„Prin sticla murdară a paharului“

Autor: Şerban AXINTE | Categoria: Literatură | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Numele lui Dan Sociu a început să fie pomenit în revistele literare înainte ca acesta să publice primul său volum, borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, Iaşi, 2002). Poezia lui, uşor atipică pentru ceea ce se practicase pînă atunci, a fost „prizată“ cu entuziasm în cercurile ieşene care s-au grăbit să-l adopte fără rezerve pe scriitorul venit de la Botoşani. Merită amintite lecturile „performate“ în cadrul întîlnirilor organizate de Club 8, gruparea literară ce a contat pentru autor cu asupră de măsură în anii premergători debutului. De altfel, cea mai importantă antologie literară publicată la Iaşi după 1989, oZone friendly, a fost numită astfel după un text de Dan Sociu. În scurt timp, succesul literar al scriitorului despre care vorbim s-a generalizat, fiind considerat, aproape unanim, unul dintre cei mai buni poeţi ai tinerei generaţii. Din acest motiv, apariţia volumului Urbancolia (Polirom, 2008) nu are cum să ne lase indiferenţi, mai ales că autorul vrea să demonstreze implicit că talentul său literar, confirmat în poezie, rămîne acelaşi şi în paradigma genului epic. Dacă reuşeşte sau nu să ne convingă de acest lucru rămîne de văzut în cele ce urmează.

Trebuie să spunem din capul locului că Urbancolia nu este un roman, ci o nuvelă cu accente lirice. Acţiunea se desfăşoară pe un singur plan, ramificaţiile narative lipsesc cu desăvîrşire, iar personajele, cele cîteva care vin în contact cu eroul-narator, nu sînt individualizate suficient. Nu mai vorbim despre dimensiunile reduse ale cărţii, dimensiuni care răspund perfect cerinţelor cititorilor grăbiţi. Acesta nu e un fapt total negativ. Dan Sociu se expune pe de-a-ntregul într-o unitate foarte mică de timp; relatează şi se relatează, creează o senzaţie de simultaneitate între momentul trăirii, cel al evocării şi cel al lecturii. Şi asta, fireşte, nu e la îndemîna oricui. În carte se vorbeşte despre nişte lucruri care încep să se petreacă în anul 2005, existînd chiar trimiteri şi la unele fapte ce urmează a avea finalitate după momentul publicării volumului. Timpul înseamnă memorie şi, deopotrivă, anticipaţie.

Cartea este concepută ca o amplă scrisoare adresată lui Pascal Bruckner. Aşa se explică tonul confesiv, pus în act prin numeroase întoarceri la biografia naratorului, prin explorări ale unor istorii recent încheiate sau aflate încă în desfăşurare.

Aş spune totuşi că, prin expunerea atît de pronunţată a trăirilor, Dan Sociu alunecă într-o zonă primejdioasă, aceea în care rezidurile vieţii de zi cu zi sînt literaturizate ostentativ, în absenţa unei cenzuri autocritice. A fi autentic nu înseamnă neapărat a nu opera cu nici un instrument de selecţie. Nu mai punem la socoteală faptul că autorul se situează în ariergarda unui experiment literar, cultivînd un fel de a scrie ce nu-l poate lua prea mult prin surprindere pe cititor. Asta, dacă vrem să judecăm lucrurile în absolut. De altfel, cartea e bine scrisă, conţine pasaje de o fineţe rar întîlnită în proza de astăzi şi scene de o candoare ieşită din comun, care, cel puţin la nivel psihologic, se dovedesc a fi de impact. Nu e o contradicţie faţă de ce am afirmat mai sus, pentru că Dan Sociu reuşeşte parcă în ultimul moment să se sustragă déjà vu-urilor supărătoare.

Am afirmat mai sus existenţa unor accente lirice în Urbancolia. Acestea nu sufocă deloc textul, aşa cum se întîmplă în cazul multor poeţi deveniţi brusc prozatori, ci îl drenează, încetul cu încetul, îl face să funcţioneze şi pe fragmente. Unele paragrafe sînt, realmente, excelente poeme discursive, asta şi pentru că poezia lui Dan Sociu posedă, ea însăşi, o componentă epică bine închegată.

Iată pasajul prin care prozatorul îşi introduce în scenă personajele: „Derrin şi Diriga au intrat în crîşma mea într-o seară de vineri, pe la ora 9, cînd tocmai mă pregăteam s-o şterg acasă, să prind Die hard 2. Era acea perioadă a anului cînd se dădea Die hard 2. I-am văzut, prin sticla murdară a paharului, chiar în clipa în care îmi îndesam pe gît ultima picătură de votcă“. Poezie curată, dar nici urmă de artificialitate. În acest scurt fragment există un amănunt prin intermediul căruia putem plonja în lumea din spatele literaturii lui Sociu: „Era acea perioadă a anului cînd se dădea Die hard 2“. Avem, astfel, acces la un univers marcat de un previzibil ce ar deveni de-a dreptul exasperant, dacă nu ar interveni blazarea, acceptarea, care să garanteze supravieţuirea. Asemenea mostre pot fi uşor de găsit în întreaga carte, ele dau o consistenţă de subsidiar discursului narativ. A privi lumea „prin sticla murdară a paharului“, iată o veritabilă „artă poetică“! Lucrurile se succedă prin faţa unor ochi cu vederea coruptă de alcool şi obturată de mizerie. Alcoolul şi mizeria formează un mediu nou, un filtru subiectiv prin care se cerne realitatea. Acestui principiu i se subordonează toate faptele povestite. Trecutul derivă dintr-o autoinventare continuă, dublată de descoperirea unor elemente ce se dovedesc a fi semnificative mai tîrziu, pentru un prezent care e, după cum am spus mai sus, şi al scrierii, şi al lecturii.

Savuroasă pe alocuri şi inteligentă de la un capăt la altul, Urbancolia are totuşi unele scăderi, ce ne îndreptăţesc să afirmăm că volumul a fost publicat prea devreme, înainte ca substanţa narativă să se acumuleze şi să fie prelucrată, pe îndelete, în atelierul de creaţie al scriitorului.

Recomanda articolul prin: