OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Competiţia de scurtmetraje din cadrul celei de-a cincea ediţii a „Anonimului“ a inclus filme foarte variate, dar, din nefericire, şi foarte inegale. Spre deosebire de anii trecuţi, cînd selecţioner era Alex. Leo Şerban, acum nu au mai existat două secţiuni competiţionale, dedicate scurtmetrajelor de ficţiune şi celor de animaţie şi/sau experimentale, ci una singură, care a prezentat la grămadă 72 de filme (cu 18 mai multe decît la ediţia precedentă), dintre care 50 live action. Aşa se explică faptul că, deşi nivelul general al animaţiilor din competiţie a fost evident peste cel al filmelor cu actori, acestea din urmă şi-au găsit mai uşor loc în palmaresul final. Membrii juriului (cineaştii David Casals-Roma din Spania – cîştigător al Premiului publicului la „Anonimul“ 4 cu scurtmetrajul Save the World – şi Adina Pintilie, alături de distribuitorul/promotorul Constantin Fugaşin) au distins (cu un premiu special) o singură animaţie: Four de Ivana ˇSebestová. Recunoscut drept cea mai bună animaţie şi în cadrul premiilor de anul acesta ale Academiei Slovace de Film şi remarcat la numeroase festivaluri importante de specialitate, emoţionantul scurtmetraj (primul al cineastei) cucereşte în primul rînd prin povestea complexă (neobişnuit de ambiţioasă pentru o producţie aparţinînd acestui gen), care intersectează destinele a patru femei, într-o frumoasă zi din 1937, pe o insulă în care glasul Istoriei ameninţătoare a amuţit în faţa glasului Iubirii iraţionale. Hana, Eva, Lilith şi misterioasa cîntăreaţă Ariel devin, pe rînd, protagoniste ale unor tragice poveşti de dragoste cu final neaşteptat, avînd în comun un obiect al pasiunii şi o voinţă supraumană.

 

 

Anul acesta, printre scurtmetrajele din competiţie s-au strecurat nu mai puţin de 20 de producţii româneşti (toate live action), dintre care vreo jumătate ar fi putut să-şi găsească locul, din punct de vedere strict artistic, cel mult într-un festival destinat filmelor de amatori. De altfel, Irina-Margareta Nistor, cea care a realizat selecţia scurtmetrajelor, a admis, la conferinţa de presă ce a precedat festivalul, că a făcut, în cunoştinţă de cauză, un „mic rabat la calitate“, considerînd că şi unele filme neizbutite „e bine să fie văzute, pentru că sînt româneşti“ şi nu au multe şanse de a ajunge la public. Totuşi, nu înţeleg de ce s-a renunţat la formula de anul trecut, cînd „Anonimul“ a avut o secţiune de tip „Panorama“, în care spectatorii interesaţi de starea cinematografiei autohtone au putut vedea o serie de scurtmetraje româneşti ce nu fuseseră considerate de selecţioner demne de a intra în competiţie; altfel spus, nu erai obligat să vezi, alături de filme notabile, nişte „scurte“ (deseori prea lungi) băştinaşe sub orice critică...

Dacă, pentru mine, la lungmetraje filmul lui Carlos Reygadas nu a avut cu adevărat nici un contracandidat, decizia de a acorda Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj regizorului Gabriel Sîrbu (La drumul mare) mi s-a părut nedreaptă; oricare dintre celelalte trei scurtmetraje distinse de juriu, dar şi alte cîteva filme din competiţie ar fi meritat mai mult această onoare. La drumul mare suferă din pricina unei actriţe (Claudia Prec) puţin spus neconvingătoare, dar şi a unui scenariu care însăilează mai multe situaţii neverosimile (chiar dacă acceptăm convenţiile comediei), la fel ca şi evoluţia şi motivaţia personajului interpretat (cu aplomb) de Andi Vasluianu (un hoţ care se îndrăgosteşte subit de victima sa). Gabriel Sîrbu a realizat un film cu o agendă încărcată, încercînd să bifeze cît mai multe locuri comune ale filmelor româneşti din seria „cum ne văd/vor să ne vadă străinii“: traficul infernal din Bucureşti, furturile din maşini, jignirile aduse femeilor la volan, agresivitatea infractorilor juvenili, cerşetorii pretins handicapaţi ş.a.m.d.

 

Rămînînd la capitolul scurtmetraje româneşti, nu pot să trec cu vederea emergenţa unui fenomen (a unei reţete?) care, din rezultatele pe care le-am văzut pînă acum, nu poate avea decît efecte nocive asupra cinematografiei noastre. Bomboane de ciocolată de Sebastian Chelu şi Deian Cărmăzan (premiat inexplicabil la IPIFF 3) şi O zi bună de Cătălin Apostol (perfect definit de un prieten drept „Vacanţa Mare filmată cu macara“), ambele finanţate de Centrul Naţional al Cinematografiei, dovedesc un neopăşunism inconsistent şi inconsecvent, pentru care umorul este sinonim cu vulgaritatea. În O zi bună, mediul rural este complet viciat: alcoolismul e omniprezent, relaţiile dintre soţi, rude sau prieteni au la bază doar interesul personal, iar înjurăturile abundă nejustificat; dimpotrivă, în Bomboane de ciocolată satul este văzut oarecum idilic în comparaţie cu oraşul, spaţiu al pierzaniei, în care junele ţăran inocent, dornic să se însoare cu fata iubită, devine victima şi obiectul de batjocură a tuturor. Poate că eliberarea din chingile realismului aşa-zis „minimalist“ este indicată uneori, dar alternativa acestui neopăşunism artificios, de filiaţie geosaizesciană, este cu mult mai periculoasă. În plus, în ambele filme, regia este inexistentă, iar actorii joacă aşa cum ştiu (cu cît mai îngroşat, cu atît mai bine), doar-doar or reuşi să-şi amuze publicul-ţintă (care pare a coincide cu fanii lui Doru Octavian Dumitru). Ce surpriză neplăcută este să-l descoperi în postura de scenarist al ambelor scurtmetraje pe unul dintre cei mai înzestraţi scriitori ai tinerei generaţii, Lucian Dan Teodorovici, de data asta lipsit de subtilitatea pe care i-o regăseam în proze.

 

O surpriză plăcută a „Anonimului“ a venit însă din afara competiţiei. Unul dintre evenimentele speciale din cadrul festivalului a fost premiera absolută a unui film-omnibus/film-colaj intitulat, Un bărbat urmăreşte o femeie. Şapte regizori care n-au debutat încă în lungmetraj (Gabriel Achim – iniţiator şi producător executiv al filmului, Ciprian Alexandrescu, Ivo Baru, Paul Sorin Damian, Cătălin Leescu, Paul Manolescu şi Alexandru Mavrodineanu) au contribuit la acest proiect cu cîte un scurtmetraj – o dovadă că tinerii noştri cineaşti se pot solidariza în jurul unor proiecte comune. Au rezultat şapte filme atractive, fără pretenţii exagerate, făcute din plăcere şi din dragoste de cinema. De la o comedie mută (Fata de aur de Alexandru Mavrodineanu) la o glumă spusă în ritm de videoclip (Încă 5 minute de Paul Manolescu), de la o amuzantă fantezie onirică (Dreamer de Paul Sorin Damian) la un profund film poetic (Mariam de Cătălin Leescu), cele şapte scurtmetraje abordează diferit tema din titlu (uneori ludic, alteori simbolic), reuşind să-i surprindă chiar şi pe cunoscătorii unora dintre regizori (de exemplu, Ciprian Alexandrescu sau Alexandru Mavrodineanu). Un proiect inedit la noi, Un bărbat urmăreşte o femeie are şanse să cîştige publicul şi merită continuat/repetat.