OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Max Blecher
Acontecimientos de la irrealidad
inmediata/ La guarida iluminada
(Diario de sanatorio)
Traducere de Joaquín Garrigós
Editura Aletheia/Instituto Rumano
de Cultura, Valencia, 2006, 256 p.

Critica romaneasca considera ca Max Blecher, ca Schultz, Wasler sau Kafka, are capacitatea de a „se instala in nefericire“ si de a o ridica la categoria de experienta ontologica. Exceptional in La guarida iluminada (Vizuina luminata) este contrastul dintre povestea plina de demnitate, departe de autocompatimire (dar nu si de compatimire fata de ceilalti) si realitatea atroce a lungilor suferinte fizice, provocate de tuberculoza osoasa a autorului, diagnosticata pe cind studia medicina la Paris, in 1928, tuberculoza care ii macina vertebrele, oasele soldului; cu picioarele deformate si anchilozate, cu corpul „spongios“ si „inert“, ajunge din rau in mai rau, dintr-un sanatoriu in altul, pina la moartea sa in 1939.

Ambele povesti, incluse in cartea pe care o comentam, cea de mai sus si Acontecimientos de la irrealidad inmediata, (intimplari in irealitatea imediata), apartin spatiului intertextual – „egocentric“ – si confesiv al autorului si dau seama de permanenta sa „deambulatie“ intre interstitiile „persoanei reale“, ale corpului – vizuina – si ale „eului abstract“, care forjeaza viziuni ireale, amalgamari ale cosmosului personal, amestecuri de avataruri succesive ai irealitatii imediate si, de asemenea, vise si amintiri ale unor in-timplari din trecut, fictiuni ale memoriei. Tributare luciditatii care marcheaza pasii straniei „deambulari“, textele, cu putine metafore, abunda in comparatii care, desi subiective in deformarile lor, nu pierd contactul cu realitatea.

Peisajele mintii
Viziunile lui Blecher de evadare in irealitatea imediata sint afine, in constructiile lor, cu „peisajele mintii“ ale lui Dalí, atit de admirat de acesta, si similare cu ale Fridei Kahlo, in sensul ca pleaca de la o dureroasa experienta de viata. Blecher si Frida, prizonieri lucizi in armaturi complicate care le acopera corpurile, urla in tacere, tipetele lor reale se metamorfozeaza in imagini convulsive de mare forta poetica, ce ating citeodata excesele expresionismului, in pagini de carte, la fel ca in picturile care acompaniaza textele Jurnalului Fridei. A construi irealitati nu inseamna a renunta la experienta umana, ci, dimpotriva, a ajunge la esenta ei si a o interpreta intr-o maniera profund personala: „Nu mi-am pictat niciodata visele. Am pictat propria mea realitate“, spune Frida, iar Blecher, la rindul lui: „Cu mare mirare, cind recitesc ce-am scris, regasesc in cele povestite exactitatea intimplarilor care s-au petrecut in realitate“, dar „este atit de greu sa le curat de zgura de visuri, de interpretari si de deformari la care le-am supus“. Niciodata n-a fost mai potrivita afirmatia lui Gómez de la Serna, ca „literatura e o stare a corpului“.

Melancolia de a exista
Blecher marturiseste ca la iesirea din „crizele“ de interstitialitate intre realitate/irealitate se simte coplesit de „inconsistenta“ confuziei dintre timpul vietuirii, timpul memoriei si cel al delirului eului sau abstract. ingrozit de teribilul mister al intrebarii „cine sint?“, traieste o senzatie de indepartare si de singuratate si, obosit de lupta dintre „eul abstract“, cel al „irealitatii“ si „persoana sa reala“, cade prada „melancoliei de a exista“. Viziunile sale se invirt in jurul pamintului, care, devenit viscos la intilnirea cu apa, se transforma inexorabil in noroi ce invadeaza obiectele, copacii, casele, care, la rindul lor, invadeaza realitatea. Noroi invaziv la fel ca singele care coloreaza in rosu fugile sale in irealitate, noroi care seamana cu realitatea, invincibil si crud ca labirintul suferintelor lui. Dar pamintul poate fi benefic cind acopera in umezeala lui matasoasa cadavrul Eddei, amor ciudat si indepartat al naratorului intimplarilor…, sau cind este o grota, refugiu suav dupa care tinjeste cel solitar… Daca Bachelard ar fi stiut cartea lui Blecher, ar fi analizat-o ca pe un fantastic exemplu pentru simbolistica pamintului.

Autor inclasificabil, Blecher nu-si propune sa urmeze perceptele nici unui program avangardist, nici ale manifestelor suprarealiste. La mijlocul anilor ’30, integreaza, ca si cum i-ar fi proprii, cuceririle literaturii moderne, inclusiv ale postavangardismului, ceea ce inseamna abandonul mimesisului in crearea unui limbaj eliberat de conventii, devenind astfel unul dintre scriitorii cei mai universali ai literaturii romane interbelice. Traducerea in spaniola a lui Joaquín Garrigós sporeste splendoarea acestei carti, pe care as numi-o cartea corpului si a evocarilor.

Articol aparut in ABC,
nr. 809/4 august 2007