OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cit de mult credeti ca a contat protestul reporterului Alexandru Costache, care, intre turul intii si al doilea de scrutin al alegerilor prezidentiale, a dezvaluit cenzura din TVR?
Mai intii, sa ne amintim foarte pe scurt ce s-a petrecut. Pe 7 decembrie 2004, sase angajati ai TVR, reporteri si producatori, au organizat o conferinta de presa la sediul Agentiei de Monitorizare a Presei si au confirmat ceea ce lumea banuia de multa vreme: ca la TVR exista cenzura. Alexandru Costache, om cu patru ani de activitate in institutie, a fost cel care a vorbit in numele grupului. A facut-o raspicat, ferm, fara teama de repercusiuni. Demersul lui a parut sinucigas din pricina unui reflex tipic structurilor autoritariste (daca nu totalitariste de-a binelea): intr-un mediu anormal, cine incearca sa se comporte normal este considerat anormal. Alexandru Costache s-a purtat firesc, iar acest lucru n-a placut sefilor lui. Nici nu avea cum.

Reporterul a vorbit despre cultura obedientei, despre agendele modificate la telefon, despre interventiile de sus, despre aparitia pe post a unor invitati descinsi intr-un mod misterios, fara sa figureze in desfasurator, si despre reticenta unor colegi de a informa direct publicul („Oare putem sa iesim cu asa ceva pe post?“). Lucrul cel mai grav pe care l-a semnalat Alexandru Costache este reaparitia autocenzurii printre angajati. Si nu e vorba de autocenzura interioara, cea care te obliga sa-ti filtrezi cortical reactiile, sa gindesti inainte de-a vorbi. Nu, Alexandru Costache s-a referit la palma dusa la propria gura, la inhibitiile de tip ideologic sau ierarhic, la teama de a nu supara pe cineva prin informatia furnizata, chiar daca informatia e corecta, iar publicul o asteapta. Ma intrebati cit a contat gestul lui Alexandru Costache. Enorm. In primul rind, fiindca a aratat ca exista in TVR oameni care nu vor sa-si traficheze constiintele. In al doilea rind, fiindca e vorba de un avertisment venit dinauntrul institutiei, cu o percutie mult mai mare decit daca ar fi fost rostit de un outsider.
A fost TVR singura televiziune pro-PSD intre 2000 si 2004? De ce criticile sint indreptate doar spre PSD?

Cred ca intrebarea asta trebuie legata de cea anterioara. Ia sa ne amintim, cite televiziuni au prezentat punctul de vedere al lui Alexandru Costache? Realitatea TV si atit. Asta inseamna ca avem deja raspunsul. Marea campioana a capitalismului kitsch, Pro TV, a survolat cuminte episodul. Antena 1 s-a lipit strins de corpul puterii si n-a miscat in front. Prima TV, careia lumea ii spunea pina nu demult Mitrea TV, a tinut sa-si merite porecla si a atipit tocmai cind trebuia sa fie treaza. National TV si-a adus aminte ca i s-au re-re-reesalonat datoriile imense la bugetul de stat si a tacut milc. Nici macar OTV n-a gasit de cuviinta (ce cuvint pentru OTV!) sa aduca vorba despre acest caz. E limpede ca TVR n-a fost singura amanta media a PSD-ului. PSD si-a amenajat un veritabil harem mediatic, si asta fara umbra de jena, caci are in componenta destui virtuozi ai firului scurt si ai ordinului rastit. Ba chiar as spune ca au existat perioade cind Pro TV si Antena 1 au depasit TVR in slugarnicie. Intre 2000 si 2004 puterea a incheiat trocuri in ochii lumii si in rasparul legilor. Discutia a fost simpla: ne cintati in struna, va pasuim cu datoriile. Asta cind nu s-a intimplat ca patroni ai posturilor TV sa fie cotizanti directi in campaniile PSD, caci au existat si asemenea cazuri.
Va reusi Comisia parlamentara speciala, condusa de Raluca Turcan, sa lamureasca problemele din TVR? De ce se intirzie atit de mult audierile?

E greu de anticipat. Eu pot doar sa sper ca Raluca Turcan va reabilita statutul comisiilor ca atare. Stiti cum se spune: daca vrei sa ingropi o problema, infiintezi o comisie. Socotesc ca ar trebui sa avem un dram de optimism. Caci nu e vorba de o comisie ordinara, ci de una speciala, de ancheta. In plus, o comisie ai carei reprezentanti sint si din Senat, si din Camera Deputatilor. Din putinele informatii pe care le am, Raluca Turcan nu pare dispusa la tergiversari si mosmondeli. Trag nadejde ca va izbuti sa-si mobilizeze colegii si sa se comporte eficient. E adevarat, audierile intirzie, chiar nepermis. Ceea ce se intimpla acolo ma duce cu gindul la cartea lui Orwell, Omagiu Cataloniei, unde in situatii de maxima urgenta soldatul spaniol isi aprindea o tigara si spunea mañana, mañana. Si fiindca tot am alunecat in literatura, sa ne aducem aminte de replica lui Scarlett O’Hara: „Si miine e o zi“. Nu stiu, poate sintem mai interesanti cind hamletizam, cind ne abandonam impulsului de a amina de dragul aminarii. Daca rezolvi o problema prea repede, poti fi acuzat ca ai fuserit. Pe cind daca pierzi un an si nu rezolvi mare lucru, te trezesti batut consolator pe umar: a incercat, saracul, dar e tare complicat, nu vedeti? La modul serios insa, materialul cu care va lucra aceasta comisie e stufos, iar ambalajul ascunde bine betesugurile.

Am intrat nu de mult pe site-ul SRTV. Prima impresie e buna. Exista multe informatii, organizarea lor pare solida, fisurile nu se vad cu ochiul liber. Comisia condusa de Raluca Turcan va trebui sa citeasca printre rinduri, sa aiba nas de copoi si fler de antrenor. In plus, va avea nevoie de un simt al orientarii extrem de acut. Caci cind te vezi intr-un asemenea labirint al informatiilor, uneori ai momente de panica.
Trebuie sa demisioneze Valentin Nicolau? De ce n-o face?
Multi angajati ai televiziunii publice il apara pe Valentin Nicolau si au motive s-o faca. Le-au crescut salariile, au dobindit notorietate in ochiul public si asa mai departe. Pentru cineva din afara insa, e clar ca PDG-ul televiziunii de stat s-ar cuveni sa demisioneze. De ce? In primul rind, fiindca eforturile de credibilizare a institutiei ar trebui sa inceapa prin schimbarea celui care o conduce. Valentin Nicolau a fost adus de Adrian Nastase si PSD pentru Adrian Nastase si PSD. El este impartial doar daca-l compari cu Dragos Seuleanu. Agenda i-a fost scrisa la Palatul Victoria.

El doar a luat la cunostinta si s-a conformat. In al doilea rind, fiindca vendeta politica a avut destule episoade picante in mandatul Nicolau (ma refer aici inclusiv la rafuielile din interiorul PSD-ului, care au existat si la nivelul SRTV). Valentin Nicolau s-a descotorosit de nedoriti, iar cind nu a putut sa actioneze direct, i-a facut sa plece prin diverse forme de presiune. Atentie, nu i-a concediat pentru carente profesionale, ci din cu totul alte motive. In al treilea rind, fiindca Valentin Nicolau a oferit puteri extrem de mari unor persoane care gestioneaza puterea hormonal. In al patrulea rind, fiindca in mandatul lui vintul ereditatii a batut parca mai mult ca niciodata. SRTV a devenit spatiul unde matusa isi aduce nepotul, fiica isi promoveaza tatal, unchiul isi impinge de la spate fratele. O mare famiglie crispata, compusa din mici familii fericite, cam asa arata televiziunea publica astazi. In al cincilea rind, presedintele Valentin Nicolau ar trebui sa demisioneze fiindca in felul asta dramaturgului omonim i-ar ramine mai mult timp de scris. Ce-i drept, nu stiu daca piesele lui vor mai avea un asemenea succes pe programul unu al televiziunii publice.

Cum credeti ca ar trebui sa functioneze, din punctul dvs. de vedere, o televiziune publica, platita din banii contribuabililor?
O televiziune publica ar trebui sa fie supla si, fireste, formativa. La TVR inca exista enclave anacronice, spatii unde nu s-a intimplat aproape nimic de cincisprezece ani, oameni anchilozati mintal. Iar asta e un lucru nefiresc. Sigur, televiziunea are de multumit un public eclectic si de multe ori imprevizibil. Ea are totodata de facut fata concurentei. Numai ca puterea ei financiara ii ofera un loc privilegiat la grila de start. Totul e sa se automobileze corespunzator. As vrea sa vad mai multi oameni de factura lui Catalin Stefanescu la televiziunea publica. N-am nimic cu Andreea Marin sau Raluca Moianu, insa ma tem ca emisiunile lor sint deja intr-un defazaj fata de Europa spre care tindem. O sa ne fie greu sa ne integram cu atitea ore de stors batista si de oferit frigidere in direct, pe ritmuri latino. Cred, in concluzie, ca televiziunea publica trebuie sa fie mai putin concesiva fata de gustul publicului, mai putin orbita de lumina ratingului si mai preocupata de educarea privitorilor. E comod sa dam vina pe nivelul scazut al consumatorului. Dar, ca televiziune publica, ne sta in putinta sa-l luam pe consumator si sa-l ajutam sa urce pe scara valorilor adevarate.