Nr. 750 din 28.11.2014

On-line - actualitate
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Memorii
Arte
Dialog
Agenda culturală
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Iunie   |   Numarul 119   |   Profesorul Pompiliu Teodor

Profesorul Pompiliu Teodor

Autor: Victor NEUMANN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
In toamna anului trecut s-a stins profesorul Pompiliu Teodor. A fost una dintre personalitatile de prim rang ale lumii academice romanesti, un istoric de valoare nationala si internationala. Pompiliu Teodor a reprezentat pentru zeci de promotii de studenti in istorie ai Universitatii Babes-Bolyai din Cluj omul de o mare generozitate sufleteasca si de o deosebita finete spirituala, carturarul care si-a dedicat cea mai mare parte a existentei formarii unei insemnate parti ai actualei generatii de istorici ai Romaniei. A fost specialist in istoria medievalo-moderna romaneasca, in istoria iluminismului transilvanean si in istoria istoriografiei romanesti si universale. Minte stralucita, profesorul asimilase o cantitate enorma de informatii, fiind intotdeauna la curent cu mutatiile discursului istoric. Pasionat al metodelor de cercetare in stiintele sociale, cunoscator al conceptelor profesate de scolile europene si americane, profesorul Pompiliu Teodor ramine in posteritate printr-o importanta opera. Reamintesc aici titlurile citorva dintre cartile care l-au consacrat: Evolutia gindirii istorice romanesti (Cluj, Dacia, 1970); Fragmentarium iluminist (in colaborare, Cluj, Dacia, 1972); Die Entwicklung des historischen Denkens in der rumänischer Geschichtsschreibung. Traducere de Franz Killyen, Cluj, Dacia, 1972; Avram Iancu in memorialistica, Cluj, Dacia, 1972; Enlightenment and Romanian Society (in colaborare), Cluj, Dacia, 1980; Interferente iluministe europene, Cluj, Dacia, 1984; David Prodan – Puterea modelului, Fundatia Culturala Romana (in colaborare),1995; Istoria Romaniei, Editura Enciclopedica (in colaborare), 1998; Sub semnul iluminismului. Samuil Micu, Cluj, Presa Universitara Clujana, 2000; Istoria istoriografiei universale, Cluj, Presa Universitara Clujana, 2000.

Prezenta agreabila, bunul simt in relatiile cu semenii, cultivarea raporturilor amicale cu studentii si absolventii Universitatii Babes-Bolyai ii creasera o mare popularitate. Era considerat de generatia mea o figura emblematica a institutiei universitare clujene. Nu ma insel cind spun ca prin orientare ideatica, substantialitate a mesajului si decenta cuvintului, profesorul a devenit reperul moral si intelectual al unui numar impresionant de discipoli. Ne invita sa comunicam cu el, ne sfatuia, ne coordona cu stiinta si placere lucrarile de debut. Avea insa un dar nemaipomenit pentru un profesor: stia sa fie un adevarat parinte al sufletului si spiritului nostru. Numele lui circula printre noi sub o forma prescurtata: „Pompi“. Era felul in care ne exprimam fata de el admiratia, apropierea, inrudirea. Excelent pregatit – de fiecare data cu un pas inaintea congenerilor sai ori a mai tinerilor colegi de breasla – profesorul Pompiliu Teodor a fost un adevarat formator de opinie. Imi aduc aminte ca niciodata nu lasa intrebarile fara raspuns. Avea replici memorabile pentru cele mai nastrusnice intrebari ce indrazneam sa i le pun. Un rar intilnit simt al umorului l-a apropiat de toti colaboratorii.

Rememorind numeroasele intilniri din anii studentiei si din deceniile ce au urmat acelor inceputuri ale pregatirii mele, imi dau seama ca figura, gesturile, comportamentul sau m-au marcat. M-am surprins adesea folosind expresiile, metodele de lucru sau genul de aprecieri pe care obisnuia sa ni le faca in perioada studentiei. Pompiliu Teodor avea stil. Unul inconfundabil. Eleganta limbajului, supletea gindirii, prelucrarea ideilor, deschiderea spre pluralitatea opiniilor – insotite de un mod linistit de a pune lucrurile in discutie –, si-au dat concursul in a-l evidentia ca pe unul din mentorii scolii de istorie de la Cluj. Mai cred ca preocuparile pentru istoriografie, teoria istoriei, problematizarea trecutului i-au conferit statutul unui filozof printre istorici.

Ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca profesorul intotdeauna gasea timp pentru o discutie prieteneasca, cauta solutii la framintarile noastre, oferea recomandari, avea o vorba buna. Te consilia intr-un mod intelept in chestiunile personale, sugerindu-ti sa ai rabdare in rezolvarea lor. Te stimula sa intri in biblioteca, te invata cum sa citesti o carte si te ajuta sa redactezi textul unui referat sau al unei comunicari. O facea cu infinita dragoste si intelegere pentru nivelul tau de cunoastere. Altruismul sau inconfundabil rezolva o multime de probleme ce tineau de pregatirea si aspiratiile noastre. Ma gindesc la interventiile in favoarea studentilor si colaboratorilor in anii grei ai dictaturii ceausiste, la inspiratia prin care a calauzit pasii timizi si, uneori, extrem de dificili ai unora dintre noi spre integrare sociala, institutionala si profesionala, la efortul de a apara un minim ideal umanist in cazul oricarui discipol. Mediase impecabil relatiile intre catedrele facultatii, intre institutele din jurul acesteia, intre rectorat si decanat, intre studenti si profesori. Indiferent cit de important era articolul sau cartea pentru care se documenta, la care medita sau scria, Pompiliu Teodor nu abdica niciodata de la ceea ce reprezenta in ochii sai menirea fundamentala a profesorului: promovarea binelui de obste. Era un luminist in idei si atitudini. Uza de principiile de baza ale secolului al XVIII-lea. Si, nu numai ca nu ii era rusine de reluarea lor, dar se si mindrea ca o face. Stia prea bine ca era o modalitate subtila – greu perceptibila de semidoctii oficiali ai regimului totalitar si nu numai de ei – de a forma noile generatii in spiritul normalitatii.

Chiar si atunci cind scria despre teologii ardeleni ai secolelor precedente – unii dintre ei filologi si istorici –, profesorul Pompiliu Teodor promova constant analiza si judecata rationala. Pastrase insa stima meritata pentru lumea preoteasca transilvana, fie ortodoxa, fie greco-catolica. Povestea cu intelegere si in cuvinte de admiratie despre dinastia de preoti din care se tragea. Strabunicul sau, Aron Teodor, invatase cu mitropolitul Andrei Saguna. Cu toate acestea, limbajul profesorului era acela al unui savant format in mediile intelectual-laice, in preajma unor filozofi, istorici si sociologi romani de prima mina precum Lucian Blaga, David Prodan, Constantin Daicoviciu, George Em. Marica. Profesorul meu nu era adeptul unor teorii mistice privind trecutul, evolutia gindirii istorice sau originile natiunii romane. Imi aduc aminte cum zimbea si se distanta ori de cite ori citea potrivirile din condei, speculatiile sau sentintele unora dintre arheologii si istoricii ce pierdusera minima perspectiva lucida asupra istoriei colectivitatii etno-nationale. In anii ’70, dar si in aceia ce au urmat schimbarilor politice din ’89, Clujul nu ducea lipsa de istorici ce exaltau teoria dacismului si ideile prafuite ale etno-nationalismului. Unii dintre ei mersesera atit de departe cu asa-zisa contributie incit „descoperisera“ linii de continuitate directa intre politica lui Burebista si aceea a lui Ceausescu.

Erau destui colegi lipsiti de onestitate profesionala, astfel incit profesorul avea exemplele cele mai diverse la indemina spre a ne arata cum nu trebuie sa gindim si sa scriem despre trecutul apropiat sau indepartat. A fost decisiva acea pedagogie, mai ales ca in Romania stiinta istorica avea mare nevoie (cu permisiunea cititorului, cred ca mai are nevoie si astazi) de promovarea unei orientari critic-rationale. Afirm aceasta in contextul in care cultura romana in genere s-a folosit enorm de izvoarele romantismului si foarte putin de acelea ale luminismului. Niciodata nu l-am surprins pe profesorul Pompiliu Teodor cu pledoarii romantic-nationaliste, cu speculatii privind arhetipul. Probabil asa se si explica de ce a reusit sa contribuie decisiv la formarea si afirmarea unui segment echilibrat al miscarii istorice universitare din Romania.

Avea idei, stia sa selecteze oameni, sa consilieze in cadrul formelor organizatorice, astfel incit esenta relatiilor comunitar-profesionale a avut de cistigat ca urmare a interventiilor sale. Nu l-au speriat comunistii, nici liderii lor. In raporturile cu ei folosea armele inteligentei. Ceea ce l-a speriat cel mai mult au fost consecintele sociale, economice, culturale dezastruoase ale sistemului stalinist-comunist din Romania pe care le-a descoperit la adevarata lor dimensiune dupa 1989. Principiul cooperarii intre colegi – indiferent de timpul politic trait – a ramas esential atit pentru profesor, cit si pentru aceia ce ii stateau in preajma. In anii din urma, mai ales in deceniul imediat urmator regimului Ceausescu, mi s-a parut remarcabil efortul profesorului de reformare a sistemului de invatamint, de rescriere a istoriei nationale si de creare a puntilor de legatura intre majoritatea romaneasca si minoritatile lingvistice si confesionale din Transilvania si din Romania in general.

Cit priveste opera stiintifica, cartile profesorului Pompiliu Teodor raspund la numeroase intrebari de prima importanta. Am sa le formulez in ordinea in care cred ca ele ar fi de dorit sa ramina in atentia dezbaterilor culturale romanesti contemporane: in ce masura organizarea institutionala a jucat un rol in pregatirea elitei culturale? Cum a fost posibila audienta ideilor iluministe europene in mediile culturale romanesti? Cum se explica faptul ca opera enciclopedica a lui Samuil Micu este pilduitoare pentru creatia Scolii ardelene, precum si pentru o parte semnificativa din discipolii acesteia? In ce masura pot fi vazute ca intemeietoare ale culturii romane moderne cartile de istorie, teologie, ideologie ale iluministilor transilvaneni si ce fel de corespondente putem stabili intre ele si inovatiile europene ale secolului al XVIII-lea? Care a fost rostul stabilirii relatiei dintre etnic si natiune? Dar dintre natiune si confesiune? Cit de importanta a fost creatia istoriografica a lui Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ioan Budai Deleanu? In ce masura filologii si istoricii luministi devin oameni politici in perioada romantica? Pentru ce motiv identificam inrudirile dintre iluminism si romantism in cazurile romanesc, central si sud-est european? Pot fi operele Scolii ardelene apreciate ca generatoare ale relatiei intre societate, natiune si viitorul stat roman? Fragmentarium iluminist, Enlightenment and Romanian Society, Interferente iluministe europene, Sub semnul iluminismului, Samuil Micu sint volumele lui Pompiliu Teodor ce trimit spre o mare varietate de probleme, propunindu-si sa raspunda intrebarilor de mai sus. Ele interpreteaza rostirile istorica, filozofica si teologica in epoca de debut a modernitatii romanesti, explicind o multime de elemente esentiale pentru intelegerea istoriei culturale si politice inainte si dupa prestatiile Scolii ardelene.

Pompiliu Teodor petrecuse mult timp in biblioteci. L-au marcat anii de liceu petrecuti la Deva, cind devenise un pasionat cititor al operelor de referinta ale istoricilor Xenopol, Parvan, Iorga. L-au insotit toata viata dialogurile cu D. Prodan, mentorul multumita caruia s-a simtit protejat si stimulat in studiile si faptele sale. Recunoasterea nationala si internationala a fost una pe deplin meritata. Devenise membru corespondent al Academiei Romane in anul 1990. Numeroasele iesiri in public in calitate de raportor la congrese internationale, moderator al dezbaterilor istoriografice, conferentiar in institutiile stiintifice, culturale si de invatamint europene au fost mult apreciate.O buna parte dintre reusitele profesionale s-au datorat specializarii urmate la Universitatea din Viena, activitatii de profesor invitat in SUA la Universitatea din Illinois, repetatelor excursii de studii in statele occidentale. Prin faptele profesorului Pompiliu Teodor se poate proba ca in anii totalitarismului comunist – cu nu putine dificultati, prin citeva institutii privilegiate si cu remarcabile eforturi personale –, Romania reusise sa conserve citeva dintre trasaturile vietii academice autentice.

Formatorii din familia de spirite a lui Pompiliu Teodor nu erau multi in anii ’70-’90, dar ei au ramas cea mai sigura marturie ca exigentele universitare nu disparusera complet. In realitate, trebuie sa spun ca prin acest profesor al universitatii clujene a continuat pregatirea temeinica a studentilor, orientarea istoriografiei romanesti potrivit normelor academice universale, promovarea responsabilitatilor pedagogice si stiintifice. Si, tot prin el, numeroase promotii de absolventi ai Facultatii de Istorie a Universitatii Babes-Bolyai si-au putut insusi bunul simt in gindirea si rescrierea istoriei. Constient ca este pastrator al adevaratelor repere culturale romanesti, al segmentului credibil al scolii noastre in materie de stiinte istorice, Pompiliu Teodor s-a vazut pe sine ca un transilvanean de sorginte central europeana. Pe acest fundal isi cultivase discret, cu probe profesionale indiscutabile si cu placere, propriile traditii lingvistice, istorice si cultural-confesionale romanesti. Nu e nici o exagerare sa spun ca reusise sa le innobileze, asa cum o facusera – fie in familie, fie in viata carturareasca –, stralucitii sai predecesori.

 
 
 
Cele mai citite articole
O zi mai lungă decît veacul
Vot rezidual versus vot aspiraţional
Puterea preşedintelui
Alchimia unor alegeri făcute în reţea
INEDIT. Histrionul tragic
Cele mai comentate articole
Alchimia unor alegeri făcute în reţea
Vot rezidual versus vot aspiraţional
Puterea preşedintelui
INEDIT. Histrionul tragic
România, Republica Moldova şi UE
Cele mai recente comentarii
Excelent text!
@Claudia Vilceanu
Post/h/um
Va invit la o critica serioasa a lui Freud si a psihanalizei
Mobilizarea
 
Parteneri observator cultural
Aletheea