OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Atitudinile si discursurile politicienilor, jurnalistilor si oamenilor de pe strada/Internet fata de recentul act de violenta si crima din Italia comis de un cetatean roman expliciteaza multe (re)sentimente si idei despre „cine sintem noi“ sau legate de pozitia „noastra“ fata de cei pe care ii credem superiori/inferiori fata de „noi“ sau despre ce credem ca asteapta „ceilalti“ de la „noi“ si ce asteptari putem avea „noi“ de la „ei“.

Dincolo de crima, aceste reactii exprima simbolic procesele de (auto)asezare si (auto)pozitionare culturala a celor ce sint definiti drept „romani in Europa“, procese ce se deruleaza dupa consacrarea politica a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si care, desigur, au implicatii materiale si existentiale asupra celor in cauza. Ne dam seama, desigur, ca o crima comisa de un individ impotriva altuia, intr-un anumit moment si intr-un anumit loc, nu se interpreteaza si nu se explica in mod intimplator in anumiti termeni, de aceea, ne intrebam despre ce ne vorbesc si ce urmaresc relatarile, naratiunile si dezbaterile care surprind, dar in acelasi timp produc astfel de intimplari, prin puterea lor interpretativa de a atribui tocmai anumite sensuri.

Dupa cum voi arata in rindurile de mai jos, scandalul politizat si mediatizat denota, inainte de toate, faptul ca excluderea sociala dublata/justificata de „rasializarea“ persoanelor si a grupurilor excluse este responsabila de isteria antitiganeasca recenta din Italia si Romania (care, la rindul sau, urmareste scopuri politice bine definite). El exemplifica totodata modul in care rasismul antitiganesc – cu scopul de a se legitima si de a-si creste popularitatea si puterea de mobilizare – apropriaza si manipuleaza corpul feminin, devenit in acest peisaj simbolul natiunii italiene periclitate de penetratori, perceputi prin ceea ce se presupune a fi „rasa“ lor.

„Tigan“, „tiganesc“, outsider
Putem observa urmatoarele: in raportarile lor, oamenii recurg (si) cu aceasta ocazie la instrumentarul sistemelor de clasificare in care s-au socializat ca indivizi si colectivitati, printre altele cele etniciza(n)te/rasializa(n)te si cele geniza(n)te. Distinctia dintre „europeni“ si „romani“, „occidentali“ si „estici“, „romani“ si „romi“ sau, si mai departe, dintre „femeia italianca“ si „barbatul rom“, ca orice distinctie culturala, se realizeaza prin intermediul relatiilor sociale cotidiene, dar si in contextul unor interese politice si economice. Aceasta distinctie are functii sociale bine definite, care se perpetueaza mult mai departe de organizarea acelor relatii interpersonale fata de care ea se utilizeaza in mod direct, si pe care le interpreteaza aici si acum.

Pentru ca este o diferentiere care generalizeaza superficial de la trasaturi si actiuni individuale pina la caracteristici presupus universale, de grup. Si pentru ca nu doar aloca aceste trasaturi unor grupuri, ci automat le si compara si ierarhizeaza pe acestea in raport cu alte categorii sociale (pe diverse scari de valori, intre „bun“ si „rau“, intre „civilizat“ si „primitiv“ etc.) si, drept „rezultat“, le exclude colectiv din acceptabilitate, normalitate sau chiar umanitate. Din punctul de vedere al celor care au puterea sa controleze aceste clasificari, dar si al celor care n-au mijloace suficient de puternice de autoreprezentare, miza acestor „jocuri“ simbolice este – nici mai mult, nici mai putin – aceea de a stabili cine iese invingator si cine iese infrint din toata treaba aceasta si, implicit, cine merita sa aiba acces la resurse, drepturi, sau chiar la viata.

intr-o societate etnocrata, care favorizeaza indivizii si colectivitatile apartinind etniei proprii si in care oamenii incearca sa explice diferentele si inegalitatile dintre ei apelind la rasism, ne putem astepta ca, in diverse situatii critice, aceste fenomene sa se manifeste explicit si sa se intensifice. Etnocratia si rasismul vor marca, in astfel de cazuri, drept rasiale acele relatii sociale in contextul carora ele se intimpla, plasindu-i pe toti cei ce se presupune ca apartin aceleiasi categorii intr-o „rasa“ (inferioara sau superioara) si punind in miscare reactii (propuneri de „solutii“ de tip Hitler, Mussolini, Antonescu) fata de „rasele inferioare“, preluate dintr-un trecut care, brusc, devine relevant in prezent. Mai departe, ele „rasializeaza“ caracteristici, activitati, fenomene si probleme sociale, act in urma caruia „tigan“ si „tiganesc“ devin orice si oricine se considera a fi inferior, de nedorit, de neacceptat, outsider.

Trupul feminin – simbol al natiunii italiene?
in cazul de fata, politicienii italieni, probabil neputinciosi in fata fluxului mare de imigranti, in calitatea lor de actori ai pozitionarilor politice interne, dau vina pe cetatenii romani pentru „dezordinea sociala“ din tara lor, incercind sa isi rezolve divergentele proprii prin intermediul acestora. Romanii, jigniti in mindria nationala, delimitindu-se de ei, ii blameaza mai departe pe romi si, intr-un exces de zel, ori se grabesc sa asigure statul si societatea italiana ca „adevaratii romani“ sint demni de Europa, ori isi dau silinta sa traga la raspundere organizatiile de romi de acasa pentru ca acestia „nu reusesc sa-si educe propriile comunitati“.

Maghiarii din Romania, la rindul lor, observa oarecum din afara intimplarile, hranindu-si sentimentul de superioritate atit fata de romani, cit si fata de romi. Mai departe, chemarile la a ne cere scuze colectiv fata de un alt colectiv (fie facute sub imboldul acumularii unui capital politic, fie lansate de diverse tipuri de solidaritate interumana cotidiana), de asemenea, stabilesc ierarhii (relatii de superioritate/inferioritate) etnice. Ele fixeaza „naturaletea“ tipurilor de raportari de genul „romanii sa-si ceara scuze de la italieni“, sau „romii sa-si ceara scuze de la romani“ si de tipul: „italienii/ romanii (toleranti) sint in masura sa ii ierte (sau sa nu-i ierte) pe romanii/romii pacatosi“.

Pe deasupra, in acest flux al blamarilor etnice prin care se interpreteaza actul criminal comis de un individ impotriva altuia, trupul feminin devine simbol al natiunii italiene si o granita asupra careia se inscriu multiple mesaje politice si sociale. in contextul discursului etnicizant si de gen, femeia violata ajunge sa simbolizeze Italia, care apare astfel ca o victima a corpurilor invadatoare straine. Masculinitatea celor din urma este surprinsa prin actiunile lor agresive si violente, o provocare la care statul italian raspunde printr-o alta practica masculina, cea care contraataca si se razbuna nemilos, din dorinta de a-si proteja natiunea-femeie. intr-un urmator pas – prin instrumentarul rasismului –, masculinitatea violenta este pusa pe seama romilor, astfel incit nu se ajunge „doar“ la blamarea unui intreg grup din cauza unui individ, ci se si rasializeaza actele inacceptabile, cum ar fi, de data aceasta, violul si crima. intr-o alta ordine de idei, cu ocazia intocmirii listei celor mai periculoase categorii sociale, relatiile romano-italiene se genizeaza intru totul, prostituatele din Romania fiind percepute drept pericolul public numarul unu contra ordinii si moralitatii italienesti ce trebuie aparate barbateste de sexualitatea demonica a femeilor romance, rome etc.

Excluderea sociala care dubleaza rasismul
in contextul acestor „aprecieri“, mai degraba devalorizari culturale, majoritatea formatorilor de opinie (din Romania si din Italia) uita cu desavirsire de fenomenul excluderii sociale (si de faptul ca multi traiesc si cistiga de pe seama lui, in diverse feluri, printre altele din exploatarea prostituatelor sau, in general, a muncii „necalificate“ sau a muncii la negru, slab platita). Acesta – oriunde in lume – produce si mentine granitele dintre romi si ne-romi, cultura celor dintii fiind dezvoltata (si) drept raspuns la marginalitate si avind de multe ori functia sociala a outsider-ului, fata de care se defineste „normalitatea“ celor integrati, astfel incit termenul „rom“ poate ajunge sa inlocuiasca „orice ramine pe dinafara“.

Se pare ca liderii vietii publice (care dau si azi tonul la dezbaterile puternic mediatizate) nu doresc sa recunoasca faptul ca excluderea sociala este cea care produce si mentine multe persoane (atit in Romania, cit si in Italia) in conditii cum ar fi: lipsa accesului la locuinta, la un loc de munca, la educatie, la sanatate etc. (conditii care, la rindul lor, favorizeaza apelul la strategii de viata ilicite si, in extrem, la acte de hotie, violenta, crima). Si, pe deasupra, nu observa cum rasismul, care dubleaza excluderea sociala, vine in „ajutorul“ celei din urma, definindu-i drept „romi“ pe toti cei care traiesc in astfel de conditii. Uita, deci, de faptul ca excluderea sociala este un fenomen social, economic, politic si cultural, iar eliminarea fenomenului necesita inducerea unor schimbari atit in procesele economice si relatiile sociale, cit si in institutiile social-politice, precum si in conceptiile culturale implicate in producerea si mentinerea sa.

Dezavantaje socio-economice si discriminare institutionala
in cazul in care excluderea sociala este dublata de rasismul antitiganesc, pozitia marginala si statutul dezavantajat ale romilor se „explica“ prin „esenta“ lor culturala si/sau genetic-naturala („singele de tigan“). intr-o astfel de agenda rasista, locuirea in baraci improvizate, aglomeratiile de familii mari in apartamente, violenta, furtul, prostitutia etc. par a fi „optiunile libere“ ale romilor, in lumea majoritatii „tolerante“, „pline de oportunitati egale si lipsite de discriminare“, iar atitudinile majoritarilor sint considerate a fi raspunsuri firesti, ba chiar strategii de aparare fata de ei. insa, in realitate, aceste moduri de a fi ale unor persoane sint reactii si/sau strategii la provocarile unui sistem bazat pe inegalitatile structurale constituite de-a lungul timpului. in cazul persoanelor de etnie roma, acumularea continua a dezavantajelor socio-economice este dublata si de confruntarea cu un rasism care sustine discriminarea institutionala si legitimeaza ordinea culturala in care ele sint devalorizate si definite drept inferioare, iar tot ceea ce este inacceptabil este definit drept „rom“.

Tocmai din cauza acestor mecanisme s-a putut intimpla ca, azi, in Italia si in Romania, oamenii sa fie receptivi la mesajul conform caruia „femeile natiunii proprii“ sint periclitate de „criminalitatea roma“ si, de aceea, romii trebuie expulzati. in acest caz, rasismul antitiganesc s-a hranit din sensibilitatile cele mai intime, construite in jurul ideii patriarhale de proprietate asupra propriei femei si de aparare a puritatii sale etnice in fata invaziei dusmanului absolut. Ne intrebam, doar retoric: cita atentie (sociala, politica si financiara) se acorda, oare, in sine – atit in Romania, cit si in Italia –, problemei violentei si violului impotriva femeilor si cum se explica faptul ca ea ramine cel putin ascunsa, daca nu chiar acceptata, daca se intimpla in familie, fie cea restrinsa, fie cea extinsa a „neamului propriu“.