OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

in perioada 4-8 septembrie 2006, Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj l-a avut oaspete pe profesorul David Ward, presedintele Consiliului American al Educatiei. Liderul renumitei organizatii universitare americane a vizitat pentru prima oara Romania. David Ward a participat la afirmarea pe scena mondiala a universitatilor americane si la reformele manageriale, organizationale si de infrastructura care au avut loc in SUA si in lume. Vocea lui a fost ascultata in foarte multe locuri de pe glob, cuvintul sau are greutate, argumentele lui sint puternice, opinia sa este respectata. Dovada este si faptul ca, in ultimii ani, marile reuniuni europene consacrate politicii universitare l-au avut pe profesorul David Ward ca invitat. Redam mai jos textul conferintei profesorului David Ward cu privire la Procesul Bologna din perspectiva americana, sustinuta la Universitatea „Babes-Bolyai“, Facultatea de Studii Europene, in 5 septembrie 2006.
imi face placere sa ma aflu aici. Voi vorbi despre Procesul Bologna si despre modul in care este perceputa in afara aceasta miscare de unificare, de omogenizare a invatamintului universitar european.

inainte de a incepe, ar trebui sa va spun citeva cuvinte despre mine, deoarece, cu siguranta, ceea ce va voi prezenta este o varianta personala a acestei asa-zise perspective americane. De fapt, nu se poate vorbi despre o perspectiva americana unitara asupra Procesului Bologna. Majoritatea americanilor nu cunosc acest fenomen, poate doar o parte dintre colegii mei aflati la conducerea unor universitati. Mai intii, sint de profesie geograf si m-am bucurat sa vad ca ati dat numele lui Emanuel de Martonne unei strazi din Cluj. Este unul dintre geografii care au contribuit, dupa 1919, la intocmirea hartilor Europei. Partea aceasta a muncii lui n-a rezistat, dar lucrarile sale de geografie politica au fost dintre cele pe care le-am citit ca student la Leeds. in al doilea rind, motivul plecarii mele la Wisconsin a fost acela de a ma specializa in Studii americane, cu speranta de a reveni in Europa ca bursier Fulbright pentru a preda Studii americane europenilor. in mod ciudat, pentru Universitatea din Wisconsin a contat tocmai faptul ca nu eram un american care preda Studii americane in Statele Unite. Eram considerat cu atit mai valoros cu cit aduceam o perspectiva neobisnuita Studiilor americane, o perspectiva straina. Mare parte din pregatirea mea era americana, dar ceea ce ofeream era tocmai perspectiva cuiva care nu se formase in intregime in acel loc. in cele din urma, am devenit presedintele Consiliului American al Educatiei, care este asociatia rectorilor din Statele Unite.

Am ajuns la conducerea acestei organizatii imediat dupa 11 septembrie, cind s-au produs atacurile asupra New York-ului, si, in mod firesc, la acel moment exista un acut sentiment de ingrijorare cu privire la studentii straini. Prin urmare, mi s-a cerut sa vorbesc despre studentii straini si despre vizele de studiu in fata Congresului si a Senatului. Mi-a fost foarte greu sa trezesc interesul membrilor Senatului din cauza agitatiei inerente momentului – asta se intimpla la doar trei saptamini dupa ce avusesera loc atacurile, astfel ca, in cele din urma, am ridicat mina spunind senatorilor: „Domnule presedinte, doresc sa semnalez un conflict de interese!“. O asemenea fraza capteaza automat interesul in Statele Unite, iar presedintele m-a intrebat imediat despre ce este vorba. „Eu am ajuns aici cu o bursa de studiu pentru straini“ – i-am raspuns. S-a lasat o liniste generala, pentru ca acordarea de vize pentru studentii straini devenise o problema. Brusc, cineva din spatele salii a spus: „Bine, dar dinsul este britanic, este englez“. „Da, dar a avut loc o revolutie, poate ati uitat“ – am raspuns eu.

Prin urmare, perspectiva pe care o voi prezenta eu asupra Procesului Bologna este influentata de faptul ca am fost educat partial in Anglia, partial in America.
De asemenea, discutind Procesul Bologna din perspectiva Uniunii Europene, trebuie sa spun ca, in perioada in care eu m-am format in Anglia, englezii insisi aveau opinii impartite cu privire la apartenenta lor la Europa, la ce era mai important pentru ei: alianta transatlantica sau legaturile europene. Cred ca englezii au in continuare o pozitie ambigua fata de Uniune, in timp ce in acest moment, pentru Romania, sentimentul de apartenenta, de conectare la Europa este de extrema importanta. in ceea ce-i priveste pe englezi, care sint membri cu drepturi depline ai Uniunii, mai putin refractari astazi decit in trecut, este evident ca sistemul lor universitar prezinta o caracteristica unica, mai ales din perspectiva Procesului Bologna, si anume faptul ca ofera calificari specializate la nivel de licenta, in trei ani.

Rolul acestor remarce introductive a fost de a va atrage atentia asupra faptului ca nu am o perspectiva exclusiv americana, ci una mult mai complexa. Dupa parerea mea, perspectiva americana este oarecum neclara si are la baza mai multe surse.
in primul rind, trebuie sa va spun ca, la momentul cind a inceput, in secolul trecut, Procesul Bologna nu era deloc cunoscut americanilor si nu a prezentat nici un interes pentru ei, cel putin in primii cincisprezece ani. Cred ca SUA avea un numar atit de mare de studenti straini, proveniti mai ales din Asia, incit ceea ce se intimpla in Europa era prea putin important. Se poate spune ca anii ’80 si ’90 au reprezentat pentru Statele Unite „epoca Pacificului“. Interesul american s-a concentrat pe zona Pacificului. Din numarul extrem de mare de studenti straini, mai bine de doua treimi apartineau unor tari din estul Asiei.

Prin urmare, ceea ce se intimpla in cadrul Procesului Bologna era in afara razei de interes si nu reprezenta un eveniment de importanta majora. in al doilea rind, dupa parerea mea, majoritatea americanilor implicati in invatamintul universitar considerau ca sistemul american, mai ales in ceea ce priveste cercetarea, era pur si simplu superior celui european. Era mult mai flexibil, chiar si din punct de ve-dere academic, era mai bine finantat, era un mediu mai favorabil inovatiei si creativitatii. Adevarat sau nu, asta e ceea ce credeau, asa ca ceea ce se intimpla in Europa nu avea prea mare importanta, pe termen scurt. Si, in cele din urma, Procesul Bologna reprezenta pentru ei un nivel suplimentar de implicare a guvernului. Ce avantaje putea sa aduca o noua implicare a guvernului? Majoritatea universitatilor americane sint foarte mindre de autonomia, de independenta lor. Exista o reala distanta intre sistemul universitar si guvern – sintem foarte incintati sa primim bani de la guvern, dar mai putin incintati sa acceptam controlul guvernamental, ceea ce poate fi putin neloial, dar reprezinta o afacere buna – asa ca avem un inalt nivel de autonomie, dar in acelasi timp dispunem de fonduri publice semnificative. De aceea, cred eu, vazind Uniunea Europeana, ea insasi o forma de guvernare impresionanta, dar greoaie, americanii au considerat ca in Europa se creeaza pur si simplu un nou nivel de guvernare si birocratie, care va produce dezavantaje in viitor.

Acestea sint, prin urmare, citeva dintre opiniile care circulau in SUA in ultimele doua decenii ale secolului trecut. La sfirsitul anilor ’90 insa, au aparut unele schimbari de atitudine. Una dintre ele pornea de la faptul ca Statele Unite nu mai detineau monopolul, real sau virtual, asupra studentilor straini. S-a remarcat ca programele in limba engleza din Europa, si cu siguranta cele din Australia si Noua Zeelanda, erau din ce in ce mai atractive pentru studentii straini, precum si ca in India si in China se dezvoltau universitatile locale, fapt care avea efect direct asupra orientarii studentilor. Cu alte cuvinte, s-a observat ca se producea o schimbare in orientarea studentilor straini si, desi numarul de studenti straini care veneau in SUA era in continuare mare, situatia generala se schimbase. Exista inca peste sase sute de mii de studenti straini in SUA astazi, un numar substantial chiar si in noile conditii create de evenimentele de la 11 septembrie.

Cea de-a doua schimbare este, dupa parerea mea, rezultatul globalizarii economice si al faptului ca majoritatea tarilor au inteles ca in economia bazata pe informatie, aflata in formare la nivel global, invatamintul superior va reprezenta o resursa, astfel incit exista un puternic stimulent pentru a reproduce in intreaga lume o infrastructura a invatamintului superior care se dovedeste de succes. intr-un fel, invatamintul superior este similar zacamintelor petrolifere, reprezentind o resursa indispensabila pentru economia moderna. Prin urmare, daca invatamintul superior constituie un factor indispensabil economiei moderne, majoritatea tarilor vor incerca sa dezvolte propriile capacitati in domeniu. Acest fapt a stirnit interesul Statelor Unite asupra modelului de invatamint superior in formare si a gradului sau de competitivitate. Acesta a fost, in consecinta, momentul aparitiei unei schimbari de atitudine.

in cele din urma, dupa 11 septembrie, intreruperea sau subminarea liberei circulatii a persoanelor si a ideilor, cauzata de evenimentele produse la aceea data, a avut ca rezultat o noua organizare geopolitica, iar Statele Unite, s-ar putea spune, si-au pus singure bete in roate odata cu preocuparea lor excesiva legata de acordarea vizelor, cu temerea ca nu exista modalitati de a determina cu precizie cine este terorist si cine nu. Aceasta reactie exagerata a influentat in mod nefavorabil optiunea strainilor de a studia in Statele Unite.
Aceste trei schimbari de situatie, cred eu, au avut ca efect sporirea interesului cu privire la posibila concurenta. Exista, in opinia mea, si un al patrulea factor, si anume, valul urias de imigranti cu care s-au confruntat Statele Unite in ultimii cincisprezece ani. Unul dintre cele mai putin cercetate fenomene ale istoriei moderne este faptul ca, intre 1990 si 2000, in Statele Unite s-au stabilit legal 31 de milioane de imigranti si probabil inca vreo 15 milioane au ajuns aici pe cai ilegale. Avem, prin urmare, cam 45 de milioane de persoane nou-venite si, daca ne gindim la imensitatea acestui numar, putem spune ca sistemul universitar din Statele Unite este suprasaturat de cererea interna. Internationalizarea acestui sistem a fost determinata de fenomenul imigrarii, nu numai de prezenta studentilor straini.

Nu vorbim doar de exodul mexican catre Statele Unite, nu este doar o migratie de frontiera: un numar substantial de persoane din Africa au migrat catre Statele Unite, provenind in principal din Etiopia, Angola, vestul Africii, Nigeria. Aproximativ o treime din populatia de culoare din Washington sint, de fapt, imigranti din prima generatie. Acest oras a devenit deschis afro-americanilor doar in urma cu 20 de ani, iar acum are, fara indoiala, si o comunitate puternica de imigranti de culoare. Iar acestia sint mici intreprinzatori si nu neaparat persoane de la baza piramidei sociale. Evident, exista si o migratie puternica dinspre America Latina, persoane apartinind clasei mijlocii sau clasei de jos. Consider, prin urmare, ca un alt motiv pentru care Statele Unite se concentreaza in principal pe situatia interna este dificultatea de a gestiona un numar de 45 de milioane de noi locuitori, dificultate chiar si pentru o tara de marimea unui continent, cu o populatie totala de peste 200 de milioane. Nu exista un alt stat care sa se confrunte cu o situatie similara, la o asemenea scara. Mai trebuie amintit si faptul ca, din punct de vedere demografic, imigrantii nu sint distribuiti in intreaga piramida sociala. Majoritatea sint familii tinere, cu un numar mare de copii, iar daca studiezi atent situatia invatamintului primar din SUA, societatea americana se prezinta din nou ca in 1910, ca o societate de imigranti. Asadar, intr-un anume sens, perspectiva internationala, foarte importanta pentru statutul de putere mondiala al Statelor Unite, a fost intr-o oarecare masura importata, iar pentru sistemul de invatamint superior, satisfacerea cererii interne a devenit o preocupare la fel de stringenta ca situatia studentilor straini.

*

Dati-mi voie sa revin la Procesul Bologna si sa incerc o analiza a componentelor sale si a modului in care americanii abordeaza aceste elemente, in masura in care o fac. Sper sa intelegeti ca acest subiect nu constituie o preocupare majora pentru invatamintul universitar american, ci doar una colaterala. Printre obligatiile mele in cadrul Consiliului American al Educatiei este si aceea de a asigura informarea rectorilor universitatilor americane asupra a ceea ce se intimpla pe plan international. Este o sarcina dificila. Prin urmare, care sint elementele Procesului Bologna care prezinta interes pentru rectorii americani? in primul rind, bineinteles, este reorganizarea ciclurilor de pregatire – pregatirea in trei sau in doua etape, la nivel de licenta, master, doctorat – care apare ca o anglicizare sau americanizare a traditiei continentale europene, ce presupunea initial o perioada mai lunga de studiu pentru obtinerea licentei. Asadar, aceasta modificare este una de interes pentru noi si problema care ne-a interesat, de fapt, este ce reprezinta o licenta obtinuta in trei ani, cind marea majoritate a studentilor americani pot sa obtina licenta dupa patru ani de studiu. Se va putea echivala o asemenea specializare?

