OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu puţin timp în urmă, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi-a serbat jumătatea de veac de existenţă, la încheierea celei de-a XXIII-a ediţii a festivalului său. La 50 de ani, vrei, nu vrei, eşti mai aproape de pensie decît de adolescenţă, aşa încît reorientarea festivalului, începută cu un an în urmă de actorul Liviu Timuş, directorul companiei, sub numele „Pledez pentru tine(ri)“, ar trebui să însemne o gură de apă vie, pentru a fi în ton cu prezentarea sa din caietul program: „Seniori, paji şi tineri cavaleri, bine aţi venit în turnirul tinereţii fără bătrîneţe“. Drept pentru care s-a optat pentru un soi de cocktail de proiecte.

„Profesioniştii“ tineri (prin culise am înţeles că baremul tinereţii e de 35 de ani, ceea ce, din punctul meu de vedere, denotă o prea apăsată largheţe) au fost selecţionaţi de Oltiţa Cântec. Şi la acest nivel, se reface, cu certitudine mai eficient, experienţa anuală de la Mangalia a Galei Tînărului Actor. În definitiv, m-am întrebat întotdeauna de ce, la Mangalia, unde, de altfel, acest lucru se întîmplă în mod obişnuit, este interzisă declararea producătorului, ca şi cum opţiunea unei companii profesioniste pentru foarte tinerii actori şi dreptul lor de a-şi exercita abilităţile şi imaginaţia ar fi o boală ruşinoasă.

La prima secţiune, pentru mine surpriza a constituit-o spectacolul Fool for love, în regia lui Alexandru Dumitru Măzgăreanu, o demonstraţie de siguranţă şi de tandreţe în egală măsură, după textul lui Sam Shepard. Desigur, în primul rînd Ana Ularu şi Adrian Nicolae, dar şi Ionuţ Vişan şi Vasile Fluture au performat, pentru un ceas, în miez de noapte, povestea lor de iubire, de eroare şi de ghinion existenţial, cu o entuziasmantă grijă a detaliului.

Concurenţialitatea privind primele două secţiuni, ca atare utilizarea unui juriu ale cărui deliberări rămîn, prin forţa împrejurărilor, discrete, nu poate fi, cred, compensată de un singur colocviu, şi acela aşezat în a treia zi a festivalului (din cele vreo zece) şi avînd o temă destul de ambiguu-lacrimogen formulată („Cine are nevoie de tinerii artişti?“). Probabil că, la viitoarele ediţii, o anume relaxare a programului în favoarea augmentării funcţiei de laborator, cel puţin teoretic, nu ar fi de neglijat.

În orice caz, cu un plus de grijă pentru coerenţă şi fără a scăpa din vedere experienţele pozitive ale celor cinci decenii de existenţă (să nu uităm că, în pragul mileniului, sub direcţia lui Corneliu Dan Borcia, teatrul nemţean ajunsese în vîrful topului teatrului românesc, poziţie „rasă“ scurt de directoratul lui Cornel Nicoară), „Pledez pentru tine(ri)“ îşi poate adjudeca inefabila „cetăţenie independentă“ marcată pe coperta caietului-program.