Categoria: 
Comunicat
La pagina 49 din cartea sa O sută de zile cu Monica Lovinescu, doamna Doina Jela scrie:
„Felul cum MM îi şuntează pe Şora şi pe Palanciuc, traducători ai lui Fondane, trimiţîndu-i lui Carassou mesaje că primul e fascist, iar a doua prea tînără, seamănă cu şuntarea lui Urmuz de Tzara...“.
Dacă sînt într-adevăr în relaţii cu un anume MM (pe care orice cititor avizat îl va fi recunoscut), într-o afacere care-i priveşte totodată pe domnul Şora şi pe doamna Palanciuc, pot să vă asigur însă că doamna Doina Jela n-a luat niciodată legătura cu mine şi că afirmaţiile sale sînt complet mincinoase. Mircea Martin, ca să-i dau numele en toutes lettres, mi-a vorbit întotdeauna respectuos despre domnul Şora. E vorba de o minciună şi, cum calomnia se pedepseşte prin lege, autoarea a ţinut să se pună la adăpost, folosind numai iniţialele persoanei calomniate.
I-am cerut domnului Şora să mi se alăture pentru a scrie împreună acest comunicat, dar a refuzat. Oricum ar fi, ofensa fiind publică, o desfid pe doamna Doina Jela să aducă dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale sau să le dezmintă public.
Michel Carassou
deţinătorul drepturilor lui Benjamin Fondane
(Traducere de Doina IOANID)
Mesaj adresat
dlui Michel Carassou
Stimate Domn,
Am aflat de cîtva timp că, în schimbul de mesaje pe tema apariţiei în româneşte a operelor lui Benjamin Fondane, o propoziţie din ultima mea carte, O sută de zile cu Monica Lovinescu, a devenit extrem de importantă şi chiar gravă, riscînd să vă aducă prejudicii, ceea ce nu a fost în intenţia mea, şi mi-e greu să cred că cineva ar putea deduce o asemenea intenţie.
Vă datorez deci o explicaţie. Dar permiteţi-mi mai întîi să pun lucrurile în context. Nu sînt specialistă în opera lui Fondane şi nu eram nici măcar conştientă de importanţa ei înainte ca un prieten, actor francez, să-mi vorbească insistent despre el şi să pună în scenă, la Paris, Le Festin de Balthazar. Am fost surprinsă de calitatea şi anvergura autorului, şi, atunci cînd Luiza Palanciuc mi-a vorbit în urmă cu aproximativ opt luni de proiectul traducerii în româneşte a întregii sale opere franceze, am fost încîntată. Am fost încîntată de colaborarea ei cu dl Mihai Şora, ca garanţie de calitate, dar şi de participarea ei, fiindcă o ştiam ca pe o persoană harnică şi eficientă.
Anul acesta, la sfîrşitul lui martie-începutul lui aprilie, eram la Paris, unde am avut cîteva convorbiri telefonice cu Luiza Palanciuc. Cînd am întrebat-o despre stadiul proiectelor lor fondaniene, ea mi-a vorbit despre probleme recente, care riscă să le pună în pericol. Într-o seară, am mîncat împreună în oraş şi, foarte revoltată, mi-a rezumat discuţii între fondanienii deveniţi ostili faţă de intenţia ei şi a dlui Mihai Şora (caracterizat ca reprezentant al unei droite caviar!) de a-l pune în acelaşi sac pe Fondane cu Cioran, Eliade, Ionesco, triada cu care se mîndreau pînă acum românii, ca embleme ale reuşitei româneşti, în lume. Luiza atribuia această ostilitate influenţei, printre fondanieni, a singurului fondanian român, el însuşi interesat de proiect, ceea ce mi s-a părut pe cît de plauzibil, pe atît de demn de a suscita indignarea, şi a mea, ca ipotetic viitor cititor de Fondane în română. Cuvîntul «fasciste», rostit în acea seară într-un cadru privat şi reprodus de mine nu doar în pagina mea de jurnal, ci şi apoi, în carte, mi s-a părut mult mai puţin grav decît eficienţa mijloacelor folosite pentru a zădărnici un asemenea proiect. Aşa cum a stopa punerea în circulaţie a operei unui autor în chiar sînul asociaţiei care se ocupă de păstrarea memoriei lui mi s-a părut absurd. Pentru mine, care reflectam în cartea mea, printre alte subiecte, la pătrunderea culturii române în occident, la recuperarea acestor scriitori jumătate români, jumătate străini, acest incident avea ceva foarte cunoscut: un nou episod al sabotării românilor de către români, printr-o armă foarte eficace – acuzaţia mai mult sau mai puţin fondată, mai mult sau mai puţin voalată, de fascism.
Publicînd această pagină de jurnal, am scris în clar numele dvs., pentru că am considerat că este o informaţie utilă numele deţinătorului de drepturi pentru Fondane. Aşa cum nu e inutil să ştim ce şi de ce se întîmplă cu moştenirea lui Borges, la Gallimard, sau cu cea a lui Kafka, un pic peste tot. Lucruri complicate, dar nu tabuuri culturale. Numele fondanianului român nu l-am scris în clar, nu pentru că intenţionam să calomniez, ci pentru că semnificativ mi s-a părut doar faptul că încă unul dintre puţinele proiecte atestînd hărnicia românească se duce pe apa sîmbetei.
Dacă apreciaţi că, din această frază din cartea mea, cititorul poate trage concluzia că vă cunosc şi vă aflaţi la originea ei, afirm aici că nu vă cunosc şi nu sînteţi dvs. sursa ei. Regret de asemenea că, purtată de indignare, am adus prejudicii altcuiva. Dar motivul pentru care am făcut publică o discuţie privată a fost, repet, convingerea că blocarea apariţiei lui Benjamin Fondane, anunţată ca iminentă, e o chestiune de interes public în România.
În afară de asta, am convingerea şi mai fermă că prudenţa de a spune ce crezi şi ce ai aflat despre lucrurile de interes public, care din senin se împotmolesc, riscă să ne aducă tuturor prejudiciul unei autocenzuri castratoare şi sărăcitoare, de care, ca scriitor, mă tem mai mult ca de orice. Fiindcă prezentîndu-vă, cu toată sinceritatea, aceste scuze, rămîn sur ma soif în privinţa cauzelor pentru care apariţia în termenul promis a lui Benjamin Fondane, anume în traducerea lui Mihai Şora şi a Luizei Palanciuc, nu se produce. Cu singura diferenţă că acum este vorba de une soif intimidée.
Cu sinceritate,
Doina Jela
RSS Feed
Newsletters