Ne-a luat destul timp sa stabilim ce reprezenta de fapt masterul in vechiul sistem continental de specializare. Parerea mea este ca majoritatea institutiilor de invatamint americane vor proceda la fel ca pina acum, adica vor lua in considerare nivelul institutiei din care provine studentul si referintele primite de acesta. Legaturile noastre cu institutiile din strainatate se realizeaza la nivel de departamente, nu neaparat la nivel de universitate. Departamentele sint caile noastre de comunicare internationala, dat fiind ca multi profesori americani cunosc omologi de-ai lor din universitatile europene, specialisti in aceleasi domenii si, prin urmare, se vor ghida dupa numele referentilor.
Deci, desi exista unele temeri legate de birocratie, provocate de ipoteza ca specializarea la nivel de licenta obtinuta in trei ani de studiu nu se va putea echivala direct cu o licenta americana obtinuta in patru ani, pot sa va asigur ca majoritatea institutiilor redutabile din Statele Unite vor analiza calitatea universitatii si caracteristicile departamentului din care provine studentul si isi vor asuma riscuri. Institutiile americane, prin insasi natura lor, nu au sisteme de admitere birocratice.

Nu uitati ca universitatile sint cele care stabilesc modalitatile de admitere, fara amestecul statului, iar departamentele sint cele care aproba ocuparea locurilor la nivel de masterat si, intr-o masura mai mica, si la nivel de licenta. Astfel, dupa parerea mea, vor aparea unele neintelegeri pe parcurs, dar pe scara larga, obtinerea calificarii la nivel de licenta intr-o perioada de trei ani, avind la baza studii liceale serioase, va fi un sistem acceptat si transferabil in sistemul universitar american. in plus, pentru americanii care doresc sa obtina un titlu de master in Europa poate constitui un avantaj recunoasterea in Statele Unite a licentei obtinute, iar acum exista o preocupare sporita pentru a determina mai multi americani sa studieze in strainatate. in prezent, migrarea studentilor nu este deloc echilibrata si, in mod evident, va fi un avantaj daca studentii americani care studiaza in Europa vor putea sa-si transfere creditele in Statele Unite, ceea ce, in opinia mea, va simplifica lucrurile, iar decizia asupra modului in care se va realiza echivalarea va apartine europenilor.

Cealalta schimbare care poate constitui un avantaj se refera la numarul din ce in ce mai mare de cursuri in limba engleza care exista in Europa. Engleza este astazi noua lingua franca – cu scuzele de rigoare fata de francezi –, ceea ce, dupa parerea mea, ridica problema accesului la informatie. Este putin probabil ca multi dintre americani sa posede aceleasi cunostinte lingvistice ca europenii. Acesta va fi, de fapt, marele dumneavoastra avantaj in economia bazata pe informatie, in globalizarea lumii – cunoasterea limbilor europene. America ar putea avea un usor avantaj din cunoasterea limbii arabe, a chinezei si a japonezei, caci pentru o mare parte dintre americani, a doua limba, atunci cind nu este spaniola, este limba araba, japoneza sau chineza. Prin urmare, problema se pune putin diferit, aici fiind necesara gasirea unei abordari eficiente a diversitatii lingvistice europene. Asadar, consider ca reforma ciclurilor de pregatire trebuie sa sprijine intr-un fel echivalarea studiilor, dar fara indoiala ca regulile concepute de birocrati vor descuraja transferul. Astfel, noua, celor implicati in sistemul universitar, ne revine sarcina permanenta de a sublinia ca exista exceptii de la regula si veti vedea ca birourile de admiteri de la majoritatea universitatilor vor accepta exceptiile. Regulile exista pentru a fi incalcate, scopul lor este de a oferi liniile generale, nu de a fi urmate orbeste – din fericire.

Deci, ceea ce vreau sa arat este ca vor exista, in Statele Unite, temperamente birocratice cu manifestari restrictive, dar cred ca majoritatea universitatilor importante se vor dovedi foarte flexibile.
Cea de-a doua schimbare pe care cred ca o aduce Procesul Bologna este dorinta de reforma. Impresia generala este ca universitatile europene, in comparatie cu cele americane, sint mai putin intreprinzatoare, sint mai puternic controlate de catre stat si au mai putine resurse financiare, avind prea multi studenti fata de disponibilitatile lor materiale. Se pare ca Procesul Bologna sustine reforma manageriala, fara a renunta la calitatea academica. Una dintre schimbarile importante produse in univeristatile americane a fost faptul ca mare parte a activitatilor administrative au fost incredintate specialistilor. Multe dintre lucrurile care compun administrarea unei universitati moderne nu mai sint in sarcina corpului profesoral, acestia putindu-se concentra pe activitatea didactica si pe cercetare.

