OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Primul pariu ar fi acela că inspectorii ANI vor reuşi anevoie să păstreze caracterul confidenţial al declaraţiilor de avere şi de interese pe care le vor avea în lucru. Presiunea din partea presei va fi, ca şi pînă acum, enormă. Pe de altă parte, suspiciunea că instituţiile create pentru a combate corupţia sînt folosite, adesea, în lupta politică nu a fost infirmată de realitate. O dovedeşte puzderia de transcrieri ale convorbirilor interceptate prin mijloace specifice, pe care DNA le strînge pentru a construi dosare de corupţie, transcrieri ce ajung, inevitabil, în media. Urmează, apoi, constatarea că funcţionarea Agenţiei de Integritate în acord cu Constituţia presupune, iată, apariţia altor două instituţii – Fiscul şi Parchetul –, la capătul traseului procedural pe care îl urmează averile ilicite sau care s-au sustras impozitării. Rolul ANI se reduce, astfel, la cel de depozitar al declaraţiilor de avere şi de simplu detector al unor posibile ilegalităţi în acumularea acestora. S-ar putea ca un viitor examen din partea Curţii Constituţionale să valideze noua formă a Legii ANI. Corectitudinea ei formală nu garantează, însă, eficienţa instituţiei în exercitarea atribuţiilor legate de controlul averilor, eficienţă discutabilă şi pînă acum.

 

Reabilitarea ANI devine studiu de caz în funcţionarea democraţiei şi punct de pornire în dezbaterea, mult mai importantă, pe marginea revizuirii Constituţiei. Trebuie doar urmărit filmul evenimentelor. Alertat de îngrijorările Comisiei Europene şi impulsionat de preşedinte, Guvernul a iniţiat un proiect de lege. Pentru a nu anula rolul Parlamentului, Cabinetul Boc a promis că nu-şi va asuma răspunderea pentru noul proiect, deşi răgazul scurt acordat de preşedinte ar impune, de fapt, această procedură. Chiar şi aşa, Legislativul este pus în postura de a discuta şi, eventual, ajusta, pe ici, pe colo, o lege gata împachetată venită de la Guvern. Eventuala tergiversare a adoptării legii va fi imputabilă opoziţiei, cu tot cu posibilele admonestări din partea UE. Şi atunci, unde se plasează Legislativul? În percepţia opiniei publice, el este, de mult, locul geometric al tuturor blocajelor care amînă, nedefinit, reforma Statului. Într-o altă configuraţie instituţională, cu un Parlament unicameral, restrîns numeric şi dominat de o forţă politică majoritară – în cazul în care se va modifica şi sistemul de vot, în sensul trecerii la votul uninominal cu unul sau două tururi de scrutin –, eficienţa legislativă va creşte. Colaborarea Guvern-Parlament va decurge mai bine, iar reformele vor fi mai lesne de introdus.

 

În intenţiile lor privitoare la Constituţie, preşedintele şi PD-L se slujesc perfect de o realitate la care au fost contribuitori direcţi, caracterizată prin antagonisme puternice în interiorul clasei politice. Proiecţia în Parlament a unor adversităţi ireductibile – vezi atitudinea PNL, care a decis să nu mai participe la nici un fel de consultări cu preşedintele, dar şi a PSD, şi care pare să regrete că a făcut-o în cazul ANI şi acuză jocuri ale puterii – grevează activitatea organismului legiuitor. Quod erat demonstrandum. Soluţia care răsare este o Cameră unică, prietenă cu Executivul şi cu şeful Statului. Un triunghi amoros funcţional, fertil din punct de vedere administrativ şi legislativ. Alte prevederi din proiectul guvernamental de revizuire – protecţia oferită preşedintelui în procedura de suspendare, reducerea termenelor de validare a Guvernului şi de dizolvare a Parlamentului – dezechilibrează puterile statului, în dezavantajul Legislativului, dar simplifică procesele democratice. Acesta este o opţiune, care, pe termen lung, va adînci deficitul de democraţie, deoarece va consacra şi legaliza monopolul politic al unui singur partid, monopol de care toate forţele mari se simt, de fapt, atrase.