OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Claudia GOLEA
Tokyo by night. Planeta Tokyo 2, Editura Nemnira, Colectia „Purgatoriu“, Bucuresti, 2000, 174 p., f.p.


Claudia Golea a cistigat in 1997 premiul pentru debut in roman al editurii Nemira cu Planeta Tokyo, un psychothriller „exotic“ si nonfictional aflat la frontiera dintre mainstream si paraliteratura. Scrisa la persoana intii, antrenant, simplu, cu o naturalete tinereasca dezarmanta, cu pofta narativa si suspense, fara sofisticarii si dascaleli, cu un umor in genul desenelor animate japoneze mangas, cartea se „consuma“ pe nerasuflate, fara sa triseze, apta sa intereseze si sa captiveze un public larg. Simplitatea ei aparenta, lipsa de ostentatie, de fite intelectualiste, nu era deloc simplista.

Distantele si diferentele culturale (caracteristice cartilor „de calatorii“) sint privite din interior fara menajamente, cu o „atitudine cool“ si o curiozitate amuzata, atenta la oameni, la ceea ce se petrece in mintea lor, interesata de tot si de toate. Croita pe calapodul lumii globalizate, consumiste, incarcata de promisiunile tuturor voluptatilor ca un drog soft (ecstasy sau speed de exemplu), Planeta Tokyo e, cum s-a mai spus, o carte din care afli mai mult despre mentalitatea japoneza decit din orice ghid turistic. Daca ar fi aparut intr-o tara occidentala, ar fi fost un best-seller. Si are toate sansele sa ajunga, intrucit nu pune nici un fel de probleme de traducere. Autoarea s-a afirmat in ultima vreme in postura de popularizatoare a culturii Japoniei de azi si a literaturii pulp de peste ocean. Ca si „personajul“ ei omonim (o tinara self-made woman postmoderna: independenta, fara complexe, optimista, dornica de experiente noi si de distractii), tinara prozatoare are gustul aventurii, al pionieratului, are, ca sa zic asa, stofa de exploratoare. A facut parte din prima promotie din tara noastra care a absolvit Facultatea de Japoneza. A fost – aflam de pe coperta a patra a Planetei Tokyo – „primul roman care a calatorit si locuit in Japonia pe cont propriu [...], ceea ce i-a permis sa evadeze din toate conventiile. Romanul ei nonfiction – primul de acest fel din literatura de la noi – nu ne povesteste despre Japonia haiku-urilor si nici despre cea a shogunilor. Claudia Golea este un gaijin («strain») al zilelor noastre si Japonia ei este Japonia pe viu“.

Iata, pe scurt, faptele: la inceputul anilor ’90, pe vremea primelor mineriade, aflata intr-o calatorie de studii in Franta, autoarea/naratoarea (nu mai conteaza: verosimilitatea e asigurata) cunoaste un tinar nipon rafinat si pretentios (Hiroshi) alaturi de care cunoaste prima experienta amoroasa completa si prin intermediul caruia ajunge sa studieze in capitala Tarii Soarelui Rasare la prestigioasa universitate Todai. Studiaza teatrul, filmul, mass-media, literatura si istoria japoneze (afisindu-si, in particular, optiunea pentru arta „comestibila“). Ia contact cu obiceiurile, ciudateniile, maniile, viciile, hobby-urile si fanteziile erotice ale niponilor. Incearca mai multe slujbe, apoi, dornica sa experimenteze senzatii si aventuri inedite in medii inedite, evadeaza din Japonia „burgheza“ in cea underground, intra intr-un anturaj de punkeri si drogati petrecareti aflati in legatura cu mafia yakuza, cunoaste pe propria piele efectele orgiilor cu droguri si alcool si, urmare a dependentei (dar si a unei neintelegeri), va fi internata cu forta, suspecta de schizofrenie, intr-un spital psihiatric unde traieste o serie de experiente „psihedelice“ limita, cunoaste pe viu lumea alienatelor mintal si e supusa unor tratamente medicale care o duc aproape de pierderea identitatii, intr-o confuzie vis-real ca in mistica budista. O adevarata calatorie la capatul noptii, caci erotismul, drogurile si psihoza sint asumate, mai in gluma, mai in serios, ca un fel de initiere zen, „un drum catre mine insami si catre ceilalti“.

Printr-un concurs de imprejurari reuseste sa scape si, dupa o serie de tribulatii, paraseste Japonia cu destinatia Romania. Aflat, fireste, in prelungirea celui dintii, volumul doi (Tokyo by night), aparut de curind tot la Nemira, relateaza „senzationala“ aventura a unei experiente ulterioare: viata de noapte din Japonia (bineinteles, live). Daca primul volum „evolua“ de la romance la thriller-ul psycho, „neurotic“, acum e viceversa, se trece de la psycho la thriller-ul erotic si, in fine, la romance (cu un alt japonez, Kenji, nu de 28 de ani, ca Hiroshi, ci de 38; in volumul doi, protagonista are deja 28...). Simetriile inverse pot continua. In orice caz, daca scriitura a capatat mai multa siguranta, complexitatea reflexiva si substanta „autenticista“, hard, din primul volum se dilueaza acum intr-un story usurel, scris, vizibil, dupa reteta comerciala: sex, crima, droguri etc. Romanul debuteaza socant: intoarsa in Romania, eroina e banuita de parinti ca ar continua sa se drogheze. Are loc o scena „tare“: „Am ajuns cu chiu-cu vai la etajul patru si, acolo, am dat nas in nas cu tata care gifiia din cale-afara. Avusesem dintotdeauna o relatie familiala exploziva. Se repezi la mine sa ma bata si atunci ii dadui si eu una.

Trebuie sa recunosc ca era mai puternic: surplusul de slanina! Imi apuca strins capul intre palmele sale imense, il izbi de citeva ori de peretii de la etajul patru, asa incit sa rasune si capul si peretii, dupa care ma incaleca de-a dreptul. «Bine ai venit pe teritoriul pumnului!», mi-am spus. Cea mai neplacuta senzatie nu era insa durerea cauzata de lovituri, ci faptul ca penisul lui umflat de atita placere de a lovi imi atirna pe crestetul capului si mi se prelingea pe frunte“. Urmarea: fiica rebela e internata la spitalul 9 tot pe motiv de schizofrenie provocata de heroina. Se imprieteneste cu alienate autohtone. Face fata unor noi experiente grotesti (sexualo-alcoolico-psihotice) cu un asistent rrom obez si libidinos, relatate pe acelasi ton ironic, haios. Intoarsa in sinul familiei, incepe sa scrie un roman cu actiunea in Japonia: Gaijin. Afla de la o prietena ca titlul fusese folosit de catre James Clavell si, epuizata, apeleaza la un alt doctor. Convorbirea e irezistibila (si... cu tilc): „– Daca vrei sa scrii carti, trebuie sa iei o perioada mai indelungata medicamentele acestea si sa te vindeci. Numai asa vei putea scrie carti bune!/Cascai ochii mari./– Il stii pe Buzura? ma intreba doctorul Ionescu./– Am auzit de el./– Este prietenul meu. Ai vazut ca scrie carti bune?! Este un om sanatos mintal si, in general, integru, si de aceea scrie carti bune“.

Insa, la propunerea fostei sale profesoare de japoneza, accepta sa lucreze pentru domnul Matsumoto, un impresar japonez septuagenar, venit sa recruteze dansatoare gaijin: „Perspectiva unui salariu bun neimpozabil si a unei cariere stralucite in show business imi dadu curajul necesar pentru a trata cu flit tratamentul care avea sa faca din mine un al doilea Buzura... Ma simteam mult mai bine si eram iarasi gata pentru Aventura“. Sesizati rima oximoronica Buzura-Aventura... In Japonia, prin octogenarul libidinos Matsumoto-san (un globbe trotter sexual inca din timpul razboiului), Claudia devine o mama san, administratoare a unui bordel international cu prostituate filipineze, rusoaice, australience, thailandeze si romance, prilej pentru noi inregistrari ale particularitatilor specifice si ale comportamentului erotic japonez. O lume a contrastului (comic) dintre onorabilitatea din timpul zilei si prostitutia fara frontiere din timpul noptii. Observa tratamentul discriminator aplicat rudimentarelor prostituate romance, asista la sex parties pe vase de croaziera, frecventeaza discoteci de lux si cluburi de travestiti, cunoaste directori de night club amatori de droguri, experimenteaza accidental, dar cu placere, din proprie initiativa, sexul pe bani cu un tip elegant, are un inceput de relatie lesbiana cu o angajata transsexuala...

Pina cind, o frumoasa prostituata rusoaica, Natasha, cade victima unui criminal misterios intr-o camera a stabilimentului. Insotita de politie, mama san asista la o scena atroce, relatata cu acelasi umor negru stil mangazone: „– Atentie! Ati calcat pe una din probe!/Imi trasei rasuflarea dupa spaima trasa in urma posibilei cazaturi si imi rasucii in sus talpa piciorului, uitindu-ma in acelasi timp pe jos, la podea. Calcasem pe un fel de... grasime galbejita./– Ce dracu’ e asta?!/–Aaa... Este o parte din sinii lui Miss Natasha./–CEEE??!!/Imi oprii brusc privirea spre rindul de doua paturi din mijloc. Pe cel de deasupra trona Natasha. Era goala si statea in fund, rezemata de citeva perne. [...] Deasupra capului Natashei, pe perete, statea scris, in culoarea maro inchis a singelui degradat, cel mai banal cuvint posibil: «BITCH». Si, in rest, chipurile lui Arnold Schwarzennegger, Sylvester Stalone si Jean-Claude Van Damme zimbeau cu nerusinare de pe pereti, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat“. Ancheta nu duce decit la arestarea unui suspect nedovedit, un obsedat sexual care obisnuia sa se masturbeze in fata ferestrei pentru a impresiona prostituatele din hotelul de alaturi, transcriindu-si apoi intr-un caiet jurnalul fanteziilor erotice cu fiecare prostituata, in functie de stereotipiile lui etno-cultural-sexuale despre fiecare nationalitate in parte... De aici romanul vireaza nu catre un policier, ci catre o inevitabila poveste de dragoste intre Claudia si politistul-anchetator Kenji Yamada, delicat si foarte burghez. O poveste pigmentata de ironie si de un comic grotesc (eroti-comic!) à la San Antonio intre care o mostra de „imagologie in budoar“ cu cei doi amanti urmarind la tv un reportaj despre Papua Noua Guinee, Romania si Groenlanda: dupa ce virilitatea destul de modesta ii fusese umilita la vederea reportajului despre barbatii papuasi, imaginea Romaniei ii da lui Kenji sentimentul revansei. Desi limbajul e, nu o data, pe sleau, naturaletea, umorul si un instinct sigur o impiedica, in general, pe autoare sa esueze in vulgaritate. Ca „thriller psihologic“, romanul e, nu incape vorba, ratat.

Ramine un bun scenariu pentru o productie hollywoodiana peste medie si un pulp nonfiction bine realizat. Cu Tokyo by night Claudia Golea se indeparteaza de mainstream pasind curajos (dar profesionist) catre „facilul“ delectabil al paraliteraturii exotico-erotice. Nimic rau in asta: domeniul e, sa recunoastem, prost reprezentat in literatura romana, prea ocupata de propriile-i masochisme „inalte“ pentru a se mai sinchisi de publicul larg. Prostituare? Poate. Dar in filigranul romanului putem citi si o „filozofie“ a jocului liber asumat de-a prostitutia emancipata. Un bobirnac la adresa bigotismelor sexuale si – de ce nu? – estetice care sintetizeaza de minune aceasta carte „consumista“ dar de o ironie atroce: „Ma simteam bine cu Junji. Era atit de frumos si elegant! Dupa o noapte petrecuta cu el, intr-o cocheta camera de hotel, si dupa ce primisem 400 de dolari, nu intelegeam de ce unii oameni considera prostitutia ca pe ceva josnic. Din contra, mi se parea mult mai josnic sa te culci pe gratis cu un barbat cu fizic mediocru, situatie financiara nula, neelegant si nespalat, numai de dragul de a ti-o trage cu cineva. Dar, de gustibus“.