Aspectul negativ este dat de faptul ca se pierde o parte din controlul asupra universitatii, deci trebuie sa existe o structura de guvernare care sa pastreze implicarea corpului profesoral, dar nu este necesar ca acestia sa se ocupe de toate problemele – admiterile si alte lucruri de aceeasi natura, consilierea profesionala sint doar o parte dintre problemele care pot fi preluate de specialisti, permitind astfel corpului profesoral sa se axeze pe altceva. Realizarea reformei manageriale va crea probabil un mediu universitar mai competitiv in Europa si, in consecinta, va scadea atractivitatea cursurilor masterale americane pentru studentii straini. in mod evident, sistemul academic american a fost in ultimii cincizeci de ani superior celui european din punct de vedere al resurselor, al flexibilitatii, al disponibilitatii la inovatie, al dorintei de a nu urma orbeste regulile. Acest avantaj poate fi pierdut daca Procesul Bologna va realiza reforma.
in cele din urma, desigur, se pune problema asigurarii calitatii sistemului universitar si a ceea ce unii numesc insertie profesionala. Ambele aspecte sint vizate de Procesul Bologna. Dupa parerea mea, majoritatea americanilor abordeaza aceasta problema cu oarecare neliniste. Asigurarea calitatii, daca se face sub controlul strict al statului, poate conduce la un nivel de standardizare nejustificat de ridicat.

Ceea ce sustin eu cu tarie si cred ca ar trebui sa constituie o preocupare majora a statului este stabilirea unor standarde minime de baza. Acestea sint necesare pentru a ne asigura ca o persoana dobindeste o anume competenta; insa, pe linga standardele minime de baza, pentru a asigura nivelul calitativ, trebuie sa incurajam diversitatea, diferenta, inovatia si experimentarea. Cei mai buni dintre studenti nu sint, de obicei, cei care respecta cu strictete regulile. Regulile sint necesare pentru stabilitatea nivelului de baza, dar nu mai departe de aceasta, iar ceea ce ma ingrijoreaza intr-o oarecare masura este faptul ca unele actiuni ce vizeaza asigurarea calitatii urmaresc, de fapt, standardizarea. Standardizarea nu este sinonima cu calitatea si confuzia intre acesti doi termeni este unul din factorii care ma ingrijoreaza.
Celalalt aspect se refera la insertia profesionala. Cit este de important ca studentul sa se poata angaja imediat dupa absolvire, ca specialist in domeniul studiat? Sau ar trebui, de fapt, ca absolventul sa fi dobindit capacitatea de comunicare, de utilizare a conceptelor matematice de baza, de intelegere a fundamentelor culturii globale si nationale? Oare toate acestea nu sint la fel de necesare? Vreau sa spun, nu sint toate acestea la fel de folositoare ca si abilitatile profesionale?

De-a lungul timpului, universitatile au fost cele care au generat acest context si, in consecinta, trebuie sa ne asiguram ca acest termen – insertia profesionala – nu se traduce prin: „pregatit pentru angajare din chiar ziua absolvirii“. S-ar putea ca unul dintre avantajele unor studii la nivel de licenta mai putin specializate sa fie faptul ca nu te leaga de o profesie anume, lasindu-ti libertatea de a alege diferite specializari masterale si oferindu-ti astfel mai multe sanse. Aceasta este una dintre recomandarile pe care le faceam frecvent parintilor studentilor ajunsi la Universitatea din Wisconsin. Cei mai multi parinti doreau ca fiul sau fiica lor sa se inscrie la drept, medicina sau in domenii tehnice, calificari ce promiteau o profesie la absolvire, dar am constatat ca multi dintre studentii care aleg domeniile mentionate, in speta o treime dintre ei, migreaza apoi spre domenii mai generale, pe parcursul studiilor sau chiar dupa terminare, deoarece isi doresc mai multe optiuni. Este foarte probabil ca la 18 ani sa nu stii cu precizie ce profesie vrei sa ai. O treime dintre studenti studiaza exact ceea ce si-au dorit, o treime stiu ce vor, dar nu s-au incadrat in programul potrivit, iar o alta treime nu stiu nici macar ce-si doresc. Prin urmare, incadrarea fiecaruia intr-un program extrem de specializat nu este intotdeauna un lucru bun pentru student sau pentru stat si cred ca problema insertiei profesionale trebuie abordata cu subtilitate.

Asadar, analizind Procesul Bologna, observ doua elemente care sint foarte pozitive. Pe de o parte, posibilitatea de echivalare oferita de structura ciclurilor de studiu constituie un factor pozitiv, pentru ca incurajeaza transferul si deschide posibilitati de colaborare intre sistemele de invatamint superior. Un alt factor pozitiv, dupa parerea noastra, este si reforma manageriala, care va face universitatile mai active, cu o mai mare capacitate de schimbare, aceste institutii fiind extrem de refractare la schimbare in trecut. Cu toate acestea, daca ne gindim la asigurarea calitatii sistemului universitar si la insertia profesionala, consideram ca acelasi proces ar putea da nastere unui sistem excesiv de birocratic, greoi, constrins de reguli stricte, care ar distruge bogatia rezultata din diversitatea sistemelor educationale europene. Nu uitati ca in Statele Unite avem 50 de sisteme educationale diferite. Fiecare stat este direct responsabil de invatamintul superior si exista mari diferente intre Florida si Wisconsin sau intre Washington si Massachusetts, desi este stabilit un nivel minim de baza. Dupa parerea mea, bogatia federalismului consta tocmai in faptul ca accepta diversitatea, respectind nivelul minim stabilit, si nu impune standardizarea ca regula. Prin urmare, acestea ar fi aspectele pozitive si negative ale Procesului Bologna.

Ce alte observatii se impun? Una dintre ele se refera la faptul ca, dupa parerea mea, Procesul Bologna va pune in fata Europei un conflict major, cu care s-au confruntat si Statele Unite pe parcursul ultimilor 25 de ani, si anume conflictul intre masificare si intensificare. Masificarea se refera la cresterea numarului de studenti. Iar in prezent in majoritatea Statelor Unite un procent de 70% din grupul tinta este implicat intr-o forma de educatie institutionalizata, fie ca este un colegiu sustinut de comunitate, o universitate sau o institutie cu finantare privata. in al doilea rind, o alta schimbare majora este determinata de faptul ca mai mult de jumatate dintre studentii americani – implicati in studiile masterale sau in cele la nivel de licenta – au peste 25 de ani. Asadar, acestea sint cele doua schimbari majore care s-au produs intre 1945 si 1990: cresterea semnificativa a procentului de populatie care urmeaza o forma superioara de educatie si cresterea virstei persoanelor care studiaza.

Toate acestea implica costuri foarte mari. Daca e ca taxele de scolarizare sa aiba un nivel scazut sau chiar sa nu existe astfel de taxe, trebuie asigurat un ajutor financiar de diverse tipuri, iar universitatile trebuie sa ofere tot mai multe locuri, ceea ce ridica tot mai mult costurile. in acelasi timp, universitatile sint centre care creeaza noi cunostinte, iar intensificarea activitatii de cercetare mai ales in domeniul stiintelor naturale, este, de asemenea, foarte scumpa. in ce fel se poate realiza simultan intensificarea cercetarii si masificarea accesului la studii superioare? Cu aceasta problema s-a confruntat o tara care a inregistrat cel mai mare succes in privinta intensificarii cercetarii si un succes limitat in ceea ce priveste largirea accesului la studii. Nu stiu daca sistemul universitar european s-a confruntat pina la aceasta data cu conflictul major dintre aceste doua forte, care se reduce, in cele din urma, la o problema de costuri – costul total al cercetarii si costul total al masificarii se conditioneaza reciproc.
in Statele Unite problema s-a rezolvat prin diferentierea scopurilor – diverse tipuri de institutii si-au asumat diferite roluri in societate. in prezent, pe teritoriul SUA exista aproximativ 250 de institutii considerate de cercetare intensiva comprehensiva, cum cred ca este aceasta care ne gazduieste si care doreste sa pastreze acest statut si in continuare, precum si cea al carei rector am fost, la Wisconsin-Madison.

De asemenea, exista 800 de institutii care ofera in exclusivitate studii la nivel de licenta si care au programe de o foarte buna calitate. Multi dintre membrii corpului profesoral fac in continuare munca de cercetare, dar nu exista cursuri masterale sau doctorale. Evident, avem numeroase colegii sustinute de comunitati, dintre care unele asigura doar primii doi ani de colegiu, dupa care toti studentii trebuie sa se transfere pentru a obtine licenta la alte institutii. Cu alte cuvinte, s-a dovedit imposibil ca toate universitatile sa fie axate pe cercetarea comprehensiva. Dupa cum am inteles, Asociatia Universitatilor Europene numara in prezent aproape 900 de membri. Sa presupunem ca Europa are aproximativ aceeasi dimensiune ca SUA, ceea ce ar insemna ca europenii intentioneaza sa aiba de trei sau de patru ori mai multe universitati de cercetare comprehensiva decit Statele Unite. in aceeasi masura, doresc sa se pastreze abordarea democratica asupra accesului larg la studii. Nu sint sigur daca aceasta situatie de criza a facut obiectul vreunei analize. in marea majoritate a statelor americane, dezbaterea principala este cea pe tema confruntarii intre intensificarea cercetarii si largirea accesului la educatia superioara si a modului in care poate fi sustinuta financiar de cetatenii platitori de impozite.

