Nr. 753 din 19.12.2014

Remember
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Eseu
Memorii
Interviu
Arte
Dialog
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2003   |   Octombrie   |   Numarul 191   |   Publicistica unui constructivist risipitor

Publicistica unui constructivist risipitor

Autor: Paul CERNAT | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Ion VINEA
Opere, Vol. V, Publicistica
(1920-1924)
Editie critica, note si comentarii de Elena Zaharia-Filipas, Fundatia Nationala
pentru Stiinta si Arta, Academia Romana, Institutul de istorie si teorie
literara „G. Calinescu“, Bucuresti,
2003, 506 p., f.p.


Reticent fata de adunarea in volume a propriei creatii literare, Ion Vinea s-a „cheltuit“ in publicistica politica si in amorurile cu femei stilate, inainte de a fi tras pe linie moarta de regimul comunist pentru vina de a fi colaborat, conjunctural, cu texte antileniniste in presa regimului antonescian. Animator al miscarii de avangarda din anii ’20 si al celei mai longevive reviste radical-moderniste, Contimporanul, dar prea tolerant si eclectic pentru mai tinerii insurgenti, poetul si-a abandonat grosul creatiei lirice in periodicele inter- si antebelice; singurul sau volum de versuri antum, Ora fintinilor – cu texte rescrise, „cumintite“ –, apare in 1964, chiar inaintea mortii autorului. Vinea publicase in perioada interbelica doua volume de nuvele fantaste, cu tenta psihanalitica (Descintecul. Flori de lampa – 1925 si Paradisul suspinelor – 1930), aminindu-si indefinit finisarea romanelor anuntate in revistele epocii; Lunatecii vede lumina tiparului postum, in 1965, iar Venin de mai, ramas in „santier“, apare in 1971. Cit despre volumul selectiv de Publicistica editat in 1978 – acesta ar putea servi drept material didactic cu privire la „valorificarea“ istoriei sub regimul Ceausescu...

In ultimii ani, editarea operelor lui Ion Vinea a fost preluata de profesoara Elena Zaharia-Filipas, autoarea unei bune monografii a scriitorului alaturi de cea a lui Simion Mioc. Anul trecut a aparut primul volum din seria de Publicistica (1913-1919) care va cuprinde, se pare, cinci tomuri, segmentate cronologic. Prezentul volum (Opere V), cea mai recenta aparitie, reuneste articolele publicate intre 1920 si 1924 in Chemarea, Adevarul, Adevarul literar si artistic, Flacara, Facla, Cuvintul liber, Luptatorul si Contimporanul.
Exista doua mari segmente ale publicisticii lui Vinea: unul este cel politic, „cetatenesc“; celalalt, mai slab reprezentat, este cel cultural. Dupa 1920, o data cu intrarea in civilie a vietii noastre publice, ponderea articolelor pe teme culturale creste insa treptat.


Un socialist independent

Discipol al lui N.D. Cocea, tinarul Vinea este, politic, un socialist convins: apropiat gruparii Nicolae Lupu, sprijina grevele si manifestatiile muncitoresti, denuntind diversiunea „bolsevismului“ folosita de guvernanti (Sariti, bolsevicul!), admira revolutia sovietica (Comunismul la lucru) si saluta miscarile socialiste europene, dar ramine un independent si respinge inregimentarea partinica; il cautioneaza o vreme pe generalul Averescu pentru disciplina „constructiva“; antimonarhist, critica aspru Casa Regala si „mexicanizarea tarei“; dupa o simpatie pasagera, il taxeaza sarcastic pe Take Ionescu; vestejeste abuzurile guvernamentale, apara chiriasii impotriva proprietarilor, critica aspru ignorarea la „Centru“ a problemelor Ardealului si Basarabiei, ironizeaza Constitutia liberala din 1923...

Calul de bataie si obsesia constanta a gazetarului este partidul Bratienilor, alias „oligarhia“ burgheza, profitoare corupta a razboiului, tentata de aliante externe „iresponsabile“ si de asocieri santajiste cu capitalul industrial din provinciile proaspat alipite, pe care insa le neglijeaza sistematic. Impotriva liberalilor, Vinea se dezlantuie mereu cu o violenta pamfletara extrema.
Fara a fi un filogerman (desi a frecventat, ca si alti modernisti, cercul germanofilului mecena Al. Bogdan-Pitesti), Vinea face parte din rindul criticilor angajarii Romaniei in primul razboi mondial: apropierea sa de Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu sau (fluctuant) Pamfil Seicaru – „demitizatori“ ai razboiului – nu e intimplatoare.

