Radu Pavel Gheo: „Am avut senzaţia că textele erau gata scrise şi abia aşteptau să iasă la iveală“

Autor: Radu Pavel Gheo | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

1. Dan şi cu mine ne-am găsit mai demult: ne cunoaştem din 1999, din perioada mea ieşeană. Pe atunci eram realizatorul emisiunii Convorbiri literare la Radio Iaşi. Aşa i-am cunoscut pe cei de la Club 8 şi Cenaclul Outopos şi m-am apropiat de ei. Apoi, la începutul anului 2000, Liviu Antonesei a făcut noua echipă a revistei Timpul, unde am lucrat împreună cu Dan şi cu alţi autori tineri din Iaşi. De atunci, ne-am mai împrăştiat – unii în Bucureşti, alţii în Iaşi, eu m-am întors în Timişoara –, dar am păstrat legătura. Aşa că n-a fost greu să lucrăm împreună.

Concret, pentru volumul Tovarăşe de drum am discutat odată la Neptun, la un colocviu organizat de USR, unde ne-am întîlnit. Amîndoi aveam în minte conceptul unei asemenea antologii. Mie, ideea mi-o declanşaseră anterior discuţiile cu soţia mea, Alina, ocazie cu care am descoperit cîte lucruri nu ştiam despre destinul femeilor în anii comunismului. În fine, am vorbit cu Dan, am zis că n-ar fi rău să încercăm, apoi am stabilit nişte direcţii generale ale posibilelor texte şi... cam asta ar fi.

2. Un termen limită n-a existat – adică nu unul fix, fiindcă problema nu era ca volumul să apară cît mai repede, ci să apară. După ce am luat însă legătura cu primele autoare, ne-am făcut totuşi un fel de „foaie de parcurs“. Ne-am zis că, dacă totul merge bine, am vrea să vedem cartea publicată în primăvara lui 2008, de preferinţă înainte de Tîrgul de Carte. Şi a mers bine. Aşa că termenele de predare nu au fost o problemă. Oricum, era vorba de un volum (proiect de volum), nu de o publicaţie periodică, unde un text predat cu întîrziere scoate peri albi redactorilor. Dar chiar şi aşa, nu-mi amintesc să fi aşteptat foarte mult vreun text. Uneori, am avut chiar senzaţia că textele erau gata scrise şi abia aşteptau să iasă la iveală.

3. Aici trebuie să le mulţumesc încă o dată autoarelor volumului. Colaborarea cu ele a fost una excelentă. Cum am spus şi mai sus, cînd le-am citit pentru prima dată, pe măsură ce le-am primit, mi s-a părut că ele aşteptau să fie scrise şi că Tovarăşe de drum a fost doar o ocazie să iasă la iveală. Se vede şi la lectură, mai ales că e vorba exclusiv de texte inedite: lucrurile povestite de autoare sînt vii, au forţă şi valoare literară. Nu sînt nişte simple amintiri din anii comunismului. Aici a contat, ce-i drept, şi faptul că toate autoarele sînt „din branşă“, ca să zic aşa, adică au experienţa scrisului, au talent, au spirit de observaţie, aşa că nu s-au limitat la rememorarea unor evenimente, ci le-au transformat în literatură, fără să afecteze valoarea lor de mărturii.

4. Eu sînt încîntat de volum. Nu ştiu în ce măsură e unic în peisajul publicistic românesc, dar m-aş bucura să fie măcar un început. În ceea ce priveşte semnificaţia, Dan şi cu mine am intenţionat de la început să elaborăm o carte care să dezvăluie – măcar parţial – problemele întîmpinate de femei într-o societate care a ajuns să combine modelul tradiţional, în mare măsură patriarhal, cu modelul egalitarist impus de comunism. Rezultatul a fost un hibrid care, cum se vede în multe din textele volumului, îi impunea femeii o identitate dublă şi o povară suplimentară: fără a fi scutită de muncile casnice, pe care le-a „moştenit“ prin tradiţie, ea trebuia să „performeze“ eficient şi ca „tovarăşă de drum”, parteneră de muncă şi viaţă, cu slujbă şi obligaţii identice cu bărbaţii. Tovarăşe de drum nu este însă o altă istorie a comunismului, istoria femeilor... Reprezintă o altă perspectivă, eu zic că mai cuprinzătoare şi care conţine în mod cert multe lucruri ignorate pînă acum. Şi ar mai fi ceva ce ţine de semnificaţia cărţii: pentru a obţine o imagine de ansamblu coerentă şi completă, avem nevoie şi de istoriile particulare, de perspectiva multiplă. Am şi avut în minte aşa ceva atunci cînd am încercat să includem în volum autoare care au trăit perioade diferite ale comunismului, în locuri diferite din ţară. Fiindcă, nici măcar din perspectivă sincronistă, comunismul nu a funcţionat unitar: între modurile în care funcţiona sistemul la Bucureşti, în oraşele-reşedinţă de judeţ şi în satele de munte sau de cîmpie au existat diferenţe teribile – din toate punctele de vedere.

5. Fără îndoială, mama. Centrul familiei, motorul ei, cea care rezolva lucrurile şi găsea soluţii atunci cînd era nevoie de ele. Ca în multe din familiile României comuniste, mama avea o slujbă (una destul de obositoare – cantonieră C.F.R., cu ture de zi şi de noapte), dar era şi casnică, adică spăla haine, gătea, călca. Tot ea administra veniturile familiei, în timpul rămas liber mergea împreună cu tata în Iugoslavia, cu permis de mic trafic... O viaţă plină.

6. Inflaţie de lucrări despre comunism? Eu am în continuare senzaţia că sînt prea puţine. E vorba totuşi de cincizeci şi ceva de ani de istorie recentă, care au marcat cel puţin trei generaţii şi au modificat radical o societate pentru... ce ştiu eu? poate pentru încă cincizeci de ani. Şi asta doar în România. În fosta Uniune Sovietică şi comunismul a durat mai mult, şi rănile sînt mai profunde. Mă şi întreb dacă e vorba de răni sau de nişte mutaţii iremediabile provocate în fiinţa socială. Cu Tovarăşe de drum însă, eu zic că lucrurile sînt un pic diferite. Nu e doar o carte despre comunism. E o antologie de mărturii cu valenţe literare certe. De aceea, m-am bucurat foarte tare că Editura Polirom a publicat-o în colecţia „Ego-grafii“.

7. Lansarea de la Bookfest a fost emoţionantă. Şi prea scurtă. Dan Lungu n-a putut să vină şi mi-a părut rău; dar mi-a părut şi bine, fiindcă lipsea motivat: îşi lansa o carte la Budapesta. Au fost însă prezente mai toate autoarele care erau în ţară, au venit şi invitaţi/invitate care au lansat idei interesante... (Aici aş mai remarca un lucru care are legătură, cred, cu comunismul şi cu ce-a însemnat el: din cele şaptesprezece autoare din volum, cinci sînt stabilite definitiv în străinătate. Sînt de vîrste diferite, au plecat în perioade diferite şi în locuri diferite, dar au plecat. Statistic, e mult: aproape o treime.) Cum ziceam însă, o oră a fost prea puţin. Erau multe lucruri care se puteau spune, multe discuţii care se puteau lansa acolo. Deşi, pînă la urmă, lucrurile importante s-au spus foarte bine în carte.