OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

M-am hotarit cu greu sa scriu aceste rinduri despre tatal meu. Mai intii, nu as fi facut-o niciodata intrucit sint constient ca orice discurs despre un om apropiat este incarcat cu mult prea multa subiectivitate si, prin aceasta, mult prea putin interesant sau relevant pentru ceilalti, fie ei prieteni, fosti colegi, rivali, oameni indiferenti sau pur si simplu clevetitori pe seama lui. Apoi, cind, cu diverse prilejuri, am vazut ca unele persoane il denigrau numai pentru ca a fost si a ramas de stinga, mi-am spus ca nu ar fi lipsit de interes sa readuc in actualitate citeva dintre ideile sau valorile care i-au conturat identitatea. In urma cu un an am obtinut „DUI“-urile lui (DUI = dosar de urmarire informativa). Este vorba de patru dosare de urmarire informativa care, cu intreruperi, acopera perioada 1971-1984. Mi-am spus atunci ca dincolo de profesorul sau politologul Radu Florian se afla si cel care a fost „obiectivul“ Securitatii lui Ceausescu. As fi putut sa fac o schita sociologica a carierei profesionale si sociale. Din nou am aminat.

Imi vine greu si nu mi-am propus sa adopt statutul fiului care se dedica memoriei tatalui. Marturisesc ca, de cite ori aflam de vreuna dintre manifestarile detractorilor sai, speram ca, in numele solidaritatii de breasla, al sinceritatii sau corectitudinii, se va gasi un fost student sau coleg care sa dea o replica normala. Nu a fost sa fie.
Dupa 1990, Radu Florian ajunge una din tintele celor interesati sa puna surdina discursului intelectual al unei stingi democrate. In 1996, pentru a indeparta atentia de la comunistii nationalisti nostalgici, Mihai Ungheanu incerca sa convinga ca adevaratii comunisti s-ar afla la Institutul de Teorie Sociala. In Vremea lui Adrian Paunescu, M. Ungheanu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii, semna articolul Partidul comunist exista!. Puternic marcat de faptul ca revista institutului, pe care el o credea subventionata din bani publici, publica studii critice despre Eliade, Noica sau Tutea, ar fi vrut sa o interzica. Daca asociem aceasta punere in garda cu mitul „evreii au adus comunismul sau comunismul este strain de sufletul romanului“, vehiculat de publicatiile nationaliste extremiste, avertismentul proferat de criticul protocronist isi dezvaluie completa semnificatie.

Invitat la Serata muzicala a lui Iosif Sava, Gabriel Liiceanu, nemultumit de faptul ca sub indrumarea lui Radu Florian se editase Ideea care ucide, o antologie de articole legionaroide din presa interbelica semnate Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea s.a., punea sentinta: „La Facultatea de filozofie, prin anii ‘60, era un profesor de socialism stiintific, Radu Florian, care acum conduce un institut de politologie… [care] scoate o revista sau o colectie [!] care se numeste Idei care ucid… Cine face asta? Radu Florian era cel care ne invata pe noi despre «etapa violenta» si «etapa pasnica» a luptei de clasa. Prin mintile noastre de copii de 18-19 ani el facea sa treaca «idei care ucid» si care efectiv ucideau. E chemat un asemenea om sa publice textele care au ucis de partea cealalta? Nu cred. Pe acestea pot sa le public eu“1. Numai ca Gabriel Liiceanu nu a vrut.
In articolul Prieteniile, medalie cu doua fete, Dorli Blaga citeaza dintr-un raport DUI intocmit sotului ei, Tudor Bugnariu, despre atitudinea profesorului Florian in anii ’60. In anul 1965, profesorul Tudor Bugnariu, decan la Facultatea de filozofie, i s-a inscenat o sedinta de partid pentru a fi sanctionat politic. In urma votului, „merita sa fie in atentie Radu Florian, care printre altele, a fost singurul care s-a abtinut la votul sanctiunii“2. „Sint de parere sa lucram organizat, separat si cu agentura direct pe Florian Radu“, este rezolutia pusa pe document. Nu stiu insa efectul acestui indemn printre ofiterii Securitatii, intrucit primul DUI deschis pe numele lui Radu Florian pe care aveam sa il primesc de la CNSAS a fost deschis in 30 ianuarie 1973.

Intr-o emisiune TV, la inceputul anului 1997, Vladimir Tismaneanu se arata si el sincer ingrijorat de faptul ca statul cheltuieste bani de la buget pentru a tine in functie, la un institut academic, un director ce editeaza o revista deschisa valorilor stingii democrate. El propunea mesianic, probabil in numele libertatii de exprimare, ca astfel de oameni sa faca institute private pentru a-si mediatiza ideile sau conceptiile.
In noiembrie 2003, Romania literara publica un articol semnat Mircea Mihaies, in care autorul spune, de o maniera categorica, fara sa ma cunoasca, ca sint „fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolsevic… Si Vadim si tatal respectivului personaj provin din aceeasi lume, a slugoilor lui Ceausescu“3.

Tot in noiembrie, dar in anul 1982, aveam sa aflu cu ajutorul mijloacelor TO
(= tehnica operativa) puse in functiune de Securitate in DUI „Henrik“, R. Florian ruga pe cineva la telefon „sa i se transmita felicitari lui sNicolaet Manolescu pentru articolul din Romania literara, dedicat, probabil, criticii atitudinilor protocroniste si nationaliste din cultura.
In martie anul acesta a avut loc audierea de catre CNSAS a fostului sef al SIPA, Marian Ureche, care a recunoscut ca a fost ofiter de Securitate si a carui semnatura se afla pe dosarele unor persoane urmarite de fosta Securitate. Cu toate acestea, la sfirsitul discutiilor, Mircea Dinescu declara presei: „el considera ca a facut doar lucruri bune, ca s-a ocupat mai mult de Invatamint si Sanatate si, in opinia lui, Securitatea nu a facut ceva rau dupa 1965“4.
In perioada martie 1975-noiembrie 1977, capitanul Marian Ureche a fost unul dintre principalii responsabili ai DUI „Radescu“, deschis „pentru aprecieri tendentioase si interpretare denaturata a tezelor marxist-leniniste“. La data de 2.XI.1977 DUI-ul a fost inchis, intrucit cel urmarit si-a schimbat pozitia. S-au facut informari la conducerea superioara de partid si a MI.

In perioada iulie 1980-noiembrie 1980 a fost informat de mai multe ori Centrul Universitar de partid de faptul ca acesta facea unele aprecieri tendentioase la adresa politicii partidului si interpreteaza uneori denaturat teze ale clasicilor marxism-leninismului, afirmind ca filozofia marxista este incheiata si ar trebui reconsiderata. Din ordinul Directiei I si al conducerii serviciului 140, la data de 20.III.1982, cu aprobarea Centrului Universitar de partid Bucuresti, s-a deschis asupra lui Radu Florian DUI-ul Henric, „pentru a se verifica si stabili natura relatiilor lui cu cetateni straini“ (DUI „Henrik“, Fisa, strict secret, exemplar unic). Dincolo de faptul ca fata de discursul pedagogic si politic al lui R. Florian au avut o grija deosebita unii dintre colegii lui (care fie alergau la Centrul Universitar de partid Bucuresti pentru a-si disemina impresiile, fie se intilneau in case conspirative cu ofiteri de Securitate), oare cit bine o fi facut Marian Ureche, care in DUI „Radescu“ a dispus de toate mijloacele informative posibile pentru a afla ce gindeste, vorbeste sau cu cine se intilneste R. Florian? El a apelat la „surse“, „informatori“, interceptarea telefoanelor, filaj. Astfel, intre 15.04-15.05.1975, capitanul Ureche a raspuns de „masuri de filaj pentru a-i stabili legaturile mai apropiate, natura acestora, daca intretine relatii cu cetateni straini“.

Fapt pentru care R. Florian a fost urmarit, fotografiat si filmat in peregrinarile lui prin Bucuresti. De asemenea, in Planul de masuri (completare) din 14.06.1975, la punctul 3 se mentiona „incadrarea informativa a lui Alexandru Florian, anul III sociologie, stabilirea preocuparilor anturajului si relatiilor acestuia. Dirijarea informatorului «Rotaru» si recrutarea unui colaborator, din rindul persoanelor cu care intretine relatii apropiate. Termen 05.07.1975“. Ce s-o fi ales de incadrarea mea informativa e greu de spus. Dosarul nu mai mentioneaza, iar cind am solicitat la CNSAS accesul la propriul dosar, mi s-a spus ca SRI a comunicat ca nu am avut DUI.
De asemenea, de data asta maior, Marian Ureche coordoneaza operativ DUI „Farcas“, in perioada 23.09.1978-probabil vara 1980. L-am gasit prezent si in DUI „Henrik“, dar pare sa nu mai detina rolul de responsabil de dosar.
Nu am sa dau alte nume de ofiteri, profesori sau studenti, desi unele apar in clar in cele peste o mie de pagini, intrucit, paradoxal, la solicitarea mea de a deconspira informatorii, SRI-ul nu a oferit nici macar un nume. Desi unele posibile deconspirari le furnizeaza insesi dosarele respective. Unii informatori sint omniprezenti, altii ocazional.

In orice caz, dupa ce parcurgi dosarele, ramii cu impresia ca la Facultatea de filozofie si in Universitatea Bucuresti era o suprasarcina de informatori, cadre didactice si studenti.
Din februarie 1949 pina in septembrie 1989, cind a cerut sa fie pensionat (implinise 62 de ani), Radu Florian a fost cadru didactic la Universitatea Bucuresti. A fost profesor de socialism stiintific, disciplina teoretica pe care a conceput-o ca sociologie marxista, asa cum arata in Reflectii asupra filozofiei marxiste5. Intr-o Nota din 5 mai 1975 (DUI „Radescu“), referitor la aceasta carte se mentiona ca „unii profesori din cadrul facultatii s…t considera ca lucrarea profesorului Radu Florian reprezinta de fapt o cochetarie cu filozofia nemarxista si ca atitudinea declarat antidogmatica a autorului este in realitate o atitudine liberala, in manual neamintindu-se absolut nimic de pozitia si contributia PCR in aplicarea si dezvoltarea marxismului“.
Cultural si-a asumat valorile si ideile marxismului originar, ale stingii democrate, pentru care istoria umanitatii nu se incheie o data cu societatea capitalista, de sorginte liberala. Dupa revolutia din decembrie 1989, a infiintat si a coordonat Institutul de Teorie Sociala al Academiei Romane.

In anul 1996 publica De ce nu sint de dreapta?, eseu care in 1997 avea sa devina testamentul sau spiritual, in care recunoaste ca, desi „am fost umilit si marginalizat de instantele politice ale dictaturii si de numerosii lor activisti grobieni si semidocti, ce se considerau predestinati sa dirijeze viata culturala si stiintifica [...] considerat de timpuriu ca prea deosebit in planul ideilor, de multi altii ca un «strain», intratabil fata de manifestarile cultului la adresa dictatorilor, am fost mereu amenintat pina departe in anii ’80 de a fi indepartat din universitate, iar cartile mele inconjurate de o deasa tacere“, a fost si a ramas de stinga6.
Cind am citit DUI, mi-am dat seama cit adevar se ascunde in spatele acestor fraze. Iata, de pilda, la incheierea DUI „Henrik“, mr. C.S. propunea „a se aproba inchiderea D.U.I. Henric, cu informarea Comitetului de partid al Centrului universitar Bucuresti, in vederea atentionarii si indepartarii sale din invatamintul superior si mentinerea in evidenta cartotecii general-documentare“.

In iulie 1983, acelasi mr. C.S. intocmea o Nota-Raport in urma discutiei cu zelosul informator „Stanciu“, care, aflat in concediu, a gasit timp pentru a comunica „telefonic ca recent a aparut in librarii o noua carte a lui Radu Florian Eppur, si muove!, dedicata tatalui si fratelui sau, victime ale lagarului de la Auschwitz sin realitate victime ale trenului mortii din pogromul de la Iasi, iunie 1941, tatal meu fiind supravietuitor, n.m., AFt. Informatorul si-a exprimat nedumerirea ca a fost posibila aparitia acestei carti, pe care o considera o «minciuna si sfidare» a bunului simt. [...] S-a stabilit ca dupa intoarcerea informatorului din concediu, sa se reia problema semnalata“. Din Nota, „exemplar unic si strict secret“, nesemnata, din 2 august 1983, aflam ca „in rindul cadrelor didactice si cercetatorilor din domeniul filozofiei se fac aprecieri negative“ despre cartile lui R. Florian. Reactia colegilor a fost prilejuita de aparitia cartilor Antonio Gramsci, un marxist contemporan, Editura Politica, 1982, si Eppur, si muove!, Editura Cartea Romaneasca, 1983. Documentul consemneaza opiniile care apreciau ca R. Florian „tratind problemele dezvoltarii si evolutiei filozofiei marxiste, omite in mod premeditat contributia PCR, a secretarului general al partidului nostru la dezvoltarea creatoare a filozofiei materialiste.

Aprecierea se intemeiaza si pe faptul ca, in cele aproape 600 pagini cit au ultimele doua lucrari, autorul a gasit de cuviinta sa se refere numai o singura data la experienta constructiei socialismului in tara noastra, citind dintr-o cuvintare a secretarului general al partidului nostru citeva rinduri...“. Intr-o alta Nota, „strict secret“ si nesemnata, din acelasi DUI, datata 23 decembrie 1982, prilejuita de aparitia unor articole critice la adresa lui Ceausescu in L’Unita si Rinascita, sursa „Lupsa“ sugereaza ideea conspiratiei iudaice la adresa Romaniei. Ea considera ca este posibil ca R. Florian, „de nationalitate evreu“, sa fi furnizat informatii presei italiene. Bine documentata, sursa gasea util sa mentioneze evreitatea unora dintre persoanele cu care R. Florian, avea relatii, cu toate ca subiectul care a generat redactarea Notei era cu totul altul. „Radu Florian intretine bune relatii cu unele cadre ce lucreaza in cadrul CC al PCR, cit si in editurile ideologice ale partidului, printre acestia fiind si Walter Roman (de nationalitate evreu), fost redactor sef la Editura Politica (!), Stefan Voicu, fost redactor sef la Era socialista (!) (de asemenea, de nationalitate evreu), cu care intretine conversatii pe teme politice si ideologice.“

In Nota „strict secret“ din 18 martie 1975, aflata in DUI „Radescu“, cpt. Marian Ureche asterne pe hirtie o serie de informatii nereale relatate de sursa „Ion“, care urmarea sa acrediteze ideea complotului evreiesc in Facultatea de filozofie din Universitatea Bucuresti: „Mai multe cadre didactice de nationalitate evrei de la Facultatea de filozofie, printre care prof. Radu Florian s…t se intilnesc la anumite sinagoge si la cimitirul evreiesc“. Si exemplele ar putea continua.
Dar Radu Florian nu a fost un disident. In Marele soc, dialogul dintre Ion Iliescu si Vladimir Tismaneanu, presedintele de astazi al Romaniei isi aminteste ca inainte de 1989 avusese intilniri cu R. Florian, in care dezbateau critic situatia din Romania. Iata raspunsul lui Ion Iliescu la intrebarea daca reflecta la posibilitatea unei schimbari in interiorul sistemului: „Am si avut discutii pe aceasta tema [...] ma intilneam prin parc cu Militaru, cu Ionita, cu Magureanu. Am mai avut discutii cu Virgil Ioanid, cu Radu Florian, dar pe alt plan, analizind ce se intimpla [...]. Problemele unei posibile miscari alternative la regimul personal al lui Ceausescu le-am discutat mai ales cu cei citiva amintiti mai sus“7.

A gindit cu spirit critic lumea in care s-a format si a trait. A comunicat in spirit critic cu studentii sai, a dialogat acid cu prietenii despre capitalism, despre socialism, despre unele dintre derivele culturale, nationale sau politice din Romania ceausista. Iata citeva citate din ultima carte pe care a consacrat-o teoriei socialismului si realitatilor din Romania8:
1. „Fenomenele de birocratism sint alimentate de faptul ca activitatea politica continua sa fie o ramura a diviziunii muncii, ca si de centralismul excesiv. s…t Nocivitatea practicilor birocratice provine din considerarea deciziei politice ca un act de autoritate administrativa, dominata de pragmatism, din neluarea in considerare a nevoilor si a opiniilor oamenilor muncii, din nerespectarea normelor democratiei socialiste s…t. Principiul legii are o insemnatate primordiala in functionarea democratica a relatiilor politice si in combaterea practicilor birocratice.

El statueaza ideea ca intreaga activitate sociala trebuie fundata pe norme obligatorii atit pentru organele puterii, cit si pentru cetateni, ca in afara acestora nu exista alte temeiuri ale actelor politice. Acest principiu il implica pe cel al constitutionalitatii tuturor legilor, adica al respectarii normelor de drept fundamentale, a drepturilor si libertatilor civice, fixate prin Constitutie, in elaborarea tuturor celorlalte legi, a oricaror acte politice“ (p. 226).
2. „Democratia socialista continua forme si norme democratice anterioare pe care, totodata, trebuie sa le completeze cu altele noi. s…t Subaprecierea, intr-o perioada indelungata, a momentului continuitatii, manifestata prin ignorarea posibilitatii de preluare a unor forme si norme ale democratiei reprezentative, a constituit o sursa de dificultati importante in formarea democratiei socialiste. Norme importante de functionare a institutiilor parlamentare, ca acelea care vizeaza controlul asupra puterii executive, obligativitatea adoptarii principalelor acte legislative de catre organismele reprezentative, dezbaterea parlamentara publica asupra activitatii institutiilor puterii executive si administrative, rolul activ al comisiilor parlamentare, au fost adesea desconsiderate“ (p. 221).

3. De comun acord cu Hegel, pentru care „ceea ce in genere pune in miscare lumea este contradictia“ (p. 198), R. Florian analiza tipurile si rolul contradictiilor in socialism, argumentind ca in domeniul social sau politic ele pot ajunge si in faze de criza sau conflict. In acest context el mentiona unele disfunctionalitati ale sistemului politic, provenite din structurarea lui pe baza centralista combinata cu o reprezentativitate formala. „Restringerea principiului reprezentativitatii numai la electivitate permite practica organelor puterii de a nu raspunde in fata acelora care le-au incredintat mandatul“ (p. 208) sau, in alt context, cel al contradictiilor sociale, observa ca „daca activitatea organismelor politice se rupe de cerintele clasei muncitoare, aslet celorlalte grupuri sociale ale societatii socialiste, pot sa apara grave fenomene de criza in socialism“ (p. 202).
Dupa aparitia acestei carti, practic Radu Florian a abandonat discursul despre socialism, despre Romania, in conditiile in care „socialismul national totalitar“, pus in practica de Ceausescu, produsese o prapastie evidenta intre valori, principii si realitatea istoriei.

In august 1983, in urma unei vizite pe care o facuse prietenului sau Gall Ernö, de la Securitatea Cluj avea sa soseasca catre Ministerul de Interne, Departamentul Securitatii Statului, Directia I, o informare despre discutiile purtate cu acest prilej. In incheiere se arata ca „Radu Florian si Gall Ernö au deschis o discutie despre societate in general si despre importanta fizionomiei societatii. Ambii au sustinut, in context ca nu societatea conteaza, ci fizionomia sociala a societatii, dupa care afirmau ca actualul socialism nu este un adevarat socialism si sint deziluzionati de el. Radu Florian a mai mentionat ca nici un partid din lume nu a reusit in ceea ce si-a propus, toate partidele au actionat dupa cum a batut vintul istoriei, adaugind ca asa s-a intimplat si la noi. «Este incontestabil, spunea el, ca in tara asta s-a intimplat si s-a realizat ceva, dar marea ei mizerie se datoreste incapacitatii», conchizind ca «Ei nu au habar nici ce-i comunismul, nici ce-i socialismul, nici ce-i societate, nici ce-i utopie»“ (DUI „Henrik“). Atunci discutase cu un prieten, alteori se disocia public de realitati sau teze politice nedigerabile sau uneori se solidariza cu cei care luau atitudine critica fata de presiunile nationaliste care se exercitau in cultura.

De exemplu, in Nota Securitatii municipiului Bucuresti din noiembrie 1976, citesc un amestec de realitate si fictiune, menit sa acrediteze despre obiectiv imaginea „strainului“ care defaimeaza realitatile din Romania. „Cu ocazia unei sedinte de catedra (tinuta in aprilie 1975), prof. Radu Florian a afirmat ca natiunea nu este bine definita de marxism, iar factorii fundamentali ai constituirii natiunii si ai definirii ei sint doar legaturile de singe si factura spirituala comuna. Aceasta teza apartine lui Otto Bauer si este un punct ideologic forte al miscarii nationale evreiesti internationale“, conchidea autorul Notei, preluind argumentul unui coleg-informator de-al obiectivului, probabil deosebit de specializat in cultura politica a minoritatilor. Mai departe, Nota consemna ca „si in prezent prof. Radu Florian continua sa faca unele aprecieri ostile regimului nostru. Astfel, in luna martie 1976, la o dezbatere in cadrul catedrei de socialism stiintific pe tema democratiei socialiste, acesta a aratat ca realitatea istorica in care au avut loc revolutiile socialiste pina in prezent nu a fost de natura sa creeze conditiile unei manifestari autentice a esentei democratiei socialiste. De asemenea, referindu-se la la dictatura proletariatului, cel in cauza si-a expus parerea ca aceasta in toate revolutiile socialiste de pina acum a prevalat asupra democratiei, iar aceasta dictatura nu ar avea alt rol decit negativ, distructiv“ (DUI „Farcas“).

Tot in acelasi dosar citim, in Nota Inspectoratului judetean Cluj al Ministerului de Interne din 22.XII.1979, ca „Radu Florian i-a mai vorbit lui Gall Ernö despre academicianul Iorgu Iordan. Arata ca dupa ce i-a aparut acestuia un articol, i-a scris o scrisoare in care i-a spus ca-l apreciaza pentru atitudinea sa, pentru modul cum dezvaluie misticismul camuflat si nationalismul necamuflat. In urma acestei scrisori, Iorgu Iordan i-a dat un telefon si i-a spus ca el a apucat timpul legionarilor si-a dus-o foarte greu, dar era mai usor decit acum, deoarece atunci a putut spune ce crede. Acum e un national-socialism, mai mult national decit socialism. Radu Florian arata ca la spusele lui Iorgu Iordan a tacut, dar in sinea lui i-a dat dreptate. Arata, de asemenea, ca Iorgu Iordan i-a propus sa faca o liga a luptei pentru ratiune si el a fost de acord cu propunerea“ (DUI „Farcas“).

Nu renunta la optiunea sa teoretica si politica pentru o societate postcapitalista, insa isi reorienteaza discursul spre teme de mai larga deschidere din filozofia istoriei si cea politica. Practic, preocuparile sale teoretice au gravitat in jurul obsesiei de a descifra mecanismele sociale, politice si culturale care au facut ca secolul XX, nascut pe un fundal ideologic al rationalismului, umanismului si eliberarii, sa fi degenerat intr-o criza a civilizatiilor si a democratiei, sa fi cunoscut doua conflagratii mondiale. In 1984 publica la Editura Politica Dialog cu secolul nostru, iar in 1997, Editura Diogene, la scurt timp dupa ce moare, tipareste Controversele secolului XX. In acest interval de timp mai publica si alte carti dedicate conditiei si alienarii umane, marilor crize politice sau culturale ale veacului trecut. Dar nici aceasta retragere tematica nu i-a fost confortabila, intrucit colegi bienvoitori aveau sa toarne pagini intregi despre lucrari in care nici socialismul, nici Romania nu mai constituiau subiecte. Despre cartea Eppur, si muove! am aratat cite ceva mai sus. Interesant este ca publicarea unui articol critic la adresa lui Constantin Noica a trezit interesul Securitatii.
In DUI „Farcas“ exista trei Note, provenind de la tot atitea „surse“, in care sint relatate reactiile unor cadre didactice si studenti prilejuite de O controversa filozofica publicata de Era socialista din 20 aprilie 1979.

Nu aprecierile in sine le-as aminti aici, desi mai toate sint defavorabile „obiectivului“, intrucit informatorii nu au facut decit sa redea opiniile altora si nu pe cele personale. Insa doua aspecte mi se par semnificative. Pe de o parte, un eseu critic despre filozofia lui Noica (articolul face referiri la cartile Cele sase maladii ale spiritului si Sentimentul romanesc al fiintei) a trezit atitudini de respingere, fiind interpretat ca un posibil atac la valorile culturii romane. Pe de alta parte, maiorul Ureche era interesat de asemenea reactii, fiind preocupat de „starea de spirit existenta s…t referitoare la unele framintari sau nemultumiri“; sau, la o alta Nota semnata de informator, mentiona ca „a fost furnizata de colaborator ca urmare a sarcinilor ce i s-au trasat anterior de a ne semnala comentariile ce se fac de catre studenti pe marginea unor materiale cu continut filozofic sau legate de aspecte ce apar la cursuri in tratarea unor probleme“. Cu alte cuvinte, o parte a tineretului studios se metamorfozase in sursa de incredere a Securitatii si furniza Note ori de cite ori simtea ca ceva e putred prin capul profesorilor. Iar Securitatea, daca tot le-a dat sarcina, le primea si le indosaria.

Pentru a nu lasa impresia ca studentii erau oamenii rai, am sa prezint citeva extrase din unele Note care se refera la opiniile acestora. De exemplu, din Nota-raport intocmita la 01.04.1975 aflam ca, intr-o discutie cu sursa „Ion“, o studenta din anul III Filozofie a relatat ca „studentii din anul respectiv sint nemultumiti de unele afirmatii pe care profesorul le face la prelegeri. Astfel sint mult discutate aprecierile prof. Radu Florian in legatura cu faptul ca «centrul dezvoltarii marxismului se afla in apus» s…t precum si dezacordul profesorului mentionat in legatura cu definitia leninista a notiunii de ideologie“. In toamna anului 1976, „sursa sCatalin, n.n.t va informeaza ca profesorul Radu Florian sustine cursul si seminariile de socialism stiintific cu studentii anului III al Facultatii de limba si literatura romana. Inca de la prima intilnire cu studentii, cel in cauza a lasat o impresie foarte buna, in sensul ca denota o foarte buna pregatire profesionala. Se poate constata aceasta din modul de expunere a cursului, intr-un stil sobru si la obiect. Studentii participa aproape in majoritate la curs s…t. Cel in cauza, pe linga o cunoastere exacta a problemelor, face dese referiri la literatura, incercind astfel sa stimuleze si mai mult gindirea studentilor. Din discutiile purtate de sursa cu colegi precum si din constatarile acesteia, facute pe marginea expunerilor celui in cauza, este foarte dificil de apreciat daca profesorul Radu Florian strecoara sau incearca sa strecoare unele «idei interpretabile» cu privire la aspectele tratate sau la realizarile din tara noastra“ (DUI „Radescu“).

Pe parcursul cercetarii informative, dosarul „Radescu“ a ajuns in biroul generalului-maior Plesita Nicolae, prim-adjunct al ministrului de interne, iar pe Nota primita a pus rezolutia „Cu masuri de neutralizare la mine“ (30.XI.1976). In cazul ultimului DUI „Henrik“, Directia I a Departamentului Securitatii Statului din Ministerul de Interne transmite, in 27 octombrie 1982, catre Inspectoratul Municipiului Bucuresti: „Va trimitem alaturat o copie a raportului privind pe Radu Florian s…t, care a fost intocmit cu sprijinul tov. mr. Coliban Silvia din unitatea dumneavoastra. In conformitate cu ordinul tov. secretar de stat, general-locotenent Iulian Vlad, luati masuri de verificare a tuturor aspectelor semnalate privind activitatea profesionala si politica a celor in cauza. Deoarece cazul se afla in controlul Directiei I, lunar, se va raporta stadiul masurilor intreprinse si rezultatul acestora“.
Iata si motivele pentru care Radu Florian a fost in atentia Securitatii: 23.XII.1971-17.XI.1972, DUI „Radulescu“, pentru „suspiciuni cum ca acesta ar avea relatii de natura informativa cu cetateni americani“; 04.03.1975-02.11.1977, DUI „Radescu“, „semnalat cu unele manifestari tendentioase la adresa politicii partidului nostru si ca interpreteaza denaturat unele teze ale clasicilor marxism-leninismului“, fapt pentru care fusese mutat de la Facultatea de filozofie la cea de romana; 23.09.1978-posibil vara 1980, DUI „Farcas“, pentru aceleasi motive, si 20.03.1982-15.11.1984, DUI „Henrik“, pentru ca „detinem materiale din care rezulta ca intretine relatii suspecte cu cetatenii straini“.

Exista desigur in toate aceste dosare si ziceri mult ingrosate, altele care sint mincinoase, ca urmare a „dragostei personale“ a informatorului pentru obiectiv. Ele insa au fost luate ca atare de catre ofiterii de Securitate responsabili cu urmarirea informativa. Dar si fara „grija“ deosebita a surselor, daca in ambasada SUA sau la Europa Libera apareau analize critice din Romania despre Romania, se intimpla ca Securitatea sa-i mai puna citeva file la dosare. A fost considerat un potential analist politic ce ar putea furniza informatii dincolo de Cortina de fier. A trecut rind pe rind drept evreu complotist, marxist liberal si tendentios, gata de un complot antiromanesc pus la cale cu sprijinul Occidentului. Si asta numai pentru ca a vrut sa gindeasca singur.

__________
1. Iosif Sava, Simfonia destinului, Vol.1, Editura Integral, 1996, p. 235.
2. Dorli Blaga, Prieteniile, medalie cu doua fete, in Apostrof Nr.3/2002.
3. Mircea Mihaies, Triumful resentimentului, in Romania literara Nr.46/2003.
4. Independent, vineri 5 martie 2004.
5. R. Florian, Reflectii asupra filozofiei marxiste, Editura Politica, 1974, p. 185.
6. R. Florian, Controverse ale secolului XX, Editura Diogene, 1997, p. 327-328.
7. Marele soc, Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu, Editura Enciclopedica, 2004, p. 176.
8. R. Florian, Procese sociale contemporane, Editura Politica, 1980.