OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scrisoarea de demisie adresata ministrului afacerilor externe – Mihai Razvan Ungureanu si presedintelui Institutului Cultural Roman – Horia-Roman Patapievici

Paris, 1 decembrie 2006

Domnule Ministru,
Domnule Presedinte,
Cind am preluat functia de director al Institutului Cultural Roman din Paris, la data de 1 decembrie 2005, am hotarit ca voi testa timp de un an posibilitatea de a reforma aceasta institutie – caci, data fiind situatia pe care am gasit-o, in nici un caz nu putea fi vorba despre continuitate, ci despre o reforma profunda. Acest termen a expirat.
De-a lungul ultimelor 12 luni, impreuna cu echipa Institutului, am inmultit si diversificat programele, reusind sa atragem la actiunile noastre un public mult mai numeros si mai felurit decit in trecut. Din ce in ce mai multi francezi ne cer sa le expediem programul Institutului, asista la actiunile noastre si ne felicita pentru schimbarea pe care o observa. Si, nu o data, spatiul pe care il avem la dispozitie s-a dovedit insuficient, ceea ce, in trecut, nu se intimplase niciodata. Pe de alta parte, am folosit orice ocazie s-a oferit pentru a organiza actiuni in afara sediului nostru.
Prin munca benevola, au fost refacute listele (atit adresele postale cit si cele electronice) cuprinzind destinatarii programelor, liste pe care le gasisem intr-o stare deplorabila. Acum, peste 2.000 de persoane pot fi informate in mod eficient despre activitatile Institutului.

Din luna septembrie 2006 am reusit sa producem un program tiparit – carte de vizita cu care ne prezentam in fata publicului si care, pentru prima oara, ne asaza la un nivel echivalent cu cel al omologilor nostri. Zilele acestea va intra in functie un site internet propriu ICR – Paris, mod de comunicare ce ne-a fost cerut insistent in special dupa experiente nu foarte concludente legate de consultarea site-ului ICR – Bucuresti.
Am inceput cu succes – in ciuda limitarilor pe care mi le impune gradul meu diplomatic – constituirea unei retele de relatii in acea parte a lumii politice franceze care este interesata de legaturile cu Romania si de francofonie.
Am inserat in mod activ Institutul in reteaua celorlalte 40 de Institute si Centre Culturale straine care functioneaza la Paris, initiind bune relatii de colaborare cu conducerile lor respective si organizind actiuni in partenariat.
Am reusit – anulind in masura posibilului reticentele trecutului – stringerea studentilor si doctoranzilor romani de la Paris imprejurul Institutului si am contribuit la regruparea lor intr-o asociatie.

Toate acestea – realizate in cea mai mare masura independent de Institutul Cultural Roman de la Bucuresti – nu reprezinta decit o parte din cele ce-mi propusesem. Pentru perioada urmatoare, inmultirea si agravarea blocajelor, lipsa mijloacelor umane si materiale conduc inevitabil la un pronostic pesimist.
Realitatea cu care am fost confruntat in ultimul an imi da convingerea ca s-a comis o greseala cind s-a decis punerea Institutelor Culturale din strainatate sub dubla tutela a Ministerului Afacerilor Externe si a Institutului Cultural Roman de la Bucuresti. Aceasta din urma institutie nu avea nici experienta gestionarii filialelor raspindite in lume si nici structurile adecvate pentru o astfel de activitate. Compensarea acestor lipsuri s-a incercat, paradoxal, prin imaginarea unui mod de functionare fastidios si deseori contraproductiv, care se traduce printr-o presiune administrativa incomparabil mai mare decit cea la care sint supusi omologii mei.

Proiectata pe teren, in strainatate, aceasta dubla tutela nu genereaza decit confuzii. in primul rind, Ambasada continua sa organizeze si ea actiuni culturale, desi in schema ei nu figureaza un consilier cultural. in al doilea rind, directorul Institutului, care, in mod firesc, ar fi trebuit sa fie consilierul cultural al Ambasadei, functioneaza independent de aceasta, dar in cadrul unei structuri care nu are statut diplomatic, ceea ce face ca ea sa fie privita cu neintelegere sau uimire. Ca urmare a acestei dualitati, mi s-a intimplat sa fiu intrebat de diverse autoritati franceze daca functia pe care o ocup este oficiala! O situatie care, fireste, ingreuneaza contactele, incetineste activitatea si careia Bucurestiul nu-i cauta nici o solutie.
Procedura de angajare a referentilor, inutil de complicata si de lenta, este o alta consecinta a acestei duble tutele si are asupra functionarii Institutelor efecte dramatice. in plus, selectia se face fara o reala consultare a directorilor si, in special, fara ca acestia sa-i poata intilni si evalua ei insisi pe cei cu care vor lucra. Institutului din Paris i s-a impus in luna august o astfel de experienta, extrem de neplacuta, ale carei consecinte nu au fost solutionate nici azi.

Centralizarea pe care o practica Institutul Cultural Roman reprezinta si ea o frina permanenta. Bugetul ne este dramuit la Bucuresti, de unde, dupa demersuri laborioase, nu obtinem decit farime care ne mentin cu greu in stare de functionare, aceasta parcimonie punindu-ne de cele mai multe ori in situatii penibile.
inainte de a lua cea mai marunta decizie trebuie sa negociem si sa cerem autorizatii, care adesea vin prea tirziu. Obligatia de a depinde de un site internet domiciliat la ICR – Bucuresti si de a avea adrese electronice legate de acest site ne plaseaza intr-o pozitie singulara printre celelalte 40 de Institute si Centre culturale straine care functioneaza la Paris si ilustreaza perfect aceasta vointa de centralizare. Masuri cu atit mai inexplicabile cu cit performantele informatice astfel obtinute sint mediocre. Ni se impun, in diverse domenii, proceduri si solutii neviabile, iar daca incercam sa le discutam sintem mustrati ca niste elevi din cursul primar. Mai mult: se incearca, prin noi, transferul catre partenerii francezi al principiilor birocratice romanesti pe care ICR – Bucuresti pare a se stradui sa le complice cit mai mult.
Un singur exemplu: din luna septembrie, programul nostru este tiparit printr-un acord cu o societate care, asigurata ca-i vom fi clienti permanenti, ne-a calculat un pret extrem de avantajos in raport cu piata franceza (aproximativ 3.600 de euro pe an).

Noul sistem de comenzi imaginat la Bucuresti, cu nesfirsitele lui meandre birocratice, ingreuneaza si lungeste intr-atit aceasta operatie, incit, in ciuda sutelor de mesaje de felicitare pe care le-am primit, sintem obligati sa renuntam la tiparire si sa revenim la mizerabila foaie de hirtie multiplicata la Xerox. in termeni de imagine, va fi o pierdere grea. Pe de alta parte, insa, ICR – Bucuresti a semnat cu un editor francez, fara respectarea nici uneia dintre procedurile care ne sint impuse noua, un contract scandalos de 28.500 de euro (la care se vor adauga pretul traducerii si drepturile de a reproduce ilustratiile) pentru publicarea unei carti care, in mod sigur, nu se va vinde. Un editor mai scrupulos – sau o negociere mai serioasa – ar fi redus aceasta cheltuiala la aproximativ 6.000 de euro!
in septembrie 2005, bugetul pentru 2006 era deja cunoscut. Anul acesta, insa, la sfirsitul lui noiembrie nu ni s-a comunicat inca suma de care vom dispune in 2007. Si totusi, in absenta acestei informatii primordiale, ni s-a cerut sa definitivam in 3 saptamini (!) programul pe tot anul 2007 – munca perfect inutila pentru o echipa care nu stie care sint posibilitatile materiale pe care se poate bizui.

Dar oare, de-a lungul unui intreg an, m-am putut bizui pe ceva? in afara de injonctiuni administrativ-contabile, care se complica si agraveaza de la o saptamina la alta, n-am simtit din partea Institutului Cultural Roman de la Bucuresti nici un sprijin. Pe punctul de a-si rata vocatia, aceasta institutie s-a transformat din culturala in birocratica, tinzind astfel catre un paradoxal auto-sabotaj.
in aceste conditii consider ca misiunea pe care am acceptat-o nu mai poate fi continuata in mod satisfacator. Acest post, platit din banii contribuabililor romani, mi-a fost incredintat pentru a face cunoscuta in Franta cultura romaneasca, nu pentru a importa aici normele birocratice pe care Institutul Cultural Roman de la Bucuresti le imagineaza sau „perfectioneaza“.
Pentru aceste motive am decis sa-mi dau demisia din functia de director al Institutului Cultural Roman de la Paris.
Rog institutiile tutelare sa-mi transmita instructiunile lor privitoare la predarea responsabilitatilor pe care le-am avut in cadrul acestei misiuni si ramin la dispozitia Ministerului Afacerilor Externe pentru indeplinirea formalitatilor necesare.