Opiniile exprimate recent de catre ministrul Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, si inserate in articolului Reprezentantii editorilor au fost exclusi din Comisia subventiilor pentru carte, publicat in Cotidianul din 4 iulie a.c., obliga Asociatia Editorilor din Romania la urmatoarele precizari:
1) AER a solicitat doar un rol de observator in cadrul comisiei. Prin aceasta solicitare nu am dorit altceva decit sa fie inlaturate unele suspiciuni privind modul cum sint dirijate fondurile din bugetul national, alocate sustinerii editarii si achizitiilor de carte pentru bibliotecile publice. Suspiciunile au la baza experienta din anii trecuti, cind asemenea resurse financiare au fost dirijate in majoritatea lor si cu preponderenta catre anumite edituri (de exemplu, multe sute de milioane de lei, dintr-un buget si asa extrem de redus, directionate catre una sau doua edituri, cazuri evidentiate la vreme lor in presa!).
2) In egala masura, suspiciunile au fost determinate atit de criteriile prin care s-a facut numirea noii Comisii, cit si de afirmatiile de-a dreptul jignitoare ale ministrului Culturii cu privire la unii membri ai fostei Comisii, cum ar fi Livius Ciocarlie, Sorin Alexandrescu sau Alexandru Calinescu, personalitati recunoscute ale culturii noastre nationale, calomniate in mod public de Razvan Theodorescu in ceea ce priveste competenta lor profesionala.
3) In discutiile purtate de Gabriel Liiceanu, presedinte al AER, cu Tudor Maruntelu, directorul Directiei Carte din Minister, am fost asigurati ca doamna Silvia Colfescu – reprezentanta AER si directoarea Editurii Vremea – va avea acces liber, ca observatoare, la lucrarile Comisiei. Faptul ca prezenta delegatului AER a fost interzisa doar cu o zi inaintea inceperii lucrarilor vorbeste de la sine despre onestitatea Ministerului in relatiile cu AER si despre metodele utilizate.
4) Si mai surprinzator pentru noi este tonul agresiv si jignitor folosit de ministrul Culturii. Afirmatii (pe care ar trebui sa le probeze) precum „observatorii colporteaza tot soiul de stiri“, „transparenta devine cumetrie“ s.c.l. se inscriu in aceeasi arie a calomniei, incompatibila cu rangul oficial pe care il detine. „Interdictia imi apartine mie in totalitate“ este o fraza care ne reaminteste cu usurinta de metode si practici pe care le-am fi dorit definitiv apuse. Or, atitudinea ministrului Culturii in relatiile cu asociatiile profesionale ale editorilor (in definitiv, componente ale societatii civile) ne determina sa constatam ca astfel de practici subzista.
5) Ca persoana privata, Razvan Theodorescu are tot dreptul sa nu stie daca AER „este formata din una sau doua persoane“. Este, asa cum el insusi o recunoaste, problema lui. Functia pe care o detine l-ar fi obligat, insa, la o minima informare inainte de a denigra intr-un mod sfidator activitatea AER si a face afirmatii de o falsitate flagranta. Ar fi putut, astfel, sa afle cu usurinta ca AER cuprinde la aceasta ora 47 de membri, printre acestia numarindu-se si cele mai importante edituri din Romania, cu o pondere majora in editarea nationala de carte.
Ii reamintim deci, si pe aceasta cale, ministrului Culturii si Cultelor, ca intentia AER nu a fost decit aceea de a veghea asupra transparentei si moralitatii modului de utilizare a unor fonduri publice destinate domeniului nostru de activitate.
Consideram ca moralitatea si transparenta reprezinta valori ale unei democratii reale, pentru care societatea romaneasca a optat in mod definitiv. Or, atit timp cit un ministru al Romaniei de astazi poate sustine o asertiune (memorabila) de tipul „Am vrut sa fim democratici, dar se pare ca la noi nu se poate inca acest lucru“, constatam ca mentalitatile vetuste mai bintuie inca dupa bunul lor plac.
Silviu LUPESCU
Vicepresedinte AER

