OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Conceptul de teatru-imagine defineste propensiunea spre un nou gen teatral, axat pe un tip de raportare vizuala la text, pe lumini, sunet si miscare.
Editia din acest an a Festivalului de Teatru-Imagine de la Tirgu-Mures, a IX-a in ordine, s-a vrut a fi o trecere in revista a ceea ce inseamna cele mai valoroase productii teatrale care intra in aceasta zona.
Decorul imens, larg, spatios, conceput de Romulus Fenes pentru montarea piesei Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprita de Bertolt Brecht, in regia lui Kincses Elemér, la Teatrul National din Craiova, sugereaza faptul ca matrapazlicurile gangsteriste, coroborate cu etapele devenirii unui posibil dictator, sint niste fenomene obisnuite, cotidiene, ce se petrec in vazul tuturor. Ele nu sint nicidecum niste activitati subversive, derulate in celule ilegale. Societatea astfel creata, dupa chipul si asemanarea acestora, asezata intr-un spatiu ostil, din lemnarie cenusie, intr-un permanent clarobscur, nu poate avea nici o finalitate.

Regizorul Grigore Gonta a asezat cavalcada din jurul scrisorii de amor pierdute in mediul actual al parvenitilor, in lumea coruptilor, demagogilor, smecherilor, politicienilor (aceste segmente se pot confunda cu multa usurinta). Romania devine un pretext, o mocirla in care se balacesc cu totii. Fastul dus la extrema, frizind kitsch-ul, grandoarea, falsa eleganta, pretiozitatea (scenografie conceputa de Florica Malureanu), nu poate acoperi sau ascunde macar gaunosenia personajelor. Noua fauna politica se regaseste in Caragiale; ascensiunea si desavirsirea acesteia il vor depasi. Se poate observa cum aceeasi idee, potrivit careia ascensiunea sceleratilor poate fi oprita sau nu, apare pusa pe tapet in doua montari de factura diferita, in ecleraj antitetic.

Regizorul Alexandru Colpacci, la Compania „Tompa Miklós“ din Tirgu-Mures, a regindit conflictul linear al piesei Ket nö közt (Intre doua femei), scrisa de Marivaux. Jocul dragostei, prefacatoria, fatarnicia, jocul mastilor capata incarcatura filozofica. Finalitatea intimplarilor de pe cele trei planuri este aceeasi: fie barbat sau femeie, aristocrat sau servitor, indragostit inflacarat sau persoana care-si inabusa sentimentele, toti vor fi cuprinsi de acel sentiment nobil numit dragoste. Este de fapt un „joc al dragostei si al intimplarii“. Decorul proiectat de Labancz Klára satisface, la prima vedere, registrul de teatru-imagine, prezentind intimplarile din mai multe unghiuri si planuri. Oglinzile ce acopera intreaga scena si prelungirea spre stal multiplica personajele, obligindu-le la un tip de reflectare sinonima cu autocunoasterea, printr-o solutie scenografica de mare efect si rafinament.
Regizorul Alexandru Colpacci propune in Padurea de Ostrovski un parcurs in zona subconstientului. Personajele capata noi valente in conceptia regizorala moderna, nelinistile lor sint etalate printr-o analiza psihologica profunda, oferind actorilor sansa abordarii unor roluri de mare complexitate. Padurea poate fi doar un pretext. Apa statatoare reia in cheie simbolica societatea rusa reflectata in literatura vremii. Padurea lui Ostrovski apartine regnului subvegetal. Spectacolul se deruleaza intr-un spatiu din lemnarie, lipsit de viata.

In categoria teatru-imagine se poate incadra si spectacolul Teatrului National din Cluj, prin adaptarea piesei Bolnavul inchipuit de Molière. In decorul gigantic, cu largi spatii de joc oferite actorilor, acestia evolueaza in costume luxuriante, de salon, asezonindu-se cromaticii din fundal. Colaborarea scenografului T.Th. Ciupe cu creatoarea de costume Adriana Grand a dat nastere unei rafinate simbioze estetice. Miscarea scenica este si ea un factor hotaritor in anatomia spectacolului, Florin Fieroiu concepind o coregrafie sarcastica la adresa tarelor curtii regale franceze. Regizoarea Sanda Manu, prin alunecarea patului cu Argan spre centrul scenei, il aduce, de fapt, in contemporaneitate.

Kostea cauta forme teatrale noi, asa cum Cehov cautase resurse dramatice noi, punind bazele realismului psihologic. Din spectacolul Pescarusul al Teatrului „Tomcsa Sándor“ din Odorheiu Secuiesc razbate insa altceva: formele teatrale noi sint de fapt noile norme de viata, concepute, visate de tinarul Kostea, devenite niste norme noi de convietuire. Incercarea singulara nu poate avea sorti de izbinda. Pescarusul, in viziunea regizorului Sorin Militaru, este spectacolul unei stari de tulburatoare neputinta, este un panoptic al sufletului rus, un preambul al mortii. Personajele parca plutesc intr-un mediu necunoscut, intr-o alta dimensiune. Trecerea in metafizic ridica nivelul spectacolului lui Sorin Militaru, un spectacol poetic despre maturizarea dureroasa a unor tineri rebeli, poate fara cauza.
Experimentul In pielea Elizei M…, in coproductie franco-romana, nu este un lucru iesit din comun, desi combinatia teatrului cu tehnica cinematografica si filmarea in direct a unei parti a spectacolului poate fi captivanta, socanta, novatoare. Scenariul, conceput de Louise Doutreligne, este stratificat pe mai multe paliere.

Primul: lecturarea si dezbaterea scrisorilor intime de catre doua femei, episod proiectat pe ecran. Al doilea: un film in film despre femeia care se destainuie. Al treilea: interventia live a celei de-a treia femei, cu parti din scrisorile femeii din filmul din film, acestea fiind lecturate in limba romana. Melanjul teatru-imagine ii apartine regizorului si actorului Jean-Luc Palies de la Compagnie „Influence“ din Paris.
Comedia incurcaturilor, a qui pro quo-urilor, a schimbarilor de identitati, sexuale cu precadere, din A douasprezecea noapte, ofera regizorilor si actorilor un teren ofertant concretizarii scenice a unora dintre cele mai nastrusnice viziuni. Astfel, la Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, regizoarea Beatrice Rancea imagineaza o feerie exotica, un microcosmos original si particular in felul lui. Aducerea in imediata contemporaneitate duce la solutii scenice voit facile, discutabile, frizind kitsch-ul. Punctul vulnerabil al conceptiei regizorale consta in prematura descarcare a tolbei mijloacelor artistice folosite in spectacol, actul intii aratindu-ne toate posibilitatile de utilizare a decorului conceput de Helmut Stürmer. Ilustratia muzicala este lipsita de coerenta, melanjul de genuri si stiluri din epoci diferite nefiind tocmai potrivit.

Montarea piesei Lupii si oile de Ostrovski, in regia lui Petru Vutcarau, la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chisinau, poate fi o morality play. De remarcat ca Petru Vutcarau concepe un limbaj particular, unic in felul lui, demn de genul teatral abordat de prezentul festival. Travestiul nu este nici el o solutie gratuita.
La editia a IX-a a Festivalului International Teatru-Imagine, juriul, format din: Irène Gogoberidze – Georgia, Andrzej Bubien – Polonia, Achille Roselletti – Italia, Stefania Cenean, Mihai Sin – Romania, a acordat urmatoarele premii: Premiul pentru regie a fost acordat ex-aequo regizorilor Alexandru Colpacci pentru spectacolele Intre doua femei de Marivaux si Padurea de Ostrovski, ambele realizate la Teatrul National din Tirgu-Mures, si lui Sorin Militaru pentru spectacolul Pescarusul de A.P. Cehov, realizat la Teatrul „Tomcsa Sándor“ din Odorheiu Secuiesc.
Actrita Anca Florea a fost nominalizata la sectiunea „Tinere sperante“ pentru rolurile din Padurea, regia Alexandru Colpacci, si In pielea Elizei M…, regia Jean-Luc Palies.