Ştim că vara aceasta vor veni în Bucureşti o mulţime de
trupe mari. A devenit deja un fapt obişnuit să putem vedea performînd nume
cunoscute ale scenei muzicale internaţionale. Cu toate astea, am ales să las
deoparte evenimentele respective şi să vă vorbesc despre altceva. Deh, fiecare
cu obsesiile sale….
Anul trecut, cea mai reprezentativă figură feminină a
punkului a lansat primul său album solo. Personajul de care vorbesc, pe numele
său Siouxsie Sioux, a scos pe piaţă un LP intitulat Mantaray. Pe meleagurile
noastre, evenimentul de mai sus a reuşit performanţa de a trece cu totul
neobservat. Şi ce dacă, aţi putea întreba. Ca să mă apăr, v-aş putea răspunde
că artista despre care vorbesc a influenţat destul de consistent, împreună cu
trupele în care a activat, evoluţia rockului în ultimele trei decenii. La
început au fost Sex Pistols. În jurul lor s-a format o gaşcă de tineri
excentrici: The Bromley Contingent. Aici, Susan Janet Ballion, pe numele ei de
artistă Siouxsie Sioux, l-a întîlnit pe basistul Steve Severin. Cei doi vor
forma nucleul dur al trupei Siouxsie and The Banshees. Din componenţa iniţială
a trupei a mai făcut parte şi Sid Vicious, cel ce va reuşi mai tîrziu să devină
faimos cu The Sex Pistols. De-a lungul timpului, trupa, pe lîngă cei doi membri
stabili, şi-a tot schimbat componenţa, pînă cînd, în cele din urmă, s-a oprit
la o formulă ce l-a inclus şi pe bateristul Budgie.
Vă spuneam că trupa a făcut istorie. În 1978 lansa primul
album, The Scream. S-au impus cu un sound abraziv, ritmuri tribale, punk şi
atmosferă apăsătoare. Asta a fost esenţastilului Siouxsie and The Banshees pînă la mijlocul anilor ’90, cînd
formaţia s-a destrămat. Bineînţeles că ingredientele muzicii lor au devenit din
ce în ce mai sofisticate. Cutimpul,
duritatea sound-ului a fost îmblînzită cînd cu ritmuri techno, cînd cu o
melodicitate pop. Dacă sînteţi curioşi, vă puteţi convinge ascultînd hituri mai
vechi din anii ’80, ca Happy House şi Peek-a-Boo, sau mai noi, din anii ’90, ca
de exempluShadowtime şi Kiss them from
me. Trupa a reuşit să treacă dincolo de atmosfera goth şi să-şi arunce
melodiile peringurile de dans ale
discotecilor. Din cînd în cînd, parcă pentru a nu-şi uita identitatea, formaţia
a revenit la originile sale, furnizînd melodii cu sonorităţi cavernoase,
postapocaliptice (de urmărit single-ul Face to face de pe coloana sonoră a
filmului Batman returns).
Să revenim la subiectul nostru, pentru că nu l-am epuizat cu
totul. Siouxsie Sioux, ca orice pop icon care se respectă,nu s-a lăsat pînă nu a impus un look nou, în
tradiţia lui Andy Warhol şi David Bowie. Urmele sale se văd şi astăzi la
Marilyn Manson, la Goldfrapp, Placebo ori My Chemical Romance şi, pe-o scară
mai largă, în toată vestimentaţia specifică subculturii emo. Tot ea este cea
care l-a învăţat pe Robert Smith de la The Cure să-şi tapeze părul şi să se
machieze provocator (Nota bene: vreme de cîţiva ani, Robert Smith a prestat
alături de Siouxsie and The Banshees). Aventura trupei s-a terminat odată cu
apariţia albumului The Rapture, în 1995. Seva creatoare se epuizase şi,
potrivit declaraţiilor artistei, nu voiau să facă muzică doar pentru bani. Au
urmat colaborări cu Morrissey, Hector Zazou, Basement Jaxx, plus continuarea
proiectului The Creatures, împreună cu soţul ei, Budgie.
În 2007, artista decide să ia lumea în piept de una singură.
Lansează albumul Mantaray, după ce mai devreme scosese pe piaţă single-ul Into
a swan. Siouxsie Sioux se prezintă în linii mari cam la fel. Vine cu o voce
puternică, aproape masculină, iar sexualitatea dark şi androgină e la locul ei.
Sound-ul continuă producţiile muzicale din anii ’90 ale trupei Siouxsie and The
Banshees, fără a cădea în păcatul manierismului. Primul track, Into a Swan, e
un intro energizant, cu tuşe de industrial rock, pe care te poţi defula uşor.
Unele piese sînt jazzy, ca Drone Zone, altele aduc o atmosferă de cabaret, ca
Here comes that day, care se poate traduce vizual într-un performance foarte
stylish înveşmîntat tot într-o senzualitate ameninţătoare. Mai departe ajungem
la piesa They follow you, seducătoare prin eleganţa ei melancolică. Restul
melodiilor sînt balade cenuşii, care trădează totuşi o anumită împăcare cu
sine, un soi de resemnare înţeleaptă. Rănile nu s-au închis cu totul, suferinţa
încă pulsează cu o intensitate ceva mai subţiată. Se vede cu ochiul liber că
artista s-amaturizat, că e pregătită să
uite trecutul tumultuos din perioada Siouxsie and The Banshees, lucru dovedit
şi de sfîrşitul relaţiei sale cu Budgie.
Ceea ce impresionează la Siouxsie Sioux este inteligenţa cu
care a ştiut să crească şi să se transforme dintr-o tînără gălăgioasă a erei
punk într-o aristocrată rafinată a rockului.Stilul său, altădată underground, a ajuns deja mainstream, parte a
culturii pop. Tinerii şi adolescenţii supăraţi ai zilelor noastre, cei care-şi
arată cu ostentaţie deprimarea zi de zi, ar face bine să dea un search pe
Google, să o asculte cu atenţie şi o să aibă marea surpriză: nu ei au inventat
roata. Tăria albumului stă tocmai în capacitatea lui de a se adresa tinerilor
de toate vîrstele, de la 15 ani în sus. Iar în cazul în care consideraţi că
oferta de concerte de la noi este nesatisfăcătoare, puteţi da o fugă să o
vedeţi pe artistă la London’s Wireless Festival, pe 4 iulie, sau, mai aproape,
la Festivalul Metarock din Pisa, pe 6 iulie.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters