OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Carmen MUSAT:
Stimati invitati, va multumim ca ati acceptat „provocarea“ noastra. Ne-am gindit sa realizam aceasta dezbatere pentru ca aparitia manualelor alternative de limba si literatura romana, la clasa a X-a, cel putin, ne-a luat pe toti prin surprindere: nu ne-am asteptat la un numar atit de mare! Oricum, e foarte bine ca exista manuale alternative, dar sa vedem cit de bine este ca ele sint treisprezece la numar. Ne-am gindit sa invitam si autori de manuale, si autori ai programelor de liceu, unii dintre dumneavoastra aflindu-va aici in dubla sau chiar tripla ipostaza.

Pentru a ordona discutia noastra, va propunem trei teme mari: in primul rind, noua programa, obiectivele ei si punctele care o diferentiaza de cea anterioara; apoi metodologiile si formulele de predare a limbii si literaturii romane la liceu; si, desigur, canonul literar, selectia autorilor, in ce masura ei fac sau nu parte din canon, in ce masura textele selectate sint cele cunoscute de toata lumea sau s-a incercat o iesire din sablonul care a functionat ani de zile. De buna seama, vorbind despre toate aceste lucruri, ne intereseaza citi dintre elevii care invata literatura romana pe aceste manuale vor avea mai tirziu capacitatea de a citi singuri un text si de a-l intelege. In universitate, descoperim adeseori la absolventii de liceu un vid al creativitatii si intelegerii; sint foarte putini cei care pot dovedi cunoasterea unor notiuni de teoria literaturii la anul I sau macar disponibilitatea de a citi un text cu propria lor minte si de a face uz de creativitatea lor, de imaginatia lor, fara sa reproduca lucruri invatate de la profesori sau citite in carti. In ce masura acesti elevi vor deveni cititorii de miine ai literaturii romane care se scrie acum? Are sanse literatura de ultima ora sa ajunga la acesti cititori? Pentru ce-i formam, in fond, pe acesti copii?


Gheorghe CRACIUN:
As adauga de la bun inceput ca discutia noastra nu este strict didactica, ea are un interes mai larg, cultural. Desi uneori aparentele nu sint suficient de convingatoare, programa si manualele scolare sint mijloace fundamentale de consacrare a canonului si a canoanelor unei literaturi. Ele nu fac altceva, in fond, decit sa conserve modelele canonice, dar, atentie! – si aici cred ca discutia noastra va atinge puncte nevralgice… – tot programele si manualele sint acelea care pot sa impuna un nou canon, inca insuficient cristalizat in constiinta critica, si atunci este nevoie de putin curaj. In acest sens, daca facem comparatia cu ceea ce stiam pina in ’90, mi se pare ca noile programe de limba si literatura romana pentru clasele a IX-a si a X-a vin cu o viziune extrem de dezinhibata. Aceasta lipsa de inhibitie si elasticitatea cu care au fost concepute exprima o viziune didactica moderna (in sensul larg al termenului), dar si o viziune realista, in masura in care ele, programele, isi propun sa creeze cititori reali, care sa se sincronizeze cu fenomenul literar contemporan. Un alt mare cistig este renuntarea la binecunoscuta dogma cronologica a istoriei literare traditionale. In sfirsit, la clasa a IX-a avem o programa aproape „ludica“, daca pot sa-i spun asa, extraordinar de generoasa, de deschisa si de tentanta atit pentru profesori, cit si pentru elevi, care nu mai incep de la cronicari, ci sint invitati sa inteleaga ce inseamna temele literaturii. Din cite am observat eu, sint vreo 10-11. Lipsesc, poate, 2-3 teme fundamentale, in rest propunerea e aproape completa. Programa de clasa a IX-a mi se pare foarte bine gindita in momentul de fata, pentru ca incheie si, totodata, deschide un ciclu. Ea sintetizeaza, intr-un fel, tot ceea ce a insemnat achizitionarea unor cunostinte literare si dezvoltarea placerii de a citi de-a lungul ciclului gimnazial si face deschiderea spre studiul serios, aprofundat, al literaturii.

Florentina SAMIHAIAN:
Atunci cind am inceput lucrul la programa de clasa a IX-a, statutul acestei clase nu era bine definit, in sensul ca nu se stia cita vreme va mai ramine la gimnaziu si cind va trece la liceu. Intre timp, lucrurile s-au lamurit si peste trei ani, cred, clasa a IX-a va trece efectiv la gimnaziu. Problema noastra era ca felul in care urma sa proiectam clasa a IX-a sa fie, asa cum ati spus, un final al achizitiilor din gimnaziu si o deschidere spre diversitatea formelor literare care sa le creeze elevilor – lucru foarte important – placerea de a citi, interesul pentru lectura. De aceea, cred ca abordarea tematica a textelor este pentru virsta respectiva foarte potrivita si foarte incitanta.

Gheorghe CRACIUN:
E foarte important si faptul ca oferta nu se limiteaza la literatura romana, ci exista mari deschideri si spre literatura universala, spre literatura contemporana universala.

George ARDELEANU:
Inainte de a avansa in discutia noastra, as vrea sa fac o precizare: exista de fapt sase teme obligatorii, altele fiind alternative, optionale. Sigur ca unele manuale prezinta toate temele.

Gheorghe CRACIUN:
In privinta programei de clasa a X-a, consacrata prozei romanesti, un cistig in prezentarea „materiei“ mi se pare conexarea unui principiu morfologic, de teorie si metamorfoza a formelor, cu principiul istoric. Si de data aceasta facem istorie literara, dar pe mari categorii de discurs, iar in interiorul lor textele sint dispuse in evolutie, in metamorfoza lor istorica. Mai mult decit atit, programa si unele dintre manuale – pentru ca nu toate satisfac aceste exigente – aplica si un criteriu teoretic: studiem formele prozei in evolutia lor istorica si vedem totodata si care sint procedeele, tehnicile literare, care sint invariantele textelor narative…

George ARDELEANU:
Unul dintre punctele litigioase ale discutiei de anul trecut asupra manualelor alternative a fost problema istoriei literare. Unii au spus ca istoria literara a fost scoasa din liceu. Eu indraznesc sa spun ca abia acum se face istorie literara, pentru ca istoria literara nu este o stiinta a succesiunilor, asa cum se credea, nu se reduce la cronologie, ci este o istorie a metamorfozelor, o istorie a transformarilor.

Adrian COSTACHE:
Ceea ce se facea in vechile manuale nu era, in unele clase, o istorie literara, ci o istorie a literaturii sub umbrela istoriei culturii, o istorie mai mult factologica, de informatie culturala, de sinteza, care avea drept consecinta nedelimitarea obiectului de studiu. S-a mentinut o confuzie prelungita intre ceea ce inseamna cultura in sens larg si ce inseamna literatura in sine.

George ARDELEANU:
Chiar cronologia era uneori haotica – de exemplu, Camil Petrescu era studiat inaintea Hortensiei Papadat-Bengescu, ceea ce nu este corect nici din punct de vedere cronologic.

Adrian COSTACHE:
Asta pentru ca, probabil, din punctul de vedere al autorilor, Hortensia Papadat-Bengescu este mai moderna decit Camil Petrescu!


Catre un nou concept de literatura

Gheorghe CRACIUN:
Dar eu v-as intreba: credeti ca in momentul de fata programa si manualele au ajuns la un concept nou, operational, de literatura si la un nou concept de literatura romana, la modul implicit, caci, sigur, nu facem teorie explicita din asta?

Adrian COSTACHE:
Abia se constituie, as spune. Senzatia mea este ca in momentul de fata un cistig necesar incercarii de a redefini conceptul de literatura este apropierea de text, care nu se face doar la nivelul retoricii, pe care si vechea programa o avea in vedere. Profesorul trebuie sa porneasca de la text si sa-si construiasca pe text demersul didactic. Pornind de aici, incet-incet se va reface conceptul de literatura, cu conditia ca actualei structuri si actualei filozofii sa i se lase putin timp sa se sedimenteze, ca sa se poata discuta si altfel, si la un alt nivel. Se poate discuta si acum, de altfel, despre anumite rezerve fata de programa, se poate discuta despre dificultati...

Gheorghe CRACIUN:
Dar credeti ca perspectiva estetica, asa cum o cunoastem noi din deceniile trecute, trebuie sa ramina dominanta in felul in care se preda literatura?

Adrian COSTACHE:
In mod categoric, pentru ca, daca urmariti si programele pentru clasa a IX-a si a XII-a, apele s-au ales: daca programa clasei a IX-a include, pe linga altele, si critica estetica, continuturile claselor a X-a si a XI-a se subordoneaza in mod evident esteticului in vreme ce autorii programei de clasa a XII-a au deschis-o catre un cimp cultural mult mai larg.

Gheorghe CRACIUN:
Va fi vorba despre ideologii literare...

Adrian COSTACHE:
Sigur ca da...

Florentina SAMIHAIAN:
Mai mult decit atit, in noua viziune literatura este abordata foarte pragmatic. Nu am gindit o programa pentru elita, ci pentru orice elev care in momentul cind termina liceul va intra in contact cu o diversitate de texte, cu o lume literara foarte diversa, si atunci el trebuie pregatit sa stie cum sa reactioneze la toate aceste provocari. Din punctul acesta de vedere, cred ca principala mutatie pe care o face noua programa este aceea de a se focaliza pe competente sau pe obiective, si nu pe continuturi, ceea ce nu s-a inteles inca foarte bine. Acest lucru se poate vedea foarte clar in mai multe manuale. Cind lucram un text, trebuie neaparat sa ne intrebam de ce facem lucrul acela. Intrebarea-cheie pe care trebuie sa si-o puna orice profesor este ce cistiga elevul in momentul in care utilizeaza un anume instrument de lucru, cum poate el sa valorifice mai tirziu ceea ce a invatat. Nu vom mai avea un elev incarcat de informatie, ci un elev capabil sa inteleaga diverse tipuri de discurs.

Rodica ZANE:
Un obiectiv mai larg al programei scolare este acela de a crea discernamint comunicational atit elevilor, cit si profesorilor. Ce inseamna, de fapt, „discernamint comunicational“? In primul rind, elevii trebuie sa discearna intre diferite categorii de texte. In al doilea rind, trebuie sa fie capabili sa emita ei insisi texte, de asemenea diferentiate pe categorii. Ce provocare a mai deschis aceasta programa? (In ce masura s-a raspuns la aceasta provocare vom vedea mai tirziu.) Provocarea de a face din literatura o disciplina calda, nu una rece. Literatura era, pina mai acum vreo doi ani, o disciplina de mausoleu, legata in mare masura de cei disparuti. Relatia cu viata nu exista din doua puncte de vedere: rolul literaturii in viata noastra, pe de o parte, si, pe de alta, rolul creatorului de literatura in viata noastra si in cea a elevului. Sigur ca s-au supralicitat la un moment dat autori considerati reprezentativi pentru diferite epoci ideologice sau culturale, dar nu s-a creat reflexul receptarii personalitatilor creatoare de literatura si a personalitatilor creatoare de cultura.

Carmen MUSAT:
Pentru ca, intr-un fel, era incurajat mimetismul.

Rodica ZANE:
Sau receptarea supusa. Literatura era, intr-un fel, litera de lege: elevul trebuia sa fie un receptacul cuprinzator, capabil sa inghita cit mai multa informatie, fara sa i se permita sa aiba un punct de vedere sau un gust propriu. De fapt, se urmarea multiplicarea unor receptori stas de literatura, evident pasivi, si sigur ca prin asta s-a realizat indepartarea elevilor de literatura, indepartare pe care am constatat-o foarte acut ca profesoara de liceu (am predat la liceu pina in 1993). Exista aproape o spaima fata de disciplina „limba si literatura romana“. Exista prejudecata ca ea este pentru cei care stiu sa vorbeasca, ca presupune o abilitate adeseori innascuta si nicidecum o sansa de a te exprima cu propria ta interioritate.

Carmen MUSAT:
Si, mai cu seama, o sansa de dialog.

Rodica ZANE:
Sigur ca da, de a intra in comunicare cu ceilalti. Or, potrivit noilor programe, asa cum sint ele concepute la clasa a IX-a si la a XII-a (care comunica foarte bine intre ele, ambele avind obiective culturale integratoare), elevul trebuie sa fie integrat cultural prin literatura, materie care-i permite accesul si catre celelalte domenii culturale, inclusiv filmul, inclusiv artele plastice. In clasa a XII-a, integrarea culturala trebuie sa se faca sistematic, elevul trebuie sa fie capabil sa deduca necunoscute in sistemul lui Mendeleev, sa fie capabil sa reconstruiasca o lume culturala chiar daca nu are toate informatiile despre ea. Cred ca acesta este cistigul: am adus literatura in cimpul vietii, al existentei cotidiene. Copilul nu mai gaseste acea frontiera inspaimintatoare, acel zid intre ce face la scoala si restul vietii lui de zi cu zi. Se poate chiar ajunge pina acolo incit literatura sa faca parte din viata lui cotidiana si elevul sa faca pasiune pentru literatura. Mai mult decit atit, el insusi sa poata sa scrie literatura.

Carmen MUSAT:
Faptul ca un asemenea elev va citi, ca interesul lui pentru literatura este stirnit si ca poate sa citeasca un text din proprie initiativa si de placere mi se pare un cistig real. El isi va exersa nu numai capacitatea de a interpreta un text literar, ci, pina la urma, asa cum s-a spus aici, capacitatea de discernamint. Exercitiul lui „imi place/nu-mi place“ si al motivatiei pentru una dintre aceste optiuni il modeleaza pina la urma ca individ capabil sa gindeasca cu capul propriu, nu numai in ceea ce priveste literatura, ci si relatiile din viata de zi cu zi. Pentru ca, la urma urmelor, daca incurajezi pasivitatea copiilor, daca ii indopi cu informatii si cu clisee si cu opiniile marilor critici, ale profesorului sau ale oricarei alte autoritati decretate prin consens – sa-i spunem asa – ...cvasiunanim, creezi in cele din urma indivizi manipulabili. Or, mi se pare ca marele cistig al acestor programe si al acestor manuale este incurajarea gindirii fiecaruia si a indraznelii de a-ti exprima propriul punct de vedere in absolut orice fel de situatie.

Gheorghe CRACIUN:
Cred, totusi, ca in aceasta incercare de a apropia literatura de viata exista si un pericol si as vrea sa-i intreb pe cei trei autori ai programelor, aici de fata, daca si-au pus aceasta problema. Noi stim ca astazi mania studiilor culturale cu orice pret ajunge sa puna sub semnul intrebarii valoarea estetica. V-as intreba daca, in momentul in care v-ati gindit la un sistem de achizitionare a temelor literare, a unor universuri literare foarte diverse si care sa se apropie de realitate, de actualitate, ati pornit de la o viziune globala asupra literaturii, daca ati avut un concept axiologic al literaturii romane, pentru ca, altfel, programa este foarte generoasa la nivelul literaturii actuale, la nivelul literaturii postbelice si al celei postmoderne. Cum ati gindit aceasta problema?

Adrian COSTACHE:
Literatura are o conditie a ei care nu poate fi in nici un caz ignorata. Asa se face ca, atunci cind am lucrat la programele pentru clasele a X-a, a XI-a si a XII-a, ne-am lasat „tradati“ de chiar spiritul literaturii: nu se putea merge prea departe cu pragmatismul, cu dimensiunea pragmatica a literaturii. In paranteza fie spus, este un element asupra caruia va trebui, desigur, sa reflectam putin. Pe unii dintre colegii nostri genul acesta de pragmatism i-a scandalizat. Mi se pare ca cel mai frumos lucru care s-a spus pina acum aici – luati-o ca pe o metafora – ar fi urmatorul: daca vom reusi sa-l determinam pe elev sa citeasca literatura, atunci vom reusi sa-l facem capabil de a purta un dialog de un anume tip, si s-a evocat aici dialogul cultural. A nu fi in stare ca fiinta umana sa porti un dialog cultural este egal cu inutilitatea scolii, este in fond, in vremurile de astazi, o tragedie. Revin: sigur ca lumea s-a aratat scandalizata de faptul ca literatura e adusa pe pamint. In realitate, insa, eu cred ca practica scolara va demonstra exact ceea ce s-a spus aici ca fiind meritele programei. Fara voia noastra, canonul si valoarea ar trebui sa ne oblige sa facem ceea ce dumneavoastra intrebati, asteptind, de fapt, un raspuns afirmativ.


Literatura si viata...

Ruxandra ACHIM:
Daca imi permiteti, cred ca meritele programei sint deja evidente. Eu predau literatura romana din 1996 si am prins aceasta tranzitie de la vechea programa la cea noua, am vazut cum erau receptate anumite probleme literare in vechiul sistem, la a X-a, si cum sint receptate acum. Sincera sa fiu, ma asteptam ca, macar in privinta capitolului introductiv, care ii avea in vedere pe cronicari, sa intimpin rezistenta din partea elevilor. Ei bine, nu. A fost o surpriza foarte placuta, fiindca echilibrul care s-a pastrat intre text si notiunea teoretica i-a incitat permanent. Niciodata n-a fost nevoie sa insist ca sa obtin anumite raspunsuri si nici n-am sesizat – stiu eu – un refuz al textului vechi. Lucru care este, evident, un cistig din punctul de vedere al aplicarii programei. Si mai este ceva legat de clasa a IX-a. Eu am ales manualul de la Editura Univers. Exista o serie de argumente pentru aceasta alegere, caci autorii pun problemele intr-un alt mod. Sint texte cunoscute pina la un punct – si ma refer la Amintiri din copilarie, la Calin (file din poveste) –, dar copiii sint indemnati sa le citeasca altfel. Lucru care iarasi ii incinta si care dinamizeaza receptarea literaturii, Deci se vede in mod concret ca se realizeaza un progres. Intr-adevar, comparind, din nou, vechile programe de la clasele a XI-a si a XII-a cu cele noi pentru clasele a IX-a si a X-a de anul acesta – intimplarea face sa predau la toate cele patru clase de liceu –, alta este atmosfera. Dincolo de continutul efectiv, impactul psihologic este altul: manualele noi de a IX-a si a X-a cultiva un alt tip de curiozitate, pe cind de partea cealalta se constata un soi de blazare, ca si cum se „lichideaza“ ceva si ei – cei din clasele a XI-a si a XII-a – sint ultimii care...

Adrian COSTACHE:
...vor fi „lichidati“!...

Ruxandra ACHIM:
Da, cam asa ceva!

George ARDELEANU:
As vrea sa adaug doua lucruri la ceea ce s-a spus pina acum: in primul rind, cind ne-am gindit la raportul dintre literatura si existenta, dintre literatura si cotidian, ne-am gindit si la o alta realitate postdecembrista, si anume la faptul ca literatura, mai mult decit in vechiul regim, intra intr-un sistem de lecturi concurentiale; sa ne amintim ca pina in 1989 literatura suplinea istoria, suplinea presa s.a.m.d. Dupa 1989, exista presa libera, exista mai multe tipuri de discurs istoric si literatura nu mai are functii substitutive. Ne-am gindit la acest fapt: literatura intra intr-un sistem concurential mult mai dur si, atunci, perspectiva din care ea este abordata trebuie sa se schimbe. In al doilea rind, alta schimbare pe care am avut-o in vedere a fost trecerea de la inflexibilitate si imobilitate la flexibilitate si mobilitate. Vechiul sistem cronologic – sau aparent cronologic – cu care s-a operat pina acum crea o imagine rigida, fixa a literaturii, in fata careia individul trebuia sa aiba o atitudine pioasa: or, acum, atitudinea pe care o scontam e mai degraba una critica, reflexiva. Cind termina liceul, elevul avea o imagine de ansamblu asupra literaturii romane, era eventual mindru ca apartine acestei literaturi...

Florentina SAMIHAIAN:
...dar nu realiza ca literatura este un fenomen viu, care se desfasoara sub ochii lui.

George ARDELEANU:
Exact! Intrebarea care se pune este care era functia acestei mindrii patriotice. Aici as putea sa citez doua versuri de Mihai Ursachi, apropo de utilitate: „Un om din Tecuci avea un motor/ Dar asta nu i-a folosit la nimic“. Altfel spus, elevul termina liceul si lectura se cam termina aici, cu aceasta perspectiva pios-eroica asupra literaturii romane, care nu-i mai folosea la nimic...

Gheorghe CRACIUN:
Dar trebuie un elev care termina liceul sa stie cine sint Mircea Cartarescu sau Mircea Nedelciu? Vor fi ei niste valori care vor ramine?! Avem noi vreo garantie in acest sens?

Rodica ZANE:
Nu numai ca pui intrebarea din punctul „acela“ de vedere, dar ilustrezi si mentalitatea „aceea“: faptul ca elevul vine in contact cu un text de Mircea Cartarescu nu inseamna nici ca trebuie sa cunoasca biografia lui Mircea Cartarescu, nu inseamna ca trebuie sa faca rezumate sau sa povesteasca despre ce este vorba, ci pur si simplu ca trebuie sa fie capabil sa recepteze acel text. E o chestiune, daca vreti, instantanee...

Gheorghe CRACIUN:
Deci, sa intre in contact cu un anumit tip de discurs, in primul rind.

Rodica ZANE:
Exact! Si cu valoarea estetica!

Florentina SAMIHAIAN:
Si sa constientizeze diversitatea tipurilor de discurs!

Carmen MUSAT:
Si sa aiba libertatea de a-l accepta sau de a-l respinge pe cont propriu!

Florentina SAMIHAIAN:
Elevul trebuie sa inteleaga ca literatura este un domeniu care comunica: textele comunica intre ele...

Rodica ZANE:
Cind termina liceul si da examenul de bacalaureat, unui elev nu i se va cere sa stie biografiile autorilor, nici sa faca rezumate si nici sa povesteasca un text, ci va trebui sa fie capabil sa recepteze si sa inteleaga un text.

Carmen MUSAT:
M-as intoarce la observatia pe care o facea mai inainte Florentina Samihaian, referindu-se la dialogul pe care il initiaza literatura cu celelalte arte: pictura, teatru, film s.a.m.d. Programa incurajeaza aceste conexiuni, incurajeaza iesirea din spatiul strict al literaturii si patrunderea in spatiul mult mai larg si mai generos al artelor. Se depaseste astfel viziunea aceasta pe „sertarase“: fiecare autor la locul lui batut in cuie, fiecare arta cu specificul ei. Sigur ca exista un specific al fiecareia, dar acesta nu poate fi perceput decit prin punerea alaturi, prin provocarea unei reactii fata de permanenta interferenta a artelor, a textelor, a autorilor. Literatura nu este alcatuita din texte disparate, textul literar traieste tocmai prin legaturile si conexiunile intertextuale. Acest dialog este posibil si, mai ales, necesar. Pe de alta parte, deschiderea inspre alte literaturi arata ca literatura romana n-a rasarit asa, sub un clopot de sticla: ea intra in dialog cu celelalte literaturi. Se iese in sfirsit din provincialism. Copiii trebuie incurajati sa nu gindeasca reductiv, sa nu spuna mereu „cel mai“ sau „cea mai“, „cel mai bun“, „cel mai grozav“, sa invete ca superlativul absolut nu-si are locul in spatiul artistic.


Canon literar, canon profesionist, canon didactic

Florentina SAMIHAIAN:
Ar mai trebui spus ca nu ne-am propus sa facem ierarhii. Daca am dat un text din Simona Popescu sau din Mircea Cartarescu nu inseamna ca i-am pus pe acelasi plan cu Mihai Eminescu. Ideea noastra a fost de a-i obisnui pe elevi cu diversitatea si de a-i lasa pe ei insisi sa aleaga ce le place, ce li se potriveste. Nu cred ca e cazul ca manualul sa propuna ierarhii – si asta e mai greu de acceptat, pentru ca pina acum programa insemna o lista de autori: acela era canonul si nu se putea iesi din el.

George ARDELEANU:
Noua programa nu rastoarna canonul, il completeaza, daca vreti, sau, mai bine spus, anihileaza diferentele dintre canonul profesionist si cel didactic. Vechiul canon didactic era teribil de indepartat de cel profesionist actual, consfintind canonul profesionist al anilor ’70-’80. Or, acum se incearca estomparea acestei diferente. Generatia ’80 este deja omologata de canonul critic, unii dintre autorii ei incep sa fie vazuti ca niste „clasici in viata“, dar nu era omologata si de canonul didactic. Or, canonul didactic incearca acum sa se suprapuna peste cel critic.

Rodica ZANE:
Am un amendament la titlul unui articol de anul trecut din Adevarul, din perioada „scandalului“ primelor manuale alternative. Titlul de atunci spunea urmatorul lucru: mai au loc oare marii scriitori romani in manuale?! Raspunsul este ca da, ei isi au locul lor in manuale, dar, pe linga ei, au aparut si trebuie sa aiba loc si alti scriitori. Noua programa ii ofera elevului sansa de a fi contemporan cu literatura timpului in care traieste. Daca nu i se formeaza instinctul lecturii, deprinderea lecturii, daca in timpul liceului nu citeste literatura contemporana, nu va citi niciodata, tocmai pentru ca ii lipseste reflexul necesar. Pina acum era tinut la distanta de literatura timpului in care traia; numai din intimplare, pe cont propriu, putea sa descopere ca exista nenumarate grupuri de scriitori care publica in nenumarate reviste despre care ei n-au auzit niciodata. Acum i se da sansa de a fi contemporan cu timpul sau cultural, cu literatura, cu arta din vremea sa.

Adrian COSTACHE:
Programa tinteste sa formeze un absolvent de liceu care sa aiba reflexul de care vorbeati si sa se duca intr-o librarie, sa deschida o carte, sa se duca la o lansare.

Rodica ZANE:
Sa stie ca inca mai exista scriitori in tara asta, ca n-au murit toti!...

Gheorghe CRACIUN:
Cind discutam notiunea de canon, trebuie sa avem in vedere ca ea implica anumite dimensiuni disjuncte, dar care in interiorul conceptului se intersecteaza. Exista o perspectiva de morfologie a genurilor si speciilor, alta estetica, alta cronologica, alta culturala, sociologica s.a.m.d. Toate aceste perspective se intilnesc in interiorul canonului si au directa legatura cu selectia autorilor. In sectiunea privitoare la Estomparea granitelor dintre genuri si specii exista la autorii de manuale si confuzii, si ezitari. Aici ne confruntam cu urmatoarea problema: privind retrospectiv, singurii nostri scriitori care nu mai scriu proza in tiparele traditionale ale speciilor ar fi Blecher si Urmuz. In momentul in care vrei sa deschizi si mai mult spatiul acestei intelegeri, recurgi la autori contemporani; dar am vazut ca multe dintre manuale, cele mai conservatoare, se opresc la Urmuz si nu fac referire la autorii experimentali actuali. O alta situatie foarte interesanta este ca Mircea Nedelciu – un prozator contemporan prezent in foarte multe manuale – este cuprins cind in sectiunea Roman pur si simplu, cind in sectiunea Postmodernism, cind in sectiunea privind Estomparea granitelor. Dar ce inseamna „estomparea granitelor“? In putine locuri se vede curajul de a spune ca acest fenomen tine de modelul postmodern, ca este un fenomen postmodernist.

Carmen MUSAT:
De fapt, cred ca aici atingem un punct nevralgic, si anume acela al modului in care notiuni de teoria literaturii patrund in manuale si al modului in care acestea le sint definite si explicate elevilor. Am parcurs mai multe manuale si am fost atenta la acest aspect. Am putut constata astfel diferente foarte, foarte mari de la un manual la altul: unele ignora total problemele de teorie literara – si cel care imi vine acum in minte este cel de la Editura ALL, care nu ofera absolut nici o indicatie in acest sens. Este anuntat, de pilda, capitolul Nuvela fantastica, fara ca „fantasticul“ sau „nuvela“ sa fie definite, nu se da nici o definitie conceptelor teoretice si nu li se spune elevilor cum se face diferenta intre nuvela si schita sau intre nuvela si roman, de ce Moara cu noroc este considerata de unii nuvela si de altii roman. Pe scurt, manualul nu furnizeaza instrumentele de lucru necesare descifrarii unui text literar.

Gheorghe CRACIUN:
Cu Hanu-Ancutei se intimpla ceva si mai grav, pentru ca unitatea cartii este distrusa prin scoaterea unor capitole prezentate ca povestiri autonome! Or, ele au o autonomie, dar ea e subsumata intregului.

Carmen MUSAT:
Pe de alta parte, sint manuale care iau in considerare teoria literaturii si notiunile de teorie literara, dar modul in care sint acestea definite este defectuos – si as da ca exemplu manualul Editurii Paideia, unde fantasticul este confundat cu fabulosul, definitia fantasticului este eronata, nu imprecisa, eronata pur si simplu.

Adrian COSTACHE:
Din pacate, in scoala inca se mentine confuzia dintre fantastic si fabulos.

Florentina SAMIHAIAN:
Exista si o alta problema: ca autor de manual, de unde te informezi, pentru ca toate dictionarele de termeni literari existente acum sint depasite de mult?!...

Gheorghe CRACIUN:
Ciudatenia este ca in momentul de fata manualele de liceu introduc termeni pe care nu-i vom gasi in nici un dictionar de termeni literari aflat astazi in circulatie. Dar in multe dintre manuale ei sint definiti, asadar se poate spune ca manualele au luat-o inaintea dictionarelor!

Rodica ZANE:
De multe ori esti nevoit sa combini diferitele definitii luate din literatura de specialitate si sa le mediezi ca exprimare, pentru ca ele sa poata fi receptate de copii. Si mai exista si problema profesorilor, care se afla, in marea lor majoritate, nu chiar la finalul carierei, dar oricum au depasit niste etape. Ei sint pusi acum in situatia de a-si dinamiza propria gindire si propria mobilitate, trebuie sa se reformeze, dupa ce pina acum aveau o modalitate de receptare formata pe la inceputul carierei. Profesorii trec in acest moment printr-o criza profesionala si nu prea stiu cine i-ar putea ajuta. Numai o uriasa vointa si o motivatie extraordinara, care trebuie sa fie aceea a pasiunii pentru meseria lor.

Adrian COSTACHE:
As adauga dialogul comunitatii profesorale si, in acelasi timp, o mare intelegere din partea celor care fac reforma...

Gheorghe CRACIUN:
Paradoxul este ca acum dialogul dintre profesori suplineste de multe ori dialogul critic. De zece ani incoace se vorbeste de faptul ca institutia criticii ar fi la pamint, ca spiritul critic e pe cale de disparitie, ca autoritatile critice pe care le stiam dinainte de 1990 nu mai scriu. Dar Mircea Martin semneaza un manual de clasa a X-a, Eugen Simion semneaza un manual de clasa a X-a, Nicolae Manolescu la fel!

Rodica ZANE:
Si mai exista un paradox: acela ca unii dintre cei care au criticat vehement programa au facut ulterior manuale! Principiul este, in acest caz, nu de a intra in ring pentru a-ti ataca adversarii, ci pentru a avea sansa sa te exprimi. Asa se si explica de ce atitia oameni au facut manuale. Au fost invocate si motivele financiare. Nu este asa, autorii nu au facut manuale pentru bani. Oricum, suma care le revine, avind in vedere ca se lucreaza in grupuri de autori, este prea mica. Nu aceasta este explicatia. Explicatia sta in nevoia mare de exprimare. Si in presimtirea faptului ca, exprimindu-te, poti intr-adevar sa schimbi ceva, sa misti inertia de pina la tine...
Probleme didactice: cum sa alegi un manual?

Adrian COSTACHE:
Problemele mari sint, in momentul de fata, in scoli. Acolo se rezolva, in fond, ele, prin dialogul critic evocat mai devreme si prin solutii didactice. Cea mai teribila problema a noilor programe este una de ordin didactic: in ce mod concret se aplica aceste programe?

Ruxandra ACHIM:
In acest sens, o bibliografie ar fi foarte utila pentru cei care chiar vor sa citeasca. Eu am norocul ca am terminat facultatea mai recent.

Carmen MUSAT:
Si totusi, cum alege profesorul un manual? Are el posibilitatea de a le vedea pe toate, alege in cunostinta de cauza? Optiunea este a lui, a profesorului de la clasa, sau inspectorul are un cuvint de spus, sau directorul? Care sint criteriile in functie de care se face alegerea unui manual?

George ARDELEANU:
Aici ti-as raspunde ca un personaj din Morometii: asta depinde dupa facultati! Exista foarte multe sisteme de selectie: unul este in functie de autorii si textele propuse in manuale, alt sistem tine cont, sa zicem, de demersul interactiv versus comentariul literar. Daca esti un profesor care prefera demersul interactiv, alegi un manual care propune asa ceva. Daca esti un profesor pasiv, alegi manualul care iti ofera comentarii.

Carmen MUSAT:
Ministerul Educatiei Nationale are in acest sens o politica de informare a profesorilor in legatura cu continutul acestor manuale?

Adrian COSTACHE:
Sigur, exista un catalog al manualelor scolare care se editeaza in fiecare an. Anul acesta au fost chiar si expozitii de manuale, la sfirsitul lunii august si inceputul lunii septembrie.

George ARDELEANU:
Dar aici mai este si problema editurilor, care ar trebui sa trimita cite un manual fiecarui liceu din tara.

Adrian COSTACHE:
Haideti sa fim realisti! Se lanseaza un catalog, acest catalog ajunge in scoli, iar cei mai multi dintre profesori, daca doresc, pot sa studieze manualele. Dar ce inseamna practic a studia un manual? Va imaginati ca un profesor, chiar avind toate cele treisprezece manuale noi de clasa a X-a lansate anul acesta, se va apuca sa le citeasca? Ati vorbit mai devreme despre citeva criterii: vad daca numele autorilor manualului imi spun ceva, apoi ma uit la selectia de texte, daca imi transmite un mesaj personalizat, in al treilea rind, ma uit la formula didactica a manualului: e unul provocator, sint eu o structura careia ii convine un dialog cu clasa sau, dimpotriva, am nevoie eu insumi, ca profesor, de indrumari pe care sa le iau din manual?

Carmen MUSAT:
Dar poate ca ar fi util ca acest catalog al manualelor sa contina si descrieri scurte ale acestora.

Adrian COSTACHE:
Ministerul a publicat o brosura in care apar criteriile in functie de care se poate alege manualul.

Rodica ZANE:
Profesorii sint multi, un catalog din acesta ajunge – unul singur – intr-o perioada moarta din punctul de vedere al prezentei profesorilor in scoli. Este o mare deficienta de comunicare. Noi, Editura Univers, am trimis 3000 de manuale liceelor din tara, adresate directorilor sau sefilor de catedre. Multe s-au intors inapoi pentru ca directorii au crezut ca trebuie sa plateasca pentru ele si nu s-au dus sa ridice coletele de la posta! Altii le-au luat si le-au bagat in sertare... Fenomene foarte ciudate, dar se intimpla... Sint licee unde exista un singur manual la 7-8 profesori...

Florentina SAMIHAIAN:
E foarte util ce a facut Observatorul cultural in citeva numere, ceea ce a facut si revista 22 prin ancheta realizata printre profesorii de liceu. Acestea sint actiuni publicistice care pot stirni interesul pentru astfel de subiecte. Mi se pare esential ca profesorul sa aiba niste repere ferme de selectie a manualelor.

George ARDELEANU:
Dar fiecare manual are presa lui, are, de fapt, presa pe care o merita!

Florentina SAMIHAIAN:
Da, dar asta si pentru ca profesorul nu are aceste repere. El rasfoieste treisprezece manuale si nu poate sa faca judecati de valoare, sa spuna de ce unul e bun si altul nu!

George ARDELEANU:
Anul trecut au fost lansate opinii despre manualele scolare in Jurnalul national, in Adevarul, in Atac la persoana si alte publicatii de acest gen. Putea sa-si faca profesorul un punct de vedere corect rasfoind aceasta presa?!...

Florentina SAMIHAIAN:
Nu, eu vorbesc despre o discutie referitoare la criteriile de selectie a manualelor gazduita in revistele de cultura.

Adrian COSTACHE:
Adevarata selectie se va face abia anul viitor...

Rodica ZANE:
Da, pentru ca una este un manual citit si alta un manual performat!

George ARDELEANU:
Carmen Musat a mai atacat o problema delicata, morala: problema inspectorilor care impun un anumit manual. De asemenea, exista situatii in care profesorul este obedient, chiar daca inspectorul nu-si impune el insusi manualul favorit.


Exercitiul libertatii de alegere si alte probleme etice

Carmen MUSAT:
Anul trecut, discutiile care au avut ca subiect manualele alternative au fost purtate, in marea lor majoritate, de oameni care nu aveau nici o legatura nici cu literatura, nici cu cariera didactica, precum Marius Tuca sau Ion Cristoiu, oameni care le dadeau lectii profesorilor de istorie sau celor de romana fara sa fie pregatiti in aceste domenii. Abia de-acum incolo cred ca se poate lansa o adevarata discutie asupra manualelor scolare.

Gheorghe CRACIUN:
Trebuie sa observam un fapt foarte simplu – ca toate acele discutii au fost provocate de prezenta unor autori contemporani in manuale.

Rodica ZANE:
Da, si de faptul ca manualele au fost citite doar la cuprins si nu in substanta lor! Interesant ar fi fost sa se citeasca si programa, si obiectivele ei. Vedeti, noi avem mentalitatea ierarhiilor! Sigur ca putem spune ca manualele impun autori sau schimba ierarhii pentru ca noi asta ne-am obisnuit sa astepam de la manuale. Dar de ce sa nu ofere manualul o diversitate de voci intre care copilul sa nu fie obligat sa faca ierarhii? El trebuie sa invete sa le asculte, sa invete sa aiba interes pentru ele.

Florentina SAMIHAIAN:
Si cred ca foarte important este ca atunci cind profesorul deschide un manual sa vada ca el propune o metoda de lucru, de abordare a textului.

Carmen MUSAT:
Tocmai de aceea profesionismul celor care discuta despre manuale este necesar, pentru ca nu ne putem astepta ca Marius Tuca sa sesizeze subtilitatile programei sau ale manualului...

Adrian COSTACHE:
Vreau sa va spun ca in aceasta saptamina au loc doua colocvii pe tema manualelor alternative, unul la Amara, in judetul Ialomita, iar altul la Bistrita Nasaud, organizate de inspectoratele locale.

Carmen MUSAT:
S-a vorbit foarte mult anul trecut despre indrazneala unor autori de a introduce in manuale fragmente percepute de unii ca atentate la pudoare sau la morala. Au fost invocate la tot pasul argumente de ordin etic. Cum interpretati, in acest context, gestul autorilor manualului de la Editura Corint, care elimina din capitolul Despre naravurile moldovenilor din Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir toate observatiile critice ale autorului, denaturind total sensul portretului. Fragmentul care ii descrie pe moldoveni este „crosetat“! In original, Cantemir nu inventariaza extaziat calitatile moldovenilor, ci le inregistreaza deopotriva bunele si relele. Portretul pe care il face Cantemir este complex, nuantat. Ei bine, am avut surpriza sa descopar in manualul Editurii Corint ca toate opiniile critice sint cenzurate si li se ofera practic elevilor un portret encomiastic al moldovenilor, care nu mai are nimic de-a face cu textul lui Cantemir. Avem dreptul, ca autori de manuale, sa facem asa ceva? Este oare moral sa falsifici continutul unei opere literare?

Florentina SAMIHAIAN:
Spiritul programei nu este respectat de foarte multe manuale. Din pacate, necazul este ca cele care propun comentarii traditionale si conserva o imagine idilica sint alese cu precadere. Anul trecut, la clasa a IX-a, un astfel de manual „a luat piata“, anul acesta se pare ca e la fel. E un fapt intr-adevar grav, care vine pe fondul nepregatirii profesorului pentru ceea ce i se ofera. De aceea, cred ca profesorul trebuie mai mult ajutat prin cursuri de informare, prin improspatarea permanenta a cunostintelor despre ceea ce se intimpla in reforma invatamintului.

Gheorghe CRACIUN:
Dar iata aici un alt paradox: inainte de 1990 existau cursuri de pregatire si „reciclare“ pentru profesori tinute de Mircea Martin sau de Nicolae Manolescu sau de Eugen Simion. Acum, manualele semnate de ei nu sint alese cu precadere, si asta tocmai din cauza comoditatii multor profesori care ramin la vechile stereotipii.

Rodica ZANE:
Din pacate, noi nu avem exercitiul libertatii de alegere!

Carmen MUSAT:
Da, dar in exemplul pe care l-am dat nu alegerea textelor este problema! Fiecare autor alege textele pe care le doreste, iar profesorul alege manualul pe care il doreste. Problema la care ma refeream este una de ordin etic. Mi se pare grav ca se opereaza asemenea mistificari in texte consacrate.

George ARDELEANU:
Sint mai multe probleme! De fapt, anul trecut au fost trei puncte litigioase. Primul este cel al specificului national. Atit programa, cit si manualele au fost considerate antinationale. Chiar astazi imi spunea cineva ca manualele sint sustinute material si ideologic din Occident – cum spunea si dl Tudor Opris (n-a fost singurul...). A existat si o discutie a Forumului National Civic, care a avut loc chiar in sediul... Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti!?! Manualele de istorie si de romana au fost considerate acolo antinationale... E o problema care, din pacate, s-a transformat intr-o lupta ideologica. Specificul national este vazut dintr-o unica perspectiva, aceea eroica. Asa se explica si punerea fragmentelor negative din unele texte, precum cel al lui Cantemir, sub semnul „crosetelor“.

Carmen MUSAT:
Se perpetueaza in schimb stilul pompos-metaforic, schimbindu-se „Luceafarul poeziei romanesti“ cu „Inorogul alb al gindirii romanesti“!
Gheorghe CRACIUN: Exista si cazuri mai grave. E o forma de manipulare grosolana aceea de a arata prin manualul de literatura pe care il semnezi ca proza romana contemporana se termina o data cu Marin Preda. E aici o alta deformare – si nu ma gindesc la generatia ‘80; exista mari autori postbelici care sint cu totul ignorati.

George ARDELEANU:
A doua problema de ordin etic la care ma refeream este catalogarea unor texte ca imorale. As da ca exemplu contestarea unui fragment din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, inclus intr-un manual. A fost considerat „nepedagogic“ pentru ca autorul isi marturisea in acel fragment corigenta la matematica! Alt exemplu: a fost incriminat un fragment din interviul luat de Gabriel Liiceanu lui Cioran pentru ca acesta marturiseste ca in tinerete obisnuia sa bea! Sau textul lui Ovidiu Verdes, care a provocat un dublu scandal: pe de o parte legat de problema morala, pe de alta pentru ca era un scriitor care nu debutase inca editorial.

Ruxandra ACHIM:
Sa stiti ca aici si copiii au reactionat in momentul in care am comparat cele doua texte din manual din perspectiva temei lor comune. Au spus: „Creanga s-ar rasuci in mormint daca ar citi asa ceva!“. Le-am explicat ca nu asta ne intereseaza, ci modul in care e abordata tema pe care o studiam noi, felul in care arata naratiunea si intr-o parte, si in cealalta. Ne indreptam atentia nu spre lucrurile imediate, ci spre elementele care tin efectiv de textul literar in sine.

George ARDELEANU:
Iar Creanga sigur nu s-ar fi intors in mormint, caci el nu este in mod cert un exemplu de pudibonderie literara! In fine, a treia problema a fost legata de generatia ’80: de ce aceasta generatie in noile manuale?! Canonul postbelic este mai mult decit relativ si, de fapt, aici este punctul nevralgic. Dar nu este numai problema generatiei ’80, ci si a altor scriitori din generatiile anterioare, cum ar fi Gellu Naum, un poet extraordinar care a fost total ignorat de manuale, Max Blecher, Mircea Ivanescu, Leonid Dimov. Chiar si in cazul scriitorilor canonici a iesit cu scandal in momentul in care le-au fost selectate alte texte decit cele din vechile manuale. De pilda, noul manual de clasa a IX-a de la Humanitas a propus Vorbeste-ncet, un text extraordinar al lui Eminescu, despre care si Noica a scris elogios. S-a produs un scandal imens: de ce acest text care este „nereprezentativ“ pentru Eminescu?! Cei care spuneau acest lucru faceau parte din categoria paznicilor „templului“ eminescian. Acesti „paznici“ devin, in fapt, adevaratii detractori ai lui Eminescu.

Rodica ZANE:
Cred ca, de fapt, este vorba despre o lupta pentru autoritate, despre incercarea de a pastra un „monopol al puterii“. Prin aceste programe s-a permis in sfirsit accesul la o alta imagine a literaturii romane, a avut loc – ma rog – o deconstruire a canonului, iar cei care au avut curajul si si-au permis sa faca acest lucru au fost alte persoane decit cele consacrate pina acum. Sigur ca, dintr-un anumit punct de vedere, este o indrazneala, ca profesor, sa faci lucrul acesta. Profesorul, pina acum, isi avea locul lui cuminte. Si iata-l ca indrazneste sa vina cu o imagine proprie asupra literaturii... Au fost pusi la punct profesorii care au avut acest curaj! Eu cred ca este o sansa extraordinara curajul lor de a se exprima, luptele raminind, totusi, in planul al doilea.

Adrian COSTACHE:
As vrea sa fim atenti si sa nu cadem noi in extrema cealalta. Ceea ce ati spus este perfect adevarat. La un moment dat, n-a mai existat un „centru de putere“ unic si a aparut acest scandal. Pe de alta parte, faptul ca cineva face un manual este firesc, este dreptul lui sa-l faca. Daca el abordeaza o anumita viziune pedagogica, este dreptul lui s-o faca. Noi putem sa-l discutam eventual in calitate de profesori si in calitate de eventuali utilizatori ai manualului. Il alegem sau nu – aceasta este problema. Cit priveste discutiile de anul trecut, eu as fi putin mai nuantat, in sensul ca n-as considera ca toate aceste discutii au fost facute intr-o anume maniera. As spune ca ritmul in care au aparut documentele, in primul rind programele scolare, noutatea lor (n-o spun ca pe un merit, ci ca o constatare obiectiva: aceasta programa schimba, totusi, viziunea despre literatura romana!) au luat, in mod firesc, prin surprindere atit o parte dintre profesori, cit si anumite autoritati culturale din tara. Dupa un an de zile, inteleg mult mai bine aceasta reactie. Din momentul in care programa a fost publicata in integralitatea ei, din acel moment, pe mine, ca profesor, ma intereseaza eventualele reactii. Sigur, aici am auzit pareri favorabile despre curriculum. Ar fi interesant pentru noi sa auzim si alte voci in legatura cu acest curriculum. In momentul de fata, opinia publica culturala, daca pot spune asa, profesorii au viziunea de ansamblu. O judecata se poate face acum in cunostinta de cauza. Se stie ca noi reactionam uneori emotional, sub semnul reflexelor. Multe dintre reactiile de anul trecut au aparut pe fond emotional si din teama de a nu ne pierde nu stiu ce dimensiune nationala etc. Problema specificului national ar merita o discutie separata si nu cred ca este momentul acum s-o facem.

Gheorghe CRACIUN:
Dar probabil ca programa de clasa a XII-a contine aceasta tema.

George ARDELEANU:
Evident! Noi n-am negat aceasta problema a specificului national. Numai ca am fi dorit o abordare pluriperspectivista, nu una care tradeaza ceea ce dl Eugen Negrici numea cindva „mitul ceausist al patriei asediate“. Cam asa s-a pus, pina acum, din pacate, problema specificului national. Or, noua programa ar vrea sa modifice putin aceasta perceptie.
Carmen MUSAT: Ne intoarcem astfel la ceea ce spuneam putin mai inainte: specificul national nu poate fi perceput decit intr-un dialog cu alte culturi.
Rodica ZANE: Important este ca identitatea nationala sa fie perceputa in substanta si nu in forma ei si, mai ales, nu in retorica ei. Cred ca identitatea se pune in alti termeni acum, in ultimii zece ani. Elevii au, si ei, o alta sensibilitate fata de identitate si se raporteaza diferit la identitate. Or, prin aceste presiuni de diferite tipuri, de la cele de ordin moral pina la cele ale specificului national, riscam sa-i indepartam si sa-i facem insensibili la problema identitatii.

George ARDELEANU:
In programa de clasa a XII-a, la tema specificului national si a constiintei identitare apare, ca peste tot, o lista de autori care are doar o valoare orientativa. Sint propuse diferite tipuri de autori – si cei care merg pe aceasta perspectiva pozitiva, eroica, si cei care merg pe perspectiva critica, negativa, de tip Cioran, dar si cei care propun o perspectiva relativista, pentru care specificul este in permanenta rescriere. Sa stiti ca au fost foarte mari probleme cind pe aceasta lista a aparut, la un moment dat, H.-R. Patapievici. S-a impus foarte greu acest nume, chiar daca lista nu era obligatorie. S-a spus ca autorul respectiv trebuie eliminat, ca de altfel si Cioran.

Carmen MUSAT:
Asta tine si de modul in care e inteles patriotismul in scoala sau, mai bine zis, de modul in care a fost inteles pina acum. La urma urmelor a fi patriot nu inseamna neaparat a te bate cu pumnul in piept si a striga la fel de tare ca Vadim Tudor si Adrian Paunescu. Cea mai adecvata forma de exprimare a patriotismului este sa fii in stare sa te exprimi corect in limba ta, sa cunosti valentele ei lexicale foarte bine, si cred ca, din acest punct de vedere, programa atinge un punct sensibil in corelarea lectiilor de limba si comunicare cu cele de literatura.

Ruxandra ACHIM:
Da, patriotismul n-ar trebui sa fie o premisa. Se porneste, in fapt, de la ideea ca literatura studiata trebuie sa ilustreze aceasta tema, intr-un fel sau altul. Ar trebui sa fie, mai degraba, o idee implicita, nu explicita, si in nici un caz ceva impus, de genul „textul acesta demonstreaza ca sintem patrioti“!...

George ARDELEANU:
Vreau sa va amintesc ca in emisiunea lui Marius Tuca din toamna trecuta, cu Adrian Paunescu si Ion Cristoiu, Paunescu citeste un text din Alice in tara minunilor a lui Lewis Carroll, in traducerea Ninei Cassian, dupa care arunca manualul cu un dispret suveran, spunind: „iata cum se produce discreditarea constiintei nationale, iata cum este anulata constiinta identitara a tinerilor“ s.a.m.d.!

Rodica ZANE:
Din pacate, s-a facut si capital politic din aceste manuale...


Manuale indraznete, manuale conservatoare

Gheorghe CRACIUN:
Eu cred ca descoperim aici inca o carenta a culturii noastre actuale, a criticii literare si a celor care se ocupa de teoria ideilor, a mentalitatilor. Discutia referitoare la specificul national nici macar n-a fost deschisa din 1990 incoace. Indivizi ca Adrian Paunescu si Vadim Tudor se repliaza pe vechile pozitii si, pentru ca nu are loc o discutie serioasa si nu exista clarificari, ei ataca furibund, pe fondul unor stereotipii din mentalul colectiv. Problema este delicata si pentru autorii de programe si de manuale, pentru ca nu exista dezbaterea de idei la acest nivel. Si pentru ca discutia noastra se apropie de final si tema noastra este Literatura romana in manualele alternative, indraznesc sa intreb: credeti ca noile manuale vin si cu viziuni sensibil diferite despre literatura romana? Exista o confruntare de viziuni canonice diferite sau totul se apropie de un model unic, cu mici variatii?

Florentina SAMIHAIAN:
In ce ma priveste, nu cred ca rolul unui manual este neaparat de a oferi o alta imagine asupra literaturii, ci, mai degraba, un nou mod de abordare, interogativ, problematizant.

Adrian COSTACHE:
Eu n-as face nici un fel de ierarhie a manualelor. Fara indoiala ca asta nu implica insa absenta unei judecati asupra lor: o judecata dubla, de tip didactic si stiintific, careia probabil ca ii va veni cindva vremea. Evident, a trebuit sa vad aceste manuale si, cu foarte putine exceptii, chiar si cele care se inscriu intr-o abordare poate mai aproape de traditionalism, mi s-au parut interesante. O sa si motivez de ce. Daca facem o comparatie intre cele de acum, care se inscriu intr-o anumita dinamica a scrierii manualelor, si cele de dinainte de 1996, observam ca pina si cele aflate foarte aproape de genul traditional si-au schimbat formatul, fac un efort de innoire, ceea ce mi se pare extraordinar. Din punctul meu de vedere, este mult mai util sa se vada partea reusita a lucrurilor, iar toata aceasta „aventura“ a scrierii de manuale este o operatiune nemaipomenita, uimitoare. In spatele ei se ascunde o realitate pe care nu trebuie s-o uitam niciodata: este vorba de profesori care, iata, intr-o masura semnificativa, se simt indemnati sa participe si in aceasta forma la reforma manualelor.

Carmen MUSAT:
Putem folosi si criteriul deschiderii catre dinamica fenomenului literar contemporan. Din acest punct de vedere, cele mai indraznete sint manualele coordonate de Mircea Martin la Editura Univers si Nicolae Manolescu la Editura Sigma, precum si manualul Editurii Humanitas. Ele acorda un spatiu generos literaturii care se scrie acum, fara pretentia de a impune neaparat o ierarhie sau de a desemna „premianti“. Intentia autorilor este de a le oferi elevilor sansa intilnirii cu diversitatea literaturii care se scrie astazi. Eu cred ca, pentru elevi, acesta este un cistig indiscutabil.

Gheorghe CRACIUN:
Am constatat ca aceste manuale mai au o calitate: contextul – teoretic, informational, critic – in care sint plasate textele si sint plasati autorii este foarte bogat.

George ARDELEANU:
Chiar daca voi face elogiul unui manual cu care sint in relatie de concurenta, eu cred ca manualele Humanitas propun cel mai mare numar de texte contemporane, tragind ponoase pentru aceasta indrazneala.

Gheorghe CRACIUN:
In conditiile in care concurenta este teribila...


Manuale in concurenta

Rodica ZANE:
Intr-adevar, acesta este un punct sensibil: concurenta – reflectata cifric – dintre manuale. Dar lansind o asemenea tema intram in teritoriul delicat al confidentialitatii cifrelor (obligatorie din punctul de vedere al editorilor de manuale, care trebuie sa nu lezeze diverse interese). Poate ca deschiderea unei astfel de discutii ar fi totusi necesara, iar Observatorul cultural isi poate face o traditie din initierea unor astfel de intilniri si schimburi de idei; o data pe luna, sa zicem, se pot gasi forme de comunicare, si nu numai cu autori si editori de manuale, ci mai ales cu profesori. Pentru ca ramine de vazut ce manuale performeaza profesorii. Si ce se intimpla nu numai in Bucuresti, ci si in provincie. Sau in ce masura se poate lucra cu aceste manuale, in ce masura existe materiale auxiliare pentru ele? Or, aici este o piata foarte libera, neocupata, adica. Piata auxiliarelor practic nu exista. Iar manualele trimit la texte, la notiuni de teorie literara...

Adrian COSTACHE:
Se simte nevoia unor antologii, a unor ghiduri de teorie literara.

Rodica ZANE:
Noi avem astfel de propuneri, dar ar trebui facuta corelatia cu evaluarea de la bacalaureat. Pentru ca, de fapt, ce vor aceste manuale noi? Sa-i dezvolte elevului capacitatea de a se descurca in fata unui text cvasinecunoscut, sa fie capabil sa-l plaseze in contextul lui si sa vorbeasca despre el. Or, cred ca aici raminem putin in urma; de-abia avem timp, de la un an la altul, pentru o noua serie de manuale si nu stiu pina la a XII-a cite dintre colectivele de autori intrate in competitie vor rezista la oboseala care aduce riscul de a „muri pe drum“, din motive financiare si nu numai. Se prea poate ca in cazul unei viitoare serii de clasa a XII-a sa ne trezim cu doar doua-trei manuale si cu evaluarea nesistematizata...

Carmen MUSAT:
Si modul in care se dau examenele si in care se formuleaza subiectele ar trebui sa se schimbe.

Adrian COSTACHE:
Deja se schimba!

Rodica ZANE:
Am observat-o chiar si la examenul de capacitate.

Adrian COSTACHE:
V-as pune si eu o intrebare: credeti ca treisprezece manuale inseamna mult, putin?...

Rodica ZANE:
Sint foarte multe!

Ruxandra ACHIM:
Sint atit de multe, incit se farimiteaza interesul. Te misti pe un teren care iti ofera prea multe posibilitati de avansare. Dar e bine ca ai de ales...

Rodica ZANE:
Ne aflam intr-un stadiu experimental...

Adrian COSTACHE:
Am auzit foarte multi colegi profesori spunind acelasi lucru. Un mare merit este eliminarea posibilitatii de cenzura. Ar putea functiona doar „cenzura economica“...

Carmen MUSAT:
Cred ca nu numai selectia economica ar putea opera aici. Pentru ca exista manuale care contin erori. Ei bine, in mod normal, acestea nu ar fi trebuit sa fie avizate. Au fost puse in circulatie si astfel de manuale cu erori: de informatie, de utilizare sau de definire a conceptelor. Cel de la Editura Paideia are si lucruri foarte bune, dar din punctul de vedere al acuratetei terminologice sufera foarte tare.

Rodica ZANE:
E clar ca e vorba despre un proces foarte indelungat. In orice tara occidentala, un asemenea proces dureaza patru ani. O schimbare de programa se experimenteaza inainte de a se crea un manual si de a-l pune in circulatie. Si dureaza, cel putin in Germania, patru ani. La noi nu se pune problema experimentarii manualelor: nu exista scoli si nu este timp pentru asa ceva. Asistenta britanica venita in Romania pentru manualele alternative spunea ca o astfel de incercare de a face de la un an la altul manuale tine de fictiune! Nu poate avea corespondent in realitate! Dar s-a putut... Chiar mai mult, faptul s-a produs la proportii care tin intr-adevar de fictiune: nu si-ar fi imaginat nimeni ca vor aparea treisprezece manuale! Cred ca este un proces care va continua si in anii urmatori si nu putem evalua in acest moment ce se va intimpla.

George ARDELEANU:
Mie mi se pare un proces firesc. Piata va selecta, pentru ca inteleg ca o editura nu-si poate permite sa scoata manuale sub un anumit numar de exemplare. Sub 10000 de exemplare tirajul e nefunctional. Or, ma indoiesc ca toate cele treisprezece manuale isi vor permite acest tiraj.

Gheorghe CRACIUN:
Spre a ne incheia simetric discutia, v-as intreba daca in conditiile actuale, de concurenta a mediilor de toate tipurile, cind lectura si literatura par periclitate, credeti ca noul mod de a pune problema si de a gindi viziunea asupra literaturii in manualele scolare relanseaza interesul pentru literatura in general si chiar si pentru cea romana? Aveti semnale in acest sens?

Rodica ZANE:
Editura Univers a initiat, dupa o munca uriasa, o corespondenta personalizata cu cei care performeaza manualul nostru. Avem o banca de date cu nume de profesori carora li s-au adresat chestionare la care, in mare parte, au raspuns. Mai mult decit atit, intentionam sa oferim si un ghid al profesorului care sa cuprinda lectii performate de profesorii utilizatori si care sa le acorde si lor posibilitatea de a se exprima. Se pare ca da, interesul pentru literatura se resuscita. Fireste, se pot da si exemple contrarii. Oricum, e o discutie care nu se poate incheia printr-un singur raspuns...

Adrian COSTACHE:
Prima parte a discutiei noastre a dovedit ca lumea s-a aratat incintata de faptul ca modelul teoretic, cel putin, este unul de tip rational si a fost generat de o realitate, de o analiza anterioara, la care se adauga ritmul teribil de aplicare a programei (si care nu e neaparat tot un element favorizant). In masura in care putem simti, mai mult empiric decit statistic, realitatea, macar la nivel principial, lucrurile tind sa mearga. V-as da un singur argument: cele doua lucruri care constituie o lectie – dialogul cu elevul si textul – devin o realitate a scolii. Nu vreau sa spun ca inainte n-au fost profesori care sa fie preocupati de asa ceva sau ca noi am fi reinventat lumea, dar e vorba despre o ordine si despre o logica a prioritatilor. In masura in care colegii nostri, miile de profesori de limba si literatura romana, inteleg ca textul si dialogul, transformarea elevului din subiect pasiv in subiect activ trebuie sa primeze, cred ca putem vorbi despre cistigul adus de manualele alternative in invatamintul romanesc.

Florentina SAMIHAIAN:
Cred ca un mare cistig este chiar faptul ca profesorul nu se mai raporteaza la manual ca la o Biblie, ci isi construieste singur demersul didactic. Pe de alta parte, exista si un alt risc: indiferent de cit de bine au fost proiectate niste continuturi sau de cit de bun este un manual, ceea ce face de fapt profesorul, concret, la clasa, este cel mai important. Si nu putem sa mizam, totusi, numai pe oamenii pasionati, care probabil ca nu reprezinta majoritatea corpului profesoral. Trebuie gindita intr-un fel si stimularea profesorilor, care fac intr-adevar o munca foarte grea si, din pacate, departe de a fi recompensata asa cum ar trebui.

Ruxandra ACHIM:
Unul dintre criteriile dupa care am ales manualul de la Editura Univers a fost si acela al libertatii pe care acesta i-o ofera profesorului: mergind pe drumul sugerat, el poata sa introduca si anumite lucruri care i se par importante.

Rodica ZANE:
De fapt, programa merge si mai departe: profesorul are libertatea de a veni cu propriile lui texte...

Florentina SAMIHAIAN:
Si chiar si cu sugestii de interpretare.

George ARDELEANU:
Apropo de aceasta chestiune a libertatii: eu cred ca in urma acestor demersuri, profesorii au libertatea de a se manifesta intre trei coordonate:
1. „Stii ce ar trebui la noi? O tiranie ca in Rusia!“;
2. „Libertatea e un risc asumat“; si
3. „Nemarginita mea libertate se intemeiaza pe totala lipsa de libertate a celorlalti“...

Carmen MUSAT:
Va multumim tuturor pentru participarea la dezbaterea noastra, pe care o incheiem aici, cu speranta ca noile manuale alternative se vor dovedi instrumente utile atit pentru elevi, cit si pentru profesori...

Rodica ZANE:
...Si cu speranta ca astfel de discutii vor continua, pentru ca noi nu avem ecouri decit daca facem niste eforturi supradimensionate de comunicare. Sa speram ca am depasit lungul si tristul episod al manualelor de clasa a IX-a, dupa a caror aparitie, anul trecut, tot apareau articole de natura sa te faca sa te inchizi in casa de spaima vecinilor! Din pacate, in polemicile de atunci nu s-au implicat si cei pe care noi ii asteptam sa se implice... Sigur ca discutia nu trebuie sa fie doar a autorilor de manuale: la ea trebuie sa participe toti cei in drept, prin statutul lor profesional, prin optiunea de cariera pe care au facut-o...

Bucuresti, 24 octombrie 2000