OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

reviste straine

Bitrimestrialul italian Produzione &Cultura, editat la Roma, in format tabloid, se afla in anul al treisprezecelea de aparitie. Periodic al sindicatului national al scriitorilor italieni, numarul 2/3 – martie/iunie 2000 include si suplimentul special al site-ului acestei organizatii (adresa: http://www.cgil.it/autorieartisti). Inca din editorial se motiveaza initiativa unui atare program de promovare si difuzare a literaturii italiene „in aceasta vitrina-fereastra deschisa intregii lumi“ care este un site pe Internet: baza de date despre literatii italieni, canal de comunicare, for de dezbatere util si punctual, el e disponibil pentru moment doar in limba lui Dante, dar intr-o faza ulterioara – se promite – va putea fi apelabil si in engleza, urmind, cu timpul, sa contina chiar opere integrale pe suport electronic. Informativa si alerta, revista reflecta si problematizeaza evenimentele interne ale literaturii italiene. Care literatura – se vede treaba – nu se desfasoara in termeni diferiti de cei de pe alte meridiane si nu e deloc straina de temerile pe care le cunosc si alte culturi: Maria Jatosti o intervieveaza pe Maria Ida Gaeta cu privire la proiectele si programele, temele si activitatile de care aceasta raspunde, in cadrul centrului cultural (recent inaugurat si dotat impresionant) La Casa delle Letterature si… – deconcertant – o intreaba cordial daca un segment de biblioteca special dedicat scriitorilor italieni nu prezinta riscul „autarhiei“ si al „provincialismului“. (Nota bene: era vorba, in special, de Ungaretti, Pavese, Campanile…) Gasim referiri si la Trenul Literaturii 2000, si programele unor trecute recitaluri de poezie (extrem de numeroase si consistente), si o lista de reviste culturale. De asemeni – comentarii pe marginea diverselor dezbateri, intruniri si congrese ale scriitorilor italieni si straini. Informative, agere, agreabile. Si neprovinciale, revista preocupindu-se inteligent si cu sistem de promovarea valorilor literaturii italiene de ieri si de azi.


de ici, de colo

Au aparut numerele 7 si 8 ale revistei Arhitext Design. Teme: Hotel sau pensiune, respectiv Functiune si decor. Revista se deschide cu prezentarea unor proiecte premiate la diverse concursuri de arhitectura. Ca de obicei, sumarul este bogat si plin de lucruri bune, iar prezentarea grafica devine, parca, de la un numar la altul mai atragatoare. Din sumarul numarului 7 (cel despre Hotel sau pensiune) ne-au retinut atentia urmatoarele materiale: Arhitectura ca hipertext sau „imaginea“ ca moarte a integritatii (un substantial eseu de Ioan Andreescu despre mixajul trecut-prezent in arhitectura Disneyland-ului), cronica reclamei a lui Costin Popescu (Publicitate politica) in care sint analizate mijloacele de persuasiune publicitara care l-au ajutat pe Traian Basescu sa cistige Primaria Generala a Capitalei, studiul „la tema“ al Addei Gheorghevici despre Arhitectura turismului romanesc, politicile necesare dezvoltarii infrastructurilor etc. si prima parte dintr-un eseu al Cristinei Stancioiu: Renasterea est-central-europeana: exemplul arhitecturii funerare. Nu sint de omis nici interviurile: cel al Ralucai Olga Dumitru cu artistul contemporan Yuri Leiderman, lider al scolii conceptualiste moscovite (Interstitii) si convorbirea dintre Constantin Hostiuc si Marcel Badescu, presedinte de onoare al ANAT (In cautarea turismului pierdut). In paginile de teoria reclamei, alaturi de Costin Popescu semneaza si tinara autoare basarabeana Dorina Bohantov, care scrie despre sticla ABSOLUT VODKA (Absolut Vodka – Absolut Art World).

Numarul 8 (Functiune si decor) contine si el destule puncte de interes. Mai intii, textul Ralucai Vescan The Art Institute of Pittsburgh... Experienta unui roman la o scoala de design din America. Apoi acidul eseu al lui Constantin Hostiuc despre „negii Bucurestiului“ („minunatul oras urit Bucuresti“), eseul lui Serban Vaetisi (Decorul intre functie a vidului si Kosmetika), partea a doua a studiului Addei Gheorghevici si – de asemenea – partea a doua a eseului Cristinei Stancioiu (v. nr. 7), prima parte a unui material semnat de Monica Radulescu despre modelele de ocupare a fortei de munca in Bucuresti ca urmare a procesului de industrializare a ruralului (Re-polarizare) si prezentarea Danei Vais: Imre Makovecs si Arhitectura Organica Maghiara: „decorul“ ca „functie“ in care sint infatisate proiectele si ideile directoare ale „scolii“ arhitectului maghiar Imre Makoveks. Un incitant text – de un umor amar – despre receptarea operei lui Brancusi in perioada „realismului socialist“ semneaza Oliver Velescu: O coloana metalica... fara nici o estetica!! sau de ce a devenit opera lui Constantin Brancusi de „inspiratie folclorica“. In cadrul sectiunii de „arte“ ne-a retinut atentia interviul Ralucai Olga Dumitru cu Otto Gustav, coordonatorul Festivalului de Arta Vie AnnArt de la Lacul Sfinta Ana si articolul lui Vladimir Bulat, care analizeaza critic decorurile fatadelor bucurestene si eterogenitatea lor nearmonioasa (Fatade vazute/nevazute). Ni s-a parut, de asemenea, foarte interesant eseul lui Toni Alexandru, care porneste de la analiza comparata a simbolisticii emblemelor heraldice romanesti din perioada interbelica a oraselor si regiunilor pentru a ajunge la o schita de mentalitati ale epocii.

In Romania literara, nr. 41/2000 Mircea Horia Simionescu semneaza o emotionanta, indurerata evocare a prietenului sau de o viata (si de o literatura) Costache Olareanu: Vinovati de indelungata prietenie. Editorialul lui Nicolae Manolescu (Cititul printe rinduri) se ocupa de o poezie publicata de Wolf Martin, colaborator atitrat al cotidianului austriac Neue Kronenzeitung, „o poezie in care protestele europene la adresa lui Heider sint considerate rodul unei conspiratii bolsevico-evreiesti“. Criticul aminteste, in ocurenta, un exemplu autohton: acela al poemului/pamfletului antisemit al lui Corneliu Vadim Tudor din Saptamina (publicat la inceputul anilor ’80) mentionind reactia ipocrita a cenzurii national-comuniste. In vreme ce, la noi, cenzura simula masuri punitive, fiind, de fapt, complice, Wolf Martin profita de absenta ei. Pentru ca tot veni vorba de cenzura, semnalam, tot din Romania literara, Schita pentru studiul cenzurii in comunism elaborata din perspectiva sociologica de catre Dan Lungu. Mult mai putin convingatoare ni s-a parut analiza comparativa a ultimului roman al lui Augustin Buzura si a Arhipelagului Gulag de Soljenitin (autoare: Ileana Alexandra Orlich, de la Arizona State University). In paginile 12-13 Gabriela Duda publica un serios eseu analitic despre poezia lui Gellu Naum (Inaintarea spre centru). In fine, la rubrica „Actualitatea“, Gabriel Dimisianu prezinta lucrarile proaspat incheiatului Colocviu al romanului romanesc, editia a doua, desfasurat recent la Sinaia si organizat de Ministerul Culturii. Autorul isi exprima rezervele cu privire la dorinta romancierului roman de a veni in intimpinarea dorintelor publicului, invocind exemplul mai putin fericit al ultimelor romane semnate de Marin Preda. In schimb, un exemplu pozitiv ar fi reprezentat, in opinia sa, de romanele lui Nicolae Breban din ultimii ani, care „sfideaza asteptarile publicului“. De ce? Pentru ca... in urma lucrarilor Colocviului, „unii malitiosi au fost auziti soptind prin colturi (corect: „pe la“ colturi, n.n.) ca reuniunea noastra s-ar fi putut intitula, dupa cum au mers lucrurile, «Colocviu despre Breban». Fie si asa din moment ce, oricum, a fost o reusita.“ Nu sintem de aceeasi parere. In conditiile in care scriitorii romani (cu putine exceptii) si-au pierdut, practic, publicul, recistigarea lui devine imperios necesara. Romancierul, artistul in general, nu se poate dispensa de public. Apoi, spre deosebire de Marin Preda, scriitorul roman de azi traieste in conditii de libertate politica, economica, de expresie s.a. Daca nu e in stare sa raspunda provocarilor libertatii, e problema lui. Cit priveste cazul lui Nicolae Breban, faptul ca s-a vorbit atit de mult despre el arata mai degraba ca prozatorii prezenti la dezbateri sint fascinati de insuccesul la public al tot mai prolixelor romane brebaniene, vazind, probabil, in el un ideal (pentru ca oricum pe ei nu-i mai citeste aproape nimeni...). Curat reusita!

A aparut un nou numar (9/2000) al revistei clujene Apostrof din care semnalam o pasionanta masa rotunda despre conditia poeziei si a poetului azi, desfasurata in data de 12 iulie 2000 ca ultima (deocamdata) intilnire in cadrul programului „Interferente culturale romano-maghiare“. Tema manifestarii reia o expresie a lui Eugen Ionescu: „Poetii sint inima umanitatii“. Au participat: Ion Pop (in calitate de moderator) si o serie de poeti romani si maghiari: Laszloffy Aladar, Mircea Petean, Ion Muresan, Balasz Imre Jozsef, Visky Andras, Kantor Lajos, Marta Petreu. Discutiile, foarte animate, pe alocuri aprinse, au abordat teme... fierbinti, precum, de pilda, polemicile intergenerationiste, postmodernism, relatia poet-public, programele de traduceri, „puterea poetica“, raporturile intre poezia romaneasca si cea maghiara, dar si cele dintre diferitele tipuri de poezie, limbaje etc. etc. Un alt punct de atractie al revistei il constituie interviul pe care Dora Pavel i-l ia Gabrielei Adamesteanu, in cadrul rubricii Conversatii cu... Autoarea Diminetii pierdute (careia ii va aparea, in curind, o noua carte, dupa foarte multa vreme) afirma raspicat: „Optiunea mea pentru roman este totala“. Foarte dens, interviul ar merita citat in extenso. Retinem, totusi, doar aceasta „profesiune de credinta“ din finalul interviului: „Romanul de consum exista in aceeasi masura ca si romanul experimental, destinat initiatilor. Eu as vrea sa fiu la mijloc. As vrea sa scriu pentru un public mai larg, as vrea sa fiu citita. Intra in definitia mea sa scrii romane care sint citite, nu romane care se ingalbenesc pe tejghele“.


conflict

In urma replicii destul de iritate a lui Michael Astner din numarul 33 al Observatorului cultural cu privire la prezentarea (tot aici, la Revista presei, si tot la conflict) a polemicii Codrin Liviu Cutitaru vs. O. Nimigean si Michael Astner, revenim cu o serie de precizari. Asta pentru ca intre timp am intrat in posesia textelor care alcatuiesc „istoria“ acestei polemici, istorie pe care, dupa cum afirma in replica sa Michael Astner, nu am fi cunoscut-o prea bine, ceea ce ne-ar fi indemnat sa facem o serie de aprecieri eronate. Adevarul e ca nu am fi crezut ca nuantele in buna parte involuntare ale unei nevinovate, neutre prezentari pot stirni banuieli si iritari. Citind insa replicile celor doi scriitori ieseni la articolul Excurs bahluvian din cotidianul Monitorul (17 mai 2000), articol semnat de Codrin Liviu Cutitaru, ne-am mai lamurit intrucitva. Asadar: in numarul pe luna iunie al revistei Timpul (pag.18) au aparut, tiparite cu litere minuscule (pentru a putea sa incapa in pagina), doua texte-replica. Unul, mai scurt (o coloana), apartine lui O. Nimigean, care ii reproseaza lui Cutitaru „pretiozitatea moliereasca“ si „lipsa de stil ingrozitoare“ a eseurilor sale. Cum insa argumentele „formaliste“ mascheaza divergentele de fond, trebuie adaugat ca O. Nimigean se arata indignat de „filo-americanismul afisat ostentativ, cu multe vaiete deplingind ingratitudinea bastinasilor ignari“, simtindu-se, desigur, vizat personal de afirmatiile „arogante“ ale lui Cutitaru la adresa... La adresa cui? Nu aflam prea multe, caci articolul lui O. N. este scris intr-un stil esopic-aluziv care evita sa puna punctul pe i. Probabil la adresa culturii iesene, a scriitorilor ieseni care nu se ridica la inaltimea asteptarilor sale. Am retinut totusi ca vanitatea si exclusivismul preopinentului il impiedica, deocamdata, sa aiba un dialog normal cu el.

In schimb, articolul (mult mai amplu) al lui Michael Astner e mult mai explicit. In plus, aflam si „de unde a pornit cearta“. Nu, nu din Monitorul, ci dintr-un articol publicat de Codrin Liviu Cutitaru in... numarul 5 al Observatorului cultural. E vorba, asadar, de articolul Despre ispravile periferiei in drumul sau catre centralitate in care universitarul iesean vorbea despre volumele lui Dan Lungu, respectiv Radu Andriescu, O. Nimigean si Michael Astner. Noua, articolul cu pricina ni s-a parut destul de inofensiv. Dar iata ca in amintitul articol din Monitorul Codrin Liviu Cutitaru declanseaza „atacul“ reprosindu-le celor doi provincialismul si incapacitatea de a contribui la constructia unei culturi competitive. O. Nimigean „continua sa creada ca poezia – cultura in general – se mai face cu o «cinzeaca si un blid de linte in fata»“. In continuare, Codrin Liviu Cutitaru ii reproseaza si lui Radu Andriescu faptul ca, deocamdata, e doar un „adulator al lui Nimigean“. Afirmatia in cauza ii aminteste brusc lui Michael Astner ca, in amintitul articol publicat in Observator cultural, Cutitaru il vedea pe Andriescu „prins in capcana poeziei“, adica in mizera, penibila si desueta boema literara de pe Bahlui. Urmeaza o serie de impunsaturi ale lui M. Astner la adresa lui Cutitaru, ce-i drept, nu „vadimisto-paunesciene“ cum le aprecia acesta din urma in replica la replica publicata ulterior si prezentata de noi.