OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

N. 1975, Bucuresti
1993-1998 Universitatea de Arta, Bucuresti, sectia grafica.
Expozitii personale: 1997, Foto-Galeria GAD, Bucuresti, 1999, Foto-Galeria virtuala FX, Bucuresti.
Ca studenta este selectata sa participe la o serie de workshop-uri de fotografie, video si/sau performance la Glasgow, Bucuresti, Sibiu, Amsterdam (1994); Erfurt si Didymoteichon (1997).

Din 1994 participa in expozitii de grup si festivaluri cu lucrari de grafica, fotografie, instalatii, actiuni: 1994, Picasso priveste Picasso, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Bucuresti; 1996: Spiritul Corpului. Corpul Spiritului, Atelier 35, Galeria Eforie, Bucuresti; Student Fest, Timisoara; 1997: Antimuzeul, Atelier 35, Galeria Eforie, Bucuresti; ER(R)O(R)S, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Bucuresti; Student Fest, Timisoara; 1999: Poze, Atelier 35, Galeria Eforie, Bucuresti. Face parte din selectii ale Academiei (Universitatii) de Arta din Bucuresti in cadrul expozitiilor organizate la Budapesta (1994), Bucuresti (1995) si Cluj (1998). In perioada 1995-1997 face parte din grupul VOCES ROMANIAE, cu care participa in cadrul expozitiei anuale a CSAC MEdiA CULPA (1995, Galeria Institutului de Arhitectura Bucuresti), in cadrul festivalului international de arte vizuale MEDIAWAVE (1996, 1997 – Gyor, Ungaria), la expozitia Paradisul national, organizata la Centrul Cultural al Republicii Ungare (1996, Bucuresti) si la Festivalul DADA (1996, Bucuresti).

„Eu am lucrat mai mult fotografie si de acum incolo cred ca tot asta am sa fac“, nota foarte limpede Alexandra Croitoru in sustinerea lucrarii de diploma. Cu aceeasi detasare isi incepea discursul: „Doamnelor si Domnilor, de fapt nu stiu cite doamne sint in comisie (nici una, n.a.) ca doar traim intr-o lume a barbatilor?“

Motivul pentru care prezentarea Alexandrei Croitoru incepe cu o citare este ca aceste rinduri subsumeaza – voluntar sau intimplator – un manifest artistic. Optiunea pentru sectia de grafica isi va gasi in mod fericit completarea in cursul facultativ foto-video, initiat de Calin Dan, Iosif Kiraly, Radu Igaszag si Roxana Trestioreanu (curs pe care initiatorii au reusit sa-l transforme intr-un departament de sine statator). Acest curs, ce a stirnit interesul studentilor din ani diferiti, a oferit contextul unui adevarat dialog creativ intre participanti (de aici s-a format grupul VOCES ROMANIAE). In paralel cu canalizarea energiilor sale creatoare catre un nou mediu de expresie, acest curs a insemnat pentru Alexandra Croitoru o serie de ocazii de a participa la stagii de lucru pe fotografie si in schimburi de studenti. Workshop-ul organizat in cadrul Academiei Ritveld si axat pe instalatie, performance si video, s-a finalizat cu realizarea unor proiecte ce implicau o relatie interactiva cu publicul. Lucrarea Alexandrei Croitoru, Portraits for Free, anunta nu doar o atitudine ludica pe care o propune publicului prin lucrarile ei, ci si atentie fata de un discurs feminist ce imbraca mai degraba zona mai larga a identitatii de gen. Acest tip de discurs, regasit in lucrarile sale ulterioare, utilizeaza o serie de imagini-cliseu ca repere culturale al caror sens il distorsioneaza prin interventia sa.
In Portraits for Free, imaginea unei olandeze in costum traditional, plasata pe fundalul unui cimp de lalele avind ca pandant imaginea unei prostituate semidezbracate constituie suportul in care publicul este invitat sa-si incadreze chipul substituindu-l pe cel original, dind astfel curs invitatiei de a avea un portret „pe gratis“.

Demersul de exploatare a citatului vizual cu o nuanta ironica se regaseste in lucrarile expuse in cadrul expozitiei Picasso priveste Picasso. Faimoasele pungi de plastic imprimate, devenite vehicul subliminal al unui discurs machist ce alterneaza baieti cu muschi, frumuseti feminine surprinse fie intr-o atitudine angelica, fie intr-una provocatoare, cupluri imbratisate in care femeia intr-o atitudine supusa este dominata fizic.
Daca in lucrarea de la Amsterdam imaginea-cliseu (contemporan) avea rolul de cadru pentru prezenta spectatorului-actant, lucrarea de la Bucuresti foloseste purtatorul pungii ca fundal pe care cliseul devine „personaj“ principal.
Aceste lucrari contin o tripla realitate temporala: prima este aceea a cliseului static continut de imagine, a doua a prezentei fizice a subiectului „viu“, cea de-a treia – a expunerii fotografice prin care a fost creata imaginea finala (la care am mai putea adauga inca doua subsumate: revelarea – specifica mediului – si contemplarea). Jocul pe care il propune imaginea intre un trecut recent si un prezent consumat se regaseste si in alte lucrari.

Problematica feminista este reluata in seria Femeia-obiect. Iluzie sau realitate (1995). Aceasta serie investigheaza oglindirea si reflexul intr-o serie de imagini ce exploateaza ambiguitatea relatiei fiinta-obiect.
Autoportretul marcheaza o etapa de cautare a identitatii si defineste in acelasi timp preferinta pentru ceea ce se cheama staged photography – imaginea „inscenata“. Elementul aleator presupus de autofotografiere este controlat de o atenta compunere a imaginii si o elaborata gradare a planurilor. Limpezimea si neclaritatea sint alternate in imagine prin oglindiri si interpunerea de medii transparente. Focalizarea traverseaza planurile si se concentreaza pe fundal, rasturnind perspectiva renascentista.
Seria Patul (1996) continua autoportretele. Spatiul care la o prima privire pare circumscris in cimpul vizual capata prin oglindiri o articulare complexa. Citatul de nud este elementul viu intr-un context inert. Intimitatea feminina este dezvaluita sub diferite fatete: patul, asternutul, dulapul deschis.
Erotismul subtil din seria Patul capata accente agresive in lucrarile prezentate in cadrul expozitiei Spiritul corpului, corpul spiritului (1996). Tipul de imagine-citat mentionata anterior se regaseste in introducerea de clisee de radiografii. Jocul pozitiv-negativ are ca suport figura umana ca element central constant prezent in lucrarile Alexandrei Croitoru. Viata-moarte, masculin-feminin, intim-public sint posibile chei de „lectura“.
Interesul pentru tematica sociala se contureaza in lucrarea realizata in cadrul stagiului de lucru de la Erfurt (1997).

Citatul este o constanta pe care artista o foloseste cu sensuri diferite. Seria de lucrari Cum se face istoria I, II, III (1997), expusa la Centrul Cultural al Republicii Ungare (ER(R)O(R)S), pune in relatie picturi de epoca cu insertia agresiva a unui nud masculin intr-o ipostaza pseudoeroizanta.
Ciclul Romeo si Julieta reia tema identitatii de gen, citatul fiind de aceasta data la nivelul titlului si al tipului de relatie complice, neacceptata de familie (vezi societate).
Fotografia devine mediu citat in lucrarea de diploma Intersectii. Serigrafia devine mediul care citeaza cliseul fotografic in demersul de argumentare si afirmare a unei optiuni artistice.
Intersectiile Alexandrei Croitoru sint in acelasi timp puncte de intilnire si de despartire si presupun alegerea uneia dintre cai. Argumentul de sustinere a lucrarii de diploma defineste nu doar lucrarea prezentata, ci si atitudinea artistei fata de creatie.

„O motivatie ar fi ca iti place ceea ce faci...; O motivatie ar fi ca vrei sa-i faci pe oameni mai fericiti...; O motivatie ar fi ca vrei sa devii celebru...; O motivatie ar fi ca vrei sa ai impact social, sa schimbi lumea, sa-i luminezi pe oameni, sa-i scoti din ignoranta... Si e cam deprimant, nu? Nu vi se intimpla ca dupa expozitie, in timp ce adaugati un rind in CV, sa va ginditi ca totul a fost in zadar? Asa ca, desi expozitiile imi lasa un gust amar, exista ceva cu valoare pentru mine la opera de arta. Si anume demersul, povestea dinainte...“
Asistent in cadrul departamentului de foto-video-procesare computerizata a imaginii, Alexandra Croitoru participa la sesiuni de fotografie de moda si colaboreaza cu reviste de specialitate. Abordarea „staged photography“ ramine definitorie pentru artista, instantaneul sau atitudinea paparazzo neatragind-o. Tema identitatii de gen este reluata in 1999 (Romeo si Julieta II, Cozo, Diana, Second Hand etc.). Demersul feminist este redefinit textual: „Barbatii e porci. Sau poate ca nu?“ (artelier nr. 5, 2000, pp. 44-45).p