OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sergiu SINGER
Lavanda si usturoi sau murmurul caselor…
Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2002, 144 p., f.p.


„Traim intr-un oras pe care nu-l intelegem si de aceea nu-l stim ingriji“ – cu aceste cuvinte isi incepea Nicolae Iorga cartea sa despre Istoria Bucurestilor, publicata in 1939, in paginile careia, la capatul unor investigatii indelungi prin arhive si documente de epoca, prinde contur „fiinta materiala si morala“ a orasului intemeiat de pastorul Bucur.

Fara sa-si propuna nici o clipa sa „imprumute“ metoda istoricului, Sergiu Singer, arhitect si scenograf, ne ofera o carte-obiect de o nesperata frumusete, izvorita din nostalgie, din infinita dragoste si din nevoia de a recupera farmecul discret al Bucurestiului de odinioara. Tulburatoare prin alcatuirea ei inedita si, tocmai de aceea, greu de incadrat intr-o tipologie literara anume, Lavanda si usturoi „nu este o carte biografica, nu este nici o carte de istorie a arhitecturii, nici o carte de bucate si nu are nici pretentii beletristice“, dupa cum ne avertizeaza de la bun inceput autorul. Fiind cite putin din toate acestea la un loc si avind ca scop declarat „incercarea de a reaminti unora, care au trait timpurile acelea, si de a sugera altora, care n-au trait atunci, parfumul unei anumite perioade ce a durat pina la schimbarile brutale din cele doua decenii de la mijlocul secolului XX“, cartea lui Sergiu Singer reconstituie, partial, istoria subiectiva a unui oras fabulos, situat deopotriva in spatiul real si in cel al memoriei afective. La acest regal editorial contribuie, in egala masura, povestirile si imaginile care, departe de a avea doar rolul unor ilustratii neutre, fac parte integranta din text, provocindu-l si conditionindu-l.

Autorul reuseste performanta rara de a construi o carte despre care se poate spune, parafrazindu-l pe Cézanne, ca poarta cu sine chiar si mirosul peisajelor, al caselor si al oamenilor evocati. „Colaj de amintiri si realitati“, in care se topesc ingrediente pe cit de variate, pe atit de ingenios mixate – case vechi si retete culinare, detalii arhitectonice si „fructe ale pamintului“, piese de mobilier si istorioare cu haz, fotografii in sepia din care surid melancolic sau privesc teapan personaje de epoca –, Lavanda si usturoi este facuta nu doar pentru bucuria mintii, ci si a simturilor, fiind si un elogiu, indirect, adus perceptiei senzoriale. Poate si din acest motiv cartea se citeste pe indelete, dar si dintr-o suflare, zabovind cind pe marginea unei retete care stirneste reverii gastronomice, cind pe chipurile retro, ce par sa reinvie sub ochii nostri, cind pe fatadele unor case a caror armonioasa alcatuire te determina sa-ti imaginezi interioare rafinate, unde poti gasi alaturi piese de mobilier Biedermeier si Art Deco, plafoniere Muller Fres sau Gallé, biblioteci pline de carti si pereti incarcati de tablouri, toate respirind aerul compozit al timpului regasit si reinstaurat, pentru noi, de Sergiu Singer.

Luindu-si ca puncte de reper vechi fotografii de familie, scrisori, catastife scorojite in care apar nume, adrese sau retete, la care se adauga fotografii contemporane ale caselor care au creat atmosfera inconfundabila a Bucurestiului interbelic, autorul intreprinde o calatorie in timp si in spatiu, la capatul careia multiple universuri senzoriale si temporale se intrepatrund si se suprapun. Dincolo de suprafete, privirea descopera continuturi epice, oameni feluriti ale caror destine sint creionate in fuga. Mai interesante decit succesiunea evenimentelor care au marcat existenta tuturor acestor personaje sint insa, in opinia autorului, preferintele lor culinare, originalitatea si inventivitatea lor in materie de gastronomie.

O lume intreaga de gusturi si arome se dezvaluie pas cu pas, invaluind insinuant o realitate pe care trecerea timpului o transforma, treptat, in teritoriu exclusiv al fictiunii memorialistice. „Retetele mele sint de fapt amintiri gastronomice“, marturiseste Sergiu Singer, proustiene puncte de reper care fac din prepararea unei parfumate sarlote cu fructe de padure sau a unei apetisante budinci de orez prilejul revizitarii trecutului, ca intr-un ritual reiterat periodic. Urme palpabile ale unor contexte si ipostaze existentiale de mult risipite in timp, banalele retete culinare isi probeaza, in Lavanda si usturoi, inepuizabilele latente mnemotehnice, care fac posibila ingenioasa recuperare a „fiintei materiale si morale a orasului“ despre care vorbea Iorgas. Memorialistica? Fictiune? Sergiu Singer ignora frontierele conventionale dintre genuri, iar personajele evocate respira in spatiul „adevarului“ si in cel al „imaginarului“ deopotriva. Din fiecare rind si din fiecare imagine se detaseaza pregnant, invaluitor si fascinant Orasul ca topos privilegiat al unei mitologii subiective ce sta sub semnul nostalgiei.

„Idealul meu ar fi sa realizez un colaj romantic“ scrie, inainte de toate, autorul. Cartea aceasta ciudata, care palpita de o viata ce pare simultan familiara si inaccesibila, traita si inchipuita in egala masura, are toate caracteristicile unei scriituri postmoderniste, permeate de un romantism difuz. Ii corespund, peste mode si timp, paginile unui capitol din Exuviile Simonei Popescu, dialogul intertextual putind incepe asa: „Era o veche si patata carte de bucate, cu desene sofisticate in tus negru, in care se amestecau cuvinte necunoscute, cuvinte domestice si salbatice, mirosuri, materii, substante, instrumente, animale si plante, culori, consistente – si in care cautam pina la ameteala amanunte picante, asa cum aveam sa fac mai tirziu stind aplecata peste reproduceri dupa Bosch si Bruegel“…