Se discuta felul in care, intr-o tara relativ prospera, cu un nivel scazut al taxelor, se pot finanta ambele directii, iar solutia a constat in diferentierea institutiilor in functie de nevoile studentilor, permitind in acelasi timp transferul acestora la institutii de tipuri diferite. in problema transferului, am observat o alta diferenta de abordare. in Europa transferul se realizeaza intre institutii de acelasi tip, in timp ce in Statele Unite este vorba de transfer intre institutii de tipuri diferite. Poate un student care a urmat un colegiu sustinut de comunitate sa fie acceptat apoi in anul al treilea de Universitatea Harvard? Cu alte cuvinte, transferul studentilor intre institutii de tipuri diferite, in cadrul aceleiasi tari, este o provocare mai mare decit transferul studentilor in institutii similare din state diferite.
O alta tema de dezbatere este, din punctul meu de vedere, daca Procesul Bologna se va desfasura peste tot in Europa la fel, in acelasi ritm. Analizind Europa din perspectiva unui geograf, am observat ca, in fapt, se poate vorbi de trei Europe. in primul rind, zona de nord-vest a Europei, care a depasit Statele Unite in multe privinte, in ceea ce priveste organizarea invatamintului universitar. Ceea ce se petrece in Danemarca sau in Olanda si, intr-o oarecare masura, in Norvegia, precum si energia care transpare dinspre sistemul universitar din Regatul Unit, sint la mare distanta de situatia pe care am observat-o in Spania, Portugalia sau Italia – Italia, tara de unde a pornit totul.

Se poate oare vorbi in Italia de o reforma majora a sistemului universitar? Poate ca au fost votate legi pentru reformare, dar nu cred ca in ultimii douazeci de ani s-a produs o reforma reala in universitatile italiene. Este interesant de discutat daca legile permit ministrilor sa dispuna o reforma la nivel national, daca are cu adevarat loc o miscare reformatoare ca efect al legislatiei. Bineinteles, mai exista si regiunea de est a continentului, Europa de Est post-sovietica, unde gasim o structura ruseasca generalizata, cu institute specializate, in care adesea cercetarea este complet separata de predare si unde se pune problema reintegrarii acestor doua componente intr-un sistem educational care sa ofere posibilitati necunoscute pina acum. Problemele care apar sint inedite, oferind, in mod evident, sanse de reusita institutiilor private. Asadar, eu vad Procesul Bologna actionind in trei regiuni diferite din punct de vedere politic si cultural: sudul, nord-vestul si estul Europei si consider ca este foarte interesant de observat daca se va reusi crearea unui sistem unitar pe baza celor trei traditii diferite. Cred ca diferentele existente sint inca foarte mari; chiar si in Franta mi se pare ca exista un sentiment de disconfort fata de reforma, mai ales in ceea ce priveste sistemul cu trei niveluri de specializare. Reforma va reprezenta o provocare foarte dificila pentru Franta, Spania si Italia, care au traditii foarte puternice.

Al treilea aspect la care as dori sa ma refer este preocuparea majoritatii americanilor cu privire la faptul ca in multe dintre statele nationale functioneaza inca ministere ale educatiei. Aceste ministere continua sa aiba un rol hotaritor in invatamintul universitar. Se pune problema modalitatii de actiune pe care o va alege Uniunea Europeana, Comisia Europeana: va actiona ca o organizatie non-guvernamentala sau se va impune ca o institutie guvernamentala birocratica? Va adopta stilul Fundatiei Stiintifice Nationale, o organizatie non-guvernamentala care actioneaza si coordoneaza activitatea de cercetare conform cu dorintele cercetatorilor insisi sau va functiona ca o extensie greoaie a guvernului, care va cauta o formula de distribuire a fondurilor, fara a oferi o motivare temeinica? Asadar, pentru multi americani problema este daca aceasta institutie va deveni o structura birocratica, care nu va stimula in nici un fel reforma invatamintului universitar. Eu consider ca este extrem de important sa se creeze o distantare fata de guvern si ca rolul de coordonator sa fie atribuit unei organizatii non-guvernamentale, mai degraba decit unei comisii guvernamentale.

Si, in cele din urma, trebuie discutate implicatiile Procesului Bologna in relatiile Europei cu celelalte state ale lumii. Va modifica acesta modul in care America Latina, Africa, Asia si chiar America de Nord privesc Europa? Care este efectul sau in plan international – oare numarul tot mai mare de cursuri in limba engleza va antrena si cresterea numarului de studenti straini? Nu se poate stabili cu certitudine care va fi rezultatul. Ceea ce vrea sa impuna acest proces este un concept european unitar, pe care urmeaza sa-l prezinte Americii Latine, Asiei si Americii de Nord, sau Europa reprezinta in continuare un mozaic multicultural, ceea ce ar fi un mesaj la fel de important? Am remarcat la Universitatea „Babes-Bolyai“, cu cele trei linii de studiu ale sale, o abordare onesta a multiculturalismului, care in multe alte parti ale Europei se regaseste la un nivel mai superficial. Ce semnificatie au aceste doua abordari cind, de fapt, Europa este foarte complexa si cred ca trebuie sa decida in ce mod doreste sa fie perceputa – ca depozitara unor culturi regionale bogate, cu un puternic sentiment al multiculturalismului, care nu genereaza conflicte, ci respect reciproc si care reprezinta o mare diversitate intr-un spatiu geografic limitat.

in comparatie cu China sau cu SUA, acesta este un puternic factor de diferentiere. Ceea ce mi se pare ca lipseste insa este o promovare viguroasa a acestui model si din acest motiv imi exprim admiratia pentru ceea ce am intilnit aici, si anume liniile de studii separate, care recunosc prezenta a trei culturi diferite, toate fiind onorate in mod egal de universitate. Acordind fiecareia respectul cuvenit, putem spera ca va creste si respectul uneia fata de cealalta.
Asadar, cred ca perspectiva americana este una care observa, apreciaza si intelege ca procesul de europenizare este in plina desfasurare, implicind o serie de aspecte pozitive. Pe de alta parte, intrucit universitatile americane manifesta reticenta fata de implicarea guvernului in educatia superioara, pentru ca ne place sa credem ca inca mai este posibil sa evitam procesul birocratic, ne ingrijoreaza posibilitatea ca Uniunea Europeana sa actioneze ca o supra-structura guvernamentala, ceea ce ar putea avea ca efect o implicare sporita a statului.

Tendinta de standardizare si ignorare a diferentelor ne face sa credem ca ideea unui federalism stratificat nu ar fi o solutie viabila pentru Europa si ne-am bucura sa gasim in Uniunea Europeana mai multe institutii care, intr-un anumit sens, sint neguvernamentale. Sintem de parere ca aceasta ar avea un efect pozitiv, desi, personal, nu sint sigur cum s-ar putea ajunge aici. in plus, mi se pare ca Europa insasi trebuie sa decida care-i sint dezideratele, in special cu privire la educatia superioara si cum anume intelege sa abordeze problema multiculturalismului. in mod evident, imigratia din tarile din afara Europei atrage dupa sine crize sociale in multe tari europene. Dupa cum am aratat deja, in SUA ne-am confruntat cu aceasta situatie in anii ’90, cind aproximativ 45 de milioane de imigranti au trebuit sa fie integrati. Poate parea ca SUA se confrunta cu probleme de politica externa, insa o provocare de ordin intern a fost gasirea unei solutii pentru aceasta situatie. Desigur, din perspectiva istorica, rezolvarea a fost gasita prin incurajarea casatoriilor mixte in cadrul diferitelor grupuri etnice. Aceasta tendinta s-a manifestat de-a lungul a trei generatii: rata casatoriilor mixte a fost foarte ridicata, ceea ce a avut implicatii asupra identitatii culturale. Nu sint sigur in ce masura un fenomen similar se manifesta in Europa.

Prin urmare, consider ca perspectiva americana este una extrem de pozitiva. Avind in vedere chestiunile legale de transferuri si de reforma, Procesul Bologna este important. Se manifesta insa anumite temeri cu privire la posibilitatea unei implicari guvernamentale exagerate – nu ca participarea statului ar fi un rau in sine, avind in vedere rolul sau de finantator al sistemului educational. Dificultati ridica problema autonomiei, care este de importanta vitala pentru invatamintul superior. in concluzie, cred ca Europa ar trebui sa isi inteleaga trasaturile multiculturale mai bine decit o face in prezent si, de asemenea, modul in care le promoveaza in alte parti ale lumii. Aceasta ar fi, pe scurt, opinia mea asupra perspectivei americane – una dintre perspectivele americane – cu privire la ceea ce Procesul Bologna reprezinta pentru educatia superioara.
Va multumesc foarte mult.

5 septembrie 2006

Traducere de Ioana Nan