OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In primele zile ale lunii februarie, a aparut la Editura Voland din Roma excelenta traducere in limba italiana a primului volum, Aripa stinga, din romanul-triptic Orbitor de Mircea Cartarescu. Traducatorul cartii – Abbacinante. L’ala sinistra – Bruno Mazzoni a dat drept de cetatenie in cultura italiana mai multor carti ale lui Mircea Cartarescu: Travesti (2000) si Nostalgia (2003), editate tot de Voland, precum si antologiei de versuri Quando hai bisogno d’amore. CD doppio (2003), publicata de editura romana Pagine.
Bruno Mazzoni este de mai mult de doua decenii profesor de limba si literatura romana al Facultatii de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii din Pisa. Profesor asociat incepind din 1985, el devine in 2001 profesor plin (professore ordinario), iar actualmente este decanul aceleiasi facultati.

Activitatea sa didactica si stiintifica in Italia si in strainatate este vasta, poliedrica, probind o valoroasa contributie a domniei sale la cele mai reputate medii de studiu ale romanisticii si ale comparatisticii din Italia, Romania si ale celei europene, unde detine si a detinut rolul de apreciat promotor, coordonator si de eficient organizator cultural: intre 1979-1982, secretar pentru Italia al Association Internationale d’Etudes Roumaines (AIER, Amsterdam); pentru doua mandate succesive, secretar al Asociatiei Italiene de Romanistica (Associazione Italiana di Romenistica – AIR); membru, din 2000, in colegiul profesoral al doctoratului in „Literaturi comparate, Filologie romanica si Romanistica“ si al noului doctorat in „Romanistica“ (instituit in 2002) ale Universitatii din Torino. A coordonat la nivel national, in perioada 1999-2000, programul de cercetare Geografia e storia della civiltà letteraria romena nel contesto europeo, aprobat de Ministerul invatamintului si Cercetarii Stiintifice, la care au colaborat cercetatori ai universitatilor din Padova, Pisa, Roma, Torino si Udine, precum si alti experti europeni.
Pentru acest parcurs stiintific si cultural de exceptie, greu de cuprins in rindurile unei introduceri de interviu, in 2002 prof. Bruno Mazzoni a primit titlul de Comandor al Ordinului pentru Merit al Romaniei, iar in 2003 Facultatea de Litere si Facultatea de Limbi Straine ale Universitatii Bucuresti i-au conferit titlul de Profesor Doctor Honoris Causa.

Invitat de colegii de breasla romani, Bruno Mazzoni a fost, deseori, in toti acesti ani, colaborator apropiat si oaspete al colocviilor, congreselor, cursurilor Universitatilor din Bucuresti si Cluj-Napoca. Domnia sa viziteaza Romania, studiaza, conferentiaza, scrie, traduce despre/din limba romana cu o pasiune febrila, inepuizabila.
Cartile traduse de profesorul Mazzoni obtin importante aprecieri si premii, iar Presedintia Republicii Italiene i-a conferit Premiul National pentru Traducere al Ministerului Bunurilor si Activitatilor Culturale pentru anul 2004. Oprindu-ne doar la traducerile din Mircea Cartarescu, sa amintim Premiul Literar International „Giuseppe Acerbi“, obtinut pentru Nostalgia in 2005, la sectiunea Proza (in vreme ce sectiunea Poezie a fost adjudecata tot de o traducere a lui B. Mazzoni, realizata in colaborare cu B. Frabotta, a antologiei Una volta gli alberi avevano occhi de Ana Blandiana, aparuta la prestigioasa Editura Donzelli, cu care poeta a cistigat in acelasi an si Premiul International de Poezie „Camaiore“) si semnalarile pentru Premiile „Leone Traverso“ si „Città di Monselice“ pentru traducerea romanului Travesti si, respectiv, a volumului de versuri Quando hai bisogno d’amore. CD doppio.

Domnule Profesor, a aparut a patra carte a lui Mircea Cartarescu tradusa de dumneavoastra. Cind si in ce imprejurare l-ati intilnit prima oara, livresc si concret, pe autorul Orbitorului?
intrebarea dvs. ma poarta in timp spre anii intunecati si grei ai dictaturii ceausiste, in anii ’80, la o intilnire cu Ov.S. Crohmalniceanu, unul dintre criticii literari cei mai apropiati de autorii tineri si mentorul Cenaclului Junimea. Se retrasese deja la pensie, cred, si-mi amintesc ca l-am cautat tocmai pentru ca de la el – care fusese in tinerete un apropiat al partidului – speram sa aflu cum stateau intr-adevar lucrurile, si nu doar in literatura… Limitindu-ma la intrebarea dvs., pot sa va spun ca tocmai batrinul Croh (de la el si, de altfel, din amintirile lasate de Serban Cioculescu am aflat o multime de lucruri, inclusiv citeva anecdote semnificative despre personalitatea dragului meu Arghezi!) a fost primul care mi-a vorbit despre Mircea Cartarescu, un tinar poet si prozator de valoare, prezent cu alti optzecisti in volumul de debut Desant ’83, coordonat si prefatat chiar de el (pasiunea pentru acei autori ai „lui“ se va regasi in volumul din ’89, Al doilea suflu). intilnirea reala, concreta, s-a intimplat mult mai tirziu, cind deja traduceam Travesti.

Ce v-ati spus dvs. dupa acea intilnire?
Curiozitatea trezita de sugestiile competente primite de la marele critic, de altfel, el insusi scriitor, m-au stimulat, evident, sa citesc autorii ultimului val. Pasul urmator, spre experienta si practica traducerii, il datorez prezentei la Pisa a Rodicai Zafiu, care a fost aici pentru mai multi ani lector de limba romana si, in acelasi timp, o prietena fara egal: talentul si stiinta ei in domeniul disciplinelor lingvistice se unesc in fiinta sa cu un foarte rafinat gust literar si artistic…; avind confirmarile judecatii ei de valoare, nu am putut sa nu ma dedic cartilor lui Mircea Cartarescu, mai intii intr-un mod mai timid, apoi cu tot mai multa siguranta, operei in proza si, dupa aceea, celei in versuri.

Ce inseamna sa fii traducatorul lui Mircea Cartarescu, un autor extrem de sever, un perfectionist al scrisului si un creator multiform de lumi imaginare? Va semnaleaza de la inceput chestiuni punctuale referitoare la anumite cuvinte sau imagini?
Tocmai bogatia imagistica, capacitatea de a crea universuri paralele, varietatea registrelor expresive au fost elementele care m-au fascinat si mi-au atras atentia asupra operei lui Mircea Cartarescu: traducatorul e in situatia de a accepta o provocare reluata continuu, pagina dupa pagina, ca sa nu fie strivit sub greutatea unui turbion lingvistic, avind o pregnanta cifra stilistica, un idiolect usor de recunoscut, dar greu de exportat intr-o alta limba, o limba – cum e cazul celei italiene – in care evolutia diacronica a experimentat realitati istorice si varietati de ordin socio-lingvistic multiple si filoane expresive diferite, destul de diversificate. Cit despre posibila colaborare, pot sa va spun ca autorul, in virtutea delicatetei si a afabilitatii pe care toti i le recunoastem, nu mi-a dat niciodata sugestii de ordin general. in realitate, inaintind in traducere, eu am fost acela care a apelat la disponibilitatea lui pentru a depasi unele capcane lingvistice, cu alte cuvinte, pentru a cere lamuriri despre anumite secvente deosebit de dense si complexe.

Exista o relatie electiva intre dvs. si acest scriitor. Ce va transmite textul in timp ce il traduceti?
Nu exclud ca poate fi vorba de trasaturi afine intre mine si Mircea Cartarescu, ca de pilda deschiderea spre lume, curiozitatea intelectuala, o buna doza de toleranta, combinata cu disponibilitate si afabilitate, si asa mai departe... Dar, in aceeasi masura, dincolo de pasiunea pentru marea literatura si de ceea ce as numi comuna, chiar daca utopica aspiratie de a postula existenta unui homo alatus, gasesc ca proza cartaresciana emana o incredibila forta de seductie, un potential evocativ exceptional, care te farmeca si de care nu te mai eliberezi pina nu gasesti redarea ideala prin traducere…, uneori iesind invingator, alteori epuizat, cu o implicita impresie de frustrare.

Traducerile dvs. redau cu extraordinara claritate si suplete sound-ul stilului cartarescian in limba italiana, care sint foarte apreciate de mediile de specialitate italo-romane si de presa culturala, iau premii importante. Simtiti uneori tentatia autorului secund sau va considerati un colaborator privilegiat, un bun mediator la translatarea unui text intr-o alta cultura?
Sint placut impresionat de cuvintele dvs. si va multumesc pentru lectura atenta pe care o cercetatoare a modernismului competenta ca dvs. a dedicat-o ultimului meu proiect de traducere: intentia mea a fost sa redau intr-o italiana fluenta, chiar daca nu facila, complexitatea limbajului lui Mircea Cartarescu. Pot sa recunosc, bunaoara, ca frecventarea asidua a scriiturii cartaresciene, bogata si complexa, uneori luxuriant-baroca, nu numai ca mi-a rafinat instrumentarul lexical, dar mi-a si stimulat o fertila intensificare a propriei mele constiinte lingvistice. Deriva din aceasta, pentru prima oara comparativ cu traducerile anterioare, o mai mare marja, poate, de libertate in transpunere.

Mai sint inca scriitori celebri care nu-si tehnoredacteaza textele si care, pe deasupra, cum e cazul lui Claudio Magris, scriu aproape indescifrabil. Mircea Cartarescu, teoretician al postmodernismului, va trimite textul in manuscris sau formatat deja pe computer? Dvs. lucrati numai pe computer sau cu printurile pe birou?
Chiar daca nu mai exista farmecul glorios al produsului editorial artizanal, invechit de acum, cred ca gratie mijloacelor electronice astazi e infinit mai usoara si mai rapida eventuala colaborare dintre Autor si Traducator, ceea ce poate facilita „si“ obtinerea unor traduceri de calitate. Va dau un exemplu banal, dar elocvent: multe neologisme prezente in Nostalgia sau in Orbitor nu exista in nici un repertoriu lexicografic publicat pe suport de hirtie si, totusi, cu ajutorul puternicului motor de cautare Google, a fost posibil sa identific atestari inedite, adica inca neinregistrate, ale unor leme altminteri necunoscute mie ca si unei bune parti din vorbitorii de limba romana! Sa-l ai la celalalt capat al firului de telefon, eventual prin intermediul programului Skype, de exemplu, sau ca destinatar de e-mail, pe Autor in carne si oase e, bineinteles, solutia optima pentru orice urma de dubiu, chiar minima…

Cind va hotariti sa traduceti o carte, Orbitor, de pilda, odata citita, cu ce incepeti munca de traducere?
Raspunsul, poate prea putin original, in schimb previzibil, e simplu: procedez in mod liniar…, fara sa ma preocupe in prima instanta echivalenta perfecta. Important e sa avansez in ritm constant, notind ici-colo posibile solutii lingvistice convingatoare, pe care sa le pot eventual reutiliza; pentru tot ceea ce poate parea mai putin satisfacator, se va putea interveni intr-o faza ulterioara, de recitire a capitolului abia tradus, sau in cea finala, de uniformizare a traducerii intregii carti.

Cum ati defini dvs. figura traducatorului? Ce competente specifice trebuie sa incarneze traducatorul unui text complex, cu mai multe planuri si etaje de sens, cu trimiteri intertextuale si o expresivitate lingvistica inepuizabila precum literatura cartaresciana?
Astazi e in plina afirmare formula „autorului ascuns“, care mie mi se pare absolut improprie: daca e adevarat ca, de pilda, calitatea unui autor rezida in calitatea scriiturii sale, in ceea ce obisnuim sa identificam drept „cifra stilistica“ (un fel de marca de fabrica, dar avind o valoare in plus, care nu e asimilabila, evident, unei simple griffe sau unui certificat de autenticitate), e la fel de adevarat ca in „constructia“ romanesca, in caracteristicile distinctive ale vocilor si in intrepatrunderea planurilor narative, in sintaxa secventelor, in plot, in lumea imaginara a autorului si asa mai departe, ne aflam, de fapt, in prezenta unor elemente in aceeasi masura constitutive si care apartin exclusiv Autorului. Fara doar si poate, Traducatorul are meritul de a realiza trecerea dintr-o limba-sursa in limba 2, de destinatie sau de sosire, in care el este obligatoriu „vorbitor nativ“, purtind in sine toata bogatia pe care parcursul sau biografic, rafinarea gustului, competentele literare ii permit sa o puna in valoare, dar mai trebuie, in acelasi timp, sa fie capabil sa transfere continuturile cele mai profunde si specifice dintr-un cod cultural in altul, cel propriu, fara sa aplatizeze mai mult decit e necesar complexitatea sistemului valoric si lingvistic din original.

Aleg opere care apartin, cred, marii Literaturi!
Pentru dvs. cit poate fi de fidela originalului o traducere sau, mai precis, care sint criteriile fidelitatii? Prin traducerea textului ceva se pierde („se tradeaza“); dar pierderea se suplineste cu ce?
Fidelitatea fata de textul original are, fara indoiala, o valoare fundamentala pentru cei care au adoptat metoda filologica in acceptia ei nu simplist (sau pedant) tehnica, de pura lectio, ci mai degraba de prudenta atentie la valentele si la pregnanta expresiva a rostirii autorului. Ceea ce cred, si am mai spus-o si cu alt prilej, in privinta riscurilor implicite in munca traducatorului este ca foarte mult conteaza ce si pe cine traducem: daca lucrez pe un text bogat, complex, stratificat, dens din punct de vedere conceptual, e posibil sa nu pot restitui pina la cele mai subtile inflexiuni calitatea dialogului, registrul vocilor personajelor, sound-ul original, dar, cu siguranta, nu voi banaliza universul creat de autorul din care traduc… Pe aceasta se sprijina si motivul optiunilor mele in materie de traducere: aleg opere care apartin, cred, marii Literaturi!

Dvs. nu sinteti doar traducator, ci si un febril promotor al literaturii romane. Deseori vi se datoreaza ocaziile de promovare a acestei literaturi in Italia. Dincolo de pasiunea pentru textul tradus si de remarcabila capacitate de comunicare pe care le posedati, ce anume trebuie sa cunoasca si sa foloseasca un traducator in tratativa cu o editura ca s-o convinga sa publice textul propus? Cum alegeti editurile?
La inceputurile activitatii mele de traducator a existat un raport interpersonal privilegiat, prietenia cu Daniela di Sora, colega slavista la Universitatea din Pisa, care s-a hotarit acum mai bine de zece ani sa fondeze o editura, care a preluat numele unui cunoscut personaj bulgakovian, diavolul Voland din Maestrul si Margareta. Profilul ales pentru noua si curajoasa initiativa a fost acela de a publica preponderent prozatori din Europa de Est, cu cite o deschidere fericita si spre scriitori occidentali (o autoare cult e, de exemplu, belgiana Amélie Nothomb!). in urma acestei fructuoase intilniri si a bunei receptari rezervate de critici mai intii romanului Travesti si apoi Nostalgiei, a aparut aproape pe neasteptate – si datorita sprijinului Excelentei Sale Serban Stati, Ambasador in Italia, prieten drag inca din anii ’70 – interesul editorului roman Luciano Lucarini pentru volumul cartarescian de versuri Dublu CD! Apoi, gratie unei colaborari la patru miini cu poeta Biancamaria Frabotta, profesoara de literatura italiana contemporana la Universitate „La Sapienza“ din Roma, prestigioasa Editura Donzelli a publicat o densa antologie de versuri de Ana Blandiana.

Datorita acestor carti si unor premii literare ajudecate de ele, activitatii de prezentare si promovare in diferite orase italiene, participarii la importantul Salon de Carte de la Torino, pina la alegerea Romaniei ca tara-invitata la editia Pisa Book Festival 2005, am intrat treptat in contact cu alti editori. Asa mi s-a intimplat sa conving un editor curios precum Marcello Baraghini sa includa in Colectia „Minimum fax“ carticica Sfaturi pentru mort (Consigli al morto) de Constantin Brailoiu, ingrijita de Dan Cepraga; entuziastul Alain Lapointe a acceptat sa introduca citiva autori romani in catalogul Editiilor Anfora din Milano si a decernat in acest an Premiul Anfora pentru literaturi din Europa Centrala, recent instituit, cartii intoarcerea huliganului de Norman Manea, tradusa de Marco Cugno si editata de Il Saggiatore (sint in lucru un volum de nuvele fantastice de Ana Blandiana si traducerea romanului Biserica neagra de A.E. Baconsky. Sper sa ajunga la bun sfirsit – daca urmasii lui Sadoveanu o vor permite – republicarea noii traduceri a lui Marco Cugno la romanul Baltagul, absenta de prea multi ani din librarii). Vor aparea in Edizioni ETS din Pisa doua texte filozofice de Noica (Devenirea intru fiinta si Tratat de ontologie, ingrijite de Solange Daìni), in timp ce Donzelli ar parea interesata de Enciclopedia Zmeilor de M. Cartarescu; in fine, duc tratative cu renumita Editura Adelphi din Milano pentru un alt titlu, pe care deocamdata il pastrez secret, si am intrat de curind in contact cu Argo Edizioni...

Traducatorul de literatura romana – cum se stie – intimpina rezistenta din partea editurilor „occidentale“, chiar si atunci cind propune un mare scriitor. Cum si cine va poate ajuta din Romania?
in fond, observ ca un anumit interes pentru literatura romana incepe sa se manifeste intr-un mod mai hotarit, chiar daca ramine mult de facut pentru republicarea autorilor „clasici“, de pilda I.L. Caragiale, Rebreanu, Sadoveanu etc. Din fericire, de mai bine de un an Institutul Cultural Roman a prevazut si finantat un excelent program orientat spre promovarea traducerii unor importante opere literare romanesti in principalele limbi europene, adresindu-se unor edituri occidentale de prestigiu… Sint sigur ca aceasta, ca si crearea de evenimente si manifestari culturale ambientate in marile noastre orase si in institutiile romane din strainatate sint strategiile cele mai bune pentru sustinerea si difuzarea valorilor voastre artistice si literare.

Interviu realizat si tradus din limba italiana
de Emilia DAVID DROGOREANU,
Torino