OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Recent a prins viata o initiativa care merita toata atentia: lansarea unui supliment lunar – cu titlul Provincia –, simultan intr-un cotidian roman si unul maghiar – mai precis, in Kronika si in Ziua de Cluj – in limbile respective. Resursele au fost puse la dispozitie de catre Fundatia pentru o societate deschisa iar sarcina a fost luata de o echipa redactionala de elita: BAKK Miklos, Mircea BOARI, Al. CISTELECAN, Marius COSMEANU, Caius DOBRESCU, Sabina FATI, Traian STEF, SZOKOLY Elek, Daniel VIGHI, sub bagheta a doi coordonatori, MOLNAR Gusztav si Marius LAZAR. Mesajul colegiului redactional, publicat pe prima pagina, Ce vrem si ce nu vrem, arata miza suplimentului: „A sosit vremea unui for comun in spatiul public al Transilvaniei si Banatului, a unui for care sa iasa din epoca disputei si sa intre in cea a dialogului. s…t Nu mai vrem ca privincia noastra sa fie una de mina a doua intr-o tara de mina a treia. Vrem ca Transilvania sa devina un centru. Nu deasupra altora, ci la paritate si intr-un parteneriat al centrelor. s…t Vrem sa promovam o transilvanitate europeana, care sa foloseasca aceste traditii si identitati diferite intr-un sistem consociativ modern, apropiat de spiritul unei Europe in curs de unificare“.

Cum arata insa primul numar, cel care da startul? Sa urmarim suplimentul pagina cu pagina.
Prima contine un articol al lui Molnar Gusztav intitulat Provincia premoderna. Un text care continua mesajul semnat de catre colectivul redactional. Citez: „In prezent, Ardealul redescoperindu-si identitatea «premoderna», unica si specifica, si reflectind asupra ei, cauta acel limbaj a carui lipsa sse simte…t chiar si in tarile considerate mai norocoase din fostul lagar comunist. Limbajul prin care sa se poata exprima nu in «calitate de obiect» al altora, ci in calitate de subiect al «marii comunitati democratice europene»“.

Pagina doua cuprinde doua texte. Cel semnat de Caius Dobrescu, Berea dezalcoolizata – o solutie politica? invoca sintagma nationalismului civic intr-o filiera si o interpretare neasteptate. Pentru a-l contesta, in ipoteza ocolita ca ar reprezenta relegitimarea nationalismului. Totul pleaca de la o omiterea contextului originar al „nationalismului civic“, sensul cuvintului anglo-saxon „nation“ fiind apropiat de conceptia patriotismului constitutional de altminteri amintit de catre Caius DOBRESCU. Ideea autorului: „a vorbi despre o reconstructie, fie ea si civica, a nationalismului, mi se pare ca tine de cel mai pur ridicol“ merita intimpinata cu toata simpatia. Numai ca ea nu se aplica sintagmei „nationalism civic“ care, afirmind natura politica a valorilor aflate la baza statelor moderne este prin excelenta antinationalista.
Surprinzator, si ziaristul BAKK Miklos, fost analist al UDMR raporteaza „nationalismul civic“ la secolul al XIX-lea cind, de fapt, el caracterizeaza ordinea internationala de dupa al doilea razboi mondial. Analizind evolutia UDMR – in articolul Logica deconstructiei –, el sustine: „cele doua componente existente ale programului Uniunii – cea nationala/etnica si cea democratica – trebuie concepute intr-o noua sinteza, aceasta problema putind fi rezolvata doar prin elaborarea unei strategii regionale?“.

„Adevarurislet simple despre nationalism“ ale lui Mircea Boari se doresc o replica radicala data cliseelor nationalismului de pe pozitiile unui liberalism puritan. Subtitlurile descriu bine spiritul acestui text gindit aproape ca profesiune de credinta: Scurt tablou sinoptic al nationalismului; Puterea vietii asupra mortii; Batalia pentru constiinta; Primari si taxe: centralismul administrativ si financiar; Paradoxul „statului puternic“ si nationalizarea libertatii; Un roman mai bun ca altul: economia privilegiilor clientelare; Logica nationalismului: puterea de a face lucruri versus grimase fata de fantome; Anti-patria nationalistilor.

Mai jos, Sabina Fati argumenteaza, intr-o logica usor de urmarit, ca „intirzierea aparitiei unui partid care sa reprezinte interesele electoratului din Ardeal arata s…t ca acesta nu are constiinta unei identitati diferite, chiar daca majoritatea votantilor de aici se diferentiaza de cei din regat“.
Pagina a patra apartine scriitorilor. Al. Cistelecan (Il tifoso si spiritul locului), Daniel Vighi (Tablou cu septic), Hadhazi Zsuzsa (Regiuni pentru uz caznic), Traian Stef (Provincia noastra) parcurg pentru noi drumul de la transilvanism la spiritul european.

