OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trei apocrife ale Vechiului Testament. Iosif si Aseneth, Testamentul lui Iov, Testamentul lui Avraam
Traducere, note si prezentari de Cristian Badilita. Editura Polirom, 2000, 203 p., f.p.


Constituind „versantul de inspiratie veterotestamentara aslt literaturii apocrife“, volumul Trei apocrife ale Vechiului Testament reuneste scrieri „intertestamentare“ si „pseudoepigrafice“ (Cr. Badilita): ele dateaza din secolele V i.Chr.-II-III d.Chr. si sint asezate sub autoritatea unor cunoscute personaje biblice.
Cum arata si prefatatorul volumului, pe linga valoarea lor teologico-filozofica, apocrifele au o mare valoare literara. Textele sint insotite de introduceri riguros documentate, in care sint prezentate atit subiectele si variantele intilnite, cit si mijloacele compozitionale si particularitatile narative. Intelegerea apocrifelor este astfel facilitata de analiza. Notele explicative accentueaza dimensiunea literara datorata inspiratiei si structurii de adincime a textelor.

Iosif si Aseneth (Marturisirea si rugaciunea Asenethei, fiica preotului Pentephres) se impune atit ca apocrifa biblica de referinta, cit si ca o complexa textura romanesca, asociabila (prin tematica si prin simbolistica rafinata) cu Cintarea Cintarilor. Este perceput ca unul dintre cele mai frumoase romane iudeo-elenistice (e redactat in limba greaca). Tema centrala este erosul, care influenteaza decisiv evolutia personajelor. Ele traiesc o convertire substantiala, ce se naste si se implineste prin fascinatia erosului. Pivirea celuilalt are rolul unei formule catalizatoare, al unei subtile transformari alchimice, prin care cuplul isi desavirseste unitatea. Fiecare detaliu devine semnificativ, sugerind un tip de atractie irezistibila, descrisa in datele ei relevante: „Si l-a vazut Aseneth pe Iosif si s-a tulburat peste masura. Inima i s-a frint, genunchii i s-au/ Inmuiat si a prins a tremura din tot corpul“. Intensificarea iubirii reprezinta forma suprema a constientizarii metanoiei (penitenta, convertire) ca implinire erotica salutara: „Il iubesc mai mult decit imi iubesc sufletul“. Cuplul devine un tot indisociabil, astfel incit dimensiunea alteritatii dispare: „Miinile mele sint miinile tale si picioarele tale sint picioarele mele“. In Anexele volumului este publicata si traducerea romaneasca semnata de C. Bobulescu.

Testamentul lui Iov adopta alt tip discursiv, putind fi asociat unui scenariu dramatic in care epilogul si prologul au un rol major. Ele sint insotite de pasaje lirice (interventii ale corului), de monologuri si dialoguri inventiv dozate. Cumulind elemente specifice romanului si tragediei, textul apartine unui gen mixt, situat la frontiera dintre cele doua si depasindu-le totodata tiparele. Formula testamentara permite adaugarea unui comentariu-parafraza care amesteca livrescul si religiosul. Protagonistul foloseste o strategie oratorica persuasiva. Motivul central este suferinta care marcheaza etapele cele mai importante ale existentei lui Iov si ii inlesneste purificarea printr-o extraordinara capacitate de resemnare: „Sa rabdam asadar, pentru ca Domnul miscat sa se milostiveasca de noi“.

Testamentul lui Avraam are in centru momentul simbolic al confruntarii unui „om exemplar“ cu Moartea, surprinsa intr-o varietate de ipostaze care converg catre o imagine metamorfotica, multiforma (chipul de foc, chipul de sabie, chipul de tunet). Intregul scenariu are in subtext o logica maniheista riguroasa, care opune salasul pacatosilor si alaiul celor drepti. In Anexe e publicata si versiunea romaneasca realizata de parintele Grigorie din Mahaci dupa un original slavon.
Ingrijitorul editiei ofera un bogat aparat critic si o pertinenta orientare bibliografica, necesara aprofundarii textelor si raportarii cititorului la contextele in care au fost elaborate.