OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Hella S. Haasse
Strain pentru totdeauna
Traducere din limba olandeza si nota finala de Monica Savulescu Voudouris. Editura Univers, Colectia „Romanul secolului XX“, Bucuresti, 2000, 118 p., f.p.

„Oare nu este intristare
pina la moarte, cind tovarasul
si prietenul se fac dusmani?
O, rau gind! De unde te-ai ivit
sa acoperi pamintul cu viclesug?“
Intelepciunea lui Isus Sirah, 37, 2-3


„Uruh imi marcheaza fara nici o indoiala viata, o pecete cu ceara si fir rosu; mai mult ca oricind in aceasta clipa, acum, cind orice contact intre noi, intreaga intimitate apartin pentru totdeauna trecutului.
Nu stiu de ce vreau sa dau socoteala asupra relatiei mele cu Uruh, sa vorbesc despre tot ceea ce Uruh a insemnat pentru mine si inca mai inseamna. Poate ca ma incita maniera lui de neexprimat si de neinteles de-a fi altfel, acest secret al spiritului si al singelui care, pe cind eram copil si inca pina destul de recent, nu ridica nici o problema, dar care pare sa ma tortureze acum din ce in ce mai mult.“


Confesiunea aceasta, de un dramatism retinut si acceptat ca un dat al sortii, deschide o carte despre prietenie, inocenta si neasemanare. Rindurile de inceput se lumineaza plenar abia in final, convertind intreaga scriitura intr-o litanie a valorilor pentru totdeauna pierdute ale copilariei. O copilarie indoneziana, in care, pentru micul european alb, prietenul Uruh era totul: Uruh inlesnea toate initierile, la Uruh se raporta si numai prin el capata consistenta, gust si miros intreaga realitate inconjuratoare. Uruh deschide toate portile misterelor. Aceleasi pe care tot el, ajuns la maturitate, le va si fereca necrutator, obturindu-i tovarasului sau de odinioara calea spre un sine armonios. Si retragindu-se, inchizindu-se el insusi, figura exotica una cu natura tarii sale, intr-o taina de nepatruns.

Pentru ca ii este refuzat mereu, personajul-narator nu poarta un nume. Degringolada lui identitara are surse multiple: s-a nascut in Indonezia, dar intr-o familie de olandezi, ca fiu al administratorului unei plantatii. Pina tirziu, Olanda si cultura ei nu ii vor spune nimic. In schimb, de mic este profund solidar cu pamintul copilariei si cu indigenii la care gaseste refugiu din calea austerei educatii europene. Cu olandeza lui precara, sundaneza se amesteca natural la o virsta cind ierarhiile, diferentele de statut sau superioritatile de casta sint lipsite de orice semnificatie. Aproape ca are doua limbi materne. Padurile virgine, convietuirea cu nenumaratii copii ai femeilor bastinase, mereu vesele, roditoare si primitoare, miturile si fascinantii „povestasi“ ai locului ii ofera mult mai mult decit propria familie nestatornica si „raceala unei case care nu e camin“.

Prietenia cu Uruh – fiul cel mare al intendentului tatalui sau – corespunde salbaticiei funciare a copilariei, cruzimii si curiozitatii ei ingenue. La inceput, reductibile la date fizice, singurele diferente dintre cei doi sint vizibile doar in jocurile lor comune: cind micul olandez descopera neajunsurile propriului tip de epiderma, fata de invidiata culoare „bruna uniforma“ a lui Uruh, si invata sa admire ca un indragostit „trupul slab si muschiulos“ al prietenului sau dovedind agilitati feline, supleti de mica jivina si placeri de salbaticiune dedata cu voluptate nevinovata la explorarea naturii: „Ceea ce il amuza totusi cel mai mult erau luptele intre doua animale de specii diferite s…t. Uruh nu era crud, atitudinea occidentalului care pazeste si respecta adeseori un animal dintr-un semiconstient sentiment de inrudire lui ii lipsea pur si simplu“. „Un soi de timiditate, poate rusine sau o incapacitate de-a ma implica atit de total in joc ma impiedicau sa ma pierd in strigate si gesturi asa cum putea s-o faca Uruh“. Salvat de la inec de tatal lui Uruh, care si piere astfel, victima a frivolilor europeni dornici de escapade nocturne si bai in lacuri mlastinoase, personajul-narator pare a-si lega pentru totdeauna viata de bastinasii din Indiile olandeze.

O culpa difuza ii pecetluieste destinul marcat de aceasta jertfa, simtit si mai greu disociabil de cel al lui Uruh. Cu insistenta generoasa si devotament, are grija ca Uruh sa-i fie mereu alaturi, sa merga la aceleasi scoli si sa guste, pe cit posibil, aceleasi privilegii destinate, in principiu, doar colonistilor. „Nu stiu cit de insingurat mi-as fi petrecut anii copilariei daca nu ar fi existat Uruh“, va marturisi mai tirziu, macinat de nostalgiile paradisului pierdut si redus irevocabil la conditia paradoxala a unui cuceritor-victima, din cauza vinovatiei fara vina de a fi fost, prin singe si nu prin optiune, alb, european, olandez, stapin. Pentru ca, pe masura ce timpul trece, diferente tot mai pronuntate se ivesc si capata relevanta intre cei doi prieteni apartinind unor culturi distincte. Adolescenta acumuleaza mistere, suspiciuni, mici gelozii, reticente si tot atitea mihniri nerostite. Faliile cascate dramatic intre ei vor face ca fraternitatea de odinioara sa avanseze decis spre o ireparabila ruptura. In dorinta de a nu fi despartit de Uruh, micul european e departe de a intrezari emanciparea si indepartarea prietenului sau, la care contribuie astfel chiar el, si nu intuieste ca siesi isi procura singur premisele unei viitoare constiinte a crizei. Nici o clipa nu poate sa banuiasca faptul – perceput ulterior ca ireal si cosmaresc – ca soarta le rezerva o neasteptata distributie de sanse si roluri divergente, o fatala si absurda neasemanare: in timp ce el nu-si va gasi locul in afara spatiului copilariei, dominat de senzatia de nonsens, condamnat la peregrinari si eterne reintoarceri, Uruh va evolua, in schimb, spre o personalitate fara fisuri, nutrita din resentimente, dedicindu-se cauzei neamului sau si facindu-si uitat intreg trecutul.

Mai ales in armonia sa initiala, simbiotica si consumata cu precadere in natura (spre deosebire de spatiile inchise, coercitive ale adolescentei, care consuna cu dezvoltarea si proliferarea disjunctiilor si a incompatibilitatilor dintre ei: internatele, casa tutoarei lor), legatura dintre personajul narator si Uruh pare a fi o delicata rescriere a relatiei arhetipale dintre Ghilgames si Enkidu, translatata in planul senzitivitatii infantile si al primelor revelatii. Iar cind figura lui Uruh se va incetosa pina la a deveni de nerecunoscut si irecuperabila din departarile generate de conventii, cind tinarul european vaduvit de prietenia de altadata va deplinge devalorizarea unui intreg univers si alterarea propriei personalitati suferinde si saracite („Mi se parea absurda absenta lui Uruh. Realizam ca fara el perceptia senzoriala a acestei lumi montane nu mi-ar fi fost posibila. Peisajul nu era complet fara el.“), traseul protagonistilor se apropie si mai puternic de acela al eroilor din epopeea sumeriana. Asemeni lui Ghilgames in absenta lui Enkidu, povestitorul, altminteri puternic (prin origine), nu poate fi decit slab si nevolnic, profund vulnerabil fara Uruh. Iar dublul pierdut, Uruh-Enkidu, va indolia pentru totdeauna biografia europeanului-cuceritor dar lipsit de glorie si asimilat definitiv unui strain.

Clara si zvelta, scriitura olandezei Hella S. Haasse (n. 1918, Djakarta) are calitatea rara de a lasa in urma nostalgii pale, regrete vagi, tristeti discrete. Scris in 1948 si inspirat de realitatile Indoneziei, devenit un best-seller si intrat in manualele de literatura olandeza, romanul Strain pentru totdeauna isi pastreaza intacta prospetimea. Secretul vitalitatii lui consta in faptul ca poate fi citit atit ca o carte despre decolonizare – subiect delicat insa fericit si inedit rezolvat prin perspectiva narativa, persoana intii fiindu-i conferita, onest, sensibil si credibil, unui european pentru care conditia de cuceritor nu inseamna decit slabiciune si o nemeritata tara de destin –, dar si ca un roman despre pierderea inocentei si gustul amar al maturitatii. Despre prietenie, identitate dar, mai ales, despre neasemanarea la care ii condamna si constringe istoria chiar si pe cei, in esenta, foarte asemanatori.