OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Tineretului, Piatra Neamt
Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele de Petr Zelenka
Traducere de Gabriela David
Un spectacol de Radu Afrim
Scenografia: Mihai Pacurar
Distributia: Coca Bloos, Cezar Antal, Constantin Cojocaru, Tudor Tabacaru, Nora Covali, Dragos Ionescu, Florin
Mircea Jr., Catalina Ieseanu, Ecaterina Hitu, Irina Ivan, Dan Grigoras

Radu Afrim e unul dintre regizorii romani care lucreaza mult. Mult si bine (unii lucreaza mult, dar prost sau, in orice caz, neinteresant). Acum o sa ma laud putin si pe mine (of, autoreferentialitatea asta!) si o sa amintesc cum l-am remarcat eu pe Afrim inca din ultimul lui an de studentie la Regie, la Cluj (el, cert, a uitat asta si, desigur, lasind gluma la o parte, l-or mai fi remarcat si altii); inca de-atunci se anunta ca un creator indraznet, care are ceva important de spus. Categoria asta, a celor care au lucruri semnificative estetic de spus, e tot mai putin reprezentata in teatrul nostru, asa incit ma straduiesc sa vad tot ce pot din ceea ce face Radu Afrim.

Cea mai recenta productie semnata de el a fost la Piatra Neamt, la Teatrul Tineretului, pe care actorul-director Liviu Timus incearca de vreun an de zile sa-l resusciteze, sa-l readuca la ceea ce a insemnat odata, nu foarte demult, pe harta teatrala a patriei. Reteta succesului o stie toata lumea: sa inviti regizori cu cota. Batalia cea mare e pe regizorii in forma buna si de care trage toata lumea, avind agenda ticsita cu proiecte si lucrind in toate punctele cardinale ale Romaniei. Unii s-au obisnuit sa vina „la pachet“ cu actori-fetis, pe care-i impun pe afis. Ceea ce e cam nedrept pentru trupa-matca, sa-i zic, care de-abia asteapta un regizor ca lumea, care sa o reinventeze, sa o faca vizibila (pentru ca, deocamdata, la noi performantele actorilor depind de calibrul regizorului-calauza cu care lucreaza!).

Cind am ajuns la Piatra Neamt si am citit pe esarfa publicitara numele Cocai Bloos si al lui Constantin Cojocaru nu m-am putut impiedica sa gindesc ca Radu Afrim n-a facut decit sa-si aduca distributia de la Bucuresti. M-am inselat, insa, si, de dragul actorilor pietreni, disperati sa lucreze, ma bucur ca spectacolul m-a contrazis. La ingredientul „regizor important“ din reteta s-au adaugat in cazul de fata condimentele „interpreti-locomotiva“, care le-au impus celor din echipa-gazda noi standarde.

Dar sa ajung si la Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele de Petr Zelenka, in original Istorisiri despre nebunia cotidiana, piesa pusa-n scena de Radu Afrim la TT-ul nemtean. Textul urmareste intr-o succesiune filmica (insusire care a facut ca lucrarea sa fie transpusa si pe marele ecran) destinele citorva oraseni, pe fundal dezvaluindu-se o meditatie pe tema granitelor (fragile) dintre normalitate si patologic. Intr-un stil minimalist, cehul Zelenka croseteaza mici naratiuni despre indivizi plasabili la limita firescului, in conditiile in care, nu-i asa?, adevarurile nu sint decit partiale, relative si depind intotdeauna de un punct de referinta.

Despre Radu Afrim poti sa spui orice, dar in primul rind trebuie sa spui ca e un artist care si-a configurat si impus clar un stil. Fara sa se repete, el s-a aratat preocupat, prin reveniri, mai ales de marginali, de personaje aflate pe muchie, in conflict transant cu ei insisi, cu ceilalti, cu viata. Si cei din Povestiri... sint la fel (altfel n-ar fi ales textul; ma intreb cum ar fi sa monteze Afrim o feerie?). Ciudati fiecare in felul lui, de fapt neintelesi, Tanti Hanek, Petr, Pata, Sylvia, Georges, Alice, Eva &o. croiesc o lume stranie, „plina de nebuni“, cum zice unul dintre ei, dar de nebuni pasnici, inofensivi, care-ti devin simpatici. Situatiile dramatice in care se pun sint absurde, usor comice, usor grotesti, caci unul e timid, altul travestit, altul voyeurist, asa ca in jurul nostru (daca te uiti mai atent). Geometria piesei e structurata pe binoame umane, binoame a caror functionalitate e suferinda. Cauza e inconsistenta liantului care ar trebui sa le dea rezistenta: dragostea. Iubirea, la toate virstele si in toate formele ei, de la iubirea semenilor aflati in grele incercari ale vietii la cea carnala, de fapt lipsa iubirii e sursa care ii viruseaza pe indivizii fictionali din Povestiri….

Conform obiceiului sau, Radu Afrim a umblat cu cursorul prin text, nu prea mult, a renuntat la citeva personaje episodice, a scos niste scene, le-a rearanjat pe celelalte, fara sa afecteze spiritul piesei, ci ranforsind logica de spectacol. Rezultatul e o reprezentatie cu o structura de tip cinematografic, in care istoriile si scenele (scurte) se succed intr-o ritmicitate cursiva, care-ti induce o stare de intim, care te apropie de cei din scena, pentru ca, in unii dintre ei ori in unele din cele pe care le fac, te recunosti. Derularea secventiala e imbogatita cu citeva song-uri care contribuie la crearea atmosferei. E o atmosfera speciala, de o stranietate soft, care iti da un sentiment agreabil, de confidentialitate. Se joaca cu publicul in scena, aproape de actori, totul se vede, nimic nu scapa ochiului. Dispozitivul scenografic a compartimentat perimetrul pe orizontala, cu economie de mijloace, dar cu multa sugestie. Scenografia lui Mihai Pacurar nu e ostentativa, e ceea ce trebuie sa fie: un cadru adecvat mizanscenei. O mizanscena care te invita sa privesti pe gaura cheii la nebunia noastra cotidiana.

Dupa cum era de anticipat, cei care trag „masinaria“ afrimiana sint Coca Bloos si Constantin Cojocaru. Cu o naturalete care te acroseaza, cele doua staruri ale distributiei ii supramotiveaza si pe neaosii Cezar Antal, Tudor Tabacaru, Nora Covali, Dragos Ionescu, Florin Mircea Jr., Catalina Ieseanu, Ecaterina Hitu, Irina Ivan si Dan Grigoras. Se joaca la unison, nimeni nu umbreste pe nimeni – sint doua-trei exceptii care nu reusesc sa paraseasca penumbra, le trec cu vederea, dar accentul moldovenesc e tare suparator! Timp de doua ore, actorii devin personaje marionetizate care gloseaza teatral pe tema alienarii (noastre) cea de toate zilele. Fara enunturi pretioase, fals adinci, ci cu simplitate, sincer, ca intr-o sueta amicala.