki, politicul in performance nu trebuie cautat pe teren artistic ori in aprecierea estetica. Dansul se bazeaza pe fundamente filozofice ale gindirii occidentale si ale actiunii sociale si trebuie analizat in acest sens.
O astfel de abordare nu e fundamental opusa proiectului lui Siegmund, dar ramine mai radicala si, totodata, mai indrazneata, caci Siegmund e de-a dreptul meticulos in extrapolarea referintelor sale teoretice – cu precadere teoriile psihanalitice avansate ale lui Lacan si Zizek. El sustine ca in centrul presupusei prezente a dansului sta o consumare totala a subiectivitatii si dorintei, o consumare care nu-si va gasi, totusi, niciodata implinirea, de vreme ce nu poate exista o prezenta totala a sinelui. „Din cauza ca dansul nu poate produce semne – ca artefacte – ale propriei sale prezente, el e fortat sa se concentreze total asupra prezentei care ii este, in acelasi timp, si propria moarte.“ Asadar, fatalitatea prezentei sta in faptul ca ascunde o fundamentala pierdere (Mangel). Anumite experiente, printre care experienta propriului sine, nu se pot niciodata produce fara o anume forma de mediere. Prin urmare, „prezenta dansului trebuie sa faca un ocol prin absenta pentru a scapa statutului de simplu schimb de informatii, stiluri si miscari intr-un prezent etern, cu scopul de a face posibila o experienta intangibila, asa cum e moartea, pentru dansatori si pentru public“.
Siegmund si Lepecki se intilnesc tocmai in acest punct al melancoliei fundamentale dinauntrul existentei dansului si miscarii si al corpurilor care servesc drept instrument in vizualizarea si definirea lor conceptuala.
Fara-ndoiala, ambele volume ofera studiilor de dans un izvor de profunzime critica. In cazul lui Siegmund, o relectura a surselor sacre ale modernitatii – Isadora Duncan, Mary Wigman, Martha Graham – e de un interes special: analizeaza propria lor mitologie a imanentei corpului ca fiind nimic altceva decit o reconfigurare a ceea ce ramine etern strain si, deci, absent in dansul actual: emotii, individualitate, mimesis.
Dupa ce au fost fundamental contestate de Epuizare si Absenta, dansul si performance-ul ar putea sa nu mai fie niciodata atit de accesibile cum, poate, au sperat sa fie.
––––––––––
Text publicat in premiera in Observator cultural, cu acordul autorului.
Traducere din limba engleza de
Carmen MIHALCEA

