OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

reviste straine

Numerele pe lunile noiembrie si decembrie 2003 ale revistei culturale belgiene Le Mensuel littéraire et poétique conduse de Monique Dorsel si editate de Théatre-Poéme contin numeroase texte demne de atentie despre poezia francofona si cautarile ei. Cel pe luna noiembrie are in prim-plan prezentarea unei puneri in scena a personalitatii lui Montaigne: piesa Montaigne au chateau de Gournay de Jacques Cels, in regia lui Christian Leonard. In pagina 3 a revistei – un inspirat grupaj inedit al poetului experimental de factura „rimbauldiana“ Alain Duault, prezentat la acelasi Théatre-Poéme, a carui activitate, reunind saptaminal recitaluri de poezie si muzica, reprezentari scenice, seminarii si dezbateri pe teme de filozofie, stiinte si psihanaliza, este de-a dreptul prodigioasa. Ca de obicei, o mentiune speciala merita paginile de recenzii „la zi“ ale volumelor de si despre poezia aparuta pe toate meridianele: aplicate si exacte, expresive, avizate, concise...

Numarul pe luna decembrie al revistei retine atentia prin grupajul Un décembre médiéval despre o serie de spectacole poetico-teatrale si muzicale inspirate de poeti medievali. Unul dintre acestea este spectacolul Fabliaux érotiques et farces joyeuses, o reprezentare truculenta a erosului „goliardic“ din Evul Mediu francez. Semnalam, de asemenea, cronicile pe marginea unor antologii de poezie portugheza, poloneza si croata, prezentarea unei dezbateri despre tinara poezie africana si caraibiana, dar si comentariile de finete despre – de pilda – proza lui Mallarmé.


de ici, de colo

In cadrul unei recente intilniri desfasurate la Iasi, ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Alexandru Athanasiu, a propus rectorilor formarea de consortii universitare; acestia au raspuns cu promptitudine cererii, urmind ca, pina in 2010, institutiile academice sa fie organizate intr-o retea nationala. Sub titlul Mega-universitatile, revista ieseana Opinia studenteasca dedica un grupaj consistent acestei „chestiuni universitare“ aflate la ordinea zilei, publicind, in pagina 13 a numarului din 26 ianuarie-1 februarie, doua articole „la tema“ semnate de doi universitari avizati in materie de reforma a invatamintului. Despre oportunitatea si implicatiile formarii consortiilor se pronunta, intr-un text echilibrat, fostul ministru al Educatiei, Andrei Marga: „Efectivul de facultati de profil este, in unele regiuni ale tarii, atit de mare incit batalia este pentru a capta studentii si prea putin pentru calitate. Care este solutia?

Cum se poate reorganiza sistemul universitar din Romania actuala? [...] ca ministru al Educatiei Nationale am cerut universitatilor sa se asocieze pina la unire si sa constituie unitati mai puternice. Am avut in vedere «integrarea universitatilor» in doua forme: forma consortiilor si forma mai pretentioasa a unificarii si am indicat avantajele. Proiectul din 1999 nu s-a invechit deloc. Un accent s-a schimbat, totusi. «Consortiile» sint, intre timp, mai multe, dar nu mai sint suficiente. As spune simplu, consortiile sint aliante, sint utile si trebuie promovate energic. A sosit insa timpul unificarii, iar aceasta forma a unificarii – englezii o numesc «universitate metropolitana» – este cea de care acum este nevoie. De aceea, daca este sa raspundem succint, avind proprietatea termenilor, la ceea ce s-a propus recent de minister (in limbajul caruia ramin confuzii conceptuale), anume a organiza «consortii», atunci as spune ca avem nevoie de procese mai profunde decit cel al consortiilor, de unificare de universitati“.

Redam in continuare un fragment din textul lui Andrei Corbea Hoisie (Avantaje si dezavantaje): „Consortiile universitare, asa cum au fost prezentate de domnul ministru Athanasiu, [...] par a fi o formula in spatele careia se ascunde o alta si mai veche intentie a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, intentie care din diferite motive, mai ales politice, nu a putut fi materializata pina acum. [...] sint convins ca si ministrul Educatiei a fost si este ingrijorat de proliferarea, pe de o parte, a institutiilor de invatamint superior de stat in foarte multe capitale de judet – institutii care, conform tuturor standardelor, nu prezinta garantii de profesionalism – si, pe de alta parte, urmareste si o reducere a posturilor administrative pe care le incumba asemenea structuri: indemnizatii de rectori, prorectori, decani, secretariate etc.

Toate intentiile, mai mult sau mai putin declarate, de degresare a sistemului – ca sa intrebuintez un termen nefericit, folosit de un ministru al Educatiei din Franta – au dat gres din pricina orgoliilor diverselor personaje politice, care isi doreau si au promis alegatorilor lor universitati si la Tirgoviste, si la Tirgu Jiu, si la Alba-Iulia s.a.m.d. Cu alte cuvinte, cred sau sint aproape convins ca sub formula acestor consortii universitare Ministerul intentioneaza o regrupare pina la unificare a institutiilor de invatamint superior din teritoriu, sub egida cite unui centru puternic si care prezinta garantii de seriozitate atit in tara, cit si in strainatate“. Initiativa guvernamentala este – in principiu – binevenita, fiind – de altfel – in acord cu tendintele de reorganizare a sistemului universitar pe plan european: „N-as fi deloc inclinat sa tratez cu o suspiciune, dupa mine nemotivata, aceasta initiativa a Guvernului. Ce as putea reprosa este ca lucrurile nu au fost duse pina la capat.

Pe de alta parte, consortiile universitare pot insemna si uniuni de institutii de invatamint superior din acelasi centru universitar. [...] cred ca rational ar fi sa sprijinim orice tentative de aceasta factura si sa vedem mai intii avantajele lor si apoi si inerentele mici dezavantaje“ – afirma, in final, Andrei Corbea.
Revista publica – in paginile 8-9 – si un interviu realizat de Cristina Vrinceanu cu ministrul Athanasiu. Titlul este foarte „combativ“: „Sint o nuca tare, care merita lupta mai multora ca sa se sparga“, iar criticile aduse fostului ministru Andrei Marga – excesive. Dincolo de asta, merita insa retinute – in mod special – opiniile privind formula de ierarhizare a universitatilor in trei categorii: nationale, regionale si zonale: „Eu cred ca aceasta formula de ierarhizare a universitatilor – care inseamna un plan pe timp mai indelungat, pentru ca se face in urmatorul an sau in urmatorii doi ani – este un lucru necesar pentru ameliorarea calitatii invatamintului romanesc. Daca dupa ’90 a fost, metaforic vorbind, o explozie de universitati – care veneau pe o realitate: in 1989, Romania avea cea mai mica populatie universitara din Europa; raportat la numarul de locuitori, aveam mai putini studenti decit Albania –, dezvoltarea autonomiei universitare si crearea de universitati publice si private a fost reflexul unei situatii. [...] Cred ca a venit momentul unei reflectii lucide, al unei autoevaluari corecte si al unei institutionalizari printr-o masurare a standardului educational minim si de excelenta la universitati“.

Numarul pe luna ianuarie 2004 al revistei culturale Nord Literar din Baia Mare publica – intre altele – o serie de comentarii pe marginea unor aparitii editoriale recente: Gheorghe Glodeanu scrie despre Geografia literaturii romane azi de Cornel Ungureanu, V.R. Ghenceanu se ocupa de volumul memorialistic al lui Nicolae Breban Sensul vietii, iar Augustin Cozmuta gloseaza pe marginea cartii despre Poetica misterului in opera lui Mateiu I. Caragiale a lui Gheorghe Glodeanu...
Ceea ce s-ar putea reprosa acestor prezentari (precum si altora din paginile aceleiasi reviste, de mai slaba calitate) este reverentiozitatea excesiva si lipsa spiritului critic: ceea ce primeaza pare a fi mai curind promovarea – „regionalista“ sau nu – a autorilor comentati...

Pe ansamblu, in paginile Nordului Literar seriozitatea e pindita de caderea in platitudini emfatice si prafuite. Mai bine stau lucrurile la capitolul „proza“, ilustrat de catre Marian Ilea si Ana Maria Navales, „o prozatoare spaniola din scoala Borges“.
Si de aceasta data, cel mai interesant text din sumar este studiul lui Gheorghe Ardelean despre Tinarul Steinhardt: anii ‘30-’40 ai secolului XX (relatia cu „tinara generatie“ si cu avangarda), din care apare acum o a treia parte. Urmarind, in eseurile publicate de Steinhardt la Revista Fundatiilor Regale (1936-1939) si Revista burgheza (1935-1936), pozitia acestuia fata de prozatori precum Proust si Gide, autorul studiului face citeva observatii subtile, atingind aspecte ideologice putin comentate pina acum si contrazicind cliseul care-l opune, indeobste, pe tinarul si „nonconformistul“ Nicu Steinhardt cucerniciei voioase a „monahului Nicolae de la Rohia“: „Admirator al lui Marcel Proust, N. Steinhardt este, insa, un anti-gidian [...] Urmarind aceasta pozitie anti-Gide, nu putem sa nu sesizam un paradox: tinarul Steinhardt se dovedeste a fi mai conservator in materie de gust literar decit viitorul monah Nicolae (cel care avea sa-si descopere, retrospectiv [...] afinitati cu avangarda interbelica ori sa simpatizeze cu scriitorii postmoderni ai anilor ’80).

De altfel, analizind personalitatea lui A. Gide (v. articolul Personalitatea lui André Gide, N. Steinhardt este mai putin dispus sa-i recunoasca acestuia nonconformismul, revolta, boema, antiintelectualismul, teza sinceritatii sau a dispretului pentru arta. Dimpotriva, el il anexeaza mai degraba pe scritorul francez paradigmei conservatorismului burghez: sentimentul familiei, confortul, cultura, clasicismul literar care sta la baza desavirsirii lui formale, scriitura din care lipseste cea mai mica greseala de tehnica, spiritul laborios, flaubertianismul etc. [...] Steinhardt neaga paralela Gide-Wilde. Wilde era un exaltat sincer, in timp ce Gide manifesta o prudenta mascata. [...] In fond, eseurile despre Marcel Proust si André Gide din Revista Fundatiilor Regale tradeaza inca o data pozitia tanarului Steinhardt: liberalismul clasic, moderatia burgheza (eseul Un mare critic burghez: E. Lovinescu, publicat in 1935 in Revista burgheza, ne trimite spre aceeasi circumscriere). De pe asemenea pozitii isi parodiaza Antistihus, in volumul In genul tinerilor... colegii de generatie [...]. Ostentatia, ludicul, ironia din volumul parodic sint evidente pentru oricine, numai ca avem de-a face aici, mai degraba, cu ironia pe care establishment-ul burghez o adreseaza unor forme anarhice, fie ele de dreapta sau de stinga“.