Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Ianuarie   |   Numarul 47   |   Radu Toma: doua carti pentru literati

Radu Toma: doua carti pentru literati

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Radu TOMA
Les temps qui courent racontés aux littéraires
Editura Universitatii Bucuresti, in colaborare cu Editura Babel, Bucuresti, 2000, 209 p., f.p.

Radu TOMA
Pour Cocon Idiotiseanul ou ce qu’il est raisonnable de dire de la littérature
Editura Universitatii Bucuresti, 2000, 228 p., f.p.


La Editura Universitatii din Bucuresti au aparut anul trecut doua carti semnate de Radu Toma, profesor la Catedra de literatura franceza a Universitatii Bucuresti. Ele sint: Les temps qui courent racontés aux littéraires si Pour Cocon Idiotiseanul ou ce qu’il est raisonnable de dire de la littérature. Sint doua volume care se plaseaza, in mod clar si constient, in domeniul de interes al universitarilor umanisti, ele operind un soi de ordonare „dialectica“ (dar si sintetica) a cimpurilor (cu accent pe postmodernitate) in filozofie si in teoria literaturii astazi. Meritul de seama consta in excelenta didactica (volumele par a se fi nascut in urma unor cursuri), in personalizarea informatiei la modul logico-dubitativ (Les temps qui courent...), dusa in Pour Cocon Idiotiseanul... pina la dialogul polifonic (à la Budai-Deleanu), de bun efect stilistic. Cartile lui Radu Toma vor fi bine primite de cititorii sai, adica „literatii“, pentru vivacitatea intelectuala si dialogica a discursului, venind acesta din urma dinspre o zona de eruditie dura. Spectacolul e tocmai acela al unui erudit si logician de formatie „clasica“, dar cu multa suplete chestionanta, care-l face sa renunte, elegant, la certitudinile teoretice, in plina postmodernitate filozofica si culturala. Mucalit (pe alocuri) si cu doza necesara de umor, aflat insa intotdeauna pe terenul exercitiului de gindire, impins pina la utimele consecinte.
Les temps qui courent... contine doua texte, centrale ca importanta (in jurul a doi ginditori ai postmodernitatii), grupate sub titlul Interlocution et politique (penultimul capitol): Comment la raison vient aux hommes (Jürgen Habermas), respectiv L’inévitable différend (J.-Fr. Lyotard). Capitolul final, Consensus ou différend?, incearca o succinta tratare comparativa a celor doua tipuri de „récit“, introducind ca posibil element de „validare“ „notre présent“, „le monde autour de soi“.

Concluzia, de „bun simt“, dupa o – totusi! – detaliata analiza de texte, este ca avem de a face, in egala masura, cu interpretari posibile ale „experientei“, divergente, desi cu acelasi punct de plecare (Descartes): „Nous devrions peut-être faire preuve d’un peu de bon sens et prendre ces deux récits que la modernité se raconte pour ce qu’ils sont: des récits (s.a.), des interprétations (s.a.) de notre expérience. [...] Nous devrions peut-être ajouter que ce sont des récits parmi d’autres possibles et que s’ils sont ce qu’ils sont c’est parce qu’ils privilégient et prennent un peu trop au sérieux un certain passé qui informe, certes, notre présent, mais n’est pas tout le passé dont notre présent résulte: Descartes et sa volonté de certitude“. Primul capitol urca in timp la insusi Descartes, fiind o prezentare dialectica si intertextuala a doua lecturi ale cartezianismului, prezentare pe mai multe voci si cu citate abundente (Alain Finkielkraut, Richard Rorty, Heidegger, A. Malraux s.a.). Al doilea text din acest capitol se opreste asupra cartii lui Max Weber, L’éthique protestante et l’esprit de capitalisme, situata de R.T. pe linia acelor reflectii importante „sur les conditions de possibilité de ce qu’on appelle l’Occident moderne. La réponse de Weber [...] constitue le deuxième grand récit qu’il importe de connaitre avant qu’on ne s’adresse à la manière dont on définit actuellement l’actualité.“ Prelungind „mostenirea“ carteziana (omul rational, „l’harmonisation de la pensée et du réel par la rationalisation de ce dernier“ (p. 48), Weber transfera discutia pe teren pragmatic, socio-economic („Il y aurait premièrement une modernisation de la société (s.a.), modernisation sociale qui s’exprimerait d’une part par une refonte totale du monde du travail, d’autre part par une nouvelle gestion de la chose publique.“

Capitolul median (Une halucination de Tocqueville) este un interludiu de citeva pagini, ce introduce de fapt temele postmodernitatii, dintre care R.T. a selectat doua „récits“, doua nume: Habermas si Lyotard. M-as opri putin la „metoda“ de lucru a autorului descrisa in textul argumentativ (Le vierge, le vivace et le bel aujourd’hui). E vorba de o maniera ambigua, expozitiva in genere, parte genealogica (a prezenta marile „récits“ fondatoare ale modernitatii occidentale), parte analitico-critica si selectiva (a prezenta unele dintre posibilele „récits“ ale (post)modernitatii occidentale).
Toate aceste linii de forta sint reunite intr-o inextricabila intertextualitate (v. inclusiv titlul de mai sus, al argumentului). Priceperea autorului aici se afla, in felul in care discursul sau se naste din orchestrarea citatelor, a vocilor care-si raspund una alteia exact in locul acesta. R.T. ii pune pe Habermas, Lyotard si ceilalti sa joace intr-o piesa comuna. Rolul sau, incontrolabil, este deopotriva si cu buna stiinta perfid: „C’est dans cette perspective que le présent livre voudrait s’inscrire: se mettant à l’écoute de ce qu’on dit des temps présents, sans aucune idée préconçue, sans se soucier de la «vérité» à laquelle prétendent ces discours, il essaira de mettre à jour ce qui les hante, ce qui leur donne à penser“ (p. 24).
Textul acesta declara de fapt mai multe lucruri diferite, cel putin prin juxtapunerea (inocenta? voita?) a doua tipuri de intentii: „se mettre à l’écoute“ si „mettre à jour“... Pe de o parte, deci, prezentare (cuvintul apare ca atare la R.T.), reluare parafrazanta si orchestrata intertextuala a unor discursuri filozofice moderne si postmoderne (demers pe orizontala), pe de alta, explorare in adincime, dezvaluire a logicii lor interne.

