Proteste şi blocaje la Centrul Naţional al Cinematografiei

Autor: Valerian SAVA | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Proteste şi blocaje la Centrul Naţional al Cinematografiei

Sub titlul „Răzvan Georgescu cere anularea Concursului CNC“, cu subtitlul „Grave deficienţe şi vicii de procedură“, revista Observator cultural a publicat în numărul de acum două săptămîni (nr. 536, din 5 august) textul Scrisorii deschise a petiţionarului către ministrul Culturii, precum şi un mesaj solidar din partea Asociaţiei DocuMentor. Scrisoarea cerea ministrului Culturii să decidă refacerea concursului CNC – secţiunea film documentar. Răzvan Georgescu prezenta în cuprinsul Scrisorii deschise modul în care preşedintele CNC, Eugen Şerbănescu, fără atribuţiuni în jurizare, încerca să modifice ierarhia. Am adresat contestatarilor şi ministrului Culturii, Kelemen Hunor, cîte un set cu număr egal de întrebări, pentru clarificarea litigiului cronic dintre tinerii cineaşti şi Centrul Naţional al Cinematografiei, cu rugămintea schiţării unor soluţii. (Val. S.)

Tinerii cineaşti, faţă în faţă cu ministrul Culturii

1. Ce n-aţi reuşit să cuprindeţi, în Scrisoarea deschisă şi în mesajul Asociaţiei DocuMentor, din căile deturnărilor de fonduri... legale de la CNC?

2. Pe lîngă desemnarea „legală“ a membrilor comisiilor de selecţie sau păstrarea în post, timp de patru ani, a directorului general, care sînt mecanismele şi procedurile suplimentare prin care se asigură o majoritate decidentă, în comisiile de selecţie şi în Consiliul de Administraţie?

3. De se chinuie încă din 2003 tinerii cineaşti cu imaginarea a tot felul de grile mecanice de notare a proiectelor, de către juraţi susceptibili a fi în conflict de interese prin rotaţie şi frecvent incompetenţi, în schimb nu se gîndesc decît ocazional şi simbolic la calificarea aplicată a unor critici de film, ca membri ai comisiilor de selecţie?

4. Cum vă explicaţi prezenţa cîte unui personaj în misiune specială cvasi-permanentă, ca operatorul Doru Mitran, cu care a avut de-a face Cristian Mungiu, în comisia pentru filmele de ficţiune la concursul precedent, acelaşi operator („director de imagine“) reapărînd acum în comisia pentru documentare?

5. Ce ne puteţi spune despre proiectele înseşi, de ce sînt supraevaluate sau, invers, punctate depreciativ, de ce criteriile de analiză sînt obscure?

- Răzvan GEORGESCU:

„Selecţii fără criterii de valoare şi fără expertiză specializată“

1-5. La întrebările dumneavoastră, îmi permit să răspund cu cîteva precizări personale. Experienţa actualului concurs de proiecte de la CNC – secţiunea film documentar – mi-a creat nedumeriri, pe care le-am expus în scrisoarea adresată dlui director general Eugen Şerbănescu, pe urmă Consiliului de Administraţie al CNC şi, în final, domnului ministru Kelemen Hunor. Nu voi supune discuţiei încă o dată viciile de sistem sau ale aplicării mecanice a unui regulament imperfect, complicat şi interpretabil, nici mascarada anonimizării, nici faptul că nu mi se pare firesc ca o comisie pentru scenarii să fie obligată să facă doar figuraţie şi să confirme un punctaj tehnic obscur, pe care nu a avut timp să-l verifice. Dincolo de stilul heirupist şi de maniera neprofesionistă în care au avut loc discuţiile la şedinţa comisiei, sub îndrumarea dlui Şerbănescu, eu nu pot decît să constat că selecţiile la secţiunea în discuţie nu s-au bazat pe criterii de valoare sau pe o expertiză specializată. Îmi vine greu să înţeleg de ce anumite lecţii de istorie, de un interes discutabil, de fapt interminabile citate din cărţi de istorie sau biografii, fără o viziune regizorală proprie – proiecte lipsite de elemente de noutate şi de preocupări pentru a avea un impact şi a circula internaţional – beneficiază de simpatiile comisiei. În schimb, deşi prezentarea altor proiecte nu a fost întotdeauna la un nivel ridicat, în unele cazuri se puteau deduce forţă şi substanţialitate în tratarea temei propuse. O dezbatere a experţilor din comisie ar fi fost utilă, dar ea nu a fost dorită şi nu a avut loc.

Spunînd aceste lucruri, sînt perfect conştient că, la rîndul meu, pot fi acuzat de partizanat sau, în cel mai bun caz, de aroganţă, respectiv, în cel mai rău caz, de naivitate. Evident, verdictul fiecărui membru al comisiei este subiectiv şi este bine că este aşa. Din acest motiv, mi se pare însă de neînţeles de ce membrii comisiei nu sînt obligaţi prin contractul pe care îl semnează să îşi justifice în scris notele şi punctajul (referatele mele scrise pentru fiecare proiect nu au interesat pe nimeni, întrucît nu fac parte din procedura CNC-ului).

Rămîn, de asemenea, la convingerea că actuala ierarhizare a proiectelor s-a făcut pe baza unor dosare de proiect de facto neverificate. Dovada: cele trei verificări foarte sumare, în timpul şedinţei, efectuate în grabă la insistenţele mele (abia după manevra subtil indusă, de semnare în prealabil a fişelor secretariatului tehnic), au dus în două cazuri la repunctare (atît în sus, cît şi în jos). Totodată, greşelile de punctaj descoperite acum cîteva zile, în cazul firmei ARTIS şi al regizorului Adrian Popovici, şi „autosesizarea“ secretariatului tehnic nu fac decît să confirme fragilitatea punctajelor, netransparenţa procedurii şi necesitatea reevaluării tuturor dosarelor, nu numai ale companiei ARTIS. Consider că este firesc ca autorilor şi producătorilor să li se ofere posibilitatea de a-şi cîştiga finanţările în urma unei competiţii pe criterii de valoare şi nu prin gesturi feudale de mărinimie condescendentă, în fond umilitoare, precum o mărire ad-hoc de buget. Ele sînt doar expresia eşecului unui concurs. Fără un sprijin bazat exclusiv pe criterii de calitate, fără o cultură matură şi civilizată a dezbaterilor despre condiţia filmului documentar, dar şi fără o politică de program coerentă şi un sprijin eficient din partea televiziunilor româneşti, această specie rară a autorului de film documentar riscă să dispară din România.

- Florin IEPAN:

„În oricare altă ţară din UE, un asemenea director general ar fi fost de mult demis“

1-5. Ce se întîmplă în aceste zile la CNC este foarte grav. În oricare altă ţară din Uniunea Europeană, dacă s-ar întîmpla astfel de lucruri, demiterea directorului general ar fi fost demult un fapt consumat. Să vă dau un exemplu: cu două săptămîni înainte de anunţarea rezultatelor la actualul concurs, la propunerea domnului Eugen Şerbănescu, noul Consiliu de Administraţie a mărit bugetul de concurs cu 20%. Este o practică ce aminteşte foarte bine de modul cum rezolva CNC-ul problemele, pe vremea fostului director general, Decebal Mitulescu, în momentele cînd plutea în aer un parfum de scandal. Ceea ce m-a surprins la noul CA, numit de ministrul Kelemen Hunor, este că şi membrii propuşi de „lumea bună“ au votat acest aranjament, fără să clipească. De ce Diana Butoeru, Oana Stoenescu (propuşi de organizaţiile tinerilor cineaşti, respectiv ACRO şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – notă Val. S.) şi Demeter Adras (reprezentant al Ministerului Culturii) au luat parte la manevra dubioasă a „şefului“ – asta chiar că nu înţeleg. Asta se suprapune peste situaţiile reclamate de Răzvan Georgescu, care a reluat în Scrisoarea sa deschisă observaţiile lui Cristian Mungiu din 2008. Dar – atenţie! – doi dintre membrii CA mi-au spus că nu au primit de la secretariatul CNC textul protestului Asociaţiei DocuMentor, trimis cu cîteva luni în urmă, în legătură cu numirea în comisie a domnilor Doru Mitran şi Marin Traian, care nu au nici o legătură cu filmul documentar (desemnaţi, respectiv, de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, prezidată de Dinu Tănase, şi de obscura Uniune a Realizatorilor şi Creatorilor de Film din Audiovizual, prezidată de la fel de obscurul Lucian Pricop, de la Universitatea Media, a trustului patronat de Adrian Sîrbu – notă Val. S.). Rezultatul se vede acum, cînd la această secţiune diferenţele la notare sînt uriaşe, motiv pentru care aici se impun pe primele locuri producători şi autori care nu au performat niciodată, cum este domnul Leonard Toniţa, fost membru în CA, colaborator plătit al CNC în 2010 şi participant la concursul organizat de acelaşi CNC, tot în 2010 (Leonard Toniţa, propus, la vremea respectivă, de UARF-ul lui Sergiu Nicolaescu – notă Val. S.)!?

Nu am certitudinea că ministrul Hunor va numi o comisie care să verifice ce s-a întîmplat la Documentar. Cel mai probabil, cererea lui Răzvan Georgescu va fi pasată în curtea Consiliului CNC. Un soi de „Şerbănescu contra Şerbănescu“, aşa că rezultatul este previzibil. Eugen Şerbănescu a funcţionat ca un veritabil reprezentant sindical al cineaştilor expiraţi şi al impostorilor, propunîndu-şi de la bun început să decredibilizeze generaţia noastră şi să prezinte toate luările noastre de poziţie ca fiind încercarea unui grup de a pune mîna pe ciolan. Dar, cu puţine excepţii, regizorii noştri, premiaţi în toată lumea, nu par să aibă nimic de comentat. Spun că s-au săturat de petiţii şi de modificări ale legii. Într-un moment critic, cînd se discută un nou proiect de lege, figurile cele mai influente din Noul Val dau impresia că sînt mulţumite cu starea de fapt. Aspect care cred că ţine de extracţia noastră prea balcanică. Filmul documentar a revenit astfel la condiţia de gen auxiliar, care va fi sacrificat o bună perioadă de aici înainte, ca şi filmul de animaţie de altfel, de dragul intereselor şi aranjamentelor care nu se mai pot face la filmele de fictiune, unde numărul de premianţi şi participanţi la marile festivaluri este atît de mare, încît există riscul unui scandal major. Dar filmul documentar are, mai mult decît cel de ficţiune şi de animaţie, o extraordinară capacitate de fightback – de ripostă.

