OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intrucit grupajul consacrat in numarul nostru trecut Apelului GDS pentru mobilizarea la vot in turul al doilea al alegerilor prezidentiale impotriva lui C.V. Tudor a stirnit unele tensiuni, replici, nervozitati, sint necesare citeva precizari.
Mai intii, indreptarea unei erori. Initial, Apelul fusese proiectat ca un gest comun al Grupului pentru Dialog Social si al altor doua cunoscute organizatii neguvernamentale, Alianta Civica si Solidaritatea Universitara. Asupra acestei decizii fusesem avertizati cu suficient timp inainte de plecarea revistei noastre la tipar, dupa ce, in prealabil, primisem doua sau trei forme ale Apelului ca initiativa colectiva. In corectura paginii respective, am intervenit eliminind Alianta Civica si Solidaritatea Universitara atit din titlul Apelului, cit si din lista finala de asociatii semnatare. Dintr-o neatentie pe care mi-o asum si pe care o regret, cele doua organizatii au ramas mentionate in propozitia dintre textul propriu-zis al Apelului si lunga lista de semnaturi. Dupa aparitia revistei, am primit din partea Aliantei Civice textul propriei sale Declaratii in chestiunea C.V. Tudor (publicata deja in presa de saptamina trecuta), cu urmatorul adaos de mina adresat noua: „Mentionam ca Alianta Civica nu a initiat si nu a semnat Apelul GDS, reprodus de Dvs. in nr. ultim al Observatorului cultural.“ Asa este si – repet – regret neatentia; reamintind – totusi – ca titlul a aparut corect, Apel GDS, ceea ce a redus aproape de zero posibilitatea ca initiativa sa fie atribuita altcuiva.

Ecouri mai ample si mai agitate pare sa fi stirnit restul grupajului, asezat sub titlul E-mail: dezbatere in jurul Apelului GDS. Am primit mai multe mesaje care, direct sau indirect, ne solicitau din partea unor membri ai Grupului pentru Dialog Social explicatii si clarificari. A aparut si in presa saptaminii trecute ceva: un mic articol in Cotidianul de joi 7 decembrie, in care „cazul“ era transformat, inca din titlu, in Scandalul apelului GDS, cu un supratitlu si un subtitlu si mai fioroase: Un apel impotriva extremismului si a dictaturii produce o grava incalcare a secretului corespondentei, respectiv Revista Observator cultural violeaza Constitutia si Codul Penal publicind scrisori private fara acordul proprietarilor lor. Descriind „cazul“, autorul articolului, colegul nostru Ioan Buduca, numeste mesajele de e-mail pe care le-am reprodus „scrisori private“ si apreciaza ca „toata manopera pare sa fie mai degraba o evidenta violare a secretului corespondentei“. De asemenea, colegul nostru H.-R. Patapievici, intrebat daca si-a dat acordul pentru publicarea „scrisorilor sale private“, e citat cu enunturile foarte elegante: „Ce porcarie! Ce nerusinare!“. Rezumatul convorbirii celor doi se incheie cu o repetitie: „«Ce porcarie! Ce nerusinare!», comenta in continuare domnul Patapievici“.

Caz de viol, asadar! Violare a unor „scrisori private“!
„Private“?!… Ma vad nevoit sa reiau informatiile din „sapoul“ redactional care explica despre ce este vorba: n-am interceptat fraudulos si n-am publicat in revista noastra nici o „scrisoare privata“; fara s-o fi cerut, mesajele pe care le-am reprodus au sosit in contul meu de e-mail, distribuite fiind altor citiva zeci de „andrisanti“. Altfel spus, nu sint „scrisori private“, transmise direct si univoc de la emitent la destinatar, ci puncte de vedere facute publice intr-un cerc semnificativ de intelectuali, adica distribuite in afara sferei „private“, si anume prin vointa expresa a autorilor, care au dorit astfel sa le asigure o audienta. Luind act de situatie si considerind schimbul de opinii interesant, n-am facut decit sa le reproducem ca atare, si anume doar pe cele pe care le-am primit pe aceasta cale, prin libera initiativa a expeditorilor (lipseste – de pilda – un prim mesaj al lui Victor Eskenasy, la care se fac referiri, dar pe care nu l-am primit).

Pentru edificare, iata lista celor carora colegul nostru revoltat de „porcarie“ si de „nerusinare“ le-a dezvaluit „scrisorile private“ adresate de el lui Victor Eskenasy, transmitindu-le simultan tuturor (citez dupa „Inbox“-ul contului meu; dau intii, in ordinea de acolo, persoanele individuale, apoi redactiile de reviste si institutiile carora mesajele le-au fost transmise; in unele cazuri n-am putut deduce numele dupa prescurtarile utilizate ca adrese de e-mail, ceea ce face ca lista sa nu fie completa): Andrei Oisteanu, Vladimir Tismaneanu, Vlad Alexandrescu, Victor Neumann, William Totok, Stelian Tanase, Sorin Antohi, Smaranda Vultur, Radu Ioanid, Olimpiu Bandalac, Nestor Ratesh, Mircea Mihaies, Mircea Iorgulescu, Mihai Dinu Gheorghiu, Mihaela Miroiu, Mihaela Anghelescu Irimia, Michael Shafir, Matei Calinescu, Marilena Preda Sanc, Mariana Celac, Irina Cios, Ioana Ieronim, Ioan T. Morar, George Voicu, Gabriel Andreescu, Emil Hurezeanu, Dumitru Radu Popa, Dan Oprescu, Dan Culcer, Claude Karnoouh, Christian Mititelu, Cezar Paul-Badescu, Catrinel Plesu, Calin Dan, Caius Dobrescu, Brandusa Armanca, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ficeac, Aurelian Craiutu, Angela Oisteanu, Angela Martin, Andrei Corbea Hoisie, Andrei Codrescu, Horvath Andor, Anca Oroveanu, Andrei Pippidi, Alexandru Lazescu, Alex. Leo Serban, Adrian Cioroianu, Adriana Babeti, revistele Vatra, Timpul, Sfera politicii, Opinia studenteasca, Contrafort, Dilema, Euphorion si Romania literara, Muzeul Bruckenthal, Editurile Paralela 45 si DU Style, asociatiile av. satra si Tranzit si Centrul de Studii Politice si Analiza Comparativa. Pentru cine nu e familiarizat cu modul de functionare a postei electronice, spun inca o data ca toti acestia si altii citiva (cu putine exceptii: am recunoscut adrese vechi, depasite la Cezar Paul-Badescu si la Editura Paralela 45) au primit de la H.-R. Patapievici si au citit mesajele sale catre Victor Eskenasy. Ca in cauza ar fi niste „scrisori private“ – suna mai curind ca o gluma nereusita. „Grava incalcare a secretului corespondentei“?! „Violare a Constitutiei si a Codului Penal“?! Daca asa e, atunci vor trebui arestati urgent insisi autorii mesajelor de e-mail, care si-au „violat“ singuri „secretul corespondentei“, necinstind astfel, la repezeala, deopotriva Constitutia si Codul Penal…

La finalul textului din Cotidianul e mentionata si ipoteza ca publicarea grupajului din Observatorul cultural serveste „interesului“ celor care n-au semnat Apelul GDS, dorind in schimb „sa-si mediatizeze argumentele, pozitia si, in felul acesta, sa mai dea o palma GDS-ului“. Caz de „conspiratie“, de asta-data! Unul dintre cei vizati, Michael Shafir, a raspuns direct acestei ipoteze a lui H.-R. Patapievici si – fireste – a transmis mesajul simultan citorva „interesati“, inclusiv subsemnatului. Poate fi citit aici, in continuare. H.-R. Patapievici a raspuns acestui nou mesaj al lui Michael Shafir printr-un alt nou mesaj, transmis simultan si mie. Patit, nu-l mai reproduc, desi ar merita, autorul exprimindu-si consternarea fata de articolul din Cotidianul, pentru care nu daduse declaratii exprese, nefacind decit sa-i raspunda lui Ioan Buduca la un telefon amical pe tema grupajului din Observatorul cultural. Exista – de asemenea – acolo si o partiala recunoastere a caracterului „partial public“ al corespondentei electronice aparute saptamina trecuta in revista noastra.
Apelul GDS a provocat si reactia dr. Ioan Lixandru, care i s-a adresat – tot electronic – Magdei Carneci, in calitatea ei de membra a Consiliului de administratie al GDS. La sugestia acesteia, publicam si acest mesaj, care contine o lista de adrese de e-amil ale unor tineri romani aflati la studii peste Ocean, de unde si-au exprimat dorinta de a se alatura semnatarilor Apelului.

Un ultim detaliu, nu lipsit de importanta: poate ca, luati de valul indignarii, elegantii mei colegi care se revolta in Cotidianul n-au apucat sa parcurga toata lista semnatarilor Apelului GDS. Ma numar printre ei, desi isi vor fi imaginat ca trebuie sa ma aflu printre maleficii lui „adversari“! De asemenea, Apelul a fost semnat si de catre colega mea de redactie Carmen Musat. Ni s-a parut un gest simbolic necesar. Si nu din „adversitate“ a publicat revista noastra reactiile la Apel, ci pentru ca, asa cum am spus in „sapoul“ de saptamina trecuta, se contura in ele „inceputul unei adevarate dezbateri intelectuale provocate de alegerile anului 2000“. Nu e vorba nici despre vreo „adversitate“ fata de GDS. Discutia franca, fie si incomoda, despre prestatiile sale, dialogul despre o asociatie de dialog social n-ar trebui sa fie luate drept crima de lezmajestate. Ba chiar dimpotriva! Daca unii membri ai GDS considera Grupul un fetis, un idol intangibil, atunci da, apare o problema; dar e problema lor, cam anacronica – nu-i asa?! – intr-o epoca si intr-o lume a dialogului, a pluralismului perspectivelor, viziunilor, interpretarilor…