Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007, 496 p.
Să cităm dintr-o prezentare făcută de Constantin Ţoiu:
„Născut în noiembrie 1904, din tată moldovean – Paul Jurgea-Negrileşti – şi
mama rusoaică – Nataşa, fata consulului rus din Galaţi, noul născut, hărăzit
unei cariere aventuroase, primeşte numele de Gheorghe Paul Jurgea-Negrileşti.
Acesta, după moşia pe care domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit-o unui
străstrăbun şi păstrată generaţie de generaţie. Iar numele de Jurgea (Jurg, de
la înrudirea cu o familie nobiliară poloneză) este menţionat de Paharnicul Sion
în Arhondologia Moldovei. […] Un boier! Fără nici un fel de fumuri sau fasoane.
Cu un simţ democratic acut, în pofida obîrşiei sale […], Gh. Jurgea, fecior
răsfăţat al unei duble familii avute şi aristocratice, vorbind în copilărie mai
mult franţuzeşte– cînd nu vorbea cu
maică-sa, cu Duduia –, ruseşte, nici nu prea ştia bine limba română, pe care
avea s-o înveţe cu scriitori români de vază, cînd nu vorbea cu logofeţii, cu
vătafii şi cu celelalte figuri ale unei moşii vechi şi întinse… Sigur, era şi o
instrucţiune populară, nu lipsită de umor. Româneşte, Gh. Jurgea avea să înveţe
româna cultă cu Duiliu Zamfirescu, pe yachtul lor de la Sulina“. Acest fragment
este o parte din prezentareape care
Constantin Ţoiu i-o face partenerului său de plimbări nocturne de la sfîrşitul
secolului trecut, o prezenţă cu totul aparte în peisajul nostru literar, a
cărui discreţie face ca aceste rînduri să fie abso-
lut necesare oricui s-ar întreba cine este Gh. Jurgea-Negrileşti.
„Tot alaiul de plăceri care constituia viaţa noastră“
Prozator talentat, deşi fără preocupări consecvente în acest
sens, Gh. Jurgea-Negrileşti se dovedeşte un martor autentic al primilor
patruzeci de ani de la începutul secolului al XX-lea, memoriile publicate de
către soţia sa, Doris Jurgea-Negrileşti, şi de Constantin Ţoiu sub titlul
Troica amintirilor. Sub patru regi, oprindu-se la data de 23 august 1944, dată
după care, ne spune aceasta, autorul a trăit retras, după ce gustase din plin
farmecul, dar şi oroarea acelor ani. Volumul de faţă reprezintă o selecţie
făcută de Doris Jurgea-Negrileşti din zecile de naraţiuni lăsate de soţul său,
pe care le-a aşezat în ordine cronologică, textele dînd la iveală plăcerea
povestirii, o deosebită înzestrare pentru portret, plăcerea descrierii (mai
puţin a analizei) care oferă ochiului un spectacol plin de farmec, drapat de
suprafeţe strălucitoare şi, nu în ultimul rînd, mult umor şi ironie calină.
Gh. Jurgea-Negrileşti se dovedeşte un spectator subtil şi
inventiv (povestirile sale plutesc într-o atmosferă de ambiguitate, deoarece nu
se poate face distincţia netă dintre naraţiune şi ficţiune, unele poveşti
zburînd cale lungă din gură în gură pînă a fi aşternute pe hîrtie de scriitorul
nostru) al zbuciumatei epoci în care trăieşte, elementele de bildungsroman
fiind proiectate pe amplul şi bogatul fundal social-politic din care nu
lipseşte mai nimic: două războaie mondiale, fascism, conspiraţii, trădări şi
răzbunări politice, viaţa mondenă a unei lumi pestriţe (români, nemţi, ruşi,
francezi, englezi) cu „tot alaiul de plăceri care constituia viaţa noastră“ şi
care „era considerat de ai mei ca fiind ceva care emana dintr-o obligaţie a
destinului“, scene pitoreşti din lumea scriitorilor, dar şi sărăcia lucie a
claselor de jos, decimate de foamete şi boală, contrabanda cu alcool,
„tîrgurile cu carne de tun“, legăturile amoroase de la case mari.
Vag aer de indiscreţie
Ritmul susţinut al scriiturii reflectă mai ales lumea
exterioară, introspecţia fiind mai puţin manifestă, cartea excelînd în plăcerea
naraţiunii, în descrierea de atmosferă şi în creionarea personajelor. În fraze
pline de rafinament şi naturaleţe, memorialistul narează cu savantă inocenţă
aproape tot ce vede, de la discuţiile cu personalul de serviciula balurile regale – o „desfăşurare de lux,
de toalete, de bijuterii, greu de închipuit într-o Europă numai măcel şi
pîrjol“. O galerie de portrete cum mai rar întîlneşti în paginile unei singure
cărţi te incită mai ales prin ineditul şi aerul vag de indiscreţie pe care îl
lasă în urma lor. Printre aceştia – Toto Pallady, Ion Vinea, Pamfil Şeicaru,
Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Goga, Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu, Duiliu
Zamfirescu, regele Ferdinand, Carol I, Carol al II-lea, Carmen Sylva, Brătianu,
Marghiloman, „frumosul Radu Văcărescu“, Vessiolkin, fiul lui Alexandru al
III-lea al Rusiei, Rasputin, Enescu, Corneliu Zelea Codreanu, Antonescu şi Paul
Morand. Fie că sînt crochiuri vagi sau portrete succinte, dar pregnante,
personajele sînt vii, cu siluete expresiv desenate, lipsite de platitudini ori
de locuri comune, ba chiar condimentate.
Despre Carol şi Zizi Lambrino
Iată nişte detalii inedite din viaţa lui Carol, redate
într-un stil degajat ce iradiază un umor fin, insinuant, care fidelizează şi
aduce imediat zîmbetul pe buze: „De la Ferdinand Rex, Carol moştenise gustul
coniacului Chateau-Pollet. Al şampaniei Lanson (goût américain). Al havanelor
claro, Villar y Villar-claro şi al femeilor împlinite la trup. Îi plăceau
coapsele bogate, vînjoase. De fapt, pentru coapsele lui Zizi Lambrino şi-a
riscat tronul prima dată. În 1917, în plin război, s-a petrecut escapada de la
Odessa. Venit acolo cu Zizi, a găsit un consul bleg şi speriat, care i-a
căsătorit. Act perfect legal şi care n-a putut fi anulat de un comunicat al
Palatului. Asemenea procedură nu există în legislaţia noastră. Iar Zizi, fiind
administrată de o mamă isteaţă şi ambiţioasă, s-a grăbit să-i facă un băiat.
Botezat Carol, bineînţeles. Astfel, luînd-o pe Elena a Greciei, Carol a devenit
bigam. Situaţie delicată, din care, mai tîrziu, mult mai tîrziu, avocaţii din
Paris şi din Lisabona aveau să tragă mari foloase. De obicei, omul ajunge la
starea de dobitocie prin indiferenţă şi mulţumire de sine. Carol se interesa de
toate, dar şi de te miri ce. Cita din Biletele de papagal ale lui Arghezi,
cunoştea şi aprecia vinul de Pâhneşti (un vin rar, negru, din regiunea
Huşilor). Îl adora pe Caragiale“.
„Baia“ de la Mamaia
Citind cele aproape 500 de pagini, cititorul poate gusta din
plin farmecul unei lumi de mult apuse, în care pălăria şi bastonul făceau
legea, iar onoarea avea nevoie de revolver. Asistă la o primă călătorie cu
automobilul în 1913. Ajunge cu yachtul la Constanţa şi la „băi“, la Mamaia: „La
unsprezece apăreau maşinile bogătaşilor care, astfel feriţi de praf, se duceau
la «băi». Să ne înţelegem: prin cuvîntul «baie» nimeni nu se gîndea la un
contact direct cu apa. Lumea se plimba agale, pe o podea de scîndură, pusă de-a
lungul mării. Cei cu automobile organizau un fel de «corso» pe splendida plajă
care ducea spre Gargalîk. După vreo trei ture de saluturi şi zîmbete, cei mai
mulţi se întorceau la cazinoul de la Constanţa“. E învăluit în farmecul
boieresc scump şi parfumat al seratelor cu şampanie, stridii venite cu Orient-Expresul,
perle negre şi briliante. Baluri de un fast copleşitor. Priveşte războiul prin
ochii copilului pentru care acesta s-a manifestat prin dispariţia prăjiturilor,
dar vede şi realitatea crudă de pe front, în spatele căreia stau interese de
tot felul, ce nu răzbesc în paginile ziarelor şi revistelor ilustrate. Intră în
balconul din care s-a tras glonţul care l-a răpus pe C.Z. Codreanu. În
luminayachtului vede lepra. Asistă la
transformarea unui boier într-un „om de la oraş“. Trăieşte atmosfera de la Corso
şi Capşa. Dar vede şi elevi defilînd prin faţa cadavrelor cu care s-au soldat
execuţiile în masă, după asasinarea lui Armand Călinescu. O teribilă sincronie
a vieţii oamenilor, cum ar spune Andreï Makine!
Autorul se dovedeşte un spirit efervescent, iar rîndurile
scrise sînt însufleţite de o voluptateproaspătă ce face ca în fiecare pagină să mustească aerul specific al
vremurilor de mult apuse, cu bune şi rele (de văzut şi fotografiile ce
completează cartea!). Iar lectura cărţii se transformă într-un răsfăţ
intelectual. Un regal! Mai rar!
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters