OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De cîteva zile bune, profesorii cu care discut îl înjură vîrtos pe premierul Tăriceanu. Reproşul principal poate fi formulat printr-o întrebare: de ce parlamentarii PNL au votat în Parlament mărirea salariilor, iar premierul i-a contrazis blocînd legea. Altfel spus, de ce această promisiune a fost susţinută de partid şi infirmată de premier, dacă situaţia economică nu permitea mărirea salariilor. Sigur, premierul s-a descotorosit de fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, care şi el, în calitate de parlamentar, a susţinut legea de majorare a salariilor. Sigur că, pe fondul crizei economice, care poate tumefia România, o majorare este inoportună pentru că ar apăsa pe cheltuielile bugetare, ar încinge inflaţia şi ar bulversa constrîngătoarele calcule economice care se fac în astfel de situaţii. Profesorii cu care am vorbit acceptă existenţa crizei, dar sînt extrem de revoltaţi faţă de modul în care a procedat Guvernul. Abia cînd legea a ajuns pe masa preşedintelui pentru promulgare, ministrul Varujan Vosganian a început să calculeze impactul asupra bugetului dacă se ajunge la creşterea salariilor profesorilor. O întrebare persistă: de ce acum? De ce Guvernul nu a dovedit responsabilitate cînd s-a discutat prima oară în Parlament această mărire? De ce premierul Tăriceanu a lăsat să ajungă la votul final o lege care, în opinia Guvernului, n-ar putea fi aplicată? Guvernul a fost prins pe picior greşit de votul din Parlament şi, ceea ce e mai grav, s-a putut constata o ruptură în interiorul PNL, între Guvern şi grupurile parlamentare PNL.

 

De această situaţie profită preşedintele Băsescu şi PD-L, care încearcă să acrediteze ideea că Guvernul este impasibil în faţa doleanţelor profesorilor, că nu înţelege situaţia gravă a dascălilor şi nu vrea să-i ajute. Aşa cum pune preşedintele Băsescu problema, un iz populist învăluie întregul discurs. Dincolo de cheltuielile bugetare, ar trebui să se mai ţină cont de o situaţie. Profesorii universitari (doar ei, fără conferenţiari, lectori, asistenţi sau preparatori) au mai beneficiat, acum cîţiva ani, de o dublare a salariilor. Într-un fel, legea aceasta, chiar dacă ar fi aplicată, dezavantajează din start pe cadrele didactice tinere. La profesorii universitari, o majorare cu 50% ar însemna cîteva milioane de lei la salariu, la profesorii din învăţămîntul preuniversitar, aflaţi la început de carieră, majorarea ar duce la un spor de circa două milioane net. Prin urmare, de fapt, sînt încurajaţi tinerii absolvenţi să rămînă în învăţămînt dacă se produce această majorare? Fără nici o îndoială, la salariile extrem de mici, este important şi un milion care se adaugă la salariu, dar nu putem să nu constatăm inechitatea care s-ar perpetua în privinţa salarizării profesorilor. Majorarea, dacă se dorea să fie făcută în mod echitabil, ar fi trebuit să fie diferenţiată şi, de asemenea, să ţină seama de performanţele profesorilor.