Altfel, gazetarul este un cosmopolit democrat, adversar al tuturor formelor de xenofobie. Isi exprima deceptia fata de derapajul partidului averescan, considerat, ca si fascismul italian, o „emanatie a frontului“ (Fascismul e de origine romana), combate agresiunile salbatice asupra evreilor ale studentilor din bandele Ligii Apararii National-Crestine a lui A.C. Cuza (Cultura si antisemitism, Scrisori din Iasi s.a.), saluta solidaritatea evreilor ardeleni cu cei din Vechiul Regat la Congresul Evreilor Paminteni de la Cluj (Evreii si huliganii), vestejeste sovinismul Societatii Scriitorilor Romani conduse de Corneliu Moldovanu (Indemnul la ura) si psihoza identitara intretinuta de politica indoctrinarii elevilor cu texte violent antisemite (ex.: Manualul de limba romana pentru clasa a VII-a, avizat de Ministerul de resort): „Xenofobia cea mai salbateca si lase a constituit temelia sentimentala a canonului scolar. Calomnii sau hazuri nesarate trebuiau sa convinga micul roman de superioritatea sa innascuta asupra celorlalte rase. Fraza care l-a desfatat ferice pe Caragiale: «Romania e inconjurata din toate partile de dusmani» s-a nascut in atmosfera claselor noastre primare si s-a dogmatizat in licee si in universitati“ (Cultura urii, p. 223). Totusi, raspunzind atacurilor lui O. Goga, care-l taxase in revista Tara noastra drept „Kir-Ianulea-Iovanaki ce-si mai zice si Ion Vinea – unul dintre cei mai dolofani chiulangii ai razboiului“ (O replica D-lui Goga), Vinea (Ion Eugen Iovanache, grec dupa mama) reactioneaza violent invocind romanitatea ascendentei paterne; or, avind in vedere cosmopolitismul autorului – noteaza editoarea –, „reactia lui pare usor deplasata“...


Patriotism constructivist

„Patriotismul nostru nu e inca a pastra, ci a construi“ (p. 210). Formula, desprinsa din articolul Patriotism. Ernest Renan, Pages françaises, reluat in 1924 sub titlul Nationalism, rasa, traditie, este definitorie pentru patriotismul non-etnicist si „constructivist“ al lui Ion Vinea. Citeva articole probeaza pozitia lui fata de marile obsesii interbelice: sincronizarea, problema traditiei autohtone, specificul national. Complexele apartenentei la o cultura europeana „provinciala“ apar, nu fara patetism, in articolul Blestemul locului. In Modernism si traditie, autorul considera ca, spre deosebire de traditionalisme (mai toate de import), arta abstracta, „fara anecdota“, vine cu adevarat din traditia populara locala.

Revendicindu-si – protocronist avant la lettre – co-paternitatea dadaismului, pus la cale impreuna cu Tzara in Chemarea din 1915, Vinea afirma „originea romaneasca“ a avangardei europene, situindu-se in raspar atit cu paseismul traditionalist, cit si cu sincronismul „mimetic“. E un adversar intratabil al lui Lovinescu; il ataca postum si pe Ilarie Chendi. Pe buna dreptate, Elena Zaharia-Filipas observa intr-o nota ca, „in postura de cronicar literar“, Vinea „nu suporta alti critici“... Antipatia fata de Lovinescu nu tine insa numai de aversiunea socialistului fata de liberal. Vinea considera ca, prin Tzara si prin Brancusi (dar si datorita lui, ramas acasa...), am devenit apti sa exportam forme noi.

Manifestul activist catre tinerime, publicat la transformarea Contimporanului dintr-o revista politica de stinga intr-o revista de arta moderna, recicleaza sloganuri ale lui Marinetti („Sa ne ucidem mortii!“), aliindu-le un program national-constructivist („Romania se construieste azi“). Traind complexul apartenentei la o cultura minora, privind admirativ succesele artistilor romani stabiliti in strainatate, scriitorul, impreuna cu ex-dadaistul Marcel Iancu, isi asuma constructia moderna in interiorul Romaniei, promovarea artei romanesti novatoare in exterior si de-provincializarea ei. De remarcat aici atitudinea mesianica a avangardistului: „Contimporanul face mari sfortari ca sa atraga atentia militantilor celebri ai artei si literaturei contimporane din Occident asupra Bucurestiului. Corespondenta asidua, schimbul de ziare, de idei, de informatii, relatiile si autoritatea pe cari unii dintre noi le au in centrele unde arta moderna e in plina ascensiune au determinat intr-o mare masura curiozitatea amicilor nostri din strainatate. Multi dintre ei sint chiar convinsi – ne scriu – ca in scurt timp elita intelectuala a metropolei noastre [...] va intra in rindurile creatorilor si va indruma societatile inapoiate din Balcani“ (Pentru contimporani, p. 367), militind pentru o „internationala intelectuala a publicatiilor de avangarda din intreaga lume“.


Un poet critic...

Critica literara a lui Vinea este critica unui artist cultivat, informat, capricios si exigent, alergic la traditia canonica a criticii institutionalizate, magisteriale. In Critica apara judecatile de valoare ale scriitorilor (Goethe, Baudelaire) in fata „obtuzitatii“ academice a criticilor profesionisti (de la Sainte-Beuve la G. Lanson si de la Maiorescu si Gherea la M. Dragomirescu si E. Lovinescu), pledind pentru o critica „creatoare“, empatica, apta sa comunice adevarul operei. Scrie nuantat despre cubism, sustine plastica lui Marcel Iancu, Victor Brauner si (mai putin) a lui Maxy, ii ia apararea vechiului comiliton Tristan Tzara (Dada) si pledeaza pentru arta abstracta invocind... traditia musulmana (Promisiuni). Lumea literara ii prilejuieste comentarii „socio-culturale“ acide despre malversatiunile Societatii Scriitorilor Romani, despre criza editoriala, iar intr-un bilant al anului literar 1921, constata ca principalul cistig il reprezinta literatura din reviste, nu volumele aparute. Estet subtire, aristocrat in planul optiunilor intime, democrat revolutionar in viata publica, Vinea nu concepe arta viabila in afara unei traditii interne autentice. Se amuza, din spirit antiburghez, sa s(t)imuleze fronda, insa n-o poate lua in serios.

Apropiat de revista Gindirea in perioada ei de inceput, gaseste cuvinte de pretuire pentru melancolia autentic aristocrata a lui Ion Pillat si pentru literatura lui Sadoveanu, apreciaza basmele din Corabia cu pitici de Victor Eftimiu si imagismul bizantinizant al „cumintitului“ Adrian Maniu, scrie pozitiv despre reprezentatia pieselor Suflete tari a lui Camil Petrescu si Vlaicu Voda, dar rezervat despre „mimetica“ Razvan si Vidra, saluta romanul Caii lui Cibicioc al lui Ion Calugaru, pretuieste literatura lui Blaga, ironizeaza romanul Americana indragostita al unui Vasile Pop, desfiinteaza pseudo-romanul Strigoii al fostului coleg de gazetarie N. Porsenna, apreciaza autenticitatea Jurnalului unei surori de caritate al d-nei Fulmen si virulenta romanului social-utopic – uitat azi – In Cetatea Idealului de Dem. Theodorescu, recenzeaza intelegator simbolisti minori, comenteaza empatic piesele lui Strindberg si pe simbolistii francezi, il taxeaza dur pe Goga si, afirmind ca „exista o deosebire intre civilizatie si rafinament“, deplinge discriminarea pozitiva a „rudimentaritatii“ literaturii ardelene in defavoarea regatenilor „rafinati“ (Pentru egalitatea in critica, opinie amendata de catre B. Fundoianu in Rampa); temperament poetic melancolic si interiorizat, e rezervat fata de latura retorica si demofila a lui Whitman si Verhaeren; isi exprima scepticismul fata de „viitorul poetului si al poeziei“ in epoca masinismului, egalitatii si progresului, raminind totusi increzator ca doar vocatiile autentice vor supravietui. Cel pentru care „boieria intelectuala e singura boierie exigibila“ (p. 274) pretuieste o scriere daca are o fibra poetica autentica si un lirism organic.


...si un publicist „de avangarda“

Latura experimentala si combativa a lui Vinea isi afla in „efemerul“ ziaristicii terenul favorit. Novatorismul sau literar aici trebuie cautat. Registrele se schimba des, de la micro-proza reportericeasca la persoana a doua pina la poemul avangardist si portretul caricatural, de la inscenarea dramatica la evocarea istorica sarjata si de la jurnal la imprecatia cu tenta sexuala. Inscenarea, metafora coroziva, alegoria sarcastica, referintele culturale ironice, abundente, sint functionale. In principiu, Vinea se pronunta pentru despartirea vorbirii curente a gazetariei de „pretiozitatea“ literaturii. Uneori, isi ingaduie insa cite un respiro elegiac – o scena „nocturna“ de atmosfera bucuresteana sau o insemnare de calatorie cu tilc. Alteori, un fapt divers atroce ii sugereaza un subiect de nuvela „demn de pana lui Stendhal si a lui Merimée“ (Un Barba-Albastra, posibil pre-text al Rusoaicei lui Gib. Mihaescu...).
Elena Zaharia-Filipas a intocmit o editie-proba, cu un aparat de note util contextualizarii articolelor. Cind se va incheia recuperarea integrala a publicisticii lui Vinea, vom avea la dispozitie o istorie subiectiva a Romaniei interbelice, vazute prin ochii unuia dintre cei mai importanti gazetari din epoca.

 
 
 
Cele mai citite articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
România şi Bulgaria, întîlniri culturale
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Am fost la Chişinău
Cele mai comentate articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
SOFTUL ROMÂN. Şi aşa mai aproape
Ion Iliescu şi împărăţia celor de duh săraci
Cele mai recente comentarii
apropo arta si teatru
Tot de istorie ,
Erratum
pentru profesor, cu tot respectul..
Vine Craciunul peste voi!
 
Parteneri observator cultural
Suvenir de Bucuresti, editia de iarna