De curînd am participat la Festivalul Internaţional de
Literatură DASEIN de la Atena. Debutul călătoriei mele în Grecia a fost ca-n
filme. Ultima ştire pe care am auzit-o la radio înainte să plec la aeroport
joi, 6 mai, dimineaţa, suna cam aşa: Ministerul Afacerilor Externe îi
sfătuieşte pe cetăţenii români să evite zonele din Grecia unde se desfăşoară
proteste. Cu o zi în urmă, miercuri, 5 mai, muriseră în timpul demonstraţiilor
de la Atena trei oameni, trei nefericiţi de funcţionari, care se aflau la locul
de muncă cînd un brav protestatar nimerise cu un cocktail Molotov geamurile
băncii în care aceştia lucrau. Studiasem pe hartă locul unde aveam să fiu
cazată: hotelul era foarte aproape de cafeneaua unde se ţinea festivalul, ceea
ce nu putea decît să mă bucure, dar era suficient de aproape şi de zonele pe
care Ministerul Afacerilor Externe mă sfătuia să le evit: Piaţa Syntagma, unde
se află Palatul Parlamentului, şi Piaţa Omonia.
Organizatorul grec al festivalului, scriitorul Christos
Chrysopoulos, Chris, cum ni s-a recomandat el, mă asigurase cu o zi înainte că
voi fi în deplină siguranţă, să vin liniştită, vreme frumoasă să fie, că-n rest
it’s all fine. În aeroport, la Atena, mi-am dat întîlnire cu Ivan Hristov, care
ateriza de la Sofia aproape în acelaşi timp în care eu aterizam de la
Bucureşti. Ivan Hristov este un poet bulgar pe care l-am cunoscut toamna
trecută, în turneul de lecturi Word Express, organizat de Literature Across
Frontiers din Marea Britanie, care s-a ocupat şi de ediţia din acest an (a
treia) a Festivalului DASEIN de la Atena. Am plecat cu Ivan pe traseul indicat
în e-mail de Chris: cu trenul, din aeroport, pînă în staţia Monastiraki, unde
am schimbat linia şi am mai mers două sau trei staţii pînă la Victoria. Acolo
ne aştepta Chris, pe care, de asemenea, îl ştiam de anul trecut, din turneul
Word Express. Apoi pe jos, 10 minute pînă la hotel. Lîngă hotel – un grup de
poliţişti cu scuturi, căşti, în fine, tot dichisul. Păzesc Ministerul Culturii,
care e la doi paşi de hotel, ne-a explicat Chris. Şi scutierii mi-au stat sub
balcon tot timpul, fiindcă păzeau Ministerul zi - noapte, în permanenţă, nu
doar în perioadele cu proteste, aveam eu să aflu mai tîrziu. În plus, ne aflam
în Exarchia, o zonă extrem de pitorească şi de vie, cartierul boem al tinerilor
şi al artiştilor, cartierul culturii alternative şi, în acelaşi timp, cartierul
violent al drogurilor şi al cuiburilor de anarhişti, plin de clădiri tatuate cu
graffiti, printre care tronează celebra Universitate Politehnică, de unde
începuse, în 1973, revolta împotriva dictaturii militare. În Piaţa Exarchia, de
asemenea, mereu plin de scutieri, pe care îi vedeai uneori îndreptîndu-se în
şir indian cine ştie unde.
Pînă la ora 19.30, cînd începea festivalul, am vizitat
Muzeul Acropole, o grozăvie deschisă anul trecut, la poalele celebrei coline.
Puţină lume, joi seara, în zonă. Linişte şi pace. Soare, flori, taverne cu mese
şi scaune simple, de lemn, în Plaka. În schimb, în Syntagma, în faţa
Parlamentului, unde tocmai se votau măsurile de austeritate impuse de Uniunea
Europeană, puhoi. Pe scările Palatului Parlamentului – poliţie cît cuprinde,
gata să intervină la o adică. Eram cu Ivan şi cu Tom Chivers, un poet englez.
Tom, aflat în rezidenţă la Atena, de la începutul lui mai, cunoscuse cu o zi
înainte pe pielea lui ce va să zică gazele lacrimogene. În momentul în care am
ajuns noi în Syntagma, mulţimea era extrem de tăcută. Neliniştitor de tăcută.
Cînd vezi atîta omenire la un loc, te aştepţi măcar la rumoare, dacă nu la
zgomot şi furie… Fiindcă băieţii se puseseră pe făcut poze, aproape că am tras
de ei, în Piaţa Syntagma, să intrăm la metrou. De unde se vede că nu ţineam să
am în palmares o experienţă de tipul celei trăite de Tom.
Ştiam de-acasă că normalitatea şi ceea ce televiziunile
prezintă sub titlul de Breaking News încap în aceeaşi realitate. Că, de pildă,
unii oameni îşi mănîncă liniştiţi musacaua la o tavernă drăguţă, exact în
acelaşi timp în care, în acelaşi oraş, la numai cîteva străzi distanţă, alţi
oameni sînt fugăriţi de poliţişti. Că firescul şi excepţionalul sînt fraţi
buni. Deşi ştiam bine lecţia asta, am ajuns la prima seară de DASEIN ameţită de
cocktailul de normalitate şi tensiune de pe străzile Atenei. Cel mai mult m-a
impresionat, în aceste seri de festival, combinaţia de relaxare, firesc şi
seriozitate cu care oamenii au tratat evenimentul. Oameni inteligenţi,
talentaţi, curioşi, deschişi la minte, politicoşi, normali – cam aşa i-aş
descrie pe colegii mei de DASEIN şi pe organizatori. Alexandra Büchler, şefa Literature
Across Frontiers, din Marea Britanie, coorganizator al Festivalului de la
Atena,face o treabă foarte inteligentă:
investeşte în scriitorii tineri care s-ar putea să aibă cîndva un cuvînt de
spus pe scena şi piaţa de carte din Europa. Dincolo de asta, iată ce mi-am
notat eu în carneţelul pe care îl am aproape tot timpul cu mine: cînd trebuie
să vorbeşti într-o limbă străină, pe care nu o cunoşti foarte bine (acolo am
vorbit în engleză), pe de o parte, pierzi accesul la nuanţe, pe de altă parte,
ai şansa să cîştigi în simplitate şi în limpezime, care, o vreme, îţi sînt la
îndemînă şi cînd te întorci la limba ta. Şi am luat cu mine de la lecturile de
poezie ceva ce a spus poetul turc Gokçenur Ç.: „scriu despre lucruri care au o
poveste, dar fără să le spun povestea“.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters