OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Este foarte posibil si chiar probabil ca unele lucruri care le par unora sau altora derizorii sa fie privite peste un numar de ani ca semnificative, importante, demne de studiat s.a.m.d. La fel si viceversa. In cazul in care exista, „sensurile majore“ ale demersurilor din cultura romana de azi vor deveni cu adevarat vizibile pentru toti abia mai tirziu. Daca nu, nu, si atunci va deveni vizibila lipsa lor, iar generatiile viitoare se vor revolta pe buna dreptate impotriva predecesorilor sterili. Ne aflam deocamdata prea aproape de evenimente, iar evaluarile de ansamblu, profetiile si prognozele sint inevitabil riscante. Problema reala e urmatoarea: sint oare disputele, conflictele, razboaiele culturale din Romania de azi „productive“ sau „contraproductive“ pe termen mediu si lung? Ca sint inevitabile, ca vor face peste ani – nu chiar atit de multi cum s-ar crede – obiectul unor analize de „istorie a mentalitatilor si ideilor vremii“ nu ma indoiesc… Dar este oare suficient?

- Sintem prea mult preocupati de imagine si prea putin de constructie institutionala temeinica
Se face azi (ca si ieri, chiar daca in termeni usor modificati) mult caz de chestiuni imperioase, urgentissime, cum ar fi „integrarea europeana“ sau „imaginea Romaniei“, brand-ul de tara si altele asemenea. Asistam la sincronizari oportune sau doar oportuniste cu marile directii doctrinare occidentale (populari si social-democrati in politica, neo-conservatori si neo-liberali in cultura). Dar, dupa cum se stie, exista sincronizari prin simple declaratii de intentii si sincronizari prin competitivitate institutionala si audienta internationala reala. Primele sint teoretic la indemina oricui, ultimele cer timp, creativitate, imaginatie si efort sustinut. Daca ar fi sa dau exemple de institutii culturale cu adevarat competitive si functionale, ma tem ca lista nu ar fi deloc prea lunga. M-as opri totusi fara sa stau prea mult pe ginduri la UNITER, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, la citeva edituri mari (nu dau nume, sint binecunoscute), la citeva centre de excelenta din Bucuresti si provincie. Dintre institutiile care se vad putin sau deloc, as mentiona Asociatia Romana de Istoria Religiilor, coordonata de tinerii Eugen Ciurtin si Mihaela Timus. Integrat la virf de citiva ani buni in comunitatea academica internationala, el este insa ca si ignorat la noi. Se intimpla de multe ori ca nume competitive pe piata externa a bunurilor simbolice sa fie putin agreate „la noi acasa“.

A fost oare un savant precum regretatul Adrian Marino recunoscut la adevarata lui valoare in tara? Exemplele pot continua oricit, si ele trimit, in cele din urma, la binecunoscutele noastre „boli de sistem“ pe care le vom duce mult si bine pe picioare. Sa nu ne imbatam cu apa rece: „mizele majore“ sint vorbe frumoase, dar goale in absenta functionalitatii, competitivitatii si credibilitatii institutiilor culturale. Cum le construim? Din pacate, narcisici cum ne aflam, sintem prea mult preocupati de imagine si prea putin de constructie institutionala temeinica, de proiecte cu anvergura si substanta. Ne convin mai mult vedetismele ieftine si abureala profitabila decit asumarea modesta a lucrului bine facut, ne cheltuim prea mult energiile in zona efemerului perisabil (important si el, nu-i vorba!) si prea putin in zona lucrurilor care, de bine, de rau, „ramin“. Sintem, asa-zicind, vanitosi si energofagi. Pretuim in fapt mai mult flateriselile si obedienta (pe care formal le execram) decit spiritul critic independent, decit gindirea creativa pe cont propriu.

Proiecte avem, mai putin motivatia de a le duce pina la capat. Sint multe lucruri care ar trebui sa ne puna pe ginduri. In ceea ce ma priveste, ca literat, ma ingrijoreaza starea tot mai precara a cercetarii istorico-literare: problema veche de citeva decenii si care ar merita dezbatuta cu toate cartile pe masa. Unii ar spune ca traim intr-o „epoca foiletonistica“ – dupa expresia lui Herman Hesse din Jocul cu margele de sticla –, o epoca a risipirii, improvizatiei si fragmentarului, in care asceza profesionala a studiului si a travaliului de biblioteca „nu renteaza“. Adevarul e ca exista goluri mari care trebuie cumva umplute si adeseori nu prea mai are cine, ca ne lipseste in mare parte infrastructura, ca ne complacem prea mult in declaratii de intentii, ca dam prea des vina pe situatia grea a tarisoarei, ca... Ne-am obisnuit sa punem totul pe seama grelei mosteniri a trecutului comunist. Ma intreb insa ce va ramine competitiv si valabil de pe urma noastra atunci cind personalitatile formate sau afirmate in comunism vor fi iesit din scena...

In fine, sper sa exagerez si sa nu am dreptate.