OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

n Nu stie sa fie pasiv. Incearca asadar sa redacteze viata publica poloneza, sa o faca mai densa, mai clara, pentru a indeplini mai bine cerintele ridicate pe care i le impune.
Considera ca e nevoie citeodata sa loveasca totusi cu capul in zid. Incearca, prin urmare, sa joace fata de politicieni acelasi rol pe care l-a jucat – adesea cu succes – fata de scriitori: sa-i faca sa dea din ei tot ce au mai bun. Isi doreste ca Polonia sa fie o capodopera. Sa trezeasca entuziasmul alor sai si admiratia strainilor. Sa straluceasca prin exemplul sau in Europa Est-Centrala, daca nu in toata Europa. In asta consta romantismul sau.


n In decursul primilor ani, fiecare numar al revistei Kultura a fost un soi de minune care se repeta surprinzator in fiecare luna. Obtinerea unor articole demne de a fi publicate nu punea probleme; in emigratie erau multi autori, unii perfecti, cu toate ca nu indeplineau mereu conditiile lui Giedroyc. Principalul obstacol era lipsa banilor. Legat obsesiv de independenta sa, Giedroyc nu a vrut niciodata sa primeasca banii care ar fi putut sa o ingradeasca. La fel a refuzat intotdeauna toate ofertele legate de orice gen de conditionari sau provenite din surse necunoscute, nesigure sau care nu puteau fi dezvaluite.


n Aceasta politica a independentei cu orice pret i-a permis revistei Kultura sa-si pastreze intreaga libertate de apreciere, prin urmare si credibilitatea in ochii cititorilor care, chiar atunci cind nu erau de acord cu pozitia ei, stiau ca o stabileste exclusiv redactorul, nu niste presiuni externe. Dar aceasta politica a silit si Kultura, mai ales in primii ani, sa practice zilnic ceea ce Giedroyc numea scamatorii financiare, pentru a avea destui bani pentru hirtie, tipar, onorarii, salariile angajatilor stabilite la nivelul salariului minim francez, cheltuieli legate de intretinerea casei. A fost nevoie de geniul Zofiei Hertz pentru a gasi in fiecare zi o solutie care de obicei era egala cu cvadratura cercului.


n Din primii ani de existenta ai Institutului, bugetul lui a fost ingreunat serios de niste cheltuieli speciale, straine oricarei edituri normale, dar carora Giedroyc le acorda cea mai mare insemnatate. Ele proveneau din trimiterea in Polonia, pe cheltuiala Institutului, a copiilor celor mai importante articole din Kultura tiparite pe hirtie de biblie, iar mai tirziu, si a unor carti. Erau trecute granita ilegal de marinarii polonezi care luasera legatura cu Institutul. Se trimiteau si prin posta, la adrese luate din cartea de telefon. Una dintre ele, Pretul puterii a lui Milosz, a fost trimisa chiar cu o coperta falsa, drept Eliberarea de Jeremy Kornaga; era ilustrata cu un portret al lui Rokossowski, iar ca editura aparea Asociatia Prietenilor Wandei Wasilewska din Paris. Acestor cheltuieli speciale, dar inevitabile, li se adaugau altele, generate de trimiterea in Polonia a unor pachete cu alimente, medicamente si haine pentru persoanele urmarite, pentru familiile detinutilor politici, pentru cei concediati, evacuati din case si lasati fara orice mijloc de intretinere. […] Institutul Literar nu era o editura obisnuita.

Krzysztof Pomian
n Giedroyc era un om ascetic, devotat unei conceptii si plin mereu de idei noi. Cindva a spus: „Am renuntat la viata personala“ si nu exagera deloc. Kultura a putut exista doar pentru ca in spatele ei s-a aflat o echipa de patru oameni care au format un mic falanster, o comunitate cu locuinta comuna si cazan de mincare comun, renuntind la multe lucruri pentru o singura cauza. Tinerilor de azi le e greu sa inteleaga, acum, cind la moda este individualismul…
Czeslaw Milosz, Inceputul legendei


n Giedroyc gindea in categorii umane, nu in notiuni abstracte, care nu-l interesau in mod deosebit si fata de care putea fi relativ nonsalant. Pe el il interesau oamenii, personalitatile, iar la ele, ce anume sint in stare sa faca pentru cauza de care se ocupa el, si care nu era a lui Jerzy Giedroyc, prin urmare era unul dintre cei mai dezinteresati oameni din lume.
Krzysztof Pomian
in filmul Pluta revistei Kultura

n Consider ca asa cum exista pianisti sau scriitori innascuti, asa este el nascut Redactor. E un soi de talent, pentru ca nu poti sa te asezi la birou, sa citesti materialele trimise si sa fii Redactorul unei publicatii; exista un anume dar, iar el il are. A probat acest dar editind in Polonia, in tinerete, un saptaminal foarte interesant – Bunt Mlodych/Revolta Tinerilor, caruia i-a schimbat apoi titlul in Polityka/Politica). Giedroyc a fost un redactor innascut si faptul deplins de unii, de pilda de Jerzy Turowicz, ca, dupa moartea lui, Kultura va inceta sa mai existe, il consider absolut justificat, ba chiar l-am si incurajat. s…t Giedroyc a anuntat foarte corect ca, dupa moartea lui, Kultura va inceta sa mai apara. Va ramine arhiva, biblioteca, dar nu Kultura, care este in totalitate opera lui.
Gustaw Herling-Grudzinski,
in filmul Pluta revistei Kultura


n Daca ma gindesc corect ca Giedroyc a ajuns redactorul-sef al unei reviste pentru ca nu a putut sa actioneze direct in politica, trebuie sa adaug ca a dat dovada in acest rol de un talent de exceptie. Niciodata in viata lui, dupa cite stiu, nu a scris un articol…
Are un simt extraordinar al recunoasterii celor mai fine urme de talent si originalitate, rabdare si incapatinare in cautarea colaboratorilor de care are nevoie si in inspirarea lor si, inainte de toate, este un adevarat geniu al surprizelor, al voltelor bruste, cu toate ca tinde permanent spre aceleasi teluri. A si avut mult noroc, mai ales la inceput, a fost in stare sa foloseasca imprejurarile favorabile, a reusit sa le inmulteasca fara a-si parasi aproape deloc micul cabinet plin de carti si dosare, stind la masina de scris la care bate incapatinat instructiuni catre toate zarile lumii.
Konstanty Jelenski,
Despre Kultura pentru francezi


n Meritul revistei Kultura, care s-a opus de la bun inceput urii fata de Rusia atit de raspindite in Polonia, este cu atit mai mare cu cit, din cele sase persoane care formau la inceput echipa compacta a revistei, patru fusesera deportate in URSS dupa anexarea partii estice a tarii: Jozef Czapski, Gustaw Herling-Grudzinski, Zofia si Zygmunt Hertz. Primii doi au scris, de altfel, carti extraordinare despre aceasta experienta in perioada in care marea majoritate a intelectualitatii apusene nu vroia sa ia la cunostinta existenta Gulagului. Czapski a scapat ca prin minune de masacrul de la Katyn.
Relatiile polono-ruse si viitorul popoarelor care traiesc intre aceste doua state sint de fapt inseparabile pentru Redactorul revistei Kultura. „Consider ca cel mai mare succes – imi scrie intr-o scrisoare – avind, cred, o insemnatate istorica este obtinerea declaratiilor disidentilor rusi de frunte, care recunosc principiul independentei in cazul Ucrainei si a altor republici unionale neruse“.
Konstanty Jelenski,
Despre Kultura pentru francezi


n Timp de patruzeci de ani, Jerzy Giedroyc a creat o opera cu adevarat mare, fara pereche, o opera a imaginatiei si inteligentei politice, a sensibilitatii culturale, a tenacitatii in munca zilnica. In introducerea la primul numar scos la Roma se vorbeste despre telurile revistei Kultura: „Doresc sa ajung la cititorii din Tara si sa le intaresc credinta ca valorile care le sint apropiate nu au cazut inca secerate de puterea coercitiva“. A reusit, oare? Incepind de la jumatatea anilor ’50, strecurata cu greu prin crapaturile inguste din zid, Kultura a patruns in Polonia pentru totdeauna. Nu va fi o exagerare daca spun ca s-a simtit acolo ca acasa…
Gustaw Herling-Grudzinski, Jurnal scris noaptea – 26 noiembrie 1986


n Nu vreau sa fiu banuit de partinire, ca persoana foarte apropiata revistei, dar cred ca intelectualitatea poloneza datoreaza mult revistei Kultura, are fata de ea o datorie de recunostinta. In perioadele in care literatura era intr-o situatie dificila in Polonia, Kultura a fost un fel de portita si a fost tratata ca atare. E greu de spus, fiindca ar fi o gindire ipotetica, daca Gombrowicz, Milosz sau eu ne-am fi descurcat fara Kultura. Pasionat inainte de toate de politica, Giedroyc a fost fara indoiala si un gradinar al literaturii polone, de care a avut mare grija. E suficient sa citim cu atentie corespondenta lui Giedroyc cu Gombrowicz, care din partea lui Gombrowicz era destul de nesuferita, pentru ca intreba tot timpul despre bani; se vede in ea insa gradinarul, foarte atent la dezvoltarea scriitorului. Eu insumi am primit de la Giedroyc sfaturi sau sugestii, prin urmare a fost intr-adevar un gradinar al literaturii poloneze, asa ca nu i se poate atribui numai rolul de inspirator sau redactor politic al revistei Kultura.
Gustaw Herling-Grudzinski
in filmul Pluta revistei
Kultura


n Kultura edita carti pe care le citeam intotdeauna, pentru ca daca nu le-as fi stiut, as fi fost o persoana needucata in ceea ce privea literatura polona. Revista insasi ii orienta pe oameni, mai ales pe cei din generatia mea. Daca omul nu era angajat in politica, daca nu dorea puterea, atunci, bazindu-se pe convingerile politice ale revistei Kultura, risca foarte putin si putea sa se opuna celor mai diverse presiuni din Polonia Populara, pentru ca stia despre ce e vorba.
Olga Scherer
in filmul Pluta revistei Kultura

n In secolul al XIX-lea, in anii intunecati care au urmat infringerii revoltei din 1830, cei mai mari poeti polonezi au trait si publicat operele lor marcante la Paris. Asa s-a intimplat si dupa ultimul razboi, cind doi dintre cei mai mari scriitori contemporani – Witold Gombrowicz si Czeslaw Milosz – si-au publicat chiar la Kultura cele mai remarcabile opere. Indiferent de insemnatatea acelor opere, ele au intarit pozitia revistei Kultura, atit in raport cu Polonia comunista captiva, cit si cu emigratia poloneza inerta. Singurul numitor comun intre Gombrowicz si Milosz a fost exact subminarea stereotipurilor culturii poloneze, care jucau un rol insemnat in tara si in emigratie… Ambii au facut acest lucru in numele polonitatii autentice, celei pe care establishmentul cultural polonez o ascundea cu rusine, pomenind cu incapatinare (putin ca o ruda saraca) de apartenenta sa la „Vestul“ idealizat. […] Primirea dusmanoasa care le-a fost pregatita amindurora atit de majoritatea emigratiei, cit si de Polonia „oficiala“ a contribuit in mare masura la stabilirea pozitiei revistei Kultura si la intarirea prestigiului, datorat in parte respectului de care au inceput brusc sa se bucure in tara lor cei doi scriitori si care le este aratat azi chiar de factori oficiali si de mijloace de informare in masa. Sa amintim ca Milosz a primit Premiul Nobel, lui Gombrowicz i-a lipsit un vot pentru a-l lua, cu un an inainte sa moara, premiul fiind acordat scriitorului japonez Kawabata. Acest rar concurs de imprejurari, ce priveste doi scriitori care au publicat in paginile unei reviste din emigratie, dovedeste si mai pregnant caracterul exceptional al destinului revistei Kultura.
Konstanty Jelenski,
Despre Kultura pentru francezi

- Jerzy Giedroyc in dialog cu Jacek Zakowski
n Sint un om care nu scrie. Constient, dupa o indelunga reflectie. Inca din universitate am fost atras spre grafomanie, dar cind am inceput sa editez Revolta tinerilor, am ajuns la concluzia ca redactorul nu poate sa scrie, pentru ca isi pierde obiectivitatea. Talentul regizoral, pe care mi-l atribui, este foarte rar insotit de cel actoricesc.

n Fiecare publicatie este prin natura sa o institutie nedemocratica. Redactorul este un dictator. Eu nu am discutat niciodata cu nimeni despre ce va fi pus intr-un numar. Oamenii rideau de mine ca ma imbolnavesc cind cineva trebuie sa transcrie un articol sau cind face corectura – intr-atit eram de conspirativ.

n Kultura are un caracter absolut special, pentru ca e un fel de congregatie. Aici se locuieste, se lucreaza, se traieste… (1993)