OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Simpozionul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca se constituie intr-o premiera nationala; la noi nu a mai existat o dezbatere publica similara, dedicata ambelor totalitarisme, de extrema stinga si de extrema dreapta, care au marcat secolul trecut – si care continua sa afecteze umanitatea prin implicatiile lor psihologice, morale, filozofice, politice s.a. m.d. in mod previzibil, simpozionul si-a avut, de altfel, polemicile sale.

Justitie si memorie
De ce este necesara in egala masura o discutie despre Holocaust in paralel cu cea despre Gulag si viceversa? Dintr-un respect egal datorat victimelor fenomenului totalitar, a sustinut scriitorul si psihiatrul Ion Vianu in fata asistentei (recrutate in general din mediul academic), si din necesitatea demontarii pozitiilor antifasciste sau anticomuniste adoptate din perspectiva extremismului de semn contrar, asa cum a subliniat in mai multe rinduri Marta Petreu. Comparatia dintre cele doua sisteme, comunism si nazism (respectiv fascism), este, de asemenea, justificata, in ciuda rezervelor formulate la adresa ei de-a lungul timpului, cu o conditie: aceasta sa nu conduca la ierarhizari, miza nefiind obtinerea monopolului asupra ororii si a suferintei, ci intelegerea cauzelor („cum a fost posibil?“), reconstituirea evenimentelor, extragerea semnificatiilor, evaluarea consecintelor Gulagului si Holocaustului. in practica puterii, a aratat Caius Dobrescu in deschiderea simpozionului, elementele de extrema stinga si de extrema dreapta de obicei se impletesc, din ratiuni de legitimare, si coopereaza la patrunderea, perpetuarea si difuzarea lor in mase.

Tentatia extremismului de dreapta pare sa fi fost, de-a lungul vremii, ceva mai mare, avea sa observe la un moment dat Ion Vianu, ca dovada exacerbarile nationaliste pe care majoritatea tarilor din estul Europei le-au cunoscut sub regimul comunist (demonstratia, focalizata pe cazul romanesc, dar fara sa piarda din vedere ansamblul, a fost facuta foarte convingator de antropologul american Katherine Verdery). Istoricii Marius Oprea si Dorin Dobrincu au adus in discutie, tot in debutul simpozionului, victimele concrete ale Holocaustului si ale Gulagului, plus problema justitiei care li se cuvine facuta. Dorin Dobrincu a accentuat mai degraba importanta recunoasterii simbolice si a memoriei ca forma de justitie postuma, Marius Oprea pledind in schimb pentru o memorie activa si forme de justitie practica: anchete, probarea crimelor (mergind pina la descoperirea cadavrelor), aducerea in instanta a vinovatilor, dovedirea „crimelor impotriva umanitatii“, care sint fapte imprescriptibile, toate acestea fiind parte din obiectul de activitate al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, aflat sub directia sa.

Jocul ielelor
in sectiunea dedicata „chestiunilor teoretice“ s-a vazut si mai limpede decit in introducere imposibilitatea delimitarii clare a particularului de general in abordarea fenomenului totalitar (avind in vedere caracterul sau de masa), fiecare caz avut in vedere fiind intr-o masura apreciabila exemplar pentru intregul fenomen, dar si oarecum de neinteles in absenta evocarii contextului istoric (de pilda, cazul lui Constantin Radulescu-Motru, evocat de Marta Petreu). Aceasta imposibilitate ridica foarte interesante probleme juridice, dupa cum au aratat Stefan Ionescu si Julie Trappe. Cel dintii a vorbit despre limitele conceptului de „genocid“, asa cum este definit acesta actualmente de catre conventia O.N.U. si folosit drept cap de acuzare in instanta. Sint excluse de sub incidenta lui crimele comise contra gruparilor constituite pe alte criterii decit cele rasiale, etnice sau religioase, precum criteriul „convingeri politice“ sau „apartenenta sociala“. Julie Trappe a comentat modul in care justitia romaneasca postdecembrista s-a pronuntat asupra unor fapte cu implicatii mult mai largi, ce depasesc sfera individualului (deci si sfera juridicului? – se pune intrebarea), legate de sistemul de represiune antonescian si de cel comunist. Gulagul si Holocaustul au mai fost abordate din perspectiva psihoistorica (Stefan Borbély), fenomenologica (Horia Poenar) sau din perspectiva disputei dintre functionalism si intentionalism (Igor Casu). Clarificarea conceptelor cu care operam, incercind sa exprimam inexprimabilul si sa ne reprezentam catastrofele umanitare reprezentate de Gulag si Holocaust, poate servi la consolidarea mereu amenintatei si fragilei democratii, a sugerat in interventia sa Florin Abraham.

