OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Multi dintre cei despre ale caror bloguri am scris in rubrica „Imagini virtuale“ s-au aratat surprinsi nu doar ca au avut dovada palpabila ca scriitura lor virtuala este citita, ci si ca creatiile lor on-line au primit recenzii. Acest lucru s-a petrecut indeosebi in cazul scriitorilor consacrati in spatiul hirtiei, prinsi (inca) la mijlocul distantei dintre o cultura preponderent fixa si una preponderent instabila. M-a mirat, la rindul meu, aceasta atitudine (autentica sau mimata), mai ales ca majoritatea au tinut sa-mi multumeasca. Nu asta a fost insa asteptarea mea si nici intentia de la care am plecat. in primul rind nu am avut in vedere omul, ci autorul situat la confluenta dintre blog si carte sau lucrare de arta, incercind sa incurajez atit o atitudine de promovare critica a creatiilor de pe net, cit si interesul pentru convalescenta valoare estetica. Unii au postat pe propriul blog cronica respectiva sau au atras atentia asupra ei, cu toate ca despre unele bloguri sau site-uri nu am scris laudativ. Dimpotriva, ironia cu tinta indirecta, dincolo de analiza propriu-zisa, a subzistat adesea. Inclusiv jurnalele on-line sint un produs si concomitent un proces de cultura (arta, literatura...), asa ca la ce ar fi trebuit sa se astepte autorii de bloguri? De ce le este greu respectivilor sa-si vada propriul proiect on-line drept o creatie la fel de demna de a fi recenzata precum o carte, un film sau o expozitie?

intre practica si teorie
Nu ar fi rau sa aflam mai multe de la autorii insisi despre felul cum se raporteaza la propriile bloguri, dincolo de unele marturisiri fugare de tipul: „de ce mi-am facut blog“. Pentru ca, in mare parte, se poate observa ca autorii de bloguri nu au mare incredere in propriul proiect sau chiar il considera inferior (ca imagine de sine, ca valoare sau ca miza). Si atunci, de ce se mai obosesc ei sa creeze si sa intretina bloguri? Sa fie atitudinea lor doar o masca sau o poza etalata in fata cititorului ca o (auto)ironie sau ca o dejucare a propriilor iluzii si sperante?
Mai multa incredere se pare ca investesc in blogurile lor autorii care par ca s-au format odata cu mediul internetului, desi au in spate, din fericire, o intreaga cultura scriptica si patima lecturilor consacrate. De altfel, luciat sau white noise au patruns in spatiul tiparit, in Pana mea (in numarul despre bloguri) si Dilema veche (in ancheta lui Marius Chivu despre critica literara). Mai mare vizibilitate au tocmai aceste bloguri care atrag cititorii multumita implicarii dezinteresate a autorilor. Predomina interesul pentru blogurile despre carti si viata urbana sau despre stiri culturale (in special alternative), blogurile de atitudine si de comentariu (social, politic, economic etc.), dar si cele care creeaza in timp real literatura sau arta.
Pe blog se cauta informatii directe, rapide si cit mai specializate, delectare si impresii despre ceva anume, cit mai concret si mai actual, chiar birfe, oricum lucruri cit mai proaspete, cu putine exceptii, ca atunci cind trecutul este prezentat intr-o maniera atractiva si dezideologizata (insa tot noua).

Dar mai ales se prefera blogurile valoroase atit prin continut cit si prin forma exprimarii, bloguri care au intr-adevar ceva de spus si sint preocupate si de modul in care fac acest lucru, dincolo de modele efemere si de senzationalismele care, prin chiar natura lor, atrag ochiul.
Se pare ca cererea este, in genere, fie pentru blogurile de calitate, specializate si bine informate si realizate, fie pentru blogurile comerciale, cu priza sigura, precum Belle de Nuit. Disputa blog-ziar/revista/carte trebuie depasita si din acest punct de vedere, mai ales atunci cind se intrec granitele didactice sau cele de analiza comparativa, de altfel necesare. Concomitenta si complementaritatea acestora in cultura face, mai degraba, regula. Oricat s-ar accentua diferenta (in special in scopul promovarii culturii on-line) dintre jurnalul/jurnalismul in noul mediu si presa „traditionala“, cred ca lucrurile ar trebui sa intre intr-o normalitate fertila si in domeniul dezbaterilor teoretic-critice, precum este deja cazul punerii in practica. Persista inca o divergenta intre realitatea aplicata (blogul ca atare, serviciile de bloguri, RoBlogFest-ul) si teoria acestor noi forme comunicationale. Realitatea concreta este mult mai avansata decit conceptualizarea, cu toate ca lucrurile ar trebui echilibrate si corelate intr-o masura mult mai mare.

Un prim pas este facut deja: o serie de concepte se vehiculeaza (alternativitate, democratizare etc.), se fac statistici, chestionare, topuri, dar si lucrari de diploma, de dizertatie si de doctorat, se realizeaza numere tematice in presa, au loc chiar discutii publice, desi majoritatea sint fie apologetice la adresa noilor medii, fie retrograde datorita necunoasterii situatiei empirice. Dar sa fie acest lucru suficient? Pina la aparitia unui alt mediu cultural, ar trebui ca blogul sa fie epuizat pina la ultimele resurse estetice si comunicationale, sa se stoarca tot ce-i mai bun din el. Astfel, in urma blogging-ului, ar putea sa ramina in retea citeva creatii numai bune de arhivat, nu doar o simpla dira de hibrid tehno-cultural care sa fie spulberata la adierea unui nou mediu. Si, in afara de creatiile respective, care tin de interesul autorilor, comentariile ar trebui autofiltrate de fiecare comentator in parte, astfel incit sa nu fii nevoit sa suporti afirmatii impertinente, triviale sau de-a dreptul primitive (atit ca ex-primare grosolana cit si ca analfabetism).

Zona eteroclita si aiureala ghidata
Zona aiuritoare a blogurilor cuprinde impresii de lectura, de film sau de calatorie (precum blogul lui Ioan T. Morar), povestiri si insemnari de jurnal personal, fotografii si clipuri (in special YouTube – o alta manie contemporana), „scene“ politice si o multime de „nimicuri“ cu tilc. Asta in cele mai fericite cazuri. Ca exista si o intreaga „maculatura“ electronica, asta e o alta poveste. Sint apreciate deja blogurile gazduite de Suplimentul de cultura, de Cotidianul sau de alte publicatii, mai nou de edituri, dar si cele neafiliate precum blogurile despre carti. Printre acestea, Terorism de cititoare – de departe cel mai bun, Bookblog, Devoratorul de carti, White Noise, Masa pustie, Bookaholics, Ce mai citesc inginerii?, Schimb de carti, Rainbow Books. Se citeste neasteptat de mult, se creeaza si se discuta cu pasiune in spatiul virtual. Limbajul autorilor de blog este dezinhibat, cu o placere ingenua a lecturii (de fapt ei scriu doar despre ceea ce le place, fara a li se impune ceva), vor sa fie indrumatori ai cititorilor – dar fara aroganta unui critic literar „traditional“ – sau asteapta ei insisi critici de la cititori.

Noi cititori „critici“ se formeaza on-line, iar criticii consacrati care migreaza pe blog aduc cu sine un decalaj de temperament si educatie. Daniel Cristea-Enache se adapteaza partial noului mediu, scriind pe blog la fel ca in revistele de hirtie, chiar postind acelasi material textual. Situatia pare a fi una de rezistenta si de revansa a hirtiei. Acest critic e un aparator al vechilor redute scriitoricesti transplantate in spatiul virtual, cu meritul de a fi printre primii care fac o astfel de incercare si, in plus, aducind un soi de seriozitate necesara ca o contrapondere la blogurile lejere. Dar si cu dezavantajul de a nu coagula cititorii in discutii virtuale, din moment ce discursul ramine de tipul celui din Romania literara. Formatul blogului nu suporta articole lungi si cu alura elitista.

in acelasi timp, alti critici stau departe de blog, iar adevarata surpriza ar veni, de exemplu, de la un blog al Uniunii Scriitorilor. in fine, gasim de toate in blogosfera, intr-o pluralitate haotica a criteriilor tipologice: bloguri urbane (mai ales Bukresh Blog), bloguri nostalgic-ironice precum blogul lui Igu si cel al lui Vasile Ernu, bloguri comerciale, bloguri artistice, bloguri jurnalistice sau de PR, bloguri locale sau globale, mai rar cu interes deopotriva local si global.
Nu ne propunem sa facem aici o clasificare, caci blogosfera e prea eteroclita si in permanenta schimbare. Clivajele public-privat, colectiv-personal, consumator-consumat, autor-cititor, deja estompate, par a pali si mai intens, desi se ivesc alte clivaje, suparatoare cind sint instrumentate ideologic, precum cel dintre jurnalismul „traditional“ si „noul“ jurnalism. Iulia Ristea de pe Bookblog vorbeste intr-un articol aparut atit in revista tiparita Pana mea cit si pe blogul revistei despre „complicitatea calduta si benefica dezvoltarii ulterioare a literaturii romane“, referindu-se la faptul ca nu vor exista dispute intre „bloggeri si literatii traditionali“. Dar poate ca niscaiva polemici nu ar strica literaturii prezente si viitoare! Luciat s-a vazut nevoita sa inchida comentariile „aiurea“ la o insemnare din cauza indecentei, declarind ca va cenzura „rasismul, insinuarile vulgare, misoginismul, mahalagismul“. Sint perfect de acord cu „terorista cartilor“ si, in ciuda anarhismului si libertatii absolute proclamate pe net, ar trebui sa existe o sanatoasa moderatie.

Ne(ajunsurile) si resturile necalculate
Printre neajunsurile blogurilor se afla amatorismul, subiectivitatea, fragmentarismul incoerent, inconsecventa postarilor, senzationalismul, nisa de interes, exhibitia dar si (auto)cenzura (e nevoie, totusi, de un minim bun-simt si de o buna masura pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control), liniaritate (cu exceptia hyperliteraturii, blog realizat in hipertext si in multimedia).

De altfel, aceste neajunsuri pot fi rastalmacite si ca niste ... ajunsuri ale spatiului virtual insusi, un spatiu cultural cu emblema postmodernitatii insesi, cu bunele si relele implicate. Un exemplu de aparitie si disparitie fulminante, de instabilitate capricioasa si de fluctuanta dezamagitoare il constituie blogul Belletrixxx: Explicit despre literatura, un proiect nonconformist si sprintar, in ciuda unor intentii teribiliste, initiat de trei „filoloage“. La fel Zit!: blog de atitudine literara &gossip al lui Andrei Ruse sau blogul colectiv Sketche, desi acesta din urma a revenit sub numele de Rocultura: Cultura online alTfel. Blogurilor le lipseste profunzimea viziunii si o organizare cu „metoda“, fiind o extindere orizontala a unor analogii mai banale sau mai scinteietoare in retea. E un lucru bun? Moralistii ar raspunde probabil negativ, intelegind lipsa de adincime ca o absenta a verticalitatii. Dar exista si un raspuns pozitiv, in sensul vioiciunii intelectuale, al „topaitului“ zburdalnic in retea, care mimeaza jocul si adeseori chiar se joaca. Majoritatea declara ca scriu ce le trece prin cap, neasumindu-si nici o ideologie sau intretin misterul in legatura cu propria identitate. La prima vedere, pare un mediu superficial, dar de o superficialitate dinamica si creatoare, ludica si disimulata.

Prin inversarea semnelor defectuoase se obtin niste calitati la fel de reversibile si de vulnerabile, fiecare purtindu-si reversul in functie de unghiul de vedere adoptat: interactivitatea, comunitarismul, libertatea, accesibilitatea, spontaneitatea, sinceritatea. in fine, blogurile aduc cu sine atit unele avantaje cit si unele dezavantaje ale presei scrise, de la dezinformare la manipulare, de la responsabilitatea pentru cuvintul scris la creativitate si la calitatea exprimarii. Nu putem insa amesteca toate situatiile la un loc caci, daca unele bloguri sint corporatiste, altele sint neutre, iar altele subversive. Daca unele sint intimiste, altele sint civice. Daca unele sint mainstream, altele sint underground. Si impartirile taxinomice sau alternanta perspectivelor caleidoscopice ar putea continua, cu mentiunea ca nu trebuie uitat restul care ramine necalculat in urma luarilor de pozitie sceptic-distopica si respectiv entuziast-utopica. Iar acest rest merita el insusi luat in seama si reconsiderat ca o perspectiva de mijloc, nu in sensul de mediocritate, ci in intelesul de abordare critica aplicata fara excese.

Intre moda febrila si nevoia de critica
Blogurile au azi o popularitate care va duce piata culturala si receptarea la saturatie. Cind va fi inventata o alta forma de comunicare culturala, blogurile vor aparea, probabil, caduce si vor fi privite cu tot atit de multa circumspectie cu cit se va imbratisa ce va fi sa fie in avangarda culturala. Toata fascinatia neproblematizanta de acum va bate in retragere si va produce detasare critica. E nevoie insa, inca in prezent, de voci care sa aduca, la rindul lor, o alternativa critica la discursul facil despre bloguri. Doar Andrei Plesu a propus o altfel de perspectiva in Dilema veche, plecind de la teoria critica a lui Geert Lovink, vorbind despre „terorismul soft“, care ar fi o tinta mult mai eficienta in infiltrarea vietii oamenilor decit „terorismul real“. Blogerii au sarit ca arsi, reactionind intempestiv si incriminind chiar posibilitatea de a exista o opinie diferita, chiar daca extrema. Dar oare nu tot la o extrema (e drept, alta) e si punctul de vedere entuziast? E ca si cum ar fi trebuit sa le sarim in cap unui Baudrillard, unui Virilio, unui Bogdan Ghiu, venind de altfel cu contraargumente sub nivelul argumentelor lor, pentru ca spun lucruri incomode intr-un mod la fel de incomod. Poate ca, acceptind necesitatea criticii intr-un moment cind toata lumea fuge de responsabilitatea ei (inclusiv criticii literari insisi), vom depasi exuberanta modei blogosferei si vom putea suporta incomoditatea ca o cerinta a creatiei de orice fel.