- Alexandru SOLOMON:

„O primă condiţie pentru a începe reformarea Centrului Naţional al Cinematografiei“

1-5. Cred că ceea ce a remarcat cu curaj şi justeţe Răzvan Georgescu, la comisia pentru filmele documentare, este de fapt o practică generalizată a conducerii CNC, mai ales a directorului general Eugen Şerbănescu. Este un mecanism ce revine, sub alte forme, la fiecare concurs. Vă reamintesc că, în vara lui 2007, Adina Brădeanu şi Florin Iepan – pe atunci membri în comisie – au fost şi ei puşi în faţa unui clasament de cîştigători modificat fără ştirea lor şi au refuzat să semneze hotărîrea finală, ceea ce nu a împiedicat validarea rezultatelor. Acelaşi sistem l-a descris în amănunt Cristian Mungiu, după concursul din noiembrie 2008. Este doar o întîmplare că lucrurile au devenit acum atît de scandaloase la secţiunea documentarelor. Aici, grupurile de interese au găsit un teren mai propice şi mai multe posibilităţi de manevră, întrucît la filmele de ficţiune punctajele firmelor care au la activ premii la marile festivaluri internaţionale sînt mai greu de conturnat.

Voi încerca să detaliez. Mai întîi, sînt numiţi în comisii oameni care, fără să aibă o experienţă în domeniul respectiv, vin cu o agendă clară şi dau note maxime proiectelor pe care au misiunea să le susţină. În cazul de faţă, Asociaţia DocuMentor a contestat încă din mai 2010, înaintea demarării concursului, prezenţa dlor Doru Mitran (operator de imagine) şi Marin Traian (realizatorul istoricei emisiuni Un zîmbet pe 16mm) în comisia pentru documentare. La situaţia de azi contribuie, de asemenea, faptul că membrii comisiei nu sînt obligaţi să îşi susţină în scris motivaţia notelor şi – pe de altă parte – nu s-a ţinut niciodată cont de ce s-a întîmplat cu proiectele notate foarte bine de aceiaşi juraţi la sesiuni anterioare şi care s-au transformat în filme penibile sau chiar nu s-au mai turnat deloc.

În a doua fază, atunci cînd clasamentul notelor pe scenarii nu este suficient pentru scopul urmărit, este modificat după voie punctajul regizorilor şi al caselor de producţie. La documentar, situaţia este din nou mai dramatică, pentru că – în ciuda repetatelor întîmpinări din partea DocuMentor şi a altor asociaţii – anumite prevederi nedrepte ale regulamentului nu au fost modificate. Mă gîndesc în special la două aspecte: unii regizori şi producatori „punctează“ la secţiunea pentru documentare cu realizările lor la filmele de ficţiune (ceea ce îi dezavantajează clar pe cei strict specializaţi în documentar), iar pe lista de festivaluri care aduc puncte, marile competiţii specializate în documentare se regăsesc la coadă, în categoria punctată cel mai slab. În fine, cînd lucrurile nu se pot aranja nici aşa, directorul general decide suplimentarea bugetului pentru concursul în derulare, ceea am aflat că s-a întîmplat zilele trecute, chiar dacă nu vor rămîne destui bani pentru organizarea celei de-a doua sesiuni de concurs, pe care Centrul are obligaţia de a o organiza în fiecare an. Suplimentarea bugetului – care în subtext înseamnă „hai să le închidem gura, dîndu-le şi lor o porţie din ciolan“ – este un semn al strategiei „tranzacţionale“, singura care îl preocupă pe dl Şerbănescu.

Poate părea ridicol ca situaţia să fie pusă pe seama unui singur om, dar experienţa ultimilor patru ani – din care un an şi jumătate nu s-a organizat nici un concurs, iar fondurile publice destinate festivalurilor şi celorlalte manifestări cinematografice au fost împărţite la fel de arbitrar – constituie suficiente argumente pentru a crede că demisia dlui Şerbănescu este o primă condiţie pentru a începe reformarea Centrului Naţional al Cinematografiei. Cinematografia română are nevoie de o persoană integră, pricepută în ale filmului şi ale managementului cultural, o persoană ale cărei preocupări să nu se rezume la împărţirea banilor publici între micile grupuri de interese, o dată sau de două ori pe an. Este nevoie de o persoană care să aibă o viziune largă asupra problemelor filmului românesc, să gîndească o strategie pentru distribuţia şi promovarea filmelor, să susţină dezvoltarea sălilor de cinema de artă, să descopere căi de colaborare cu televiziunile şi, nu în ultimul rînd, să facă ceva pentru educaţia cinematografică, pentru ca publicul românesc de mîine să existe, să se formeze şi să crească.