Ne vom intreba in ce masura cele doua demersuri sint compatibile, dar si care este pozitia de pe care autorul le intreprinde. In aceasta ultima privinta, avem la indemina un raspuns in citatul de mai sus. A merge impreuna cu textul prezentat, a te lasa condus de text, fara prejudecati, fara o cautare a adevarului, poate fi o excelenta metoda didactica. Cartea in acest fel procedeaza in fapt, „mettre à jour“ se confunda in mare parte cu „mettre à l’écoute“. O suspiciune totusi ramine, intretinind ambiguitatea pozitiei auctoriale: „Si j’ai donc choisi comme méthode de «raconter» les temps présents, c’est pour les facilités offertes par ce jeu de langage: je ne vais pas être tenu de (tout) expliquer et de (tout) justifier, ce qui revient à dire, en fin de compte, que je ne suis pas tenu à me justifier, à fonder mes dires (s.a.). Mais outre ces motif personnels (une sorte de paresse intellectuelle), je crois avoir encore une raison, plus «serieuse»: l’objet même de ce livre est, si l’on en croit Richard Rorty, un récit parmi d’autres, «une histoire (story) portant sur l’histoire (history) de la pensée moderne»...“
In argument, nu se spune de fapt ce este aceasta carte (raconter poate ascunde o capcana sau o indecizie a autorului): explicitare a discursurilor respective? selectie si interpretare a lor? joc de limbaj (intertext, citare) ce respinge pretentia de responsabilitate? „Destinatarii“ singuri – „les littéraires“ (p. 30) – vor decide asupra tipului de lectura. E de remarcat, in acest sens, evitarea, pe intregul parcurs al cartii, a unei luari de pozitie in chestiunea modernitate-postmodernitate.

Cealalta carte, Pour Cocon Idiotiseanul..., recurge la acelasi procedeu al punerii in scena, de data asta mult mai explicit, dat si mai expresiv. E vorba de a infatisa „les divers discours savants proposés au XX-e siècle sous la rubrique «poétique», discours qui s’efforcent de répondre à cette question combien innocente en apparence: qu’est-ce que la littérature? (s.a.). (p. 9). Vocea dominanta care rosteste succesiv discursurile de teorie literara (ale unor Jean Cohen, Roman Jakobson, Greimas, Fr. Rasstier, Grupul m, Pier Marco Bertinetto s.a.) este aceea a lui Mitru Perea, cunoscutul personaj (de subsol!) al lui Budai-Deleanu. Destinatarul „extrem“, ignorantul, – proba cea mai dificila prin care poate trece un teoretician – se ascunde sub numele altui personaj al lui Budai-Deleanu, Cocon Idiotiseanul. In fond, cei doi nu reprezinta decit fata dubla a ratiunii argumentative, a vocatiei teoretice, conditionate de limitele de comprehensiune, respectiv de expresie: „Il y aurait donc en nous un Mitru Perea qui «saurait» ce qu’est la littérature et qui s’efforcerait même de le dire. Et il y aurait également quelqu’un d’autre, Cocon Idiotiseanul, toujours en nous, qui se méfierait des discours du premier et lui opposerait en permanence un «je ne comprends pas»“ (p. 8). Pe linga Mitru Perea, sint alte doua personaje care iau cuvintul in text si in subtextul cartii: Cocon Eruditian si Cocon Simplitian (mai apar episodic Chir Onochephalos, Cocon Adevarovici). Toti acestia (numele si ortografia romaneasca, in text frantuzesc, fac o adevarata picanterie!) agrementeaza, ludic si ironic, prin comentariile din josul paginii, expunerea de specialitate a lui Mitru Perea. Care e una riguroasa, in ciuda „limbajului“, a inscenarii.

Delectare et docere. Materia cartii, divizata in doua mari sectiuni a cite opt capitole fiecare (D’une pensée forte de la littérature..., ...à une pensée faible de la littérature) acopera intreaga problematica a teoriei literare in secolul nostru. In aceasta comedie a literaturii (citeste: a teoriei literare), Mitru Perea reuseste sa fie un personaj nu numai cu numele, dar si „cu firea“, unul care isi „revizuieste“ permanent discursul, cu aceeasi convingere (stimulat, e drept, si de ceilalti). Ultimul cuvint, in carte, ii va reveni lui Cocon Simplitian, unind bunul-simt cu rezonabilul (atentie, cu sensul frantuzesc!): „Je me demande en fin de compte si on ne dois pas dire adieu à la Littérature (avec majuscule!). Ne s’agit-il pas d’une idiosyncrasie de la modernité? De quelque chose de non universel, voire d’accidentel, que tout le monde n’a pas connu et que tout le monde ne connaitra probablement pas? [...] Franchement non [...] Il est souhaitable que nous continuions de goûter aussi le plaisir procuré par la littérature. A condition toutefois que lorsque nous en venons à en parler nous disions des choses raisonnables. (s.a.)“.

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
CAPITALA şi SCULPTURA CAPITALĂ
Normalizare
Un om inteligent, sensibil fata de oameni, sensibil la argumente
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire