OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Aflata in al IX-lea an de existenta, Punga de citit, supliment al periodicului Extrapress, a ajuns la numarul 46. Editor: Tritonic Media in parteneriat cu Media &Marketing si Profile Publishing. O „publicatie“ intr-adevar originala, pe masura titlului: forma este – la propriu! – una de punga! Editorialul nesemnat de pe „Fata 1“ – De ce punga de citit? – ofera toate explicatiile necesare in acest sens: „Pentru ca o carte este un cadou si un cadou trebuie intotdeauna sa fie impachetat cu multa grija. Pentru ca o punga simpla nu ofera nici o informatie despre librarie sau editura. Pentru ca am vrut sa gasim un mod neconventional de promovare a cartilor noastre. Pentru ca dorim ca cel care a cumparat un volum Tritonic [...] sa poata afla cit mai multe despre editura si noile sale aparitii“. Pe „coperti“ (citeste: ambalaj) pot fi citite informatii despre noile aparitii editoriale, topul vinzarilor, adrese s.a.m.d., alaturi de casete de prezentare a unor carti de la Tritonic. De... purtat!


de ici, de colo

Revenim mai pe larg – asa cum am promis saptamina trecuta – asupra numarului 4/2003 al revistei iesene de cultura Timpul, al carei sumar bogat contine destule puncte de un real interes. In paginile 4-5, Mircea Cartarescu ii acorda un interviu lui George Onofrei (Nu as folosi niciodata in legatura cu mine cuvintul „celebritate“). Retinem urmatoarele consideratii: „…lumea oamenilor tineri este una a exuberantei, a energiei care se cere intr-un fel consumata. Ar fi foarte ciudat ca vedetele la ora asta sa fie scriitori sau compozitori de muzica clasica. Nu, lumea traieste astazi intr-o cultura populara, intr-o cultura de tip divertisment si eu cred ca este bine asa. Fireste, exista enclave de oameni care se ocupa in continuare de literatura si asta este si mai bine. [...] Eu n-as vrea sa fiu in pielea unui om tinar de azi, sa ma fereasca Dumnezeu! Nu stiu, in acest haos, in aceasta indeterminare, cum se descurca ei. Cred ca trebuie sa ai o vocatie cu totul deosebita ca sa mergi pe un drum artistic sau cultural. Cei mai multi dintre ei nu au aceasta vocatie si se orienteaza spre facultati, dupa programa, apoi nu-si pun problema ce vor face in viata [...]. Constrinsa de situatia respectiva, toata generatia mea a citit carti, unii am citit chiar cu pasiune. Am ramas infirmi prin suprasolicitarea mintii cu carti grele, pe cind astazi oamenii tineri au interese mult mai diverse, aproape ca nu mai exista doi tineri care sa aiba acelasi orizont, aceleasi lecturi, aceleasi preferinte muzicale“.

Linga interviu – partea a treia din editorialul lui Liviu Antonesei despre Chestiunea universitara si problemele de fond ale invatamintului superior romanesc. Citam un fragment: „Spatii de invatamint insuficiente in mai toate universitatile bastinase, dotari la fel de precare, iar acolo unde sint cit de cit compatibile cu cele din lumea civilizata, e clar ca e vorba de manageri mai abili in obtinerea de donatii si de finantari europene, iar nu de generozitatea bugetului, cadre didactice insuficiente pentru numarul mereu in expansiune de studenti si, prin urmare, supraaglomerate, obosite, adesea asteptind resemnate pensia, chiar si atunci cind isi prelungesc activitatea didactica mult dupa virsta pensionarii. Cum sint selectate cadrele didactice? Cit sint ele de bine pregatite? Cit de bine stiu incotro se indreapta viata academica si universitara din lumea dezvoltata?“. De citit si de meditat... Un nou episod din serialul despre relatiile dintre proza lui Mircea Eliade si „fenomenul legionar“ (Enigma lui Cucoanes) propune, in pagina 7, Dan Petrescu – o explorare mito-politica incomoda si incitanta, „specialitatea casei“, pornind de la nuvela fantastica Un om mare: „Nuvela din 1945 reflecta fidel stadiul de tranzitie strabatut in acei ani de Eliade si bogat documentat in Jurnalul portughez, singura sa scriere memorialistica de pina acum mai putin cosmetizata si de aceea nepublicata in timpul vietii; cu alte cuvinte, trebuie sa descifram in aceasta nuvela ruperea autorului de o perioada existentiala care se sfirsise tragic pentru el si optiunile-i politice, si reorientarea lui spre alte posibilitati de supravietuire intelectuala, potrivit unei strategii pe care chiar atunci si-o punea la punct si care-i va izbindi pe deplin“... Alaturi, un comentariu ironic al Gabrielei Gavril despre receptarea poeziei lui Nichita Stanescu de catre Eugen Simion in Scriitori romani de azi (Palarie sau piton?): „Poate mai mult decit altele, poezia lui Nichita Stanescu pare sa exercite un straniu efect asupra multora dintre comentatorii sai, indemnind la frecvente citari si/sau parafraze – entuziaste, indragostite, lenese, admirative, cuvioase si respectuos-administrative (citeste: academice)“.
Ca de obicei, revista sta bine la capitolul „analiza a CNSAS“ – vezi notele lui Mircea Stanescu despre „Pagubele colaterale“ ale razboiului din Irak si „aspectele colaterale“ ale distrugerii CNSAS. O mentiune speciala merita insa si articolele de critica literara, care – de cele mai multe ori – chiar au ceva de spus si o fac avizat, cu inteligenta si aplomb. Un aspect care e inca departe de a deveni – ca sa zicem asa – dominant in presa noastra culturala...

Sumarul numarului 4/2003 al revistei Cuvintul retine atentia in primul rind prin suplimentul sau de „serie noua“, Cooltura. Din pacate, „caseta tehnica“ nu a fost adusa la zi, astfel incit cititorii ii vor intilni acolo doar pe vechii – si, uneori, fostii – colaboratori permanenti ai publicatiei conduse, acum, de Ioan Buduca. Din suplimentul de „culturi alternative“, ca de underground nu putem, totusi, vorbi, ar fi de semnalat „mostra“ de proza semi-autobiografica prezentata de Alex. Leo Serban: Concertul in F. major a debutantului maramuresano-basarabean Florian Cupcea, umorul acid din textul lui Costin Toporas Oscar 2003: viata-ncurca filmul, top ten-urile „celor mai over-roaded movies“, ale „celor mai bune show-uri tv“ si ale „celor mai bune videoclipuri“, alcatuite de Anca Gradinariu, „cele mai cool/uncool cupluri“, „stirile uncool“, sagetile ironice ale Ancai Gradinariu si ale lui Mihai Chirilov de la rubrica De ce nu e cool (in acest numar, „exemplele negative“ sint... casa Mihaelei Radulescu, Paolo Coelho si Madonna...), articolul – proza? – tinarului si talentatului Matei Florian – Cea mai dura &cool tura prin Brescia (sau cind Che Guevara redevine ce a fost)... si alte „chestii“ picante. Apropo de topurile mai sus-mentionate: n-am inteles prea bine care au fost criteriile de selectie ale „celor mai cool“ vedete, cupluri sau piese muzicale, dar – asa, ca preferinte – Apocalypse Now, X Files (dintre filme) sau Unfinished Sympathy de Massive Attack (dintre videoclipuri) nu sint deloc alegeri rele... In rest – texte destul de inegale. Editorialul semnat de Ioan Buduca „ataca“ o chestiune la ordinea zile (si a noptii) pe micile ecrane: jocul Big Brother. Textul e interesant, dar, de la un punct incolo, speculatiile autorului pierd legatura cu regulile jocului propriu-zis si o iau pe panta fantasmelor personale. Pina una-alta, ramine (partial) valabil „diagnosticul“ pus de „o cintareata de 18 ani“ care „a definit formatul acestei emisiuni teribil de exact: studierea comportamentului de grup in conditii de captivitate“. Cit de cool e captivitatea controversatului joc – asta este deja o alta poveste...

De la „cooltura“ la underground: semnalam existenta unei noi publicatii nonconformiste scoase de tinarul si inimosul UN Cristian, initiator – printre altele – al Bibliotecii de poezie si al unor colectii poetice samizdat, de buzunar (etc.), pentru poeti tineri si foarte tineri de la Literele bucurestene si nu numai, prezentate mai pe larg sau mai pe scurt si in Observator cultural. Pentru istoria literara, amintim ca „preistoria“ acestor initiative a inceput prin 1997, cu o minirevista intitulata Radical din cap patrat... Noua publicatie „minimalista“ si – evident – gratuita apare saptaminal cu incepere din 8 aprilie a.c. si se numeste, dupa un personaj caragialian, Micul Ftiriadi. Volanta saptaminala cu aer(e) literar(e). Motto-ul – tot din schita Intirziere a lui I.L. Caragiale – suna asa: „Fir-ar ai dracului!“. Cu incepere de la numarul doi, partener al revistei este Editura Vinea, iar tirajul este indicat undeva la cota 100 de exemplare. Aflam chiar si o adresa de e-mail: micul_ftiriadi@k.ro. Potrivit unei informatii de ultima ora, colaborarea cu editura ar fi incetat...

Micul Ftiriadi are o singura foaie si contine indeobste „UN editorial“ (uneori anonim, alteori semnat, si nu obligatoriu de UN Cristian), alaturi de care e publicat „UN poem“ al unui tinar poet sau, mai bine zis, al unei tinere poete (Ruxandra Novac, Elena Vladareanu, Domnica Drumea, dar si poeta macedoneana Lidija Dimkovska). Alaturi de poeti/poete este prezentata si „dramaturgia“ grupului – in speta, piesa de teatru a tinerei Eva Negru – prin intermediul editorialului si prin extrase din cronicile aparute pe marginea ei; intre acestea – o cronica a Adinei Dinitoiu din Observator cultural si un „fragment al unei cronici nepublicate“ de Marius Chivu... Un alt numar este dedicat poetului Marius Ianus. Numarul 0, aparut de 1 aprilie, publica „un fel de interviu“ cu poetul si dramaturgul basarabean Dumitru Crudu – de fapt, o fisa nonconformista de autor... Mai intilnim in pagina Micului Ftiriadi articole de opinie, replici „studentesti“, anunturi ale aparitiilor de „volume tinere“, alte anunturi haioase (cum ar fi, de exemplu, cel despre NIRVANA S.R.L. din Strada Poet Theodor Neculuta, care ofera „tuica de prune export, pufuleti, mici“...). Din pacate, unora dintre colaboratori le scapa vulgaritati si mici golanii, probabil in „ideea“ ca asa s-ar manifesta „noncorfomismul“ fata de establishment-ul cultural.

Oricum, mai mult sau mai putin interesanta, publicatia are personalitate si – inainte de orice – poarta marca UN: modestie impinsa pina la autoderiziune totala, pasiune si devotament pentru poezia „neinstitutionalizata“. Citam un pasaj din primul „UN editorial“ (Bursa neagra a cartii): „As fi vrut sa va vorbesc despre nevoia explicabila a oricarui tinar autor de a-si vedea cartea tiparita in raftul librariilor, de a se confrunta cu publicul in recitaluri organizate sau lecturi in cenacluri, de a nu se simti folosit pentru liste (doar publicabile) si culise, de a fi sustinut si promovat pentru ceea ce scrie si ceea ce este, nu pentru numele prietenului cu care bea o bere. [...] Sigur ca as fi preferat sa ne referim concret la toate acestea. In fond, Micul Ftiriadi s-a nascut din dorinta explicita de a lasa loc «in echipa» tinarului autor (pe nedrept inghesuit pe banca rezervelor «lotului») in ideea sa se exprime liber, din respect nu doar pentru creatia pe care o da (unii ar citi «marfa»), ci si pentru el ca persoana“. Numarul 2 al micutei reviste publica doua texte in memoriam Mariana Marin semnate de Elena Vladareanu (Peste zece ani nu o sa se intimple nimic) si Claudiu Komartin (Risul tragic al Marianei Marin). Citam din primul text: „In momentul in care incep acest editorial ascult o inregistrare cu Mariana Marin. Este un interviu pe care Marius Stefanescu i l-a luat in urma cu vreo citeva luni. [...] La un moment dat Mariana Marin spune: «Posteritate? Doamne fereste, nu ma gindesc la asta. Sint convinsa ca, peste zece ani, o poeta o sa ma descopere si o sa ma citeasca». Mi se pare emotionanta aceasta convingere a poetei. Numai ca... Iata despre ce vreau sa scriu. Despre cum e sa fii student in anul al III-lea la Facultatea de Litere (romana principal, la stat, la zi si cu bursa pe deasupra) si sa nu fi auzit in viata ta de Mariana Marin. [...] Mi se pare inadmisibil sa refuzi sa cunosti literatura vie, cea care se scrie linga tine. Sau poate nu inteleg eu...“ Un „numar neprevazut“ al Micului Ftiriadi este cel din 22 aprilie, in care UN Cristian publica „un fel de manifest/ intr-un fel de manifest“: Cu underground-ul de git. Inainte?. O „profesiune de credinta“ si o definitie – cum altfel decit in negativ? – a unui spirit, altminteri, atit de greu de definit, ca tot ce e viu: „As putea sa va aburesc, vorbindu-va despre mecanismele acestei «forte» insolite, dindu-va false criterii si reguli specifice, acte de nastere si liste de «contribuabili». Prefer sa va pacaleasca altii. [...] Ce e underground-ul? Sincer, habar nu am si chiar daca as avea un raspuns 100% avizat, nu l-as risca. Tocmai pentru ca simt ca amaritul asta de underground care mi-e drag si de care – uite – cam trebuie sa ma las – nu e, fratilor, o «fundatura», nici macar un «sens unic»“. Noi speram, totusi, ca UN nu „se va lasa“ si va continua sa fie ce a fost de citiva ani buni: sufletul si, dincolo de modestia tenace, sau poate tocmai datorita ei, adevaratul animator al underground-ului literar de la Literele bucurestene. Atit cit e. Pentru ca – de fapt – autenticul spirit underground, cel fara majuscule, nu tinteste nici „puterea“, nici „gloria“, nici scandalul facil, ci... dar mai bine sa ne ferim de definitii.