Paginile 6 si 7 sint dedicate Geografiei electorale, pe care Gusztav Molnar o sintetizeaza sub forma unor date si tabele sprijinite printr-un comentariu interpretativ. Pagina a 8-a contine o excelenta analiza a lui Marius Lazar – unul dintre autenticii profesionisti ai sociologiei etno-culturalitatii –, a cartii Alinei Mungiu-Pippidi: Transilvania subiectiva. Il citez: „…autoarea dezvolta fata de cercetarea sociologica de la noi (si fata de metodologia sociologica in general, in contrast cu aceea, presupus mai intemeiata, a socio-psihologiei!) un discurs in care critica globala a unui intreg domeniu alterneaza cu autoreclama pentru propriile produse. Identificind cercetarea sociologica cu aplicarea de sondaje – si nefacind nici macar notional distinctia dintre un sondaj sociologic si o ancheta – autoarea poate astfel sa declare fara sa clipeasca…“; „Din pacate, acelasi tratament il au alte concepte de notorietate in literatura teoretica a problemei – precum perechile: primordialism vs. instrumentalism, esentialism vs. relationism, pentru care confuzia relationala e potentata de neglijenta deconcertanta a formularilor. Ea se proiecteaza negativ si asupra a ceea ce constituie centrul de interes al cartii: exemplificarile abundente si analizele raspunsurilor subiectilor intervievati“; „Este limpede, astfel, ca, in ciuda efortului de obiectivare, Transilvania ramine in continuare, pentru Alina Mungiu, un tarim exotic, marcat de tot felul de bizarerii“.

Textul lui Szokoly Elek, Tirgu-Mures, martie ’90 – conflict interetnic? raspunde intrebarii din titlu in felul urmator: „Deturnarea evenimentelor din martie ’90 spre o interpretare exclusiv interetnica, convenabila celor care isi ascund vinovatiile in spatele «neamului romanesc», este nu numai o interpretare simplista si confortabila , dar in cele din urma si profund nociva, pentru ca de fapt deturneaza atentia de la conflictul fundamental al societatii noastre. Un conflict care nu este nici interetnic, nici interconfesional, nici lingvistic. Ci o falie intre fortele democratice proeuropene si cele autarhice, etnocentrice, antieuropene“.

Mircea Suhareanu publica astazi un text propus (si respins) la data de 18 martie 1990; o zi inaintea izbucnirii ciocnirii singeroase din orasul transilvan unde traieste (!). Articolul Autonomia inseamna separatism?, intra in opozitie prin seninatate, logica si bun simt cu atmosfera care punea stapinire peste Tirgu-Mures la doar citeva ore de la depunerea manuscrisului pe masa ziarului local.
Agoston Vilmos semneaza sub un lung studiu privitor la Dubla constiinta transilvana. Paralela pe care o face intre schimbarea de atitudine a maghiarilor si a romanilor, in functie de statutul politic al Transilvaniei, citatele atit de relevante din punct de vedere istoric fac din studiul sau una dintre partile cele mai rezistente ale suplimentului.
Ultima pagina propune ca subiect Minoritatile nationale: tactici ale UDMR, tactici PDSR si un fermecator inceput de serie dedicata Bucurestiulsuit, precum o provincie, sub semnatura lui Agoston Hugo. Ca orice text autentic literar, el nu trebuie povestit, dar citit.

Ideea suplimentului mi se pare admirabila iar textele primului numar, promitatoare. Va fi insa nevoie de o regindire masiva a lui, ca obiect jurnalistic. Nu este deloc o invitatie facuta cititorilor ziarelor Kronika si Ziua de Cluj, sa te citeasca cu interes, cind pui pe prima pagina bibliografie academica si apesi pe acceleratiea unui limbaj pretios, greu de urmarit. Se poate face exact invers, fara sa pierzi inaltimea conceptelor. Acest tip de neimplinire este cu atit mai mult de regretat cu cit ideea unui spatiu de idei comun romano-maghiar, menit sa „unifice“ gindirea comunitatilor (a elitelor) sub forma unei „gindiri transilvane“ – de fapt, a unei „vointe transilvane“ – este profund generoasa (de unde grija de a o sprijini) dar si generatoare de suspiciune, la Bucuresti sau la Budapesta (de unde nevoia de a o apara).