OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Moda“ cartilor despre Bucuresti, cu cladirile sale vechi si cu amestecul bizar de Occident si Orient, vizibil la tot pasul, nu este defel noua. Nenumarate volume – de istorie si de fictiune, albume fotografice, romane sau monografii ale unor institutii, parcuri si strazi – au aparut in perioada interbelica, intr-un moment in care orasul a cunoscut o spectaculoasa modernizare. Calea Victoriei de Cezar Petrescu, Calea Vacaresti si Foc in Hanul cu tei de I. Peltz sau mai tirziul volum arghezian Cu bastonul prin Bucuresti ofera, toate si fiecare in felul ei, imaginea unui oras „in miscare“, aflat cumva la confluenta timpurilor si stilurilor.
Le oferim cititorilor nostri un fragment dintr-un roman mai putin cunoscut astazi, aparut in 1941, Dimbovita apa dulce... de Damian Stanoiu, in care intriga, simpluta, e doar un pretext pentru a introduce in scena adevaratul si singurul personaj memorabil – Bucurestiul.

Acuma, dragi prieteni, daca nu sinteti prea obositi si daca socotiti ca n-ar fi de prisos sa mai vedeti si sa mai auziti cite ceva, ingaduiti-mi sa va plimb putin si pe ulita cea mai de seama a Bucurestilor, adica pe Podul Mogosoaei...
Ii zice pod din pricina ca e asternuta cu butuci de lemn; si-i zice al Mogosoaei pentru ca pe aci era drumul Brancoveanului catre palatul lui de la Mogosoaia. Ori din alta pricina pe care o lasam in seama domnilor istorici, s-o lamureasca sau s-o incurce.
Pina la venirea Hangerliului, Podul Mogosoaei se certa pentru protie cu Podul Beilicului, pe care se intorceau Domnii tarii, cu firman de la Tarigrad. Hangerliu insa a nesocotit traditia si a intrat in Bucuresti pe Podul Mogosoaei. De atunci, adica de la schimbarea facuta de Hangerliu, care schimbare nu i-a fost d-a buna, Podul Beilicului a trecut al doilea. Boerime multa insa n-a locuit niciodata pe Beilic, ci mai abitir pe Mogosoaia, in mahalaua Dudescului si pe Podul Calicilor – sau al Calitii.

Apoi incepe jupin Iliuta, ca un ghid priceput si constiincios, sa arate celor doi falticeneni cu totul altceva decit vedeau ei. Ei traiesc in leatul de la Hristos una mie noua sute patruzeci, iar calauza vietuieste in vremea domniei lui Grigore Ghica al Munteniei. [...]
In locul palatului P.T.T.-ului, vede hanul lui Brancoveanu, ridicat pe locul rapit de la aga Balaceanu; vis-à-vis, vede casele lui Ienachita Vacarescu, foste ale lui Belu, unde Bimbasa Sava, capul arnautilor zavergii, a fost ucis din porunca lui Chehaia Bey. Falticenenii admira arhitectura Casei de Depuneri, in timp ce Iliuta vorbeste de minastirea Sf. Ioan Alergatorul, in al carei han locuiesc negustori de frunte si zarafi greci.
In locul Cercului Militar, Iliuta vede minastirea Sarindar, ctitorie a lui Matei Basarab si locul de ingropare al Ghiculestilor. Pentru el, Teatrul National este hanul mitropolitului Filaret; Palatul Regal – casa lui Dinicu Golescu; Ateneul Roman – metocul episcopiei Ramnicului, unde a conacit printul de Coburg, capetenia „nemtilor cu coada“. [...]

Ajunsera pe nesimtite in Piata Victoriei, adica la... Capul Podului. Moldovenii nostri ar dori sa se plimbe pe vestita Sosea, croita cu o suta de ani in urma de generalul rus Kiseleff, dar Iliuta nu vede inaintea ochilor decit un drum cu totul primitiv, nepietruit si nepodit, care duce la dumbrava Banesei. Si altul care merge la Herastrau.
Sint ceasurile sapte. Adica nouasprezece. Sau, dupa Iliuta, care le socoteste pe turceste, unu fix. Piata Victoriei forfotea de tramvaie, automobile, autobuze, rar cite-o trasura, si de popor care vine si se duce. E zi frumoasa, e luna mai, e ora cind pe Calea Victoriei si pe bulevardul Lascar Catargiu se scurg automobilele in siruri neintrerupte catre Soseaua Kiseleff si catre sora ei mai tinara, Soseaua Jianu. In goana masinilor e greu de deslusit imbracamintea domnilor si toaletele doamnelor, totusi se poate ghici ca majoritatea barbatilor si-au uitat palariile acasa, iar majoritatea cucoanelor si a domnisoarelor – cit pe-aci sa-si uite si camasile, cu toate ca nu e cine stie ce caldura.

Pentru urechile lui Iliuta, zgomotul facut de tramvaie si de masini vine de la butcile si calestile care troncanesc pe la Capul Podului. El vede trecind boeri cu jupinesele lor, leganati violent pe pernele cu arcuri ale butcei, perne inalte si late cit jumatatea unei pietre de moara. Sau feciori de boeri imbracati in anterie de sevaiu, cu islice sau cu fesuri si cu papuci galbeni sau rosii, jupinite cu coadele atirnind pe sub tistimel sau cu caciulite pe sprinceana, imbracate in contese sau in malotele si cu cositele pline de trandafiri, de tamiioare si de busuioc. Vizitiii, imbracati in dulama incretita, incinsi cu briu de boccea, cu caciula inalta, neagra si cu mijlocul incarcat de cutite, tipa salbatic, dau bice cailor si se iau la intrecere, punind in primejdie viata celor din caleasca sau din butca.