OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre 2-21 iunie, artista Alexandra Croitoru a expus la Galeria H’Art din Bucuresti o serie de lucrari sub forma unor print-uri digitale de dimensiuni mari, reunite sub numele de Power. Semnificatia acestei notiuni poate fi pusa in relatie cu tonul devenit familiar pentru era comunicarii generalizate, numite si cea a „societatii mass-media“ sau transparente (Gianni Vattimo). Impactul crescut al imaginilor determina recalibrarea modului de structurare a socialului, implicind o abordare stratificata a lor, saracite insa de paleta de rezonanta. S-a dezvoltat in mod evident perspectiva unor „trairi expuse“, in contextul unei campanii de promovare a unui „exhibitionism existential“, unde totul este la vedere. Trairile se perinda in perimetrul unor pereti transparenti, iar existentele se transforma in simple fantose, elementul definitoriu raminind doar functia fatica. „A ramine in contact“ creeaza un pretext suficient pentru a mentine „activate“ doar fatadele.

Discursul puterii se rezuma astfel la expunerea unor brand-uri si la radiografierea suprafetelor, la etalarea simplista a unor motive. Proliferarea pozelor cu vedete accentueaza procesul in care semnificantii sint suprainvestiti in paralel cu devalorizarea semnificatiilor. Ceea ce conteaza este abordarea epidermica. Lipsa de coeziune in interiorul unor compozitii de acest fel este vizibila. De exemplu, in cele doua poze unde un personaj din lumea divertismentului (Virgil Iantu, Andrei Gheorghe) este fotografiat alaturi de artista, acesta priveste in mod aleatoriu, iar privirea ei nu se armonizeaza cu a lui. Ei doar privesc. Fotografiile isi construiesc o estetica „obeza“ in sensul supralicitarii subiectului, strategie fatala descrisa de Jean Baudrillard. Chipul unei persoane publice puternic mediatizate isi pierde din relevanta si nu mai spune nimic.
Practic este expusa „suprafata cea mai de suprafata“, subiectul suportind un proces de uzura sau de superficializare continua. Aceasta retorica a puterii este de fapt o retorica a recuzitei.

Alte doua imagini cu doi masculi cu muschii modelati la body-building se plaseaza ca un antipod al imaginii confectionate a femeii. Sintagma scrisa pe tricoul artistei din fotografie (Retour Des Courtisanes Les Petites) se prezinta strict la nivel declarativ ca o parodie a reintoarcerii fiicelor risipitoare. Se produce o rasturnare a punctelor de forta: atentia deosebita acordata intretinerii femeilor este acum amendata de imaginea unei atitudini de intretinere compensatorie a „nurilor“ masculini. Cochetaria feminina a fost redusa la o pura declaratie (Retour Des Courtisanes Les Petites), iar stilul sport de a se imbraca al fetei din imagine este un mod suplimentar de a taia avintul ei. Chiar si tunsoarea ei destul de baieteasca este in acord cu intentia lucrarii, asociata cu expunerea pseudovirila a barbatului. Rezulta o tranzactie intre doua fantose si doua imagini vide.

Imaginea barbatului „achizitioneaza“ veleitatile unui decor, asemenea celor standard, precum usor gaseai in atelierele unor fotografi unde se simula o „scena prezentabila“, total lipsita de autenticitate. Structura unui cliseu devine emblematica pentru intreaga constructie sociala.
Atitudinea artistei se elibereaza in cele din urma de orice formalitate ordonatoare a discursului. Vedetele au ajuns simple exponate, manechine vii alaturi de care vizitatorii unei expozitii prefera sa faca fotografii. Vrei sa ai o poza personalizata a unui peisaj; acum o poti face in compania lor. In consecinta, fotografiile sint de fapt rateuri, in sens ca nu se produce nici o comunicare intre actanti, ceea ce accentueaza arbitraritatea gestului si justifica asonanta privirilor.

In cazul surprinderii artistei in fata unor cladiri cunoscute din Viena, Budapesta si Paris, instantanee des manipulate de sumarul albumelor turistice, se remarca si aici absenta unui dialog si se plaseaza tot la nivelul etalarii unor mascote si brand-uri lipsite de profunzime. Se realizeaza o simpla trecere in revista a cliseelor.
In contextul acestor imagini, individualitatea artistei nu iese la iveala, ea se ascunde sub cagula tricolora protectoare. Individualitatea este o povara, ea refuza sa se deschida cu toata larghetea experientelor externe. Este profund marcata de identitatea primara, ba chiar incorsetata in tiparele ei. E adevarat ca acea cagula tricolora nu inchide posibilitatea de a vedea, dar aceasta privire spre lume este timida si lipsita de posibilitatea de explorare. In plus, artista nu poate fi vazuta, altfel spus, asupra ei nu se poate apleca o alta privire. Calatorul roman ramine un celalalt necunoscut, inchis in limitele unor idei preconcepute.
Puterea arborata si-a poluat capacitatea de determinare, invocarea ei semnalind doar o palida amintire a energiilor uzate.