Spectacolul Shafir
Sectiunile de polemici si studii de caz au stirnit, asa cum poate s-au si asteptat organizatorii, o serie de reactii puternice, mai ales cind discutiile au ajuns la nume de anvergura ca Ion Gavrila Ogoranu sau Monica Lovinescu. in prezentarea pe care a facut-o, Michael Shafir a disecat excelent problema martiriologiei competitive si interogarea unicitatii Holocaustului, insistind asupra miturilor care stau la baza „competitiei Gulag-Holocaust“, privita nu drept o „disputa intre istorici, ci intre memorii“. Memorie pe care au luat-o drept tinta – fara succes, insa – si sistemele totalitare. in continuare, Shafir a tinut sa-si reenunte dezaprobarea pentru insistenta cu care cercetatorii romani folosesc termenul de genocid pentru a descrie crimele comunismului, insistind ca in acest caz sa fie utilizate notiuni cantitative ca politicid sau democid si subscriind la cele enuntate de Doru Radosav in sesiunea de deschidere a colocviului, ca experienta extraetnica a Holocaustului este una imposibila. Exemplul cel mai clar al competitiei memoriilor si dreptului individual la o alta poveste a trecutului a fost dat de cazul lui Ogoranu, aparat de Ruxandra Cesereanu in ipostaza sa de anticomunist si incriminat de Michael Shafir pentru legionarismul sau, nici unul dintre cei doi „avocati“ neinfirmind, totusi, existenta celor doua ipostaze si dreptul fiecaruia de a apara o alta latura a lui Ogoranu.

Cuvintul istoricilor
Partea tare a studiilor de caz a venit, asa cum si era de asteptat, din partea istoricilor, debutind cu perspectiva lui Adrian Cioflanca asupra relatiei dintre istorie si justitie si repropunerea, de catre autor, a unui model alternativ de raportare juridica la crimele totalitarismului in Romania. Tot cu informatii puternice a venit si istoricul Ioan Ciupea, care a prezentat extrem de limpede felul in care statul comunist a manipulat situatia si incadrarile criminalilor de razboi, inainte si dupa emiterea decretului 421 din 1995. Demersul lui Ioan Ciupea a fost completat de cel al lui Robert Fürtös, care a intrat in problemele unui important loc al memoriei Gulagului si Holocaustului deopotriva, Sighetul Marmatiei.

Mentiuni necesare
Nici spatiul virtual nu a fost trecut cu vederea de cercetatorii prezenti in sectiunile de polemici si studii de caz, Lidia Bradley oferind, sub titlul de www.suferinta, o inventariere foarte necesara a site-urilor dedicate memoriei Holocaustului si Gulagului. Autoarea a insistat pe doua aspecte importante, care au fost primite, la rindul lor, extrem de bine de public, si anume faptul ca, in prezent, exista de 10 ori mai multe site-uri dedicate memoriei Holocaustului decit cele care se ocupa de Gulag si ca, intre cele mai cautate astfel de resurse, nu se numara nici un site antisemit sau de negare a crimelor totalitarismului comunist. in schimb, Doina Jela a sesizat o situatie inversa in ceea ce a insemnat si inseamna productie de carte pe cele doua teme, in Romania. Privind cu ochiul editorului de carte, prins intre autor, director si librari, Jela a atras din nou atentia asupra dezechilibrului dintre numarul aparitiilor de carte pe tema Gulagului, superioare celor care iau in discutie aspecte ale Holocaustului.

Supravietuitorii
Trei dintre participantii la dezbateri au jucat cartea memoriei supravietuitorilor atit cu bagajul teoretic al cercetarii psihologice, cit si cu responsabilitatea si curiozitatea istoriei orale, si toate cele trei prezentari au incercat o comparatie cit mai reprezentativa intre memoria Holocaustului si cea a Gulagului romanesc. Dinu Gherman a cautat sa vada care este specificul manifestarilor fricii la supravietuitorii lagarelor naziste si ai inchisorilor comuniste, in timp ce, pe un esantion asemanator ca proportii si componenta, Cristina Anisescu a aplicat grila analizei psihologice pentru a compara metodele de perlaborare a trecutului traumatic. in acelasi registru al memoriei victimelor, Maria Bucur-Deckard a prezentat concluziile unei cercetari efectuate la Traznea asupra felului in care a ramas imprimat, in memoria satului, masacrul din 9 mai 1940.

Perceptii
Chiar daca mai multe dintre lucrarile dezbatute au atins problema proiectiilor imaginare de pe urma carora au tras ponoasele victimele regimurilor totalitare, doi dintre cercetatorii care si-au supus lucrarile dezbaterii au abordat in mod direct tarele imaginarului romanesc. Daca Andi Mihalache a cautat cauzele discursului antisemit postbelic, trasind si posibile modele care s-au perpetuat in discursul politic si mediatic postdecembrist, Doru Pop a cercetat presa contemporana prezentarii Raportului Tismaneanu si a comparat reactiile cu cele pe care aceeasi ramura a societatii civile le-a avut fata de Raportul Wiesel. Specialist in studiul discursului mediatic, Doru Pop a atras atentia asupra incercarilor de minimalizare, decredibilizare, falsificare, distorsionare si trivializare ale presei fata de cele doua rapoarte. Nu in ultimul rind, Ovidiu Pecican a trecut de cealalta parte pentru a ilustra, in maniera specifica, felul in care au fost privite cele doua rapoarte de propriii initiatori, presedintii Romaniei, Ion Iliescu si Traian Basescu.