OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Amînarea anunţării candidaturii lui Traian Băsescu pentru un nou mandat este o strategie bine pusă la punct, şi nu neapărat un capriciu al orgoliosului şef de stat. Un fel de suspans, întreţinut mai ales în rîndul propriilor susţinători, ar vrea să inducă o gravă atenţie şi o preocupare vădită faţă de mersul treburilor ţării şi al locuitorilor. Este însă limpede pentru orice observator, cît de cît avizat, al vieţii politice interne, că partidul care l-a promovat şi l-a adus în fruntea românilor, cum ni se aminteşte la tot pasul, nu poate oferi o soluţie alternativă viabilă la eventula necandidatură (sic!) a actualului preşedinte. Traian Băsescu este obligat de conjunctura actuală să candideze!

 

Orice presupusă alternativă se dovedeşte total inconsistentă. Nume precum cele ale lui Emil Boc, Adriean Videanu sau Radu Berceanu nu ar aduce foloase şi cîştig în nici o campanie prezidenţială. Şi nu pot da nici un fel de rezultat. Statutul de „salvator al naţiunii“, presupus, şi popularitatea, reală, de care se bucură actualul şi viitorul şef al statului „în rîndul maselor largi de oameni ai muncii“, pseudoanticomunişti, foşti comunişti de frunte şi viitori comunişti de conjunctură, pot fi garanţia pentru un viitor guvern, fără alianţe contra naturii şi condus cu adevărat de către actualul şi, în viitor, mult mai dezvoltatul PD-L. Bătălia mediatică şi de imagine care se dă în aceste săptămîni are ca scop construirea unei baze puternice de guvernare pentru perioada de după alegerile prezidenţiale. Coabitarea Alianţei DA a dus la rezultate modeste şi la o duşmănie acerbă între facţiunile componente, rezultînd un alt hibrid numit PD-L, ce a coagulat resturile rămase din fostul FSN aciuite prin PNL, PSD, PRM şi ce s-a mai adunat de strînsură dintre nenumăraţii fripturişti-oportunişti de ocazie. Faptul că PD-L-ul nu a avut o majoritate consistentă pentru a guverna în frunte cu preşedintele-jucător a stat la originea actualei struţocămile, unde un partid, aşa-zis de dreapta, s-a logodit de circumstanţă cu un aşa-zis partid de stînga. De aici, inconsistenţa actului de guvernare, a măsurilor anticriză, luptele surde din teritoriu pentru puterea locală, combinaţiile cu restul reprezentanţilor celorlalte partide – parlamentare sau neparlamentare –, manifestînd o puternică forţă de persuasiune locală. În condiţiile actuale, la limită vorbind şi forţînd logica realităţii, orice membru de partid poate face parte din oricare alt partid. Ultimul vodevil fiind cel cu PNŢCD-ul, la care îi putem ajusta şi include atît pe cei de la UDMR, cît şi pe reprezentanţii minorităţilor. De ce ar fi ei mai cu moţ decît restul majorităţii care amuşină încotro bate vîntul puterii? Aşa că, din această magmă amorfă trebuie alcătuită o majoritate parlamentară care să susţină fandacsiile, amabiţiile şi resentimentele preşedintelui Traian Băsescu.

 

Actualul preşedinte şi echipa care-l susţine ştiu bine că nu are contracandidat real la alegeri. Şi că bătălia trebuie dată pentru a i se oferi preşedintelui o nouă majoritate parlamentară, unde PD-L-ul va face jocurile şi nimeni nu va sufla în rînd. Situarea şi poziţionarea cît mai consistentă la Bruxelles, alături de băncile PPE-ului, ale dreptei, cum ar veni, vor să inducă în rîndul opiniei publice româneşti ideea unui guvern de dreapta care are o anumită agendă, diferită de a stîngii. Doar că, în România, şi dreapta penelistă, şi stînga socialistă au propus aceleaşi măsuri populiste, de conjunctură, în lipsa unor strategii de durată bine asumate. Degringolada de astăzi este generată de aiurelile creşterilor salariale şi de lipsa măsurilor eficiente luate de fosta guvernare, şantajată de pesedişti şi abil folosită în scop propriu de preşedinte. Nu avem nici o îndoială că Traian Băsescu va candida şi va cîştiga alegerile prezidenţiale. Lipsa unui candidat puternic şi temerile de a susţine unul perdant creează însă premisele unor consistente dezertări. Ca şi aruncarea pe piaţă a unui fals candidat, precum Sorin Oprescu, la fel de volatil şi fără forţă în a mobiliza masele de alegători. Voiam să punctăm una dintre ultimele declaraţii ale actualului şef al statului, care declara hotărît că, în condiţiile în care va candida şi va cîştiga un nou mandat, se va bate pentru a „promova România“. Aferim, sună bine, dar cine nu iubeşte România şi cine nu vrea să promoveze România, la o adică? Toată gargara asta din ultimii ani, cînd „imaginea“ şi „promovarea“ au trecut pe prim-plan, în dauna realităţii, nu ne mai ajută cu nimic. Imaginea şi promovarea nu pot da roade, dacă nu le simţim cu toţii. Ne-am dori ca pensionarii să nu se mai calce în picioare pentru un bilet de tratament balnear, ca elevii să nu mai înveţe în clase îngheţate şi aşa mai departe.