Revista Observator cultural protestează
public faţă de maniera neprofesionistă în care AFCN înţelege
să trateze operatorii culturali de pe piaţa autohtonă. Legislaţia
privind finanţarea culturală rămîne, după ani de dezbateri,
la fel de stufoasă, confuză şi imposibil de aplicat. Dacă la
aceste impedimente se adaugă dezinteresul şi incompetenţa
funcţionarilor care administrează fondurile publice destinate
instituţiilor culturale, înţelegem de ce ajungem în
situaţia în care finanţări destinate unui an se restrîng
la doar două luni şi de ce sumele acordate „norocoşilor“
cîştigători există numai pe hîrtie.
Modul în
care sînt concepute dosarele de solicitare a finanţării
presupune ca toţi operatorii culturali să „ajusteze“ cifrele şi
cheltuielile, iar contribuţia proprie ce trebuie motivată depăşeşte
uneori de patru ori suma acordată de finanţator. Ţinînd cont
de toate acestea şi deşi sîntem, teoretic, beneficiari ai
unei finanţări AFCN, refuzăm să legitimăm, prin semnarea unui
contract, un mecanism ineficient, profund birocratic, al cărui mare
succes este de a pune beţe în roate instituţiilor culturale –
mergînd pînă la pericolul dispariţiei unor publicaţii
(vezi cazul revistei Memoria).

