OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ultimul roman al lui Gheorghe Craciun, Pupa russa, consolideaza locul de prim rang pe care scriitorul il are in literatura romana. Aparut initial in 2004, romanul este reeditat la sfirsitul anului 2007 de Editura Art, intr-o editie augmentata si ilustrata de desenele autorului – editie superba, prefatata de Caius Dobrescu si postfatata de Carmen Musat –, care corespunde nu doar calitatii deosebite a scrierii (Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru Proza si Premiul pentru Proza al revistei Cuvantul in 2004), ci si pretuirii si admiratiei pe care cei apropiati o poarta scriitorului.

Imaginea papusilor rusesti este, dupa cum sugereaza si titlul, imaginea-cheie a romanului. Vocile narative, planurile spatio-temporale, experientele Leontinei Guran, registrele stilistice si o pluralitate de forme ale limbajului se intrepatrund pentru a forma un roman ametitor si provocator, un roman in care adevarurile umane intra unul intr-altul asemenea papusilor rusesti.
Nucleul romanului il constituie povestea Leontinei – „Leontina! Leontinusa!... Nusa, Tinusa, Tinoaica dracului! Leontinica, Tina, Leonica, zbintuita asta de Leonica“ , „o femeie facuta parca numai pentru dragoste“, personaj feminin cu ochi de Pena Corcodusa, senzualitate si trup de Lolita, vis de Annabel Lee. Povestea incepe in momentul in care Tina soseste in internatul orasului S. si incepe, impreuna cu citeva colege si cu intendenta internatului, nemtoaica Brunhilde, sa traiasca un virtej de experiente erotice al caror gust ii va pecetlui existenta ulterioara. Frumusetea fizica ii ofera o iluzorie libertate si posibilitatea de a se sustrage, aparent, rigorilor comuniste.

Armonia si desavirsirea fizica o transforma pe Leontina intr-o femeie mai mult decit dorita de barbati, in femeia dorintelor ascunse si a pasiunilor mistuitoare. Traieste o relatie cu profesorul care o pregateste pentru admiterea la Facultatea de Medicina, relatie terminata brusc, ce scoate la iveala golul existential care o inconjoara. Tot acestei perioade ii apartine si momentul in care Leontina intra in rindurile tineretului UTC. Sistemul incepe sa o inghita, tinerei i se cere sa isi arate devotamentul fata de Partid. Se deschide astfel un alt palier important al cartii, in care este developat pas cu pas caracterul tentacular al sistemului comunist.
Leontina simte inca din copilarie dogmatismul rigid si opacitatea regimului comunist. Ea gaseste impreuna cu alti copii o parasuta a unui ofiter SS si este acuzata de spionaj, motiv pentru care tatal ei va face inchisoare. Un accident absurd si intimplator, interpretat ca act de fronda impotriva Partidului si dovada de colaborationism, o priveaza pe Leontina de figura paterna. Lipsa dragostei familiei se resimte in comportamentul eroinei.

Chiar daca intreg romanul pare a fi romanul experientelor Leontinei, felul in care Partidul si sistemul comunist o inghit pe eroina nu este nesemnificativ, ci, din contra, ii contureaza si ii determina trairile, chiar si pe cele mai intime dintre ele. Practic, romanul surprinde doua extreme, definite in acest mod antinomic tocmai pentru ca sint situate una in fata celeilalte. Realitatea comunista sordida si voluptatea pe care/in care traieste Leontina. Romanul alterneaza pasajele narative cu cele formate din colaje de „limbaj de lemn“, care redau, ironic, istoria comunismului romanesc, incepind cu deceniul negru al instaurarii regimului pina in anii ’80.

Jocul perspectivelor narative este realizat prin prezenta unui narator neutru, neparticipant la actiune, pe care il recunoastem in text prin stilul indirect liber, si a mai multor naratori actanti, mai ales spre final, cind sint adunate mai multe marturii despre Leontina. Imaginea finala a eroinei este una sfarimata in cioburi, un pluriperspectivism halucinant, o sumedenie de papusi rusesti care toate alcatuiesc identitatea Leontinei. Colege de internat, de facultate, profesori, barbati care au cunoscut-o ofera cititorului felia lor din viata Leontinei. Dispunerea intercalata a vocilor narative nu arata altceva decit lipsa de contingenta a Eului, acea trasatura de selflessness, pe care Ihab Hassan o cataloga drept definitorie pentru poetica postmoderna. Un roman disjunctiv, fragmentat, un roman a carui forma este, de fapt, o antiforma.

Criza naratorului/autorului
Pupa russa contine trei capitole intitulate „Nota auctoris“, capitole frumos si ingenios integrate romanului. Acestea vin in descendenta inceputului romanului, unde Leontina este Leon + Tina, jumatatea feminina alaturi de cea masculina, androginul, perfectiunea mult visata. Ca personaj al romanului, Leontina este jumatatea feminina a unui intreg in interiorul caruia vocea auctoriala reprezinta jumatatea masculina. Superba metafora a scrisului – creatorul formeaza impreuna cu creatia sa perfectiunea androgina. Criza naratorului/autorului care reiese din aceste capitole, constientizarea tragica atit a individualitatii sale, cit si a personajului sau, expunerea lipsita de orice retinere a modalitatilor prin care isi creeaza personajul sint tot atitea experiente ale naratorului postmodern, care refuza sa-si asume rolul de Mare Romancier, constient ca: „Lumea este ceea ce vine si ceea ce se schimba. Omul exista pentru ca e facut din materie. Ideile nu au materie. Oamenii nu au idei“.

Materia, materialul sint si vor fi intotdeauna cuvintele. Oamenii si personajele sint creati din cuvinte. In Trupul stie mai mult – fals jurnal la Pupa russa, Gheorghe Craciun povesteste geneza romanului sau, pornind de la o afirmatie a lui Valéry: „Cuvintele fac parte din noi mai mult decit nervii“. Criza limbajului transcrie criza trupului, experienta limbajului – experienta trupului, cuvintele devin viscerale: „Insa durerea numelui ei nu se afla in aceasta fragmentare de spatii Leon/Tina, ci in aceasta treapta N-T. Ca o ruptura dintre doua trupuri diferite, dintre doua biologii diferite, dintre doua culori ale pielii si dintre doua triburi diferite pe care le separa o jungla imensa. Cind Leon se intilnea cu Tina, pamintul numelui ei se crapa brusc ca o burta umflata din care ies matele. LEONTINA – UN NUME CU VISCERELE LA VEDERE“.
Aceasta echivalenta limbaj-trup este expusa cel mai dramatic in finalul romanului: „Si capul ei cel frumos de papusa ruseasca se sparse in mii de tandari, in mii de senzatii si de idei si cele 143.990 de cuvinte ale acestei carti se imprastiara pe suprafata lucrurilor din jur ca resturile unui creier explodat“. Planul personajului si planul auctorial sint unul si acelasi, inseparabile, pentru ca amindoua se supun acelorasi legi ale cuvintului, la fel cum sufletul este supus legilor trupului.

Dupa ce rateaza intrarea la Facultatea de Medicina, Leontina devine studenta la Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Isi continua virtejul relatiilor, una dintre ele fiind chiar cu ofiterul care ii cere note informative despre colegele sale de camera. Dupa incidentul cu un stab de partid, petrece o perioada la sanatoriu, apoi devine profesoara de sport in provincie. Se casatoreste cu Anghel Darvari, are o fetita cu varul acestuia, dar casnicia este pentru ea un gol continuu. Imbatrineste, simturile ii amortesc, devine incapabila de orice fel de reactii. Efervescenta tineretii ii pare foarte indepartata, trupul ii este coplesit de vid, realitatea nu o mai atinge cu nimic. Se hotaraste sa fuga impreuna cu fetita, dar este omorita in camera de hotel. Finalul romanului aduce moartea personajului, moarte atit la nivelul fabulei, cit si la nivelul discursului. Tot ceea ce, la inceput, era exuberanta aluneca inspre tristete si, inevitabil, inspre amarul sfirsitului.
Traire intensa a simturilor, a trupului si a limbajului, articulare postmoderna si un personaj care se sustrage oricaror tipare sint doar citeva dintre papusile rusesti ale jocului auctorial al lui Gheorghe Craciun. O carte in care tot ceea ce inseamna libertate a alegerilor si a creatiei este oferit cititorului prin povestea Leontinei, poveste a feminitatii si a distrugerii, a extremelor si a senzualitatii, a unui personaj care se ascunde in toate vocile cartii, pentru a-l face pe cititor sa o descopere